Vreau doar să termin tura. E ziua mea și mă așteaptă fetele acasă. Trei victime, se aude prin stație. Dă-i puțin mai repede, îmi zice Radu. Accelerez, dar carosabilul e umed. Decedați la impact, șoferul și doi pietoni. Aproape am ajuns, în 200 de metri, virează la dreapta. Sunt obosit și neatent la drum. Virez pe stradă și opresc în fața casei mele. Mă aplec și ridic iepurașul pe care l-am cumpărat când s-a născut, acum roșu și înnămolit. Apoi recunosc căruciorul, pantofii și ceea ce trebuia să fie tortul.
Arthur Ianoși
Au fost vorbele care mi-au pus nervii pe araci. E incredibil, zici că s-au aliniat toate glastrele să îmi ofilească floarea tinereții. Vocea ei? Peste tot. Când am ieșit pe ușă, în fața blocului, când urla de la geam să nu stau mult, la radio, când îmi făcea dedicație cu Iubire, arză-te-ar focu. Acum și navigația? Niciun cadou nu e gratis. Am tras pe dreapta, m-am pus în lotus și am vrut să fug din mine, dar eram deja acolo. Aproape că mai aveam doi centimetri să ating Nirvana. De ce nu răspunzi, mă, la telefon? Era acolo.
Răzvan Drăgoi
Shalom, sunt eu, oculta mondială. În mod normal, conspir, manipulez, bag bățul prin gard, mai pun câte-un președinte, o pandemie, o criză, alea-alea. Nu v-aș fi scris, dar problema e gravă. Mi-a zis gipiesul să virez la dreapta, dar io tocmai dădeam cu spatele și am dat cu oculta de gard. M-am proptit în niște uluci cu conspirația masonico-evreiasco-australo-ungară. Mai mare rușinea. A venit și poliția și io, care am nenorocit și îndatorat România pe un veac, a trebuit să plătesc gardul omului.
