Nu mai sunt fericit de mult. Au fost momente când voiam să dispar. Pur și simplu. Tristețe, griji. Boli. O nevastă. Ce să mai zic. Rea. Rea de gură. Și soacră-mea. Ce familie de. Mă rog. Eu am vrut. Divorț? Exclus. Casa e a ei, mașina e pe numele ei. Doar copiii sunt pe numele meu. Și ei vor doar bani. Care sunt la nevastă-mea. Simt că tu mă asculți. Vreau să te cunosc. Și ce voce ai, Andreea. Dimineața abia aștept să plec din casă. Ieșiți din sensul giratoriu. În 200 de metri virați la dreapta.
Monica Aldea
Femeia străbătu camera și se așeză la fereastră. Mâna Maicii Domnului se încolăcea pe un burlan exterior ca un șarpe amorțit de căldură. Pe măsuță, o fotografie de familie. Zâmbi pe rând fiecăruia, desfăcu rama și întoarse poza invers. Albul hârtiei fotografice contrasta cu rama neagră. Asistenta intră cu măsuța mobilă pentru tratament. Îi făcu injecția și, înainte de a ieși, auzi singurele cuvinte pe care pacienta le rostea de la internare - era prea târziu când i-am spus să vireze la dreapta.
Luchian Abel
În 200 de metri, virează la dreapta, pentru că ea încă locuiește acolo. Intră în sensul giratoriu și părăsește-l la a treia ieșire, cum te-a părăsit și ea la a treia ta ieșire nervoasă. Pe bune, din cauza unui meci, tembelule? În 50 de metri mergi tot înainte, că înainte era mai bine, locuiai la ea în inimă. Când este posibil, fă o întoarcere, doar că nu este posibil, timpul nu se mai întoarce. Recalculare traseu, recalculare viață. Ai ajuns la destinație. Am luat GPS-ul și l-am aruncat pe geam.
