Misiune eșuată

Înainte să o trimit pe Maika pe Venus, am întâmpinat câteva probleme organizatorice. Niște fleacuri, probabil mici blesteme de la competitori.

Prima a fost cu costumul. Maika nu prea avea țâțe, dar avea buci și când zic buci, îmi răsună în creier Jennifer, urlând de invidie.

Costumul arăta ca un adevăr rigid, gălbui, scorțos, convins că trupul e o doar o sugestie negociabilă. Maika a intrat în el ca într-o ceartă veche. Un picior, două, o respirație tăiată și un oftat prelung. La nivelul feselor, materialul a făcut o pauză existențială. Fermoarul a încercat să urce, a gâfâit, dar imediat a regretat. Am tras de costum ca de o idee proastă care refuză să plece. Maika a împins din interior, cu o demnitate de mobil greu. Nimic. Nada. Nu și nu.

Mi-am dat seama că realitatea trebuie unsă cu vaselină spațială și am chemat doi tehnicieni cu mâini optimiste. S-a produs compresia. Fesele s-au aplatizat ca Pământul pe grupuri obscure, iar în același timp, inexplicabil și foarte punctual, bustul a erupt. Două emisfere noi, apărute ca o corectură de ultim moment. Fermoarul a urcat brusc, speriat de succes, și s-a oprit fix unde începea scandalul vizual. Costumul, pătat și ușor umilit, a acceptat situația. Casca, în schimb, a rămas impasibilă, un mandalorian lucios privind în gol.

Problema numărul doi.

Manualul rachetei era scris fără verbe. "Aprindere. Așteptare. Explorare. Notițe. Speranță." Am completat din burtă și am etichetat niște butoane cu "nu", "poate" și "acum". Maika a apăsat "acum" înainte să întreb de ce.

Problema numărul trei.

Combustibilul avea orgoliu, nu voia să ardă în public. Am scos echipa, am stins luminile și i-am promis discreție. După câteva închinăciuni corecte, a pornit cu o flacără timidă, ca un artist care urăște aplauzele.

Lansarea a fost un zgomot lung, întins ca o scuză. Maika s-a ridicat, strânsă în costum precum o metaforă într-o propoziție mult prea scurtă, și ne-a făcut cu mâna.

În orbită, a raportat că presiunea îi mută convingerile dintr-o parte în alta.

Fermoarul nu a comentat.

Avenusarea a fost reușită.

Pe Venus, aerul fierbea cu o politețe ostilă. Împărăteasa o aștepta, dreaptă, rece, cu o coroană care părea să măsoare defecte. A privit costumul, petele, cusăturile obosite, apoi s-a oprit la bust, unde universul făcuse improvizație. Tăcerea a devenit instant gelozie.
"La noi," a spus ea, "simetria e lege." Apoi a văzut asimetria morală a situației și i s-a strâmbat vocea. A făcut un semn scurt. Podeaua palatului s-a deschis precum o opinie definitivă.

Maika a apucat să-și aranjeze mănușile, ca și cum ar fi plecat dintr-o conversație neplăcută, și a dispărut într-o gaură neagră care colecționa excese. Fermoarul a rămas fidel până la capăt.

Am notat cu litere de tipar în registru:
"MISIUNE REALIZATĂ PARȚIAL. CONSECINȚE COMPLETE"

Pe Venus, împărăteasa și-a îndreptat coroana. În rest, liniște. Cea mai suspectă formă de succes.