Misiune eșuată

Am făcut o cădere nervoasă. Știu de la ce mi s-a tras, dar ar fi culmea să vă spun tocmai vouă. La doctor am tăcut chitic, n-am zis nimic doamnei Smith. Nici lui Bill nu i-am spus. Bill e fii-miu. Evident că nici Jill, noră-mea, nu știe despre ce e vorba.

Iau tratament și lucrurile merg bine. N-aveam nicio îndoială că se vor îndrepta având în vedere cauza. Doctorița, o femeie frumoasă de altfel, cu un bust generos, înaltă și impunătoare, genul de actriță care ar putea să o joace pe Cleopatra, mi-a spus că de acum trebuie să am grijă de viață. De parcă până acum n-aș fi avut. Hmm, dacă stau bine să mă gândesc, nu prea am avut. Au fost mereu alte priorități. Dar de azi o să am! A spus că trebuie să fac plimbări lungi, să mănânc la ore fixe, niciodată după 6, să evit dulciurile și mai ales gândurile negre. Mi-a spus că de fiecare dată când înmugurește un gând urât trebuie să mă concentrez pe ceva frumos care să strivească mugurele ăla. Mai ales seara înainte să adorm. A adăugat că atunci e musai sa găsesc un gând frumos și să-l plimb în palme așa cum plimbă viermii de mătase coconul. A! Și mi-a mai spus că trebuie să fiu mereu ocupat cu ceva, de exemplu cu grădinăritul, cu cititul, cu jocuri inocente cum ar fi Solitaire, sau cu completatul căsuțelor de Sudoku.

O vreme am încercat să pictez, dar nu e chiar așa ușor cum am crezut. Așa că în cea mai mare parte a timpului citesc. Citesc tot ce-mi cade în mână. Am făcut și abonament la biblioteca orășenească. Și gătesc, îmi place mult să gătesc. Însă numai pentru mine, nu și pentru alții. De la Bill am primit acum o săptămâna un puzzle: "Descoperirea Americii de către Cristofor Columb"! Are 5000 de piese.

Doamna Smith a spus că trecând prin viață trebuie să mă aplec spre frumos, spre ceva-ul ăla care bucură. Dar oricât mă străduiesc, nu găsesc nimic care să mă bucure. Am o viață ok, plină de împliniri. Dar împlinirile sunt una și bucuriile alta.

Chiar am încercat să aflu ce sunt bucuriile și e o treabă mult mai complicată decât ați putea crede, vă asigur. Poți să te bucuri când ți se așază un fluture pe nas, de exemplu. Dar cum convingi fluturele să facă asta? Fiindcă dacă ar trebui să o facă de bunăvoie, șansele ar fi infime, de 1 la un miliard. Așa spune AI. Și asta în cazul în care ați avea în cartier un parc plin de fluturi. Bucuriile nu pot fi construite. Da, poți ieși în întâmpinarea lor, dar nu le poți plămădi, cum plămădești castelele de nisip.

Eu am crezut că va fi floare la ureche să găsesc un gând care să mă facă să zâmbesc de plăcere. M-am întins pe spate, am închis ochii și am căutat gândul ăla rotund cu miez de bucurie. Nici vorbă. Un pic m-am panicat. M-am gândit repede la femeile din viața mea. Asta mi-a ridicat un pic colțul buzelor, cum ridică vântul poalele rochiei. Le-am iubit, oh, cât le-am iubit. Ooops! Chiar le-am iubit? Pe toate? Poți să iubești atât de multe femei, să fi fost vreo 20, sau iubirea e o treabă mult mai selectivă? Cu majoritatea nu ne-am atins. Pe multe nici nu le-am cunoscut față în față, a fost o iubire platonică, la distanță. Mda, nu cred că am ales un subiect potrivit.

Viața! Nu pot să mă plâng de viață, până acum a fost o viață mișto. Dacă ar fi să mai trăiesc o dată... Da, recunosc! N-aș mai trăi-o la fel, ar fi cu totul diferită. Am fost mereu prea atent la reguli, la partea materială a vieții și am dat cu piciorul unei grămezi de oportunități. Cu viața e ca și cu portocala. Îi privești exteriorul, îi miroși coaja, o cântărești în palme și o desfaci. Ei bine, eu, nărodul, m-am ferit să bag cuțitul în ea.

Gata, știu, Bill! Bill a fost o afacere bună. A fost un copil ascultător, vesel, inteligent ca taică-su și frumos ca maică-sa. Dar, la naiba, Bill a fost copil acum vreo 30 de ani. Azi e un bărbat matur, cu jobul lui, cu femeia lui, cu grijile lui. Nu doar că avem vieți care nu se aseamănă, dar sunt adesea în contradicție.

Mă tot perpelesc și nu pot să închid un ochi. Nu credeți că e îngrozitor să nu poți găsi nici măcar un gând care să-ți aducă bucurie? Unul mic, de 5-10 secunde. Bingo! Nici n-a trebuit să mă chinui mult și imediat mi-am amintit de sânii doamnei doctor Smith. Dar nici n-au apucat buzele să-și ridice aripile, că m-am pleoștit la loc. Oare cine i-o săruta? Cine i-o mângâia?

Azvârl pătura și cobor la parter, intru în bucătărie și smucesc ușa frigiderului. Bill a cumpărat ieri amandine! Înfulec una. Apoi încă una. Și încă una.