Reeducare și represiune în comunism. O istorie politică a închisorii Aiud

Citiți introducerea acestei cărți aici.


Dragoș Ursu (n. 1989) deține diplome de licență, masterat și doctorat în istorie de la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca și este licențiat în teologie la Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia. Cercetător doctorand în cadrul proiectului Tinere Echipe (TE), finanțat de UEFISCDI: "Strategii de supraviețuire și integrare socio-profesională în familiile foștilor deținuți politici în primele două decenii ale regimului comunist." Studii postdoctorale la Universitatea "Babeș-Bolyai", cu tema "Proiecte și politici memoriale dedicate victimelor comunismului în România post-decembristă: cunoaștere aprofundată și oportunități socio-economice" (2020-2021). Director al proiectului PD, finanțat de UEFISCDI: "Destine post-carcerale ale clericilor, foști deținuți politici, în contextul (re)calibrării relațiilor stat-Biserica Ortodoxă în anii ceaușismului" (2022-2024). Volum recent: Dragoș Ursu (ed.), Churches and Political Power under Communism in Central and Eastern Europe. Individual Biographies and Institutional Mechanisms, 2024. Din 2018 este istoric la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
Acest volum este istoria penitenciarului Aiud în timpul reeducării târzii (1959-1964).

În istoria sistemului penitenciar românesc Aiudul și-a câștigat o tristă faimă, din cauza regimului carceral (foame, frig, izolare), a ratei ridicate a mortalității, a numărului mare de deținuți, precum și a fenomenului reeducării târzii (1959-1964). La începutul anilor 1950, la Pitești și Gherla, reeducarea fusese aplicată cu metode de o violență extremă. În schimb, la Aiud, autoritățile au recurs la soluții mult mai sofisticate. Pentru a înfrânge rezistența celor închiși, Securitatea a utilizat resurse semnificative, sub aspect uman, instituțional și ideologic, înființându-se chiar și o unitate specială, Grupul Operativ Aiud, condusă de colonelul Gheorghe Crăciun.

Dragoș Ursu analizează activitatea ofițerilor și gardienilor responsabili de reeducare (cadrul instituțional, resursele umane, strategiile și instrumentele operative, munca informatorilor), descrie viața cotidiană a celor închiși (condițiile de detenție, dezbaterile culturale, proiecțiile politice ori căutările spirituale) și prezintă rezultatele acestui fenomen unic atât din perspectiva torționarilor, cât și din punctul de vedere al deținuților care au refuzat reeducarea sau au avut o atitudine rezervată până la sfârșitul detenției. Autorul creionează poziția față de reeducare a unor personalități culturale (Nichifor Crainic, Radu Gyr, Petre Pandrea), lideri legionari (Ion Dumitrescu-Borșa, Radu Mironovici, Nicolae Petrașcu, Nistor Chioreanu), slujitori ai altarelor (Dumitru Stăniloae, Arsenie Papacioc, Bartolomeu Anania, Ioan Iovan) sau figuri cunoscute ale memoriei carcerale (Demostene Andronescu, Ioan Ianolide, Tache Rodas).

"Ca concepție de viață, sunt creștin. Ca stil de viață, mă străduiesc să-l realizez pe cel creștin. În măsura în care concepția și stilul de viață creștin se întâlnește [sic] cu cel legionar sau comunist, în aceeași măsură sunt legionar sau comunist. Despre atitudinea politică, declar că politică nu fac. Fără să fiu de acord cu orânduirea socială și cu regimul actual, așa cum religia mă învață - Dați Cezarului ce-i al Cezarului -, mă voi supune acolo unde voi fi. Aceasta este poziția mea actuală. Menționez [asta], pentru că s-ar putea ca peste o săptămână să spun altfel. S-ar putea ca, pierzându-mi mințile, să bravez sau să susțin enormități. [...] Aceasta este poziția mea adevărată și pe aceasta o susțin și o semnez." (Demostene Andronescu, declarație dată în timpul reeducării, 1962)

"Ca și la Pitești, și aici [la Aiud] s-a urmărit îndeaproape crearea unei psihoze, conform căreia oamenii să ajungă la un asemenea grad de deformare psihologică, încât să-și autoimpute fapte din trecut, convingeri intime și credințe moștenite; să se năruie în ei prietenii și valori morale, să se orbească sufletele prin impunerea unor complexe hidoase de autodisprețuire." (Ion Cârja, Întoarcerea din infern)

"Nu este ușor pentru mine să recunosc că am greșit, dar este cinstit să o fac. Vreau o dată pentru totdeauna să se știe: simt nevoia să o spun clar și răspicat că am găsit suficientă tărie în mine să mă desprind pentru totdeauna de legionarism sub toate formele lui." (Radu Gyr, declarație dată în timpul reeducării, 1962)


În plus față de îndeplinirea obiectivului trasat de către Securitate, respectiv reeducarea legionarilor, Grupul Operativ Aiud a fost interesat și de raportarea acestui succes către conducerea Ministerului de Interne și a Partidului Muncitoresc Român. În acest sens, colonelul Crăciun sintetizează întreaga activitate a Grupului Operativ la nivelul unui raport final al reeducării^[i], în care elogiază într-o manieră propagandistică îndeplinirea misiunii încredințate. Pe lângă raportarea "succesului" către conducerea Ministerului, Grupul Operativ a mai fost interesat și de utilizarea propagandistică a unui atare "succes", coordonând redactarea unor lucrări^[ii] ce conțineau declarații autodemascatoare ale deținuților.

Cea mai importantă lucrare, rămasă în memorialistica Aiudului sub denumirea "Cartea reeducării", a fost intitulată - "Despre organizația legionară". Primul volum^[iii], dedicat istoriei organizației legionare, de la începuturile familiei Codreanu și până la guvernarea legionară, se dorea a fi, de fapt, o "contra-istorie" a Mișcării Legionare, scrisă în stil demascator tocmai de către deținuți legionari.

Urmărind desfășurarea cronologică a activității lui Corneliu Codreanu și, mai apoi, a organizației legionare, volumul reprezintă un amestec insolit de memorialistică legionară și viziune marxistă asupra istoriei. Astfel, autorii își asumă perspectiva istoriografiei comuniste asupra legionarismului, văzut ca expresie a "burgheziei românești", utilizând limba de lemn specifică. Pe această structură a "materialismului istoric", deținuții legionari, semnatari ai lucrării, suprapun amintirile lor legate de trecutul legionar, pe care-l descriu într-o manieră demascatoare, dominat de violență, sexualitate și terorism.

"Cuvântul-înainte" al primului volum ne relevă paradigma în care Grupul Operativ a gândit întregul demers, atât perspectiva asupra istoriei legionare, cât și asupra reeducării și finalității acesteia:

Cauzele apariției legionarismului, după primul război mondial, ca soluție politică, rezidă în climatul lumii burgheze. El a generat fascismul, l-a ajutat să se dezvolte. Climatul acesta se caracterizează prin: - capitalismul ajuns în faza sa ultimă de expansiune și ca urmare haos social, economic și politic. - prin instabilitate permanentă. - prin mizeria cruntă a maselor exploatate^[iv].

Pentru colonelul Crăciun, procesul reeducării, pe care-l coordona, a reprezentat sfârșitul organizației legionare. În această manieră și-a reprezentat întreaga misiune a Grupului Operativ, perspectivă care s-a transpus și în acest volum:

Ultimul act, al rușinoasei sale istorii, s-a consumat aici într-o instituție transformată, conform concepției socialiste, într-o adevărată școală de reeducare. S-a încercat un efort greu în acești 3-4 ani din urmă, de când a început munca de restructurare a deținuților legionari. [...] Fruntașii legionari au venit aici și au denunțat pe Corneliu Zelea Codreanu, pe Horia Sima și pe alți conducători, într-un cuvânt, toată garda de fier, ca pe un fenomen de perversiune și monstruozitate. Este actul ei de deces. S-a născut printr-o crimă și moare pentru totdeauna în temniță^[v].

În privința conținutului^[vi] (structurat în șapte părți, însumând 98 de capitole), volumul zugrăvește istoria Mișcării Legionare în culori sumbre, atribuind acestei organizații un caracter criminal, antinațional, terorist și antimuncitoresc. Un loc privilegiat în cuprinsul lucrării îl ocupă liderii legionari, respectiv Corneliu Codreanu și Horia Sima. În cazul lui Corneliu Codreanu, fondatorul organizației legionare, autorii detaliază întreaga sa biografie, deopotrivă familială și politică, cu scopul de a demonstra rolul nefast judecat de acesta pe scena politică românească. Originea neromânească, caracterul criminal și sexualitatea maladivă sunt lait-motivele care însoțesc descrierea activității lui Corneliu Codreanu. În cazul lui Horia Sima, lașitatea, aplecarea spre subversivitate și slugărnicia față de Hitler sunt, de asemenea, "calitățile" pe care autorii le subliniază în capitolele dedicate acestuia.

Autorii volumului au mai urmărit, prin reevaluarea istoriei legionare, să incrimineze și demonteze valorile și idealurile prin care legionarii își priveau propriul trecut. Astfel, naționalismul, eroismul, spiritualitatea, voluntarismul, solidaritatea, intransigența, unitatea - calități pe care legionarii și le atribuiau lor și propriei organizații, erau acum supuse "demistificării". În paginile volumului, regăsim organizația legionară și legionarii descriși în antiteză cu aceste valori, fiind caracterizați tocmai ca trădători, lași, criminali, corupți, dominați de un "misticism irațional".

Volumul al doilea^[vii] cuprinde, în prima parte, exilul legionar în Germania nazistă, iar în cea de-a doua parte este prezentată activitatea legionarilor în închisorile comuniste, totul culminând cu reeducarea (1959-1964). Prin abordarea activității din detenție a legionarilor, volumul se constituie într-un demers inedit în mecanismul represiv comunist, fiind singura lucrare de acest gen, prin care Securitatea a creat o "contra-istorie" a represiunii. În paginile volumului^[viii], deținuții legionari sunt prezentați ca desfășurând, în continuare, activitate "contrarevoluționară" în închisorile pe unde au trecut (Pitești, Gherla, Tg. Ocna, Canal, minele de plumb de la Baia Sprie, Cavnic și Valea Nistrului), aspect care justifică reeducarea lor în temnița de la Aiud. În cazul reeducărilor de la Pitești și Gherla, acestea sunt prezentate conform narațiunii pe care Securitatea a construit-o încă din anii 1950, respectiv ca fiind creația legionarilor, care s-au dezlănțuit cu violență unii împotriva celorlalți, cu scopul de a compromite regimul comunist.

În cazul reeducării de la Aiud, pe care Grupul Operativ o considera sfârșitul organizației legionare, aceasta este prezentată de autorii volumului drept o "mână întinsă" de către regim deținuților, cu scopul de a-i "recupera" pentru integrarea în societatea comunistă. Astfel, reeducarea este asemănată cu un proces anevoios și dureros de trezire la realitate a legionarilor, proces care a fost posibil datorită implicării și "umanismului" administrației și al ofițerilor Grupului Operativ:

Legionarii nu puteau deveni cetățeni cinstiți ai patriei și nu puteau fi recuperați pentru societate, fără ca ei să treacă, mai întâi, printr-un proces de restructurare politică și morală. [...] Reeducarea legionarilor din Aiud a fost o operă extrem de grea și n-a putut fi realizată decât prin marea înțelepciune a conducerii penitenciarului, care a știut să aplice, treaptă cu treaptă, principiile pedagogice umaniste ale statului socialist.

[...] Ca o consecință a noului umanism socialist, conducerea penitenciarului n-a precupețit niciun efort în opera de dezintoxicare a sufletului legionar, una din metode fiind lucrarea pedagogică făcută cu fiecare în parte. A fost de o excepțională eficacitate aplicarea acestei metode^[ix].

Urmează apoi, de-a lungul a peste 170 de pagini, descrierea procesului reeducării, în aceiași termeni laudativi față de Grupul Operativ. Perspectiva e una triumfalistă, în care ofițerii de Securitate au reușit, în urma unor eforturi supraomenești, să-i convingă să accepte reeducarea pe cei mai înverșunați dușmani ai regimului, respectiv legionarii. Sunt menționate toate momentele importante ale reeducării: "prelucrarea" liderilor în celulele 321 și 322, declarația lui Radu Gyr de desolidarizare de trecutul legionar, marile ședințe ale eliberării din ianuarie 1963, activitățile de la club, excursiile prin țară cu liderii legionari, reeducarea prin muncă din fabrica penitenciarului, declarația de desolidarizare a lui Nicolae Petrașcu, reeducarea din secția IX TBC. Pe lângă aceste momente "importante", autorii trec în revistă și ale episoade secundare din procesul reeducării, totul culminând cu momentul eliberării finale din iulie 1964.

În ceea ce privește metodele utilizate de Grupul Operativ în procesul reeducării, autorii volumului le prezintă, de asemenea, într-o manieră elogioasă ca expresie a "umanismului comunist", subliniind "respectul arătat de colonelul Crăciun", condițiile bune de detenție oferite, rolul presei și al documentarelor în cunoașterea "realizărilor regimului", respectiv organizarea dezbaterilor în cadrul cărora deținuții și-au putut reevalua trecutul^[x].

Triumfalismul pe care conducerea penitenciarului l-a proiectat asupra procesului reeducării se reflectă în concluziile "cărții reeducării", care prezintă succesul acestui proces, respectiv "restructurarea și pregătirea" legionarilor pentru integrarea în societatea comunistă:

Opera de reeducare care s-a efectuat în penitenciarul Aiud reproduce în mic marele proces revoluționar ce se desfășoară astăzi în sânul poporului român. Lumea nouă a întâmpinat rezistențele inerente oricărei înnoiri revoluționare, trebuind să convingă ideologic și prin fapte pe oamenii cu mentalitate învechită, de necesitatea acestei înnoiri. A fost procesul dialectic al luptei dintre nou și vechi. Așa i-a [sic] sfârșit o etapă tragică a unei existențe rătăcite, căreia îi urmează o viață normală de muncă rodnică, pusă în slujba poporului. De aceea, deținuții salută cu entuziasm noua lume care îi primește acum în mijlocul ei^[xi].

Pentru colonelul Crăciun, șeful Grupului Operativ, "cartea reeducării" trebuie să devină imaginea întregului proces al reeducării, discursul unic, oficial, asupra a ceea ce se petrecuse în Aiud. Documentele Grupului Operativ (corespondența cu Ministerul de Interne - rapoarte, sinteze, ordine, note informative) având caracter secret nu erau destinate, de bună seamă, să devină publice. Astfel, tot ceea ce urma să rămână după reeducare, singura sursă de informare asupra celor petrecute, era această carte - "Despre organizația legionară".

Volumele aveau rolul să sintetizeze perspectiva în care Securitatea a proiectat reeducarea. Astfel, colonelul Crăciun a văzut procesul reeducării drept "mormântul" organizației legionare, fondate de Corneliu Codreanu. Tocmai de aceea, pentru ca reeducarea să aibă sens, trebuia reconstruită organizația legionară în detenție. Iar tot acest proces, creat în cadrul reeducării, a fost transpus în paginile "cărții reeducării". Și astfel, autorii - foști legionari - erau chemați să-și (re)scrie propriul trecut, de data aceasta din perspectivă marxistă, și să-și asume falimentul organizației legionare în temnița Aiudului^[xii].

Pentru a-și îndeplini acest obiectiv, colonelul Crăciun a

avut nevoie ca lista de autori ai "Cărții reeducării" să reflecte "sociologic și politic" categoriile de deținuți din Aiud. Astfel, printre cei 126 de autori regăsim toate categoriile de legionari din Aiud: comandanți legionari (Nicolae Petrașcu, Nistor Chioreanu, Radu Mironovici, Dumitru Banea), demnitari în guvernarea legionară (Augustin Bidianu), membri ai Frățiilor de Cruce (Mircea Calmuschi, Ion Boantă, Florică Dumitrescu), membri ai Corpului Studențesc Legionar (Octavian Paleologu, Ion Butoi, Constantin Diaconescu), membri ai Corpului Muncitoresc Legionar (Constantin Teofănescu), personalități culturale (Petre Țuțea), teologi (Radu Tase, Valeriu Anania, Cristofor Dancu) și simpli legionari.

Coordonatorul lucrării a fost desemnat Stere Mihalexe, comandant legionar, unul dintre deținuții cei mai activi în cadrul reeducării, coordonator al Clubului dedicat restructurării și demascării liderilor legionari. Amploarea demersului este revelată și de anvergura "comitetului redacțional", din care făceau parte: 5 redactori, un responsabil "artistic", 64 de colaboratori, 15 ilustratori, 34 de graficieni, 3 compactori și 5 deținuți responsabili de realizarea basoreliefului coperții. Coperțile celor două volume sunt realizate "artistic", exemplificând cuvintele-"cheie": crimă, teroare, misticism, masacre, trădare. Figuri "alegorice" de legionari în diferite ipostaze, un craniu și o cruce înconjurată de pistoale și topoare, realizate în metal, împodobesc fundalul negru al coperții.

Am ales în mod deliberat să nu pomenesc numele tuturor deținuților care apar în caseta redacțională a "cărții reeducării", din rațiuni etico-memoriale: de-a lungul cercetării documentare singura mențiune despre multe dintre aceste nume este doar legătura cu "cartea reeducării". Astfel, există riscul de a cădea exact în capcana întinsă de Securitate, prin care s-a urmărit ca în procesul reeducării identitatea deținuților să fie rescrisă, iar din întreaga biografie carcerală, plină de tragismul anilor îndelungați de suferință, să rămână doar un singur detaliu incriminator - că au contribuit la Cartea reeducării.

Cercetarea documentară integrală a biografiilor acestor deținuți, ca premisă pentru înțelegerea resorturilor atitudinilor din reeducare, alături de analiza aplicată asupra contribuției efective la Cartea reeducării sunt pași necesari pentru a evita capcana "morală" pe care documentele Securității ne-o întind.

În ceea ce privește "paternitatea" articolelor și, mai ales, modalitatea cum a fost "creată" această carte, cercetările documentare de până acum au relevat următoarele aspecte: în primul rând, lucrarea nu a fost scrisă integral la sfârșitul reeducării, așa cum lasă de înțeles colonelul Crăciun în rapoartele sale^[xiii]. Astfel, ea reprezintă o sinteză a declarațiilor autobiografice susținute în cluburile reeducării de către deținuți, declarații și articole care au fost apoi coroborate, stilizate și rescrise caligrafic de către cei șase redactori principali: Stere Mihalexe, Nicolae Grigorescu, Octavian Paleologu, Constantin Savin, Eugen Șahan, Constantin Teofănescu. De altfel, cu excepția capitolului semnat de Valeriu Anania, care precizează în dreptul semnăturii paginile la care îl găsim în primul volum^[xiv], în cazul niciunui alt articol/ capitol nu sunt precizați autorii.

De asemenea, un aspect care intrigă este absența semnăturilor tuturor autorilor pe lista de nume de la începutul primului volum^[xv].

Toate aceste detalii sugerează că nu toate cele 126 de nume de pe lista cu autorii cărții au și contribuit efectiv, cu materiale, la realizarea ei, ci, în cazul unor deținuți, au fost trecuți pe acea listă tocmai pentru a da greutate demersului și, implicit, a consolida imaginea pe care Grupul Operativ a vrut s-o proiecteze asupra cărții - ca fiind expresia organizației legionare din Aiud.

Pe lângă o atare finalitate ideologică - drept expresie/ imagine a întregului proces al reeducării -, colonelul Crăciun i-a atribuit Cărții reeducării și obiective propagandistice imediate. Astfel, într-un raport de final, din 5 august 1964, dedicat ultimelor ședințe ale reeducării - șeful Grupului Operativ propune conducerii Securității utilizarea cărții împotriva membrilor exilului legionar:

Cartea despre care am raportat mai sus, propunem să fie studiată, în scopul de a fi folosită eventual împotriva fugarilor de peste graniță. În caz că se apreciază utilitatea ei, rugăm să dispuneți să ne fie retrimisă pentru corecturi, pe baza materialelor ce le avem la Aiud^[xvi].

Securitatea n-a dat curs propunerii colonelului Crăciun și a trecut într-un plan secund publicarea "cărții reeducării", considerând că articolele din Glasul Patriei^[xvii], semnate de deținuți, sunt mai eficiente și de impact în propaganda împotriva exilului legionar. De ce a ales Securitatea să "pună sub obroc" acest produs ideologic de amploare? Întâi de toate, regimul comunist de la București a considerat că reeducarea din Aiud a pus capăt "problemei" legionare, care trecea în planul secund al intereselor operative pentru Securitate. Pe de altă parte, conținutul puternic ideologizat, stilistica "demascatoare", tonul agresiv și exagerările lamentabile făceau din "cartea reeducării" o creație necredibilă, greu de "exploatat" propagandistic de către regim.

Dar "cartea reeducării" își atinsese scopul pentru care fusese creată. Pentru colonelul Crăciun, cartea avea un dublu rol: pe de o parte, era "medalia de onoare", legitimarea deplină în fața conducerii Partidului și Securității că a dus la bun sfârșit reeducarea, iar pe de la altă parte, reflecta "compromiterea" liderilor legionari, tocmai prin faptul că semnaseră această lucrare.

Rolul lui Bartolomeu Anania în reeducare

Intriga acestei analize este reprezentată de controversele ce învăluie activitatea lui Bartolomeu Anania în cadrul reeducării. Întâi de toate, se impun precizate cu strictețe limitele analizei de față, care nu-și propune să radiografieze/ investigheze în amănunt "tensiunile memoriale" create în jurul activității din reeducare a lui Bartolomeu Anania, subiect care va fi abordat într-o cercetare ulterioară. Astfel, precizarea "pozițiilor memoriale" în partea introductivă are doar rolul de a familiariza cititorul cu "intriga" acestui demers.

În primul rând, trebuie menționat că "tensiunile memoriale" își au originea în episodul american al biografiei lui Bartolomeu Anania: pe când activa în cadrul episcopiei dependente de Patriarhia Română, Anania se afla pe poziții distincte (uneori adverse) față de episcopia condusă de Valerian Trifa și care aduna cea mai mare parte a exilului legionar^[xviii].

Folosind ca "surse primare" lucrările lui Ion Cârja^[xix], Nistor Chioreanu^[xx], Octavian Voinea^[xxi], Puiu Năstase^[xxii], memorialiști precum Ion Antohe^[xxiii] sau Aurel Sergiu Marinescu^[xxiv], Grigore Caraza^[xxv] îi creează un portret negativ lui Bartolomeu Anania, căruia îi atribuie un rol central în reeducarea de la Aiud. Grigore Caraza, ajuns în exilul american legionar abia în 1980 și influențat de polemicile târzii dintre cele două tabere, este principalul "creator" al discursului incriminator la adresa lui Bartolomeu Anania, pe care îl acuză că a primit de la col. Crăciun "mână liberă să conducă reeducările"^[xxvi]. De asemenea, supralicitând referința lui Nistor Chioreanu^[xxvii], Grigore Caraza îl desemnează pe Bartolomeu Anania drept autorul "cărții reeducării", unde "dădea în sinteză despre reeducările din perioada 1960-1964, în calitate de șef al acestor activități cultural-educative"^[xxviii].


 

Citiți introducerea acestei cărți aici.