Iartă-mă părinte căci am săvârșit mare păcat. A șasea poruncă. Eram ferm convins că sunt un om răbdător, am întors și celălalt obraz așa cum ne-a învățat Mântuitorul, dar până când părinte? Câtă înjosire poate îndura un suflet inocent? Când ajunge cuțitul la os? Chiar și cel mai mare vrăjmaș mi-ar fi dăruit tăcerea, în semn de mărinimie, însă nu și tata. Ce fel de judecată s-a născut în mine, dacă, în locul remușcărilor, o voce interioară îmi șoptește că, într-un fel sau altul, se face dreptate?
Cristian Nedelcu
Vasile, hai, omule, să luăm și noi pământ. La comitete a zis că vrea să le dea ălora de n-are. Mai taci, muiere. Ăia de la comitete, de unde are ei pământ? L-a furat, fă, e tot pătat cu sânge. Vezi, mai bine, de ce plânge ăla micu'. Lasă-l, mă, să plângă, că îi cresc plămânii. Nu moare el de plâns. Da' ție, Vasile, când te-oi prăpădi, pe unde ți s-or odihni oasele? Că nici măcar o palmă de pământ n-avem. Lasă, fă, că or avea învățații trebuință de niscaiva ciolane pe la școalele mari de la oraș.
Monica Liana Radu
Noaptea îi auzeai sufletul dacă lipeai urechea de pieptul său cald. Din adânc urca, subțire ca aerul, o durere surdă care-l cutremura. Frate cu frate ne-am sfâșiat îndelung, căzniți de demoni fără nume. I-am brăzdat adânc trupul, i-am smuls comorile și-am râs, copii fără minte - ne credeam bogați - până n-a mai rămas nimic de împărțit. Buzele pline de blesteme au amuțit. Când i-am secat lacrimile și chipul i s-a uscat, am început să ne smulgem părul. Apoi am început să-l plângem. Din spațiu se vedea așa de frumos.
