Interviul de față este parte a proiectului 3generator_cultural (proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național). Stagiunea 2025-2026 marchează cea de-a zecea stagiune consecutivă de activitate a Asociației Teatru 3G. În acest context aniversar, 3generator_cultural își propune să aducă în prim-plan o serie de reflecții, interogări și documentări privind rolul și relevanța teatrului independent în comunitatea mureșeană, într-un moment în care această zonă artistică devine tot mai vulnerabilă, dar și tot mai necesară. Pentru mai multe detalii despre acest proiect accesați: 3ghub.ro/product/3generator_cultural/
Raluca Blaga: Cum a apărut ideea de a fonda, în 2015, Teatru 3G? A fost o nevoie artistică personală sau, mai degrabă, o reacție la contextul teatral din Târgu Mureș de atunci? Ce lipsea din peisajul teatral al orașului și ați încercat voi să aduceți prin Teatru 3G?
Ándi Gherghe: A fost clar o combinație între o nevoie personală și o reacție la context. Simțeam că nu am unde să spun anumite lucruri și mai ales cum să le spun. În același timp, când am fondat Teatru 3G, din punct de vedere cultural, orașul nu traversa o perioadă foarte fericită. După o etapă de efervescență, în care existaseră mai multe spații independente și alternative active, în 2015 ecosistemul era deja în retragere. Practic, mai rămăsese activ Yorick Studio, cu un ritm de producție anual, iar senzația generală era de contracție, nu de creștere.
În paralel, m-a interesat foarte mult zona de dramaturgie contemporană românească. În perioada aceea, dramaturgia autohtonă era destul de puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Vocile noi existau, dar erau mai degrabă împinse în zona underground sau în contexte alternative, fără o reală susținere instituțională. Teatru 3G a apărut și din dorința de a crea un spațiu care să pună accent pe dramaturg, pe text nou, pe dezvoltarea unei dramaturgii relevante pentru prezent. Nu doar să montăm spectacole, ci să participăm activ la construcția unui discurs contemporan.
În același timp, exista și o realitate pragmatică: în zona independentă, estetica este adesea limitată de resurse. O estetică elaborată presupune investiții consistente în scenografie, tehnică, producție, lucruri greu de susținut în lipsa unei finanțări stabile. Spațiile mici ajung, inevitabil, să mizeze mai mult pe conținut decât pe construcție vizuală. În contextul ăsta, pentru mine a devenit important ca teatrul să fie, înainte de toate, relevant. Nu să renunțăm la estetică, ci să nu ne ascundem în spatele ei. Să existe o relație directă cu realitatea, cu teme incomode, cu tensiuni sociale reale. Teatru 3G a fost gândit ca un spațiu unde teatrul nu e doar spectacol, ci și instrument de reflecție și uneori de disconfort. Un loc unde nu ne ascundem în metafore dacă nu e nevoie de ele.
Raluca Blaga: În primii ani ai proiectului, care a fost cea mai mare provocare: infrastructura, finanțarea sau publicul?
Ándi Gherghe: Finanțarea, clar. Infrastructura o mai improvizezi, publicul îl crești în timp, dar lipsa unui sistem funcțional de finanțare te blochează direct în capacitatea de a exista.
În primii ani, politica locală de finanțare era profund deficitară. Pe la începuturile noastre, primul proiect depus la AFCN a fost depus în paralel și la concursul de proiecte culturale organizat de primărie. La AFCN a obținut 94 de puncte, iar la nivel local 30. Diferența nu ținea de calitatea proiectului, ci de modul în care era organizat sistemul. Concursul local nu funcționa în parametri legali: în comisii nu existau profesioniști din domeniul cultural, iar alocarea fondurilor era, de multe ori, netransparentă și previzibil orientată.
Pe partea de infrastructură, am avut totuși un avantaj din start: am preluat spațiul în care funcționase Teatru 74, cu cele 74 de scaune și o dotare minimă. Adevărata construcție a venit în timp. Aproape zece ani de muncă și zeci de proiecte au fost necesare pentru a transforma spațiul într-unul capabil să susțină producții la standarde moderne. Pentru mine, infrastructura nu e doar o chestiune tehnică, ci una care influențează direct limbajul artistic. Fără un minim suport tehnic, ești limitat în tipul de spectacole pe care le poți face, în relația cu sunetul, cu imaginea, cu spațiul.
Faptul că astăzi avem un setup complet, de la sunet și lumini până la video și software, nu înseamnă doar confort, ci posibilitatea reală de a lucra interdisciplinar și de a construi spectacole care țin de prezent, nu de compromis.
Raluca Blaga: După zece ani de activitate cum ai defini identitatea artistică a ceea ce a devenit 3g HUB? Ce îl diferențiază de alte inițiative independente? Ce crezi că a reușit cu adevărat 3g HUB să schimbe în peisajul cultural local?
Ándi Gherghe: După zece ani, identitatea 3g HUB e una în continuă transformare, dar cu câteva constante clare. De la început, un punct esențial a fost promovarea tinerilor artiști. Sunt foarte mândru că o serie importantă de artiști au debutat la 3g. Pentru mine, asta a fost la fel de important ca spectacolele în sine: să creezi contextul în care apar voci noi.
Un alt moment definitoriu a fost 2019, când Teatru 3G a devenit 3g HUB. Visul meu era să construiesc un spațiu care să nu fie limitat la teatru, ci să funcționeze ca un hub cultural, capabil să adăpostească mai multe discipline artistice. De fapt, direcția asta începuse deja din 2018, când am inițiat Metamorfoze, primul proiect de artă stradală din Târgu Mureș. A fost un pas important pentru că a adus în peisajul local o comunitate de artiști care ulterior și-a asumat proiectul și l-a dus mai departe independent. Primele patru ediții au fost organizate de 3g HUB, iar ultimele trei de echipa care s-a format în jurul lui. Pentru mine, asta e un semn că un proiect și-a atins scopul: când nu mai depinde de tine ca să existe. Ideea de hub cultural s-a dovedit esențială în pandemie. Faptul că eram deja într-un proces de deschidere către alte forme de expresie artistică ne-a permis să ne adaptăm mai ușor, într-un moment în care multe structuri culturale au fost blocate.
În același timp, cred că una dintre contribuțiile reale ale 3g HUB ține și de zona de context, nu doar de conținut. În primii ani, accesul la finanțare era nu doar dificil, ci și imprevizibil. În primii șapte ani de activitate, mai mult de jumătate dintre finanțările pe care le-am câștigat prin concurs au venit în urma unor contestații. Practic, trebuia să lupți de două ori pentru același proiect. În timp, prin presiune constantă, din partea noastră și a altor operatori culturali, lucrurile au început să se schimbe. Sistemul a fost treptat aliniat la cadrul legal, la OUG 51/1998, iar astăzi concursul de proiecte culturale din Târgu Mureș este organizat conform legii, cu experți independenți în comisiile de evaluare. E un progres real, dar care a venit greu și cu mult consum de energie.
După 2021, pentru mine a apărut o altă provocare: găsirea unei echipe care să ducă mai departe 3g HUB. Ajunsesem într-un punct de burnout și aveam senzația că am dus proiectul cât am putut în direcția mea și că e nevoie de o energie nouă. A venit o echipă care și-a asumat o altă direcție, pe care am încurajat-o. Contextul se schimbase și el. Dramaturgia autohtonă nu mai era la fel de marginală ca la început, așa că era un moment potrivit pentru un reset. Noua echipă a mers mai mult spre o zonă de laborator, cu o estetică foarte diferită, mai fresh. Cred că acum 3g HUB e din nou într-un proces de redefinire. Vremurile se schimbă mult mai rapid, iar teatrul, dacă vrea să rămână relevant, trebuie să țină pasul. Dacă ar fi să reduc totul la câteva constante, acelea ar fi: relevanța față de public, promovarea tinerilor și asumarea unor riscuri reale.
Raluca Blaga: Târgu Mureș are o densitate neobișnuită de teatre independente pentru un oraș de dimensiunea lui. Cum explici apariția acestui ecosistem?
Ándi Gherghe: La prima vedere pare un ecosistem, dar, de fapt, nu suntem încă acolo. Există câteva explicații pentru densitatea asta aparent neobișnuită. În primul rând, structura orașului: fiind o comunitate construită în mare parte în jurul a două etnii, se dublează, într-un fel, și instituțiile culturale. Există două sisteme care funcționează în paralel și care generează, implicit, mai multă activitate artistică. Apoi, există componenta educațională. Liceul de Arte și Universitatea de Arte din Târgu Mureș produc constant resursă umană specializată, iar în ultimii ani oferta s-a diversificat mult față de cum era acum un deceniu. Asta creează o presiune firească: oamenii trebuie să aibă unde să lucreze după ce termină studiile.
Doar că, în momentul ăsta, ceea ce avem nu e încă un ecosistem în sens real. Sunt mai degrabă inițiative care funcționează în paralel, fiecare în logica lui, fără o structură comună, fără o strategie colectivă. Unul dintre lucrurile pe care mi le doresc cel mai mult este ca aceste teatre independente să ajungă să stea la aceeași masă și să construiască un consorțiu. Nu doar pentru reprezentare, ci pentru lucruri foarte concrete: partajare de resurse, schimb de informații, colaborări reale.
Abia atunci am putea vorbi despre un ecosistem real, capabil să absoarbă resursa umană deja existentă și să devină suficient de atractiv încât să aducă artiști din afară. Dintr-o astfel de coerență apare efervescența, acea energie care poate genera o vitalitate urbană pe care, în momentul de față, orașul o caută. Și cred că genul ăsta de viață nu poate fi construit decât prin artă și cultură. Momentan avem toate ingredientele. Lipsește doar structura care să le lege.
Raluca Blaga: Cum vezi relația dintre teatrul independent și comunitatea locală din Târgu Mureș?
Ándi Gherghe: Relația e una directă, dar încă în construcție. Spre deosebire de teatrul instituțional, care are un public deja stabilizat, teatrul independent trebuie să-și creeze această relație de la zero, aproape proiect cu proiect. Avantajul teatrului independent este flexibilitatea și capacitatea de a rămâne conectat la realitate. Vulnerabilitatea e că absolut nimic nu e garantat, publicul nu (re)vine din inerție, ci doar dacă simte că ceea ce faci e relevant pentru el.
Dacă ne uităm înapoi, în perioada de început a teatrului independent din anii 2000, exista o altă dinamică. În jurul Teatrului 74 se formase o comunitate foarte fidelă, care venea nu doar pentru spectacole, ci pentru un tip de experiență, erau seri în care teatrul, muzica și poezia coexistau. Era și un context diferit: oferta de entertainment era mult mai limitată, iar teatrul independent ocupa un loc mai clar în viața orașului. Sigur, nici atunci lucrurile nu au venit ușor, ci prin multă muncă și consecvență. Astăzi, însă, contextul e mult mai fragmentat. Concurența pentru atenție e pe mult mai multe planuri, de la evenimente culturale la divertisment digital. Inclusiv teatrul instituțional s-a adaptat și și-a diversificat oferta.
În Târgu Mureș, lucrurile sunt și mai nuanțate, pentru că vorbim despre o comunitate fragmentată, cu dinamici culturale diferite. Și atunci teatrul independent are șansa de a deveni un spațiu de întâlnire între lumi care, altfel, nu comunică foarte mult.
Dar cred că e important să înțelegem că comunitatea nu e ceva care există pur și simplu și pe care trebuie doar să-l atragi. E un proces. Se construiește în timp, prin consecvență, prin încredere și prin capacitatea de a rămâne relevant. Pentru mine, teatrul independent nu ar trebui să fie doar un furnizor de produse culturale, ci un spațiu de dialog. Un loc unde oamenii nu doar consumă, ci participă, se regăsesc sau sunt provocați. Miza nu e doar să ai public, ci să construiești un tip de relație care rezistă în timp. Pentru că abia atunci putem vorbi cu adevărat despre o comunitate, nu doar despre un public de ocazie.
Raluca Blaga: În multe dintre proiectele tale apare o componentă socială foarte clară. De unde vine această nevoie de a conecta teatrul cu problemele reale ale comunității?
Ándi Gherghe: La început, motivația a fost una foarte personală. Am simțit nevoia să înțeleg și, într-un fel, să vindec niște lucruri care țineau de propria mea experiență. De aici au apărut și primele direcții: spectacole despre bilingvism, despre identitate hibridă, corcitura gri într-o lume care funcționează în alb și negru, sau despre ridicolul naționalismului. Erau lucruri care mă apăsau direct sau pe care le vedeam în jurul meu și despre care nu se vorbea cu adevărat. Cred că de acolo vine și nevoia asta de a conecta teatrul la realitate: dintr-o imposibilitate de a ignora lucrurile care te macină.
În timp, însă, mi-am dat seama că, inevitabil, ca artist treci prin etape. Dacă mă uit acum în urmă, pot să văd și o anumită naivitate în ceea ce făceam la început. Dar e o naivitate necesară, fără de care probabil nu aș fi ajuns aici. Astăzi sunt într-o altă etapă, în primul rând ca om. Am alte frici, alte preocupări, alte căutări. Poate, tocmai de aceea, acum lucrez la un proiect care explorează ideea de supraviețuire și confruntare cu sinele, prin prisma fragilității masculine. Știu că, într-un context în care discursul dominant e în jurul feminismului, poate părea contra curentului. Dar nu e o reacție, ci pur și simplu ceea ce mă preocupă acum. Pentru mine, teatrul rămâne un spațiu de dezbatere, dar nu în sensul de a da răspunsuri sau de a face politică directă. Din contră, cred că trebuie să se ridice deasupra zgomotului politic. Miza, de fapt, nu e dezbaterea în sine, ci ceea ce rămâne în noi după ce ea se termină. Ce rămâne din felul în care ne raportăm unii la alții, din lucrurile care ne incomodează sau ne definesc. Acolo cred că intervine teatrul. Nu ca soluție, ci ca loc în care lucrurile pot fi puse pe masă, sincer, fără filtre.
Raluca Blaga: Crezi că teatrul independent are o libertate de discurs pe care teatrul instituțional o pierde uneori?
Ándi Gherghe: Da, există o diferență de libertate, dar ea nu e atât de simplă pe cât pare. Teatrul independent are, în mod clar, o libertate mai mare de a-și alege temele, de a risca, de a aborda subiecte sensibile sau incomode. Nu există aceleași constrângeri administrative, politice sau de repertoriu. Poți să reacționezi mai rapid la ce se întâmplă în jurul tău și să îți asumi direcții care, într-un teatru instituțional, ar trece prin multe furci caudine.
Dar libertatea asta vine cu un cost. E o libertate precarizată. Pentru că, în lipsa resurselor și a stabilității, de multe ori ești limitat de posibilități. Poți să vrei să spui orice, dar nu întotdeauna ai și mijloacele să o faci. Pe de altă parte, teatrul instituțional nu e lipsit de libertate, dar funcționează într-un cadru mai complex, unde intervin alte tipuri de responsabilități, față de public, față de finanțator, față de structura internă. Uneori, asta duce la un tip de prudență sau de conservatorism.
Cred că diferența reală nu e neapărat de libertate, ci de risc. Teatrul independent e obligat să riște mai mult. Teatrul instituțional își permite să nu riște. Ideal ar fi ca cele două zone să se influențeze reciproc: independenții să nu rămână blocați în precaritate, iar instituțiile să nu se complacă în confort. Pentru că, până la urmă, libertatea de discurs nu e doar despre ce ai voie să spui, ci și despre cât de departe ești dispus să mergi cu ceea ce spui.
Raluca Blaga: Dacă ar fi să îți imaginezi 3g HUB peste încă zece ani, cum ți-ai dori să arate: ca spațiu, ca echipă, ca tip de proiecte?
Ándi Gherghe: Mi-aș dori, în primul rând, stabilitate. Nu în sensul de confort, ci în sensul de a nu mai funcționa permanent în regim de supraviețuire. Cred că după atâția ani în care fiecare proiect a însemnat o luptă, ar fi important ca 3g HUB să devină un spațiu care poate construi pe termen lung, nu doar să reacționeze de la un an la altul.
Ca spațiu, mi-aș dori să fie capabil să susțină tipuri diferite de proiecte, de la teatru clasic la formate multimedia, instalații, performance. Un loc care nu impune limite, ci le deschide.
Ca echipă, mi-aș dori să fie una solidă, stabilă, dar în același timp permeabilă. Un nucleu clar, dar care să rămână deschis către artiști noi, către colaborări, către schimb. Cred că unul dintre lucrurile importante pentru 3g a fost mereu capacitatea de a genera și de a susține oameni la început de drum și mi-ar plăcea ca asta să rămână o constantă.
La nivel de proiecte, cred că direcția va merge tot mai mult spre interdisciplinar și spre formate care combină teatrul cu alte medii, video, sunet, tehnologie. Limbajul se schimbă și cred că teatrul trebuie să țină pasul.
În același timp, mi-aș dori ca 3g HUB să rămână relevant. Pentru mine, asta e cheia. Nu să fie activ, nu să producă mult, ci să producă lucruri care au sens în contextul în care trăim și, mai ales, curajul de a continua să își asume riscuri. Pentru că, până la urmă, cred că asta a definit 3g HUB de la început și asta ar trebui să rămână.
