Imagine all the people

Era îndrăgostit. Andreea era o dulceață de fată. Înaltă, subțire, cu părul blond căzându-i pe umeri în inele neterminate. Și apoi era foarte sexy, purta pantofi cu toc înalt, ciorapi de mătase și portjartier. Nicio femeie din oraș nu avea portjartier. Îi mângâie obrazul și încercă să-i îndepărteze doi zulufi care-i cădeau peste ochi. Avea tot ce îi trebuie unei tinere femei, frumusețe, minte, bunătate. Unde mai pui că era și tăcută. Asta era extraordinar de important pentru o tânără femeie care iese prima dată în lume, să știe să tacă. Din punctul lui de vedere n-ar fi trebuit decât să zâmbească. Să întoarcă capul într-o parte și alta și să zâmbească. Ba din când în când i-ar fi plăcut, prinsă de brațul lui, desigur, să ridice palma și să fluture degetele către cei ce-i priveau de pe margine.

Căci ăsta era planul, s-o scoată pe Strasse. Pentru momentul ăsta avea de gând să-și cumpere un costum nou negru cu dungulițe subțiri gri, pantofi tot negri de lac și pălărie. Neapărat pălărie și o batistă albă, poate și ea cu o dungă simplă albastră, la buzunarul de la piept al sacoului, pe care s-o verifice uneori și s-o tragă de vârful triunghiului în afară. Cum văzuse în filmele cu Al Capone. El ar fi coborât din mașină în dreptul Magazinului Universal, unde începe pietonala, ar fi ocolit mașina și i-ar fi deschis ca un gentleman portiera. Apoi i-ar fi întins mâna și ar fi ajutat-o să coboare. Șoferului i-ar fi spus să-i aștepte în celălalt capăt al străzii, lângă piața de legume și fructe. Apoi i-ar fi oferit brațul, iar ea s-ar fi agățat de el, timidă, poate chiar un pic speriată de mulțimea de oameni din centru, ca un naufragiat care primește un nesperat colac de salvare. Își imagină toată mulțimea aceea de oameni cum s-ar fi oprit din ceea ce făceau și ar fi ridicat ochii deodată ca s-o privească pe ea, femeile din gălețile cu flori din capul bulevardului, bărbații de pe tarabele cu covrigi, gogoși, plăcinte și sucuri. Aceia mergând grăbiți spre locuri numai de ei știute s-ar fi oprit pentru o clipă în drum cu răsuflarea tăiată, ar fi ridicat mirați și încântați în același timp sprâncenele, apoi le-ar fi lăsat în jos și ar fi continuat să meargă grăbiți spre locuri numai de ei știute, în timp ce copiii ar fi tăcut cu toții și ar fi încremenit ca și când ar fi jucat Statuile privind cu ochii mari spre acela dintre ei care avea mingea și a strigat stop.

Apoi ar fi intrat la Nucu la cofetărie, cea mai elegantă din oraș, de fapt singura dacă stai să te gândești bine, pentru că Dulce și bun se închisese de curând, iar Trandafirul Roșu nu era practic o cofetărie, ci o speluncă mai spălată unde patronul vindea și dulciuri printre alcoalele tari și gustările reci ca să meargă pileala. Dacă ar fi fost o zi de sărbătoare sigur toate mesele ar fi fost ocupate, dar precis că cineva s-ar fi simțit, s-ar fi ridicat discret de la masă ca să le lase lor loc să se așeze și s-ar fi strecurat pe ușă afară. Nucu ar fi ieșit ca din pământ să adune farfuriile și paharele murdare și să șteargă masa cu cârpa lui cenușie la fel de veche ca și cofetăria. Ea ar fi cerut o savarină și o limonadă, n-avea nicio îndoială, și pe el tare l-ar fi încântat să urmărească cum lingurița alunecă prin aer către gura pe care ea o deschide puțin ca o vrabie temătoare, lasă blatul dulce și însiropat înăuntru și se retrage stingheră pe marginea farfuriei, nu înainte de a lasă urme de frișcă pe buza de sus, sau poate pe cea de jos, sau uneori în colțul lor. Atunci el s-ar fi apropiat fără teama de a fi văzuți în public în ipostaze tandre și ar fi mimat un sărut umed culegând cu limba frișca de pe buzele ei. Apoi i-ar fi zâmbit mulțumindu-i din priviri.

Cu siguranță că mulți dintre localnici, mai ales cei tineri, de vârsta lui, s-ar fi strâns la ferestrele cofetăriei lui Nucu și ar fi privit cu nesaț înăuntru, punându-și mâinile paravan la ochi, căci din cauza soarelui care se reflecta în fereastră ar fost greu să vezi limpede ce se petrece.

După ce ar fi terminat prăjitura și sucul ar fi luat-o pe Strasse înainte cu pași mărunți, fără nicio grabă, asigurându-se că sunt văzuți de tot mai multă lume, căci desigur, vestea că el și Andreea au ieșit la plimbare s-ar fi răspândit în oraș ca fulgerul, iar cei care lâncezeau pe la casele lor din târgul uitat de lume s-ar fi îmbrăcat în pripă și ar fi ieșit să-i privească. Ei ar fi intrat ici-colo, în micile dughene cu pretenții comerciale înșirate de-a lungul bulevardului, ea ar fi strâmbat abia perceptibil din năsucul fin, fără însă a lăsa să se vadă dezamăgirea și ar fi șoptit că nu vrea nimic, însă el ar fi insistat să îi cumpere măcar o eșarfă multicoloră, sau poate o broșă cu strasuri strălucitoare, în timp ce ea i-ar fi cerut să i-o prindă pe bluza mătăsoasă și ar fi ieșit așa din prăvălie, cu pieptul înainte și privirea luminoasă.

Dumitru mai privi o dată fotografia, o sărută zgomotos, apoi o puse la loc în cutia de bomboane Măriuca așezată pe pat lângă așternuturile mototolite, îi închise capacul și o aruncă dintr-o mișcare precisă înapoi sub pat.

Fotografia o cumpărase de la Cinteză vineri cu opt lei. Vrusese zece lei, dar se tocmise și căzuseră la pace la opt, plus două drumuri cu Tohanul lui până la Ciorogârla. Avea un teanc gros, să fi fost vreo sută, ar fi zis, dar a lui era cea mai mișto.

Își strânse sfoara care-i oprea nădragii să nu se prăbușească peste coapse și se duse la chiuveta din fundul chicinetei să-și spele mâinile. Apoi își puse o cămașă curată și ieși spre centru. Singur, ca de fiecare dată.