16.05.2026
Gheorghiță Mircea
Cum Youko a fost sfătuit de psiholog că un remediu împotriva singurătății ar fi un animal de companie, se gândi să-i urmeze sfatul și a intrat în primul magazin de pet-uri. Vânzătorul l-a poftit la tomograf in tubul rotitor și, după ce studie un timp imaginile feliate ale creierului lui Youko, îl invită pe scaunul din fața biroului său. Îmi pare rău, dar nu cred că vă pot da avizul pentru abținerea unui animal de companie. E riscul uriaș ca acesta, prin contagiune, să preia din singurătatea dumneavoastră. Mulțumesc.

Alina Nedelcu
Trăia în Macondo de la începutul firii. Prinsese alchimia și dagherotipul. își amintea cum, într-o zi, în sat începuse să plouă cu flori mov de salcâm iar el, simțitor din fire, nemaiputând să suporte duhoarea, își luase tălpășița cu o desagă în vârf de băț. Viața cursese fără să-l împovăreze cu greutăți. Dar Macondo îl atrăgea ca un magnet iar și iar. Toate drumurile se întortocheau ireversibil spre sat. Ajunsese să se țină de copaci, să se arunce în bulboane însă mirosul mov de Macondo îi transpira prin piele.

Dan Banu
Se împiedică și căzu. Strachina se răsturnă în bătătură și găinile se îngrămădiră la boabe. Se ridică cu greu, ajunse la gard, deschise portița și ieși în potecă. Demult, fusese drum lat de căruță. Porni spre cimitir, dar simți cum puterile îl lasă. Chiar în poartă căzu iar și nu mai avu putere să se ridice. Frământă pământul între degete și dădu peste tibia lui Flămându. Apoi găsi omoplatul lui Jordie, sternul lui Pestrițu, coastele lui Movilă. Niciunul nu ajunsese la capăt. Iar el era ultimul.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2026, grupul are 14.315 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus