O bătea cu program, lipise pe ușă o foaie pe care scria luni: coaste, marți: obraji, miercuri: picioare. Îl numea meniul zilei, pentru că cineva mânca bătaie zilnic. Joi: tata a intrat într-un nuc plantat în 1975, a ieșit prin parbriz și s-a întins pe capotă. Vineri: bunica îl privea cum zace în coșciug așteptând ca sufletul să-i urce. Eu mă uitam la el cum cobora. Sâmbătă: plânsete, groapă, lăutari, pământ sub unghii. Duminică: petrecută cu mama, i-am pus gheață pe ultima vânătaie din viața ei.
Mona Zelenco
Priveam siderat apusurile. Zorii mă prindeau la fel. Zilele ploioase mă lăsau rece. Iernile îmi puneau mantie de fulgi moi, albi, mai albi ca spuma mării pe care navigam odată. Mereu impecabil în uniforma-mi cu trese și decorații, cu coloana dreaptă, salut o mulțime ce rareori mai vede ceea ce era important cândva. Veacul a scurs prin fața ochilor mei evenimente istorice, fapte, oameni. Am rămas un monument de solitudine. Recunosc, mă supără unele fleacuri, de exemplu potaia asta ce urinează la baza soclului.
Dorin Vasile
Într-o zi, Mariana nu a mai venit. Am căutat-o în toate locurile dragi nouă, i-am scris mesaje interminabile, totuși nu s-a întors. După ce am completat un formular stufos care promitea să mi-o aducă înapoi, am descoperit că îmi este mai bine așa, singur. Ieri am fost la vechea adresă. În cutia poștală zăceau zeci de scrisori ce mă anunțau să plătesc. Păreau din ce în ce mai disperate. În ultima spuneau că o vor elibera curând. Gratis. I-am îndemnat să nu se grăbească. Nu cred că va fi o problemă.
