Mă trezesc înfrântă de greutatea zilei care începe. Încerc să-mi lămuresc unele obiective, să le împart între cele două zile libere. În ultimul timp mă trezesc tot mai des că nu știu ce să fac cu mine. Citisem că minții trebuie să-i dai obiective clare, altfel, mergând în gol, începe ea să caute tot felul de prăpastii. Știu ce pot să însemne prăpăstiile propriei minți. Am câteva lucruri de făcut și azi și mâine. Încep să intru în fibrilații, oare am timp să le fac pe toate și mai ales de ce.
Amalia Melnic
Toate lucrurile erau pereche în casă noastră. Ceștile de cafea, periuțele de dinți, pernele, toate. Până în ziua în care au venit să mă anunțe că ai murit. Sunt niște proști, ei nu știu cât ai visat să zbori. Am vrut să strig, dar doar am mimat ca un mut. Am vrut să plâng, dar ochii mi-au secat. Și nu mi-a mai rămas nimic. M-am prezentat la înmormântare tot în negru cu o lumânare beteagă. Când am strâns pumnul, am simțit pământul din el. Noi doi am fost, acum nu știu, mă uit în van cum se decojesc pereții.
Ivona Popa
Te-am iubit cu toată puterea odată. Încă mai cumpăr caise de la piață, de parcă mâinile mele nu ar fi aflat încă vestea. Mă surprind începând propoziții cu voce tare către nimeni, ai fi râs la asta, mă gândesc, și apoi propoziția se termină pur și simplu, rămânând suspendată în aer ca fumul unei lumânări abia stinse. Tăcerea, pe care odată o găseam productivă, are acum o textură particulară. O greutate. În anumite seri, sună aproape exact ca respirația ta lângă mine.
