Stau pe șezlong cu fața la mare, departe de griji și responsabilități. Un copil mă privește insistent. Își scutură mama, întinsă pe prosop: mami, uite, nenea ăla e Dumnezeu. Femeia mă studiază, apoi șoptește: nu, puiule, omul ăla e un ciudat; ori e beat, ori e drogat. Mă ridic, îmi iau catrafusele și merg pe o insulă pustie. Nu vreau să mai văd pe nimeni. După două zile apare Cupidon, cu tolba goală. Asta e, am obosit, îmi spune. Să mai facă și oamenii un efort pentru iubire. Dar tu, Doamne, ce cauți aici?
Răzvan Dițescu
Într-o zi, când mă plimbam prin pădure, am văzut o vulpe ducând o valiză după ea. Am urmat-o. Ce altceva să faci când vezi o vulpe cu bagaj? Am cutreierat lumea împreună. Oamenii te întreabă mereu unde mergi. Vulpea nu m-a întrebat niciodată. Știa deja tot ce trebuia să știe. Într-o dimineață și-a deschis valiza. Era goală. M-a privit scurt, apoi a închis-o la loc. Valiza nu era pentru lucruri. Era pentru tot ce hotărâse să nu mai care după ea. De atunci, o port și eu pe a mea. E surprinzător de ușoară.
Ruxandra Donose
Ne-a dat covidul un an foarte sălbatic. Când nu mai poți să muncești zi lumină, conform regulii eficienței după care trăiești, gândești că vei avea în sfârșit timp să scrii. Dar nu funcționează așa. Când ai prea mult timp, ajungi să-ți amintești lucruri care se voiau uitate. Deci, cu inima în dinți, înveți să stai. Eventual să faci pâine de la zero, să o dăruiești la vecini, sau să înmulțești plantele din ghivece. Înveți că ambițiile sunt la fel de deșarte ca și temerile. Și ca porumbeii devin mult prea obraznici.
