Luchian Abel
În ianuarie mușcam din gâtul ei fierbinte ca tigrul dintr-o antilopă, picăturile de transpirație se prelingeau ca ploaia tropicală, în martie o-ncolăceam pe sub cearșafuri ca un șarpe înfometat, când a dat soarele de iunie doar o admiram stând goală la fereastră, schimbându-și pielea cu una mai închisă, nopțile de august le petreceam sus pe acoperiș, câte-un sărut la fiecare stea, în decembrie i-am explorat cu limba întreaga siluetă. După trei decenii de relație, doar un an sălbatic te salvează.
Dana Popescu
Aveam ziua planificată la minut. Mecanic, în timp ce mă gândesc la o mie de lucruri, arunc o privire spre oglinda liftului. Din care, o femeie impecabilă, dar străină, mă privește. Îi fac semn să se miște puțin și, în spatele ei, o văd pe puștoaica cu genunchii zdreliți care citea în cireș, fără să simtă ploaia. Mă privește o clipă, îmi face cu mâna și dispare. Nu ajung azi, ne vedem la anul, le scriu colegilor. Arunc pantofii stiletto, îmi prind părul cu un creion și plec pe jos, fără grabă, spre primul cireș.
Camelia-Monica Pătru
Am decis să spun da la orice. A doua zi aveam deja 3 abonamente la sală, două la streaming și o capră. Nu știu de unde. Am încercat să trăiesc simplu. Mi-am făcut pâine în casă. După 4 ore de muncă și o criză existențială, am înțeles că brutăria de la colț e un miracol tehnologic. Am vrut să mă apropii de natură dar m-a găsit ea pe mine: două căpușe, o arsură solară și o gașcă de țânțari motivați. Hamacul n-am știut să-l leg. M-am legat emoțional de doi copaci și am dormit în mașină realizând că totul e negociabil.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2026, grupul are 14.315 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
