Totul a-nceput cu un oraș în care se zvonea că din asfalt cresc fire de iarbă. Ne-am mutat imediat. La început mirosea a fericire, a proaspăt. Prima s-a descălțat o femeie. Apoi toți. Umblam așa, desculți, plini de verde. Când am simțit cum se clatină pământul și-am auzit tunete, am știut că-i o capcană. Au distrus tot ce au prins în cale, cu copitele și cu multă sălbăticie. Am reușit să ne întoarcem acasă, în familiarul miros rânced al ignoranței. Aici port bocanci. Ieri am văzut un lăstar pe peretele dinspre sud.
Dan Banu
Când Mia a plecat, m-am dus s-o caut. Am urcat mult, obosisem. Am ajuns într-un loc straniu, ca un deșert, doar că totul era alb, nisipul, paturile metalice risipite, oamenii înveliți în pânze subțiri de in. Și fiecăruia îi lipsea câte ceva. Un picior, o mână, inima, sufletul. Nu știu cât am căutat-o, o lună, zece, un an. Apoi un bărbat m-a oprit, mi-a ridicat pleoapele căzute și mi-a băgat o lumină în ochi. Ați reușit, domnule. Ne pare rău, dar pasagera din dreapta nu. Afară înfloriseră caișii.
Alina Ilie
Șapte ani m-a bătut. Îl duceam oriunde, ascultam atent comenzile și nu am greșit niciodată. Copiii lui mă mângâiau și-mi puneau flori în coamă, apoi venea el. Mă durea dinainte ca vârful biciului să mă atingă. Închideam ochii și mă rugam să înțeleagă că nu e nevoie, eu ascult pentru că îl iubesc. Într-o zi am rupt hamurile și am fugit fără să mă uit în urmă. L-am auzit strigând, înjurând, implorând. L-am iertat dar acolo nu mă mai întorc niciodată. De un an sunt liber, îmi trăiesc natura lângă frații mei mustangi.
