Am de vreo trei ani un proiect pe care îl detest. Nu știu de ce. Însă astăzi am avut o sclipire de inteligență emoțională. Am scos din raftul de cărți o foaie. E un bucket list făcut de mine când aveam vreo 17 ani. Scrie: să văd baobabi, să trăiesc într-un trib, să fac safari, să dorm pe o plajă sălbatică, să fiu nomad trei luni și multe alte inepții. Pesemne doream să mor. Acum vreau să trăiesc. Dau o comandă pentru un rucsac încăpător și o pereche de bocanci. Împăturesc lista și o bag în buzunar. Să nu o uit.
Roxana Catană Tarhon
Mă simt minunat, cum nu m-am mai simțit de nici nu mai știu când. Raiul pe pământ, nu alta. Eram în concediu cu grupul meu de prieteni și toți mi-au spus că e perfect pentru mine. A fost dificil să mi-l permit - am muncit din greu, dar a meritat fiecare zi și fiecare bănuț cheltuit. Gătește, face ordine prin casă, iar când curăță piscina și își dă jos tricoul e un adevărat spectacol. Mai greu e să conversăm, că știe doar tshiluba, dar o s-o rezolvăm și pe-astea încet - încet. Îl cheamă An și l-am găsit în Congo.
Monica Ciurea
M-agăț de anul ăsta ca spânzuratul de aer, deși hotărâsem deja că, gata, mi-e de-ajuns sălbăticia vieții, venind din vremea când placentă îmi era copila cu părinți sterili ce-mi aranjară casă la femeia și bărbatul morți în accidentul din care la nici 3 ani ieșisem totuși viu, ca mai apoi să gust așezământul silei, plasamentul, fuga, strada și nu știu cum, exact acum, pe fata care-mi vrea copilul; deși nici bine n-am vrăjit-o cu iriși și sonete, că, uite, timpul, grăbit, e iar gravid cu mine și-i pe cale să mă fete.
