Coridorul se deschide cu un clic vesel. Eva apare prima, culorile îi fug pe rochie ca pe un ecran defect. Noah cade din tavan și aterizează fără zgomot. Daniel iese dintr-o ușă care nu era acolo. Un zâmbet desenat plutește deasupra lor. Bun venit la Boarding, spune vocea. Părinții au semnat ca să ajungeți aici, fără întoarcere definitiv. Eva râde; podeaua se unduiește. Noah spune "reguli, reguli" și totul se clatină. Daniel ține în mână o valiză care dispare. Ușile se deschid doar când copiii sunt ascultători.
Radu Gramatovici
Fii atent, frate, nu mai reușesc să scriu nimic pe grup. Cum așa, frate? Să vezi. Vine tema de săptămâna trecută: un veac de singurătate. Mă apuc, scriu frumos, Marquez, Macondo, regulamentar, când să urc textul, pac: era fleac, nu veac. Cum? Cum auzi. Nu trece o săptămână, vine altă temă: mi-am luat un an sabatic. Iarăși scriu, evrei, șabat, tot ce trebuie, când să pun textul, pac. Iar pac? Iar pac: era sălbatic, nu sabatic. Teribil. Zău. Auzi, frate, dar de unde vin temele astea înșelătoare? S-a-ntors Cain, frate.
Anca Postescu Stancov
20 de ani în publicitate au făcut-o greu impresionabilă, știa ce-i aia să dai cu fard pe-un pietroi și să-l numești cometă. A plecat în concediu ironizând superlativele despre Camino, ce-o fi așa special. După 10 zile și 250 km, s-a prăbușit la porțile orașului cu picioarele zdrelite, fața arsă, dar cu sufletul curat. Rămâi, i-a spus Câmpul cu Stele. În primele luni a curățat cartofi, acum coace prăjituri. Mâine se face un an de când inima ei sălbatică și-a găsit liniștea la porțile catedralei din Santiago.
