Acum un an stăteam prost cu toate. Iubiri, amintiri, like-uri. Diminețile mi le petreceam întrebându-mă ce o să se mi se întâmple. Nu se întâmpla nimic. Când își va mai aminti cineva că exist. Nimeni nu-și amintea. După prânz, mă retrăgeam în ritmurile anilor '80 mixate pe deep house și, cu un pahar cu whisky în mână, uitam de toate. Până să mă înghită asfințitul, eram fericită. Până într-o zi când m-a sunat o voce suavă de la resurse umane. Eram disponibilizată. Atunci au apărut demonii. Ai mei, de interior.
Paul Florea
Ce să facă un gabor hârșit pensionat? Mă angajez poștaș, măcar un an să-ncerc un job în privat. Parcurg 11 localități pe rural, merg mult pe jos și la volan. Mă încântă cum preface natura fiecare anotimp. Simt ploaia pe față, fulgii de nea, mă las ars de soare, bătut de vânt. Văd șerpi, prepelițe, iepuri, căprioare, fazani. Ating galbenul rapiței, grâul verde, bobul copt. Gust fructe din pom, beau apă de izvor. Vorbesc cu oameni. Admir case vechi, flori, copaci bătrâni. Un an sălbatic, old man. Mai vreau, rămân.
Camelia Baicu Dițoiu
Locuiam într-o vilă superbă când am decis să plec un an în deșert. Cu un cort mic, un rucsac și fără telefon. M-am instalat lângă un sătuc, într-o oază cu apă limpede. Sătenii m-au chemat la masa lor săracă. Cea mai pură ospitalitate. Ne-am înțeles prin zâmbete. Zâmbetele n-au nevoie de traducere. În loc de scroll pe net, dimineața navigam printre urmele lăsate de scorpioni pe nisip, iar seara printre stelele care păreau foarte aproape. Acum e timpul să mă întorc, după un an pe care nici nu-l adaug la vârstă.
