Un an, începând din cel mai nepotrivit moment, acela al apogeului responsabilității după ani și ani de corectitudine, disciplină și empatie. Mă plictisisem de mine, de cât de previzibilă eram, așa că mi-am băgat picioarele în toate principiile și valorile mele obosite și-n toate așteptările tuturor. Am răspuns doar cu nu, am mârâit, am mușcat, am răcnit, am rănit, am respins și am zgâriat cât pentr-o viață de da-uri. Cum își amintea Santiago de leii de pe plajă, fix așa îmi voi aminti acest an.
Mădălin Popa
Dar sălbatic, nu așa... În ciuda tuturor insistențelor, nu s-a putut decât cu executare. Ce să zic? N-a fost ușor. Venisem de acasă pregătit cu pijamale cu inorogi, papuci comozi, trening de bumbac, un caiet de două sute de file nou-nouț și o duzină de pixuri. Sfântă naivitate. Am spălat două luni chiloții lui Jan Martalogu din Ferentari, am dat cu mopul prin toată celula în fiecare dimineață și în fiecare seară și i-am făcut patul lui Fane Izmene Lungi de sărea banul de cinci cenți pe cearceaf.
Iulia Stavre
Deasupra dosarului personal am pus stiloul, am tras o fâșie de scotch de pe rolă, am rupt-o cu dinții și am închis cutia. Mi-am pus paltonul pe mine, poșeta pe umăr, am luat cutia în brațe și am pornit printre colegii din open space, nemișcați în fața monitoarelor, ale căror priviri îmi înțepau doar ceafa. În seara aceea, mi-am luat bilet de avion și am închiriat o casă pe alt continent. Din fericire, nu am uitat stiloul așa că, ajunsă aici mi-am cumpărat un caiet și am scris deja primul roman.
