22.05.2026
Ana Ludușan
A ieșit trântind ușa. Aleargă pe străzi, desculță, cu rochia lipită de trup, cu lacrimile șterse de ploaia ce-i șiroia pe față, în fluierăturile bărbaților ce îi însoțesc fuga. Trebuie să ajungă cât mai repede la ginecolog. Era duminică dimineața, ea încă dormea, s-a trezit mângâiată, mirosea a alcool, s-a ghemuit în perete, un pumn în cap și n-a mai știut de ea. S-a trezit plină de sânge. Trebuie să ajungă la ginecolog, trebuie să scape, clopotele a trei catedrale umplu cerul de răsunetul lor. Ea trebuie să scape.

Horațiu Dudău
sau, cel puțin, așa am crezut, în primele ore. Mi-am luat inima-n dinți și i-am spus soției, care, imediat, a sunat-o, disperată și isterică pe mama, apoi pe soacra, pe fratele meu, pe cumnatul, pe unchiu, pe mătușa, pe vărul de întâi, pe vărul de-al doilea, pe vecina de sus, pe vecina de jos, pe fosta vecină, pe fostul ei, pe fosta mea, pe unii colegi de facultate, apoi pe ceilalți din liceu, pe diriga, pe domnul profesor de matematică, care, la rândul lor, m-au sunat pe mine, să mă lămurească.

Razvan Dițescu
Totul era urgent. Mail-urile, ședințele, rapoartele, termenele, toate urgente. Chiar și creșterea personală. Urgența era aer. Fără ea nu puteam trăi. Apoi, totul s-a oprit. Brusc. Prima săptămână, sevraj. Căutam telefonul neîncetat. Creierul fabrica urgențe: trebuie să vorbesc, trebuie să fac, trebuie să fiu undeva. Nicăieri. N-aveam de mers nicăieri. Lunile au trecut fără urgențe și n-a murit nimeni. Nici măcar eu. Mai ales eu. Un singur lucru schimbat: acum știu care-i diferența dintre urgent și important.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2026, grupul are 14.315 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus