Reacția Blancăi când a citit intro-ul de mai sus: Vaiii, Oana, îți mulțumesc mult! Și eu îți transmit, din fața laptopului, că mi-aș dori să jucăm împreună! Te admir, ești foarte tare și sunt sigură că ne-am distra rău, dar am și munci.
Blanca Doba: Vestea am primit-o întorcându-mă de la magazin, pregătită să mănânc un pește cu mujdei într-o după-amiază de joi. Colega Ileana (Ursu) m-a etichetat și felicitat pe grupul teatrului și așa am aflat. Am deschis linkul să îmi văd numele și mi s-a părut foarte amuzant că, la aceeași categorie, mai e o Blanka (Moldován, pe care abia aștept să o cunosc la gală).
O.M.: Care a fost primul gând care ți-a trecut prin minte în acel moment?
B.D.: Au fost vreo trei gânduri concomitente: să îi sun pe ai mei, cu ce mă îmbrac și "acum pot să mă retrag". (râde)
O.M.: Ce înseamnă pentru tine această recunoaștere în etapa actuală a carierei tale?
B.D.: Că reziliența și neîncetata iubire față de meserie, la un moment dat, sunt răsplătite.
O.M.: Cum ai descoperit personajul din Omul care aduce ploaia?
B.D.: Într-o dimineață, înainte de repetiții, mă uitam la Viața cu Louie în timp ce mă spălam pe dinți și mi-am zis: "Hai, azi încerc un defect de dicție." Și, în ziua aia, s-a legat... Atunci, după două lecturi cringe și proaste la masă, a devenit limpede primul nivel - cel vocal.
Următorul a fost când ne-am ridicat. Cum stă băiatu' meu? Ce să fac? Am limbrici, n-am?! Ce se întâmplă? Cum conectez tot ce am descoperit în universul sonor (timbru, defect, ritmul vorbirii) cu corpul meu?! Și, cumva, de la o repetiție la alta, se contura și corpul.
Clar am pornit de la exterior înspre interior și asta chiar mi-a plăcut mult. Bine, eu am și terminat la Cluj. (râde) Habar n-am să stau în mâini.
B.D.: Menținerea energiei necontenite pe parcursul repetițiilor. E un rol solicitant, pe care l-am repetat de fiecare dată în plin, de două ori pe zi, timp de o lună și jumătate. Dar nu regret nimic! M-am distrat foarte mult. Au fost momente când îi făceam pe colegi să râdă în scenă fără să fac nimic, doar eram acolo și mă simțeam bine în rol. Memorabilă a fost ziua în care mi-am pus mustața pentru prima oară. Aș fi vrut să am o cameră ascunsă pe mine, ca să revăd reacțiile colegilor de la tehnic când m-au văzut prima oară.
B.D.: Noi am lucrat împreună de trei ori la TMF până acum și, de fiecare dată, am descoperit lucruri noi și frumoase. Tot timpul a fost o colaborare echilibrată - am propus și eu direcții, mi-a sugerat și el căutări. Apreciez foarte tare disciplina pe care o impune și tot universul pe care reușește, împreună cu Maria Nicola, să îl creeze.
La Jim Curry a fost pariul nostru față de public. Un pariu pe viață și pe moarte, de travesti. Mi-a zis așa: "Tu, prima oară, trebuie să descoperi cum citește bărbatul-actor Blancu Dobu, apoi cum face bărbatul-actor acest rol de băiat, apoi cum băiatul acesta o cucerește pe Snookie și ce prostii mai face el."
Și eu am zis: "Ok, înțeleg straturile astea de dobos foarte bine, dar nu știu cum arată ele în practică." Asta a fost în ziua a doua. Apoi a venit ziua a treia (despre care am zis mai sus, cu dicția) și a început să se lege crema.
B.D.: O experiență completă. O echipă artistică și tehnică de excepție (respect!), un public loial și pasionat de teatru, o clădire superbă, oportunități actoricești speciale - recomand cinci stele din cinci.
B.D.: Nu mi-am dorit niciodată un personaj anume. Nu vreau să îmi creez singură așteptări și apoi să fiu dezamăgită. La urma urmei, actorii nu prea controlează ce roluri vor juca și când. Așa că mă las surprinsă. Și Huțuleac chiar m-a surprins. Nici nu m-aș fi gândit să visez la vreun Jim Curry. Am visat, într-o glumă, la Tony Soprano cândva și probabil am aruncat ceva în univers de am ajuns să joc acest băiat care fumează trabuc.
B.D.: Ohhhh, chiar nu pot alege doar câțiva și nici nu vreau să plictisesc. Andrew Scott se pune? Cine e curios, vorbim în privat.
O.M.: Ce înseamnă pentru tine succesul în teatru?
B.D.: Să mă bucur pe scenă de meseria asta împreună cu colegii și cu publicul. Să descoperim, la repetiții, noi soluții, într-un mediu relaxat și totuși atât de creativ și benefic. Să mă uit la colegi și să mă emoționeze monologul lor (chiar dacă l-am auzit de multe ori), pentru că pur și simplu îl spun al dracului de bine. Să primesc aplauze în același loc de fiecare dată. Să pot livra aceleași replici, dar să mă bucur de ele ca prima oară. Să văd spectatori cu lacrimi de fericire sau de tristețe în ochi la final de spectacol.
O.M.: Ce planuri artistice ai pentru perioada următoare?
B.D.: Nu am nimic plănuit. Vreau să mă bucur cât pot de prezent, de spectacole și de tot felul de alte experiențe.
