Am sentimentul că la mine nu a fost Cuvântul. A fost doar tăcerea. O tăcere care a zămislit lucruri mărunte aparent: o ușă întredeschisă la fiecare plecare, o mână retrasă la timp, un "mai târziu" spus prea ușor. Și le-am tot adunat. Pe toate. Ajunseseră de șaptezeci de ori câte șapte. A trebuit să mă opresc, ca să înțeleg că nu există repaos. Într-o dimineață m-am uitat înlăuntrul meu, ca într-o carte. Nu aveam porunci, dar aveam urme. Adânci sau superficiale, spuneau același lucru: asta ești tu.
David Brescan
Preotul îi vârî o Biblie sub mâna dreaptă. Juri să spui adevărul, tot adevărul și numai adevărul, așa să-ți ajute Dumnezeu? Acuzatul rânji. Nici vorbă, părințele. Fuioare de fum prinseră a se ridica de sub palma sa, un miros înecăcios de ars se răspândi pe deasupra coperții legate în piele iar paginile cărții sfinte se aprinseră într-o vâlvătaie galben-roșiatică. Eu sunt stângaci, părințele. Pentru cei ca tine avem o carte specială, replică părintele calm și scoase la iveală o Biblie în coperți de argint.
Lucian Pătru
Se siluiau în scris, în fel și chip, desfigurau limba și bunul simț deopotrivă, chiar juisau la goliciunea de idei, lascivă, precum la văzul mamei, sărmanul meu Oedip. Se întâmplau acestea așa cum toți proorocii au prezis, aci, la noi, acum, și nicidecum în vis, iar Dumnezeu, văzându-i, ușor, ca într-o doară, vărsă El peste dânșii, ca un urgisitor potop, o călimară. Fie ce-o fi cu ei, să moară, Eu nu mai voi să-i văd, la fel ca pe Adam și Eva-n Rai a doua oară. Satana, bucuros, se scărpina la subțioară.
