02.06.2026
"Someone told me long ago / There's a calm before the storm..."

Balul de Bacalaureat al promoției 1972, al Liceului "Nicolae Bălcescu", organizat la Cercul Militar, a avut un program artistic bogat, pe măsura așteptărilor noastre - și poate chiar dincolo de ele.

Florian Pittiș și Ion Caramitru au prezentat un fragment din spectacolul de muzică și poezie care se juca atunci la Teatrul Bulandra. Una dintre poezii ne-a rămas, tuturor, în memorie: o interpretare aparte a Scrisorii a III-a de Mihai Eminescu. Un fel de parodie fină, susținută de o gestică ce răsturna sensurile cunoscute, dând textului, învățat la clasă, o viață nouă, neașteptată.

A urmat muzica.
Muzică live.

A cântat Mira Moreno - fostă elevă a liceului nostru, apărută și la televiziune, la emisiunea Steaua fără nume. Apoi a "urcat pe scenă" formația Sfinx, în formulă trio. Muzica lor, poate prea progresivă pentru un bal de bacalaureat - chiar și pentru noi, cei de la "Sfântul Sava" - ne-a prins totuși. Era altceva. Era din altă lume.
După piesa finală, încheiată cu un solo de vioară acustică, în stilul The Flock sau It's A Beautiful Day, Dan Andrei Aldea și-a așezat vioara pe pian și s-a retras în aplauze.

Și atunci, ca într-o scenă nescrisă, a apărut "invitatul special".
Virgil Ionescu - "Pefu".
Profesorul nostru de sport. Mare amator de jazz și, după cum se știa, și de sprițuri "la greu".
Ușor "obosit", dar perfect stăpân pe moment, a salutat sala și s-a așezat la pian. Mișcarea nu a fost lipsită de riscuri: vioara lui Dan Andrei Aldea a scăpat nevătămată, dar arcușul nu a avut același noroc. Pefu a trecut peste incident cu nonșalanță și a început să cânte.
Un recital de jazz autentic.
Aplaudat. Bisat.
Pentru că era al nostru. Pentru că îl iubeam.

Gândul la jazz mă duce, inevitabil, la sala de festivități a liceului - îmi revine în memorie cu o claritate aproape dureroasă.
O sală mare, luminoasă, cu o istorie aparte: acolo jucase, pentru o vreme, Teatrul Național, după bombardarea clădirii sale în timpul războiului.
În aceeași sală, prin anii 1969-1970, a avut loc un concert al Cvintetului de Jazz București - Dan Mândrilă, Johnny Răducanu, Marius Popp, Ștefan Berindei, Eugen Gondi - dedicat elevilor.
Poate nu am realizat atunci pe deplin, dar am avut acces la o formă de educație rară, dincolo de manuale. Inclusiv în muzică.

La limba engleză, o prezență tânără și luminoasă: Roxana Kerestely, soția compozitorului Jolt Kerestely. A reușit să ne câștige rapid simpatia - și, odată cu ea, și interesul pentru limba engleză.
Era perioada "British Invasion". Descopeream, aproape zilnic, trupe noi, cu nume ciudate, cu texte greu de descifrat, pline de expresii care nu se regăseau în dicționare. Pentru noi, Roxana Kerestely a fost o adevărată "mană cerească".
Nu aveam Google. Aveam, în schimb, curiozitate. O întrebam despre sensuri care ne scăpau: "groovy", "He's Gonna Step On You Again" sau chiar numele formației Creedence Clearwater Revival. Avea răbdare. Și, mai ales, avea bucuria de a explica.
De câteva ori ne-a dus în laboratorul de limbi străine, unde am văzut un documentar despre fenomenul beat al anilor '60. Îmi amintesc clar formația The Herman's Hermits - le știam muzica, dar nu le văzusem niciodată chipurile. În România acelor ani, televiziunea nu oferea astfel de imagini. Am revăzut acel documentar mult mai târziu, în Germania, prin anii '80. Dar emoția primei întâlniri a rămas aceeași.

Lista profesorilor de la "Sfântul Sava", fost "Nicolae Bălcescu", este mult mai lungă. După mai bine de cincizeci de ani, multe amintiri s-au estompat. Dar esența a rămas.

Majoritatea erau, fără îndoială, "dascăli" în adevăratul sens al cuvântului. Pedagogi care își iubeau meseria. Profesioniști de excepție. Severi și, în același timp, generoși. Personalități.

Am spus întotdeauna cu mândrie: "Am urmat liceul la Sfântul Sava."

Și acest lucru îl datorez oamenilor care mi-au îndrumat pașii între 1968 și 1972. Le rămân dator.

Acest text nu este decât o încercare timidă de a păstra ceva din memoria lor.
Fragilă, poate. Dar vie.
Amintiri - cioburi de uitare.
Și, ca întotdeauna, muzica.

Ce ascultam noi, liceenii de la "Sfântul Sava", în anii 1971-1972:
Creedence Clearwater Revival - Have You Ever Seen the Rain
John Kongos - He's Gonna Step on You Again
Edison Lighthouse - Love Grows (Where My Rosemary Goes)
Alice Cooper - School's Out
The Jimi Castor Bunch - Troglodyte (Cave Man)
Love Unlimited (Barry White) - Walking in the Rain with the One I Love
Rare Earth - I Just Want to Celebrate
Janis Joplin - Me and Bobby McGee
Isaac Hayes - Theme from Shaft
The Doors - Riders on the Storm

Un timp care a trecut.
Dar care, într-un fel, nu s-a terminat niciodată.

(click pe oricare fotografie pentru slideshow)














































(sfârșit)

1 comentariu

  • O tempora, o mores !
    Mircea, 03.06.2026, 13:08

    Mircea Stratulat, promoția 1990.
    Deși ne despart mulți ani și multe generații, pozele și atmosfera din ele se potrivesc la fel de bine și generației mele.
    Aceleași uniforme, săli de clasă și bineînțeles am recunoscut locul de chiulit din Cișmigiu.
    Singura chestie care am regăsit-o în comun a fost Ion Giurgiu (RIP) pe care noi l-am apucat director plin.
    S-ar putea să o fi apucat și voi pe Pavnotescu (RIP), profesoara de română.Și pe Vîlcu (zis Bulă), de istorie pe care l-am avut doar un an.

Publicitate

Sus