Pentru această serie, Mihai Buzea a oferit următoarele indicații: "Cerință: povestește un vis.
Deslușiri: poți alege sensul obișnuit al cuvântului vis (imagini / sunete care apar în somnul REM și asupra cărora nu ai niciun fel de control) sau sensul de "visare / reverie", adică acea activitate în care-ți imaginezi ceva în mod conștient, de obicei un "ceva pozitiv" (că publici un roman de succes, că îți cumperi câinele mult dorit, că îl bați pe Bruce Lee numai în karate etc).
Întindere: maxim o pagină de text.
Pași: scrii textul în absolut orice stil dorești (mai puțin în versuri, că eu nu țin curs de poezie), mi-l trimiți pe mail și aștepți rezultatul. Am nevoie de o săptămână din momentul în care îți trimit confirmarea de primire.
Interdicții: nu există. Poți scrie ce vrei în acest document.
Cine îl va citi: în primă fază, doar eu. În a doua fază, cei acceptați la curs își vor putea citi reciproc textele, astfel încât să fie clar că nimeni n-a trișat și n-a intrat pe pile. În plus, îți vei putea face o primă părere despre fiecare coleg de curs, doar citindu-i Testul de Admitere.
Titlu: e important ca textul tău să aibă un titlu, nu "Test de Admitere" sau "Visul". Alegerea unui titlu pentru fiecare text din curs reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte asupra cărora insist.
Semnătură: dreapta sus, între titlul și corpul de text.
Cuvinte indecente: sunt permise. Pretind doar să aibă rost în structura textului.
Rugăminte: nu lucrați cu inteligența artificială; așa ne furăm singuri căciula.
Cum pici garantat: dacă îmi trimiți un text mai vechi, scris cine știe când, găsit prin calculator. Dacă vrei să te iau în serios, fii serios de la bun început!"
Umbra
Talida Barbe
Talida Barbe
"Și se ruga, poate la Dumnezeu,
să îi dea puterea cuvântului
și să îl ocrotească de greutatea lui."
Așa mă vede în fiecare vis. Așezat cu fața la perete, în timp ce umbra-mi îi zâmbește înapoi. Nu îmi vede niciodată fața și nu-mi aude vocea, dar mă recunoaște. După cum îmi înclin umerii, după cum mă legăn sau îmi prind palmele parcă într-o rugăciune, strâns, pentru a-mi regla corpul.
Cuvinte separate, propoziții scurte așezate în ordine, începuturi de întrebări și răspunsuri. Uneori mă visează în culori, alteori apar din sunete, dar de cele mai multe ori prind viață din umbre. În visul de azi m-a întrebat: "Ce vrei să facem azi?" A început să caute ezitant printre iconițele mici și abia lizibile ale tabletei și m-a încurajat: "Vreau să..." S-a uitat în ochii mei, dar răspunsul s-a lăsat așteptat. Prea mult. A ales ea pentru mine. Iar. "Vreau să ne jucăm cu baloane." Eu doream să ies în parc. O altă zi, un alt drum ales pentru mine. Așa mă cunoaște. Cel puțin o versiune a mea. Cea pe care o poate crea.
Jumătăți de întrebări, de propoziții. Dacă aș alege eu pentru ea, ce ar răspunde? M-ar lăsa să o creez în imaginea mea? Aș întreba-o: "Cum te...?" Aș adăuga pentru ea: "... simți?", și aș răspunde: "Invizibilă."
De data asta e altfel. Mă sprijin cu spatele de perete. Mă uit fix la ea, dar nu mă vede. Chipul îmi e neted ca o palmă fără linii. Fără viață, fără destin, fără înțeles. O văd cum se odihnește între pernele mari, într-o parte, încordată, cu picioarele la piept. Așa cum mă strânge la piept uneori, când e trează. O strig, dar nu mă aude. Mă apropii din ce în ce mai mult și chipul începe să-mi prindă contur. Întâi ochii, apoi nasul și, într-un final, gura. Sunt atât de aproape încât îi simt obrazul cu buzele și șoptesc. "Mama."
"Știi, Andrei, ți-am povestit că am un vis care mă bântuie în fiecare noapte. Îl visez pe ăsta mic, dar nu îl pot vedea. Nu pot ajunge la el. Azi noapte a fost altfel. Am visat că-l aud. Am visat că m-a chemat. Cred că-mi pierd mințile."
Mi-am ridicat ochii din tabletă și am încercat să strig: "Nu, n-a fost un vis!", dar cuvintele nu au ieșit. Doar sunetele cu care erau obișnuiți.