Războiul care m-a învățat să trăiesc - Kimberly Brubaker Bradley, Editura Arthur, 2020
Traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu.
Untișor.
În proprietatea Adei Maria Smith.
A mea.
Am înghițit în sec. Am zis:
- Dacă glumești, să știi că nu-i amuzant.
- De ce-aș glumi? a întrebat Susan.
- Și nu mi-l mai poate lua nimeni? am întrebat.
- Nu, a zis Susan. Indiferent ce s-ar întâmpla.
- Și dacă se-ntâmplă ceva și nu pot avea grijă de el? am zis.
- Te ajut eu. Sunt tutorele tău. Ne vom descurca, a răspuns Susan.
- Dar dacă ți se întâmplă ție ceva?
- N-o să mi se întâmple nimic.
N-avea de unde să știe.
Îmi pare rău că Ada era așa de nesigură de siguranța altora și a ei. Trecutul său a făcut-o să fie atentă la orice pericol posibil.
- Ne vom descurca, a zis Susan. Până acum ne-am descurcat.
Am strâns degetele în jurul hârtiei. Am șoptit:
- Mulțumesc.
Pe urmă m-am întors și am fugit în sus pe scări.
- Unde te duci? a strigat Susan.
- Să pun hârtia în cutia cu certificatul meu de naștere! am răspuns.
Susan îmi arătase cum să caut cuvintele în dicționar. În noaptea aceea, am stat în pat cu lumina aprinsă și am citit.
"Păzitor: cineva care păzește, protejează sau păstrează; gardian, apărător; uneori - înger păzitor."
"Înger păzitor: un înger menit să vegheze sau să protejeze o persoană sau un loc anume."
"Înger: ființă spirituală despre care se crede că are rolul de însoțitor, agent sau mesager al lui Dumnezeu, reprezentată în mod convențional sub formă omenească, cu aripi și cu o robă lungă."
Ca să fiu sinceră, habar n-aveam ce înseamnă toate astea. Păzitor era cineva care păzește, clar. Asta avea sens; era cum mă așteptam. Dar oameni cu aripi? Mesageri ai lui Dumnezeu? Nu prea se mai potrivea.
Tutelă. Cuvântul ăsta era complicat. Însemna drept de control și administrare asupra unor organizații aflate în subordine sau asupra unui teritoriu dependent. Însemna și administrarea intereselor unui minor - asta eram eu -, dar pe urmă mai scria și: "arhaic: ocrotire, protecție".
Arhaic: care aparține trecutului.
În dimineața următoare am întrebat-o pe Susan:
- Tu cunoști pe cineva cu înger păzitor?
Tăia pâine și n-a ridicat privirea.
- Poate, a zis. E una dintre acele idei religioase mai neobișnuite. Sună bine, dar de fapt n-are conținut.
Voiam să se fi uitat la mine.
- Ai văzut vreunul? am întrebat-o.
- Nu, a zis. Aș fi fost tare surprinsă, dacă vedeam. Pune masa, te rog. Unde-i Jamie?
După ce ne-am așezat la masă, am zis:
- Tu spui că Jamie și cu mine suntem sub tutela ta. Cuvântul tutelă însemna pe vremuri ce înseamnă și păzitor.
De data asta, Susan a devenit atentă.
- Ai citit asta în dicționar? m-a întrebat. Am dat din cap că da.
- Ei bine, partea esențială din ce-ai spus este însemna pe vremuri. Tutelă însemna cândva ce face cel care păzește. Acum, a fi sub tutelă se referă la fata care ajunge să aibă un păzitor și de aceea nu mai trebuie să irosească atâta energie făcându-și griji.
Jamie a zis:
- De ce nu poți fi pur și simplu mama noastră?
- Pentru că nu este, i-am răspuns eu.
- Ada, a zis Susan, chiar nu mă deranjează că Jamie îmi spune mamă.
- Prefer să fiu eu tutela ta. Vreau să te ajut.
Susan a tăcut și a sorbit din ceai.
- Ai fost foarte puternică toată viața ta, Ada, a spus ea apoi. Acum ai nevoie de un păzitor. Ca să te poți simți în siguranță.
- Aha, am zis. Ar trebui să mă simt în siguranță?
- Sigur că da.
Nu mă simțisem niciodată. Nici măcar o dată. Oricând se putea întâmpla orice - o dovedise moartea mamei.
- Tu te simți în siguranță? am întrebat-o.
Ea m-a privit surprinsă.
- Da, a zis. Adică, mai sunt și excepții - raidurile aeriene, de exemplu, sau când ne gândeam că vom fi invadați, sau în noaptea aceea la Londra... însă, în majoritatea timpului, mă simt în siguranță.
- Dar Becky a murit, am spus. Te-a lăsat singură.
- Asta m-a întristat, a zis ea. Și încă mă întristează. Dar nu mă face să mă simt în pericol.
- Pot să particip și eu la paza contra incendiilor?
Susan făcuse deja un schimb de pază. Stătuse în clopotnița bisericii vreme de două ore, în toiul nopții.
Se uitase dacă arde ceva pe undeva și apărase satul.
M-a măsurat din priviri.
- Mi se pare o idee excelentă, a zis.
La paza împotriva incendiilor, Ada începe să își folosească atenția sporită într-un scop nobil. Acolo, ea începe și să o înțeleagă pe Lady Thorton.
...
Pneumonie.
Pneumonie.
Mai auzisem cuvântul acela.
Cu doi ani în urmă, când ajunsesem prima oară acasă la Susan, când aflasem de Becky, prietena ei cea mai bună.
- De ce a murit? o întrebasem.
- De pneumonie. E o boală de plămâni, îmi răspunse Susan.
Mă prăbușeam, mă prăbușeam de tot. N-aveam pe nimeni să mă prindă. Susan murea. Nu exista un loc unde să mă simt în siguranță.
Mașina a pornit, stârnind un vârtej de frunze moarte.
Vântul vâjâia în copaci. Am făcut un pas înapoi spre casă, apoi încă unul. Doi pași zdraveni. Am deschis ușa.
Jamie stătea la piciorul scării, cu Bovril în brațe. Trebuia să am grijă de Jamie.
De mine cine urma să aibă grijă?
Nu mă puteam duce la culcare. La etaj era foarte frig. Nu suportam să fiu singură la mine în cameră, fără Maggie, fără Ruth, fără Susan în camera dintre mine și Jamie, chiar și fără Lady Thorton. Am cărat pături la parter și i-am spus lui Jamie să mai pună cărbuni pe foc.
I-a pus cu o singură mână, cu cealaltă îl ținea strâns pe Bovril. Nu-l învinovățeam.
- Dacă te învelești strâns, a zis Jamie, strângând pătura în jurul meu, n-o să te mai simți la fel de speriată.
Era un sfat bun. Ne-am învelit strâns amândoi. Am stins toate veiozele. Am mutat măsuța și am tras canapeaua astfel încât să stea cu fața la foc. Ceva mai târziu, a venit Fred și ne-a găsit pe mine, pe Jamie și motanul strânși unii în alții, chiar lângă foc.
- Bine gândit, a zis el.
S-a descălțat și s-a dus să se culce în fotoliul încăpător al lui Lady Thorton.
Dimineață, imediat ce ne-am trezit, am dat fuga la grajduri și am telefonat la numărul lăsat de doctorul Graham. Fred a telefonat, eu nu eram obișnuită cu telefoanele.
- Internată și stabilă, a zis el după ce a închis.
- Ce înseamnă asta? am întrebat.
- Că n-a murit, a șoptit Jamie.
- Nu, a zis Fred și l-a bătut pe Jamie pe spate. Înseamnă că e în spital și cei de-acolo au grijă de ea. Nu va muri.
- Becky a murit, a zis Jamie și mi-am dat seama că își amintea și el.
Eram păzitoarea lui Susan. Trebuia să am grijă de ea.
Ea trebuia să aibă grijă de mine. Toată ziua aceea și următoarea m-am simțit de parcă aș fi avut o chingă metalică în jurul mijlocului. Nu aveam pneumonie, dar abia puteam respira. Abia dacă funcționam. Mi-am făcut treaba - toate treburile pe care le-am găsit de făcut, până și cele mai mărunte dar când încercam să mănânc, mi se punea un nod în gât și nu puteam înghiți. Noaptea n-am putut să adorm. M-am învelit strâns pe canapea, cu Jamie și motanul cuibăriți lângă mine, și l-am ascultat pe Fred cum sforăia în fotoliu.
Când s-a întors Lady Thorton, a doua zi la prânz, am izbucnit în hohote de plâns. Nu voiam, dar nu m-am putut opri. Am dat să întreb ce făcea Susan și cuvintele s-au transformat în silabe fără sens, iar apoi în lacrimi și plâns cu suspine.
Lady Thorton s-a uitat lung la mine. Eu am rămas în bucătărie, plângând. Nu voiam să mă atingă. Nu știam cum să mă potolesc.
Jamie a dat fuga cu o pătură în mână.
- Uite, a zis el.
M-am înfășurat în pătură. Jamie a strâns-o bine în jurul meu și m-a îmbrățișat.
- Susan e bine, a zis Lady Thorton.
Ne-am uitat la ea.
- Nu și-a revenit complet, a adăugat. E foarte bolnavă. Dar îi dau la spital un nou tip de medicament și speră că în curând vor începe să se vadă rezultatele. M-am întors să mai iau haine și alte lucruri. Am de gând să stau la Londra, undeva lângă spital. Are nevoie să-i fie cineva alături.
- Pot eu, am zis. Eu trebuie să fac asta. Vă rog, lăsați-mă să merg!
Aveam nevoie de Susan. Vai, câtă nevoie aveam de Susan!
- Poate fi vizitată o singură dată pe zi, a zis Lady Thorton. Nu-i mult. Și vizitatorii trebuie să aibă peste doisprezece ani. Pe Jamie nu l-ar lăsa să intre.
- La mine la spital l-au lăsat, am zis.
- Spitalele de ortopedie pentru copii s-ar putea să mai încalce regulile, a zis Lady Thorton. Dar spitalele pentru femei bolnave de plămâni n-ar face-o niciodată.
M-a cercetat atent.
- Ada, arăți groaznic. Trebuie să ai grijă de tine.
Avusesem cât de multă grijă putusem numai ca să nu mă prăbușesc de tot.
- Becky a murit de pneumonie, am zis.
Lady Thorton s-a întunecat la față.
- Așa e. Uitasem.
A stat puțin pe gânduri.
- Jamie, o întreb pe doamna Elliston dacă te poate ține la ea. Ada, te iau cu mine. Fă-ți bagajul.
- Vreau și eu să merg, a zis Jamie.
Lady Thorton n-a răspuns nimic. Întotdeauna avusesem grijă de Jamie, înainte de orice altceva.
Dar el ar fi reușit să se descurce la familia Elliston.
Eu n-aș fi reușit.
Dacă ar mai fi un lucru de menționat despre protagonista cărții, acela ar fi devotamentul ei față de persoanele dragi. Ea nu poate sta departe de Susan atunci când știe că o poate ajuta, chiar dacă poate face acest lucru doar prin prezența ei. Evenimentele prin care Ada a trecut au format-o ca o fată foarte grijulie. Ea a trecut prin atâtea momente grele, dar toate au ajutat-o să devină așa cum este. Cred că adevărații eroi sunt aceștia. Cei care lasă trecutul lor nefavorabil doar să îi învețe cum nu ar trebui să fie.
