13.06.2026
Arthur Ianoși
În fiecare seară, moș Ilie intra în același bar și cerea "apa care mă face flăcău". De fapt, era doar rachiu ieftin și minciună curată. Într-o noapte fusese pilot, în alta boxer în Moscova, toreador în Pamplona, tenor la Milano sau contrabandist pe Dunăre. Cu fiecare poveste, ridurile îi dispăreau puțin cîte puțin și chelnerița jura că îl văzuse întinerind. Într-o dimineață, poliția l-a găsit în gară, cu un rucsac militar în spate. Plîngea speriat și întreba de unde pleacă trenul spre războiul din '44.

Tibor Szente
Ne-am văzut la un ceai, în centrul vechii Atene. Coapse lungi, piept ferm, ca de piatră, linia nasului perfectă și o privire care te punea în încurcătură. Nu știam dacă e dârză sau arde a pasiune. Philia, așa mi-a zis că o cheamă. Descendentă din familia lui Eros, cu pielea arsă de soarele Egeei și cu acel "agapo se" pe buze, cel care a făcut regi să cucerească imperii. Își toarnă două picături de licoare verde din pandantul purtat la gât. I-a venit vremea, zice, au mai trecut două veacuri lungi.

Dorin Vasile
Doctorul de familie mi-a întins o foaie împăturită și mi-a spus să caut nu știu ce izvor. Harta m-a purtat dincolo de mallul nou, pe un drum ce nu apărea pe GPS. Dar locurile semănau izbitor cu cele din copilărie. Ăsta e desenul unui copil, a remarcat singura persoană întâlnită. Atunci mi-am amintit. Doctorul murise acum zece ani. Harta era desenul meu din clasa a treia, păstrat într-o cutie de pantofi pe șifonier. Acasă am băut un coniac în fața televizorului. N-a fost ce căutam, dar pentru o seară a funcționat.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2026, grupul are 14.335 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus