O cunosc bine, e timidă și de multe ori se ascunde în căușul prea strâns al discreției. De 3 săptămâni e schimbată, râde cu gura până la urechi, ochiii-i sticlesc de parc-au furat toată Calea Lactee, nu și-a schimbat coafura, dar părul îi flutură mai ispititor decât al sirenelor. Mâinile-i cântă în aer, obrajii pulsează rotunzi ca bujorii de mai. Ascunde un secret, poate nici ea nu-l știe încă, dar eu îl ghicesc, e ceva mai puternic decât orice elixir al tinereții. Un pui de om care crește în ea.
Magdalena Daminescu
Duminica se îmbrăca frumos, culegea un braț de flori din curte și se ducea la mormânt. Acolo își deșerta sacul cu of-uri și vai-uri, adunate într-o săptămână. Mai smulgea un fir de iarbă, aprindea o lumânare, uda florile și asculta eternitatea. Nu-l vedea, dar îi auzea sfaturile: mergi drept și repede, moartea e bătrână și nu se poate ține după tine. Uită-te în jur și vezi câtă nevoie au copiii de tine. Eu am răbdare și te aștept. Ieșea pe poarta cimitirului liniștită și lumea se mira cum îi sfârâiau călcâiele.
Camelia-Monica Pătru
L-am căutat ani întregi în cărți vechi, în rețete uitate și în ochii oamenilor care păreau că nu obosesc niciodată. L-am găsit într-o dimineață banală: în cafeaua băută fără grabă, în râsul care îți scapă din tot sufletul, în lumina privirii unui copil și în mirarea care nu a învățat să se prefacă, într-un răsărit somnoros, în mâinile care te țin sincer și într-o îmbrățișare cât un ocean, în vocea care te întreabă: ai ajuns bine? Trupul îmbătrânește oricum, dar nu și sufletul care știe să simtă.
