Pînă acum Jurnalul de vacanţă vă oferă călătorii prin:
1. Canada (cu Anton)
2. Malta (cu Virgil Oprina şi Oltea Şerban-Pârâu)
3. New York (cu Daniel Cristea-Enache)
4. Fiji şi Los Angeles (cu Alfred Schwartz)
5. Paris - Buddha Bar (cu Irina Şarcane)
6. Venezuela (cu Geta Pop)
În curînd urmează Luxemburg, Sankt Petersburg, Iugoslavia, 2 Mai şi încă multe alte locuri speciale toate în aceasta rubrică a Atelierului LiterNet.
****
(Grande Place)
Grande Place există din secolul al XII-lea. Majoritatea clădirilor au fost refăcute după 1695, când Ludovic al XIV-lea atacă oraşul... cam în acest moment se ia manualul de istorie şi se aruncă la coş.
Dacă eşti în Bruxelles, atunci ştii cu siguranţă că oraşul ăsta aparţine prezentului, în cel mai rău caz trecutului recent. Bruxelles este o senzaţie, nu un muzeu. Probabil singurul oraş din lume unde istoria se învaţă în cafenele.
Şi nu trebuie să mă credeţi pe mine. Belgienii au ridicat lejeritatea din praful străzii, i-au dat haine noi şi au lăsat-o la o terasă în Grande Place cu o bere în mână. Simbolul oraşului, cel care părăseşte zilnic oraşul pe mii de cărţi poştale trimise de turişti înapoi acasă, ei bine, Manneken Pis să tot aibă vreo 15 centimetri.
Lejeritatea începe aici. Din toată istoria se remarcă un băieţel care a urinat odată în timpul unui incendiu, salvând astfel oraşul. Câteva străduţe înguste mai încolo, pe Rue Chartreux, turistul îl întâlneşte pe Zinike, celălalt personaj simbol. Zinike este o statuie de lemn ce înfăţişează un câine vagabond prins asupra faptei.
Că centrul istoric al oraşului e neschimbat de ani de zile este admirabil. Păstrez însă convingerea egoistă că nici măcar profesorul de istorie care a visat toată viaţa să viziteze Bruxelles nu-şi va petrece săptămâna în muzeu. Aici nu vrei decât să bei următoarea bere.
Imediat ce îţi revii din spaimă, căci credeai că acolo este o statuie. De-abia când ţi-a pus mâna pe umăr şi ţi-a zâmbit, realizezi că ai dat peste unul dintre mimii din Grande Place.
O bere albă la Falstaff. Cea mai renumita cafenea în stil art nouveau îşi expune vitraliile şi curbele ample într-o lecţie. De istorie, dacă vreţi. Bruxelles este renumit pentru arhitectura în stil art nouveau şi art deco. Pe străduţele din jurul Grande Place, cafenelele odihnesc. Localnicii spun că marca unui bar este "Suprarealiştii au băut aici".
"Aici" poate fi cafeneaua Greenwich, frecventată pe vremuri de Matisse. Astăzi, aici se joacă şah. O bere roz. "Aici" poate fi Cobra, un bar apărut odată cu mişcarea locală art deco numită Cobra de la oraşele în care s-a manifestat -- Copenhaga - Bruxelles - Antwerp. O bere roşie.
Din Bruxelles mi-au rămas fragmente simple. Când plouă, picăturile care sar pe pantaloni nu lasă pete, pentru că nu există praf pe străzi. Când e fix, Mont des Arts începe să cânte acorduri clasice. Departe de centru, o fântână care miroase a curat pentru că este plină cu detergent. Berea nu are gustul celei de la noi, este mult mai bună. Spectacolul de lumini din Grande Place care începe după 22.00, şi se repetă din oră în ora. Îngheţata de la Haagen-Dazs. All that jazz din L’Archiduc. Nu este un bar pentru turişti, ci un loc în care te poţi uita într-un colţ o noapte întreagă cu un half&half [şampanie şi vin alb] alături.
Lumina incredibilă care cade pe clădiri vechi şi pe străzi înguste de piatră. Vocile din jurul tău. Sunt peste tot şi vorbesc toate limbile pământului. Seriozitatea cu care clădirile Uniunii Europene îşi poartă sticla, metalul şi înălţimea.
Senzaţia la tot pasul că e pe cale să se întâmple ceva...