De când mă știu pictez lumea. Albastru cerului îmi pică în farfurie. Pe stradă mă împiedic de oameni gri. Ieri mi-a zâmbit o fată cu buze vermillion. I-am desenat imediat ochii cu violet din buchetul meu de lavandă. Am ieșit de la metrou și m-am oprit să stau la taclale cu vânzătoarele de flori din piață. Am vărsat o găleată de soare peste crizanteme și am luat-o din loc. O să ziceți că e doar închipuirea mea, că sunt doar fata aia care zâmbește din tablou. Prostii, voi ieși din nou să pictez lumea.
Andra Toropoc
și locuiesc în blocul Gioconda. Mi se spunea Senatoarea, că făceam trotuarul aici pe timpul vechilor fundații. Eram faimoasă, chiar și Regele m-a căutat și m-a plătit cu monede de aur, dar mai târziu cineva m-a denunțat și m-a călcat miliția. Băieți dornici și cumsecade, că m-au lăsat să stau la mansardă și mă vizitau adesea. Acum doar un motan vine pe-aici, l-am botezat Vincitore, că-i secular ca și mine. Mai schimb câte-o vorbă cu el, îi povestesc despre cocoșeii avuți, ascultăm Nat King Cole la patefon și visăm.
Arthur Ianoși
și sunt ospătăriță la Casa Frieda. Aseară, piatra cubică din fața terasei gemea de oameni, la noi o singură masă liberă. Mă trezesc abordată de un domn înalt, s-a recomandat Regele: Eliberați încă o masă, vine Padrina. M-am conformat, avea ceva hipnotic omu'. La câteva minute, își face apariția o doamnă elegantă. Arthur, they've killed my baby, zice respectiva, cu vocea lui Marlon Brando. Ținea ceva strâns în căușul palmelor, am crezut că e vreun pui de scatiu, aproape am lăcrimat, când colo era o pipă ruptă. Ce personaje.
