Am fost la pisălog să mă consulte, că eram deprimabilă și eteroclită, care nu știu ce e, dar sună jalnic. Doamna pisălog m-a pus să vorbesc tot io, ca și cum ea nu ar fi ghicitoare de caractere și i-am zis că-s nefe. Adică nefericită, din cauză că mă cheamă cum v-am zis în titlu. Că mama a fost și bolnavă când m-a născut, i se umflase burta, abia au reușit s-o trateze la maternitate de burtă. Iar tata era culturist, i-a plăcut lui tabloul lui Leonardo di Caprio. La toate prostiile punea Boticelli.
Siranuș Hakobian
Asta am vrut de mică: să salvez omenirea. Am muncit mult și, la treizeci de ani, am descoperit leacul pentru cancer, câștigându-mi locul în istorie, așa cum mi-am dorit. Prezentarea descoperirii mele a avut loc în cadru festiv, la un congres internațional, unde-mi așteptam recunoașterea meritată. Mona Lisa Popescu, mi-am auzit numele și, cu emoție, am pășit spre microfon. În sală s-a stârnit o rumoare veselă și cineva a bombănit ceva despre Leonardo. Am hotărât pe loc că leacul pentru cancer mai poate aștepta.
Cecilia Fofiu
Pășește, ființă diafană, spre ghișeul ocupat de un ins chipeș, cu cămașă mulată sub care ghicește mușchi lucrați. Domnișoara?, rostește el cu glas plăcut. Aș dori să-mi schimb prenumele ăsta ridicol, Șofroana. Sigur, rezolvăm, doar să completați câteva formulare. Domnule, și-i studiază ecusonul, Popescu, ce prenume mi s-ar potrivi?, se pisicește ea. După surâs, Mona Lisa, donșoară. Mona Lisa Popescu, murmură ea încântată. Brusc, cu ochii cepe la verigheta omului, se încruntă și anunță demnă, prefer totuși Șofroana.
