M-am născut altfel. Am fost altfel. Sunt altfel. Am știu de la început că-s un rebut. Genetic. În preajma mea tata privea parchetul, mama își arunca ochii peste umărul meu, bunicii își ascundeau lacrimile, restul nici nu mă vedeau. Cândva, un copil mi-a spus la școală că sunt o defecțiune a vieții. Și că îi pot strica și pe ceilalți. I-am zâmbit. "Există anumite lucruri cărora o fisură le crește valoarea. Să nu uiți niciodată, perfecțiunea obosește. Și nu te face mai fericit." M-am întors și am plecat.
Învățam mai greu. Înțelegeam mai greu. Reușeam mai greu. Eram ca un bolovan ce cădea mereu de pe muntele ce îl scuipase la poalele lui. Respinsă. Neînțeleasă. Neacceptată. Dar nu mă interesa. În viața mea nu exista ură, egoism, singurătate, grabă, răceală. Nu. În universul meu simțeam când cei din jur sunt triști. Și că le este groaznic de teamă de acest lucru. Atât de tare că încep să lovească în stânga și-n dreapta doar ca și alții să sufere la fel.
Aici intervin eu. Și toți cei ca mine. Care avem curajul de a îmbrățișa fără a aștepta ceva la schimb. Care știm să adorăm fără calcule, fără măști, fără condiții. Nu ne este greu să stăm lângă cineva doar pentru că are nevoie de acest lucru. Fără să îi cerem nici o explicație. Avem în noi puterea de a alina cu tăcerea, de a încălzi cu atingerea, de a săruta răutatea, de a lumina, ca o candelă, acolo unde întunericul doare.
Într-o zi un bărbat m-a întrebat de ce îl iubesc. Era un semn de îndoială atât de complicat încât nu cred că s-a așteptat să îi răspund copilăresc de simplu. "Pentru că exiști." Și atunci mie acest lucru îmi era de ajuns.
Sunt oameni care nu se gândesc dacă dragostea merită, dacă unul a făcut mai multe greșeli decât celălalt, sau cine pleacă primul când devine mai greu. Sunt diferiți. Suntem diferiți.
Știți de ce? Hai, e ușor. Noi găsim curajul de a ne cere iertare, puterea de a ierta și fericirea de a uita. Dar, mai ales, nu avem nevoie de iubirea lumii. Însă lumea duce lipsă de iubirea noastră.
Sunt oameni care au un cromozom în plus. Cel al dragostei.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Ne-au luat-o cromozomii razna, Dana PopescuNe-au luat-o cromozomii razna, Eduard BaranovskiNe-au luat-o cromozomii razna, Dan BanuNe-au luat-o cromozomii razna, Gabi LunguNe-au luat-o cromozomii razna, Mona ZelencoToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaInvoluntar, tandemPovești la ibricJokeri de cuvinteEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...Bungee JumpingInCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansAltfel e binePublicitate