Alchemised - SenLinYu, Editura Bookzone, 2025
traducere din limba engleză de Antonia Gîrmacea și Justina Bandol.
Helena n-a spus nimic. Habar n-avea la ce să se aștepte sau ce să facă, așa că l-a urmărit ca un animal încolțit.
El și-a mutat ochii de la ea la ușă.
- Presupun că Aurelia te-a adus aici, a oftat. Se pare că a sosit vremea să începem.
A venit spre ea. Helena s-a încordat, dar el a pășit pe alături. S-a dus la dulap și l-a deschis brusc. Ușa dulapului ascundea un rând întreg de carafe. Ferron a apucat una și și-a turnat într-un pahar câteva degete de lichid chihlimbariu, apoi s-a răsucit. A luat o înghițitură lungă, uitându-se la ea peste marginea de sticlă, urcând încet cu ochii de la podea. Când a ajuns la umeri, și-a ferit privirea. S-a uitat în jos, la pahar, oftând resemnat ca și cum toată situația l-ar fi incomodat profund.
- Hai să terminăm odată!
Helena nu s-a mișcat. El a ridicat ochii.
- Vino-ncoace!
Ea n-a reacționat și pe buzele lui s-a așternut treptat un zâmbet.
- Pot să te oblig, dacă nu asculți.
A ridicat mâna și, într-un gest leneș, degetele lungi i s-au curbat cu o precizie perfectă, încheietură cu încheietură. Membrele Helenei au început să se miște fără voia ei, ca ale unei marionete mânuite pe o scenă. Picioarele i s-au îndoit, apoi i s-au ridicat, centrul de greutate i s-a schimbat; a făcut un pas, apoi încă unul. S-a împotrivit, încordându-se, dar asta n-a făcut decât să-i dea senzația că oasele stau să i se rupă. Totul s-a încheiat când a ajuns la un braț distanță de el. Ferron i-a ridicat bărbia cu vârful degetului și privirile li s-au întâlnit.
- Vezi? i-a spus. O să fie mai ușor dacă asculți.
Ea l-ar fi scuipat, însă, când a încercat, maxilarul i s-a încleștat și dinții i-au înțepenit. Ochii lui străluceau.
- Nu mă provoca! Nu așa ai să obții ce vrei, i-a spus el, cu ochii aceia stranii și cu pleoapele căzute. E ceva nou pentru mine. Nu țin prizonieri, de obicei. Și-a golit paharul și l-a pus jos. Ia loc! a făcut el un gest spre scaun.
Membrele Helenei și-au recăpătat libertatea de mișcare. S-a gândit să încerce să fugă, doar ca să-l enerveze, însă îi simțea rezonanța prin nervi ca pe un fir-capcană. S-a așezat și, imediat, nu s-a mai putut mișca.
Ferron a pășit în spatele ei. Îl auzea, dar nu-l vedea, și asta i-a făcut inima să bată mai repede. A ciulit urechile, încercând să prindă orice sunet. El a apucat-o cu o mână de bărbie, dându-i capul pe spate, până când ochii ei s-au ațintit în tavan. Helena nu-i vedea fața, ci numai cealaltă mână, pe care un inel întunecat sclipea în lumina palidă. I-a apăsat o tâmplă cu două degete și și-a fixat degetul mare între ochii ei. S-a aplecat în față doar atât cât ea să-i poată zări chipul.
- Acum să vedem cum e să fii tu.
Helena s-a încordat. O greutate i-a învăluit partea din față a capului, apăsând-o treptat, tot mai intens. A crescut constant, fără oprire, până când ceva a cedat, ca și cum degetele lui Ferron îi trecuseră prin frunte și-i ajunseseră la creier. Mintea și trupul i s-au deconectat brusc, parcă despărțite cu un cuțit. Își dădea seama că are craniul încă intact, cu mâinile lui deasupra, dar avea senzația că i se spărsese capul, că-i crăpase ca un ou, expunându-i creierul, și că rezonanța lui Ferron se revarsă acum înăuntrul lui. Nu era un canal de energie ca al rezonanței obișnuite, ci ceva imens și fluid care năvălea în tot spațiul până când Helena a început să se sufoce sub el. Canalele și colțurile minții i s-au umplut de sentimentul apăsător și tot mai puternic că Altul încearcă să-i ocupe întreg planul existenței cerebrale. Când n-a mai rămas niciun colț, conștiința i-a fost strivită, ca și cum s-ar fi prăbușit în sine.
Totul s-a făcut roșu.
Țipa.
Se auzea. Simțea țipetele. Corpul ei imobilizat în scaun țipa, însă mintea ei era altundeva, fisurându-se sub presiunea tot mai intensă a conștiinței lui Ferron. Iar el nu se oprea. Împingea mai adânc. Helena se îneca, neputând să scape, pe măsură ce nivelul apei și presiunea creșteau. N-avea unde să se ducă. O înghițea cu totul.
Un zumzet copleșitor, apoi lumina, ca o ceață care se risipește.
Helena se uita încă în sus, cu ochii în tavan. O față palidă o privea fix chiar deasupra capului. Ochii ei s-au mișcat spasmodic, uimiți de trăsăturile crude ale lui Ferron, de cât de bizar și nefiresc arăta. Și-a dat seama letargic că el e în mintea ei, privindu-se prin ochii ei.
Apoi a dispărut. Și-a smuls rezonanța și prezența ca pe o buruiană invazivă.
Mintea Helenei s-a prăbușit în spațiul gol. Conștiința a părut să i se sfărâme. A căzut de pe scaun într-o parte și podeaua i-a fugit de sub picioare. Gândurile i s-au rostogolit prin cap ca niște zaruri. Unde era?
- Pleacă!
Ea știa sensul cuvintelor, însă veneau de undeva departe. Erau doar sunete. Și nu etrasiene. Limba etrasiană era mai frumoasă. Mai melodică. Ăsta era... un dialect.
Gândurile i se desfășurau foarte încet. A încercat să ridice capul, însă camera se mișca continuu. Probabil era pe un vapor. Traversând oceanul, lăsând în urmă stâncile și insulele. Încotro se ducea? La școală. Da, mergea să studieze alchimia.
Avea pe față ceva umed. A încercat, sleită, să ridice mâna și a reușit să se șteargă puțin. Degetele i s-au înroșit. De ce?
- Pleacă!
Camera s-a cutremurat. Helena a fost ridicată de o forță invizibilă și împinsă spre ușă. S-a prăbușit amețită, însă șocul a trezit-o brusc, readucându-i amintirile.
Ferron. Transferul.
Stomacul i s-a întors pe dos. Dacă n-ar fi fost gol, ar fi vomitat.
S-a uitat în spate. El era chiar acolo, cu fața albă terifiantă, contorsionată de furie. Camera zumzăia.
- Am spus să pleci!
Arăta ca un animal gata să sară asupra ei și să-i sfâșie gâtul cu colții.
Teroarea absolută a împins-o pe Helena să acționeze. S-a ridicat, a smucit ușa și a luat-o la fugă. Podeaua i se legăna sub picioare. Vederea îi era pătată cu roșu, oricât de des ar fi clipit, ca și cum pereții sângerau, iar umbrele deveniseră răni deschise. Își tot trecea mâinile peste ochi în timp ce încerca să găsească drumul. Nu-și auzea decât respirația precipitată și pașii pe podeaua de lemn. Fierul din podea era rece ca gheața.
A ajuns în vârful scărilor. Simțea că intră în stare de șoc: membrele i se îngreunau ca plumbul, trăgând-o în jos; trupul i se făcea tot mai rece, mistuit de un frison înghețat. S-a clătinat și aproape că s-a prăbușit pe trepte, agățându-se de balustradă ca să rămână în picioare, cu privirea pironită spre holul de dedesubt.
Cum ar fi să se arunce pur și simplu peste balustradă? Nu era nimeni care s-o oprească. Secretele pe care i le încredințase Luc ar rămâne în siguranță, iar Ferron ar da greș.
S-a aplecat cu mâinile tremurânde și cu capul înainte. Avea să moară pe loc sau poate Ferron avea să-și folosească vivimanția ca s-o țină în viață.
Încă puțin...
Niște degete i s-au încolăcit pe braț ca un clește și au tras-o înapoi chiar înainte ca ea să se arunce peste balustradă. S-a întors brusc și l-a văzut pe Ferron scrutând-o cu o privire aspră.
- Să nu îndrăznești!
Helena a încercat să se smucească din strânsoare, repezindu-se să fugă, însă el a tras-o departe de balustradă și a târât-o pe scări, în timp ce ea îl lovea și-l zgâria, vrând să se smulgă din mâinile lui. El nu s-a oprit. A târât-o prin toată casa și aproape că a izbit ușa camerei cu piciorul, după care a împins-o pe pat.
Helena s-a prăbușit, respirând sacadat, cu mâinile și încheieturile pulsând.
- Credeai că nu știu că ai să încerci să te omori? a întrebat-o el cu glas plin de venin. De parcă cei din Flacăra Eternă ar fi știut să facă și altceva decât să moară pentru cauza lor.
- Credeam că vă place de noi când suntem morți.
Capul o durea atât de tare, încât îi venea să vomite.
Ferron a râs scurt.
- Consideră-te singura excepție de la regulă! Marele Necromant vrea secretele tale și până nu le obține, n-ai să mori. Și-a aruncat privirea prin cameră și ochii au părut să-i strălucească. Apoi i-a închis, clătinând din cap. Credeam că un transfer într-o seară e suficient, dar se pare că ești hotărâtă să-ți îngreunezi soarta cât mai tare.
S-a aplecat deasupra ei. Helena l-a privit cu groază.
- Hai să vedem ce alte idei ți-au trecut prin minte!
A apăsat-o cu degete reci la tâmplă.
Nu era transfer. Ea s-a simțit atât de ușurată, încât aproape că s-a relaxat când și-a dat seama că nu face decât să-i violeze amintirile.
Rezonanța lui i-a străbătut mintea ca o adiere, făcându-i gândurile să se împrăștie. S-a mișcat lent. În loc să sară peste mult timp, s-a interesat doar de întâmplările recente, strecurându-se printre amintiri ca un pârâu. A părut să se oprească asupra fiecărui detaliu: cum își explorase camera și cum o îngrozise coridorul, gândurile ei despre el și familia lui. Încercările ei de a face mișcare. Când s-a oprit în sfârșit, sângele de pe fața Helenei se uscase în dâre întinse pe obraji.
- Hărnicuță ca întotdeauna, a spus el ironic, retrăgându-și mâna.
Helena a strâns din dinți.
Ferron era încă aplecat peste ea, cu mâna sprijinită pe saltea lângă capul ei.
- Chiar crezi că poți să mă păcălești să te omor?
Helena se uita neclintită la baldachin.
- N-ai decât să încerci, i-a zis el. A dat să plece, dar apoi s-a oprit ca și cum și-ar fi amintit ceva. Să nu mai intri niciodată în camera mea! Dacă am treabă cu tine, vin eu aici.
În săptămâna cu numărul 26 am ales să scriu despre Alchemised, o carte populară în 2026 în topurile de adolescenți. Este o carte cu un univers întreg prezentat, o distopie dark fantasy care te prinde în lumea ei încă din primele capitole.
Deși încă nu am terminat povestea, ea m-a proiectat deja în mijlocul unui conflict intens, guvernat de magie întunecată, alchimie și jocuri periculoase de putere.
Un prim lucru care mi-a sărit în ochi este dinamica psihologică brutală dintre cele două personaje centrale: Helena și Ferron. Fragmentul de mai sus surprinde perfect această tensiune insuportabilă. Helena nu este doar o prizonieră în lumea fizică, ci și în cea mintală; ea devine o "marionetă" controlată prin rezonanță, o victimă a unei invazii mintale violente.
