Ceauşescu, critic literar - Nicolae Ceauşescu la Casa Scriitorului

Citiţi o cronică a acestei cărţi.



Documentele reproduse în prezentul volum provin din Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhiva Istorică Centrală, Fondul 2898: Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Secţia Propagandă şi Agitaţie. 1926-1976.
Este vorba despre:

Dosarul nr. 14/1971, filele 2-32: Stenograma vizitei tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Casa Scriitorului din Mangalia de Nord (Neptun) 4 august 1971. Original.
Sursa: Arhiva Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. Nr. 2074/ 16.08.1971. Ex. 1. Inventariat sub nr. 939.
Dosarul nr. 15/1971, filele 2-105: Stenograma întîlnirii tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu activul Uniunii Scriitorilor. 21 septembrie 1971.
Sursa: Arhiva Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R.
Dosarul nr. 10/1972, filele 2-74: Stenograma şedinţei cu membrii şi membrii supleanţi ai C.C. al P.C.R. de la Uniunea Scriitorilor din R.S. România. 4 februarie 1972.
Sursa: Arhiva Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. Nr. 1227/ 25.04.1972. Ex. 1. Inventariat sub nr. 966.
Dosarul nr. 20/1975, filele 2-8: Stenograma întîlnirii tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu conducerea Uniunii Scriitorilor, din ziua de 2 aprilie 1975.
Sursa: Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., Nr. 1454/9.V.1975. Ex. 1. Inventariat sub nr. 1100.


Conţinutul documentelor este reprodus integral, cu excepţia a două pagini, ilizibile, din luarea de cuvînt (şi aşa excesivă) a lui Aurel Mihale, fapt marcat, în text, prin paranteze drepte.

Am optat, însă, pentru corectarea tacită a greşelilor de acord gramatical (intervenţie semnalată, de asemenea, prin paranteze drepte), a ortografiei şi punctuaţiei. Fiind vorba nu de manuscrise de autor, ci de nişte dactilograme realizate de funcţionari anonimi, nu am considerat oportună fidelitatea absolută a transcrierii. Cu atît mai mult cu cît stenogramele reţin şi discursul unor scriitori care, indiferent de poziţia lor politică, nu erau, cu siguranţă, agramaţi.

(L.M.)STENOGRAMA vizitei tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Casa Scriitorului de la Mangalia de Nord (Neptun) - 4 august 1971

[Nicolae Ceauşescu:] Poate din cauză că n-au avut unde să stea, facem o casă la malul mării [1], facem o casă la malul mării că poate vor scrie cum a scris Eminescu.
Cum o duceţi?

Tov. Zaharia Stancu: Bine. Trebuie să vă mulţumim, în numele tuturor scriitorilor, pentru această casă prin care vor trece scriitorii noştri. Sperăm ca să o ţinem deschisă şi iarna. Casa are calorifer; o să fie deschisă şi iarna mai ales pentru acei dintre scriitori care doresc să vină să stea aici, să lucreze. Ne gîndim să organizăm o întîlnire să prezentăm un program.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Anul viitor avem 10 ani de cînd s-a terminat cooperativizarea. Noi tot aşteptăm ceva de la scriitori, dar văd că se lasă mult aşteptaţi.

Tov. Eugen Jebeleanu: Se lucrează.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Un balet pe tema aceasta, a cooperativităţii, o piesă de teatru, care să reprezinte satul din trecut, moşierii, chiaburii, viaţa aceasta, eliberarea, toate frămîntările acestea cu cooperativizarea, şi pentru şi contra, şi viaţa de astăzi. Numai dacă mergeţi aici, la tovarăşul Vîlcu [2], şi vedeţi cooperatorii, aveţi ce scrie şi ce a fost în trecut şi ce este acuma. De la 600 kg de grîu la 2.209; mai aşteptăm cîteva zile ca să ajungi la 3.000 kg (Rîsete.)

Tov. Vasile Vîlcu: 2.900 kg la cooperative iar la gostat este 3.000 şi ceva de kg.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sînt aici şi scriitori mai în vîrstă, mai competenţi, şi scriitori mai tineri. Aş dori să avem ceva lucrări aşa mai, cum se zice, de cursă lungă. De cîţiva ani se tot promite un roman despre cooperative, dar este foarte greu de scris.

Am nevoie şi de poezii bune. Păunescu spunea: "dacă mă trimiteţi şi pe mine să stau un an de zile, să vedeţi ce poezii am să fac". (Rîsete.) A şi scris Păunescu.

Să vă mai gîndiţi, că uite, împliniţi şi 100 de ani şi 150 de ani şi puteţi cel puţin să vă bucuraţi cel puţin de atenţia de care s-a bucurat Vasile Alecsandri şi să-i urmaţi exemplul; pentru popor să scriţi, pentru socialism. El a scris pentru epoca lui. A scris pentru unire, pentru dezvoltarea naţiunii. Asta era problema numărul unu atunci şi el s-a încadrat în ea. Şi scriitorii noştri, care vor să rămînă nemuritori, trebuie să se încadreze în epoca lor, să scrie, să reprezinte epoca, să fie militanţi, nu numai să scrie, să fie militanţi pentru înfăptuirea idealurilor din epoca lor şi atunci vor rămîne nemuritori. Vor scrie, vor sta la mare, la munte, la Bucureşti. Şi după 150 de ani se scrie despre Vasile Alecsandri. Printre scriitori sînt unii care spun despre Eminescu: "ce, alea sînt poezii...!" Însă eu aş vrea cel puţin poeţii de astăzi să scrie stilul - nu din trecut - cum a scris Vasile Alecsandri; mai cu seamă pe tineri îi provocăm la întrecerea aceasta. Avem nevoie de o literatură militantă socialistă, nu de tot felul de... Sigur, fiecare poate să scrie ce vrea, e adevărat. Dar şi noi sîntem în drept să promovăm ceea ce considerăm că ne serveşte. Aşa cum am spus şi la prima întîlnire de acum 6 ani [3], şi la Congresul al IX-lea şi al X-lea, şi la toate întîlnirile [pe] care le-am avut, vrem o literatură militantă pentru dezvoltarea omului socialist, pentru educaţia socialistă, care presupune tot ceea ce cuprinde în ea, şi umanism, şi democraţie, şi echitate, şi dreptate şi tot ceea ce este mai bun şi poate fi mai bun în felul de a gîndi al organizării societăţii şi a omului. Şi un scriitor trebuie să-şi pună talentul tocmai în slujba făuririi acestei societăţi.

S-a scris mult în cinstea celei de-a 50-a aniversări [4]; s-au scris şi lucruri bune. S-au făcut cîteva piese bune, chiar şi unele scenarii de filme, dar mai se lasă aşteptate, dar eu, să spun drept, că, luînd [din] tot ceea ce s-a scris - sigur, n-am reuşit să citesc tot, nici nu voi reuşi -, dar sînt puţine care într-adevăr..., care să se ridice la nivelul cerinţelor din toate punctele de vedere. Eu am mai spus, trebuie să se scrie cîteva opere de artă care să pună pe scriitorii români într-o poziţie de avangardă în sistemul acesta nou, socialist.

Aşa cum partidul nostru, statul nostru, prin politica sa, este în primele rînduri pentru relaţii noi, pentru înfăptuirea unei societăţi drepte, şi arta noastră să se înscrie în acest context. Asta vrem noi de la scriitorii noştri şi acesta este şi sensul hotărîrilor Comitetului Executiv şi [ale] şedinţei pe care am avut-o cu activul de partid în domeniul ideologic [5]. Şi am dori ca scriitorii să se încadreze în această mare acţiune de formare a omului construcţiei socialiste şi comuniste, a unui om multilateral dezvoltat, într-adevăr, aşa cum o să fie societatea noastră. Dar fără a avea şi omul ca atare, nici societatea nu va fi aşa.

Sînt aici cîţiva tovarăşi mai în vîrstă, tovarăşul Păcuraru [6], care erau mai activi în anii ilegalităţii. Probabil că acuma consideră că am realizat socialismul şi putem să stăm... Mă uit la Jebeleanu; îmi aduc aminte cînd l-am cunoscut prima dată, era foarte activ şi a scris foarte frumos. Are talent bun, scrie rar, puţin. Ne cunoaştem din 1936; sigur, în împrejurări deosebite, eu eram la închisoare, el era afară. (Rîsete.) Dar scria bine. (Un tovarăş: "Şi acuma scrie bine.") Are talent. A scrie bine nu înseamnă numai a scrie orice. Eu am pretenţia pentru Jebeleanu, ca să pot să-i spun că scrie bine, să scrie şi poezii care să militeze pentru făurirea unei conştiinţe noi a omului. Pretenţiile sînt mai mari.

Dacă noi punem problema în fabrică - iar o să spuneţi: "ce se compară scriitorul cu fabrica..." - totuşi, comparaţia e bună întotdeauna, dacă spunem muncitorului, inginerului, trebuie să dai o maşină mai bună, să o faci mai perfecţionată, sau, să corespundă gustului, cerinţelor moderne, atunci cu atît mai mult trebuie să punem şi celor care sînt chemaţi prin scrierea, prin arta lor, să contribuie la satisfacerea unor cerinţe ale constructorilor socialismului. Şi faţă de ei cresc pretenţiile. De exemplu, ce se spune, pe noi nu ne mai mulţumeşte poezia "Domnul Tudor" [7]. Aceasta nu ne mai mulţumeşte acuma, vrem mai mult.

Tov. Zaharia Stancu: Promite; e tînăr, are 28 de ani. (Rîsete.)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Pînă la 28 de ani trebuia să scrie mai mult şi mai bine. Nu cantitativ, să ştii. Nu cantitate, pentru că, după mine, literatura nu trebuie măsurată după coli; mi se pare că va trebui să revizuim şi sistemul de plată, nu după numărul de coli, ci după conţinut. Dacă în cîteva file scrii un conţinut bun, reprezintă o valoare cît un volum de 500 de pagini.

Am vorbit numai eu. O să se spună: "a venit în vizită şi începe să ne critice..."

Tov. Zaharia Stancu: N-au fost numai critici, au fost şi nişte lucruri foarte utile.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Încă cu scriitorii n-am făcut o şedinţă ca să critic cum ştiu eu. Dar vă pun în vedere că o să ne pregătim pentru aceasta.

Tov. Zaharia Stancu: Să avem, poate, o întîlnire înainte de plenara Comitetului Central [8].

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da. Dar o întîlnire de lucru, în spirit de partid, unde să discutăm lucrurile lăsînd hainele jos şi să spunem aşa cum trebuie.

A scris Baranga cîteva piese bune, Everac are cîteva piese bune.

Eu aştept ca să întocmească Uniunea un program de lucru, cum avem programul dezvoltării societăţii socialiste multilateral dezvoltate, în care să avem şi un punct: formarea omului nou, multilateral dezvoltat. Sigur, fiecare minister îşi are programul, planul lui şi cu ce contribuie la făurirea acestei societăţi multilateral dezvoltate, şi în fiecare zi aproape îl tot modificăm; mai adăugăm ceva, mai perfecţionăm, în sensul bun; în ce priveşte formarea cadrelor tot vedem mai trebuie ingineri, mai trebuie cutare, trebuie să-i legăm de producţie, pentru că pretenţiile cresc.

De aceea şi oamenii de artă şi litere să aibă şi ei un program. Eu ştiu că unii spun: literatura şi arta nu poţi s-o planifici. Să vă spun drept, mie nu mi se pare imposibil. E greu, dar imposibil nu. Adică în sensul de a-ţi propune anumite ţeluri şi de a realiza anumite opere care să servească anumitor scopuri, urmînd ca fiecare să le realizeze cu talentul, cu priceperea, cu universitatea [?!] lui, ţinînd seama şi de ce avem nevoie pentru muncitori, pentru cooperatori, pentru studenţi, pentru femei şi chiar pentru scriitori, că şi ei au nevoie de lucrări de artă bune. Adică, să scoatem o serie de lucruri care să servească şi să se reflecte şi realităţile societăţii noastre. Pentru că, vedeţi, în toate etapele istorice, oamenii de artă care continuă să fie recunoscuţi şi astăzi au strălucit prin fapte care au ştiut să redea în forme cît mai bune vremurile în care au trăit ei. Dacă cineva îşi propune să ne redea vremurile lui Ştefan cel Mare, sigur, poate să scrie, dar trebuie, în primul rînd, să redea vremurile pe care le trăieşte şi pe care poate într-adevăr să le cuprindă în operele de artă de diferite feluri, să revizioneze şi organizarea societăţii, să militeze pentru realizarea acestei societăţi. În aceasta constă pînă la urmă şi rolul artei. Cum cerem să producem şi bunuri de consum şi bunuri tehnice la nivelul cerinţelor, şi în domeniul artei avem aceleaşi pretenţii. Piese de teatru, filme care să nu mai fie trimise la Cann[es] sau mai ştiu eu unde şi să se spună: "Cum au putut să le dea drumul din ţară? Aveam o impresie de mai multă seriozitate despre România!"

Cam acestea sînt, tovarăşi, pretenţiile noastre.

Tov. Zaharia Stancu: Nu sînt puţine. (Rîsete.)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cîteva mii de muncitori, de ingineri, dacă mă duc şi discut cu ei şi le spun că trebuie făcut cutare. Într-adevăr, spun, nu sînt puţine, dar o să le facem.

Am fost la adunarea generală de la Uzinele 23 August, în februarie. Le-am spus: aveţi o uzină bună, cu rezultate bune, de alfel acum împlineşte 50 de ani şi trebuie să o sărbătorim, dar planul care vi l-aţi propus voi pe 5 ani este mic. Trebuie să-l triplaţi. Sigur, la început şi ei au spus că sarcina este cam mare, dar deja au prezentat programul şi vor trece de la 1 miliard şi 200 de milioane producţie anul acesta, la aproape 4 miliarde în 1975. Au prezentat planul, l-au întocmit în 4 luni de zile. Deja le-am spus că sînt de acord cu el, deşi eu le-am spus că vroiam mai mult. Să ştiţi că dacă veniţi cu un plan bun, chiar dacă o să am pretenţii mai multe, riscaţi să-l aprob.

Tov. Zaharia Stancu: Mai avem cîteva zile pînă să se termine vacanţa şi o să vă prezentăm.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Am nevoie de un şir de piese bune şi pentru teatru, de cîteva opere bune, pentru televiziune piese bune, filme. Iată, am văzut Urmărirea [9], seria a II-a; prima serie n-am văzut-o. Mi se pare interesant, să vedem pînă la sfîrşit. E în orice caz un lucru bun. Cred că şi alţii ar putea încerca. Eu nu spun că Barbu a făcut lucrul cel mai bun, trebuie şi mai bun şi se poate face şi mai bun, dar, după mine, s-a apucat de lucru bun şi e un serial bun. L-am văzut sîmbătă seara [10]. În definitiv, de ce toată lumea să facă seriale şi românii să nu facă. Au făcut bulgarii, au cucerit şi Parisul, au cucerit şi Roma, au eliberat toată Europa. (Aplauze.) Au făcut un serial bun pe tema aceasta. Noi de ce să nu facem un serial, că şi noi am mers pînă la Viena, pînă la Praga, au luptat ai noştri şi în Franţa, şi în Spania; pînă şi în China au luptat. Unii onirici [11] spun: "Ce să iau eu lucruri din viaţă? Stau acolo, la cafenea, şi visez cam cum este lumea, îmi imaginez şi scriu eu aşa cam cum este lumea şi scriu eu aşa o imagine, ce să învăţ din realitate lucrurile..." (Din sală: Aceştia sînt puţini.).

Tov. Nicolae Ceauşescu: Din aceştia apar tot timpul. Cînd te duci în pădure găseşti şi ciuperci bune şi proaste, că după ploaie orice apare, dar societatea trebuie să le selecţioneze şi ceea ce nu înţeleg eu este de ce Uniunea Scriitorilor nu joacă rolul acesta de selecţie, că şi ciupercile cînd te duci în pădure le alegi, cele care sînt otrăvitoare le dai la o parte.

Am mai spus într-o împrejurare, nu ştiu dacă la scriitori, dar să ştiţi că în lume, în general, există obiceiul în natură că elimină ceea ce consideră că nu corespunde dezvoltării sănătoase. De exemplu, albinele, ştiţi bine, omoară pe trîntori; mai menţin cîte unul, că au nevoie de el, dar numai cît au nevoie. Dar pentru ce în Uniunea Scriitorilor trebuie să intre cine vrea şi cine nu vrea, că [nu] e, totuşi, o mînă de scriitori, sînt societăţi acuma. În Societate trebuie să intre cine corespunde unor anumite idealuri. Aşa a fost tot timpul. Sigur, fiecare (hîrtia costă ieftin la noi) poate să scrie. Dar de ce trebuie să edităm toate prostiile? De ce în revistele noastre şi mai cu seamă în revistele Uniunii Scriitorilor, "România literară", trebuie să-şi facă loc? De ce trebuie să apară orice? Eu înţeleg că "România literară" trebuie să joace rolul de îndrumător pentru scriitori de a da drum, de a da orientarea politică, ideologică. Ea nu este, ca să spun aşa, hai să nu fiu chiar prea plastic, castronul unde arunci orice. Trebuie, într-adevăr, "România literară" să fie "România literară", să se oglindească în ea tot ce are mai bun România şi numai orientarea care trebuie să contribuie la dezvoltarea omului nou, constructor al socialismului. Sigur că pot să spună unii: "Cum mai rămîne, domnule, atunci cu libertatea aceasta de creaţie?" Rămîne foarte bine. Cine e pentru construcţia socialismului are libertate deplină să scrie în orice formă, mai bine, mai rău, aici depinde de talent, dar alte concepţii, la alte ideologii nu le putem face loc în societatea noastră. Libertatea de creaţie nu înseamnă în nici un fel libertate pentru ideologii străine orînduirii noastre socialiste. Literatura românească trebuie să fie literatură socialistă, militantă. Asta e problema care se pune. Şi în spiritul acesta vreau să avem întîlnirea, deşi nu este nou. Luaţi, şi am discutat, de altfel, acuma ca să tipărim separat, că poate tovarăşilor le e greu să ia şi din Congresul al IX-lea şi al X-lea, din diferitele întîlniri, le tipărim într-o broşură, şi o să vedeţi că, de cînd am avut prima întîlnire - acest lucru am discutat, că el trece ca un fir roşu de la început. Sigur, la Congresul al IX-lea am spus de ulciorul cu apă [12]; da' unii au zis că ulciorul poate merge oricînd. Da, merge, merge, pînă cînd odată se sparge. Totuşi, trebuie să înţelegem că este timpul ca să punem capăt lucrurilor acestea mai îngăduitoare. Îngăduinţa asta face rău altfel. Unii au înţeles să aducem cele mai proaste filme americane, să le punem la noi pe piaţă, toate piesele, tot ce e mai rău să le aducem; "A, păi costă mai puţin şi cîştigăm mai mult..." Parcă am transformat în comerţ activitatea de educaţie socialistă. Şi atunci, sigur că, dacă mai aducem pe acelea americane din Occident proaste, de ce să nu scoatem şi noi mai proaste decît ei? (Rîsete.)

Tov. Adrian Păunescu: Vreau să spun şi eu ceva. Vreau să spun că mi se pare că unul din lucrurile care constituie mîndria României astăzi este rolul ei de avangardă în lumea de azi şi lupta nu e uşoară pe care Partidul Comunist Român o duce în lumea de azi pentru nişte principii, să zic aşa, morale, în lumea contemporană.

Aş vrea să vă spun, tovarăşe Ceauşescu, că acesta constituie unul dintre subiectele poeziei politice care se face la noi şi unul dintre acele subiecte care, prin natura lor, sînt dificile, pentru că, aşa cum nici în politică nu se spune întotdeauna tot şi nu oricînd ni se spun toate lucrurile, şi în poezie e greu să exprimi toate datele problemei.

Aş vrea să vă spun că, din această cauză, de pildă, ca să dau exemplu poezia tovarăşului Jebeleanu, sau, dacă-mi îngăduiţi, poeziile pe care le scriu eu, foarte multe din poeziile politice care se fac la noi sînt mai greu de tipărit decît poeziile în care, să zicem, nu e vorba despre nimic. Prin faptul că, să zicem, se amînă la nesfîrşit o carte de poezii politice care este pentru socialism, dar care este o carte de complexităţi, adică în care sînt şi imnuri, dar nu numai imnuri, în care sînt şi lucrurile dramatice care se întîmplă, şi chiar faptul, de exemplu, un lucru pe care oricine îl observă, că dumneavoastră personal şi conducerea partidului nu aveţi odihnă. Sigur că noi ne bucurăm că tot timpul conducerea partidului este în mijlocul poporului, dar asta constituie, cum să spun, noi vedem cum încărunţiţi dumneavoastră. Ăsta e un lucru dramatic pentru noi şi este un lucru dramatic pentru că-l vedem încărunţind pe tovarăşul Stancu. Toate lucrurile acestea, cum să spun, sînt subiecte de poezie. Să ştiţi, tovarăşe Ceauşescu, şi eu vă spun dumneavoastră, că acesta este lucrul cel mai greu de tipărit, poezia politică şi literatura socială.

Aţi dat exemplu unele filme care merg poate peste graniţă şi nu fac cinste României, eu vreau să vă dau un alt exemplu, al unui film care face glorie României şi care a avut în ţară o soartă mai dificilă; e vorba de Reconstituirea [13]. Probabil aţi văzut ce succes a avut şi s-au spus lucruri bune despre socialismul de la noi. Şi în revistele de stînga, şi în revistele de centru franceze, oriunde s-a vorbit. Lucian Pintilie, regizorul filmului, nu mai poate face film acuma. Adică eu aş vrea să vă spun că, dacă s-ar lucra atent cu oamenii de cultură şi cu scriitorii şi dacă s-ar încuraja acest fel de literatură şi acest fel de cultură, cred că...

Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu aud pentru prima dată că literatura politică e greu de tipărit în România. Mă mir.

Tov. Ivasiuc: Şi pot să vă spun şi de ce. Literatura îşi pune întotdeauna cele mai înalte idealuri, nu cum este societatea, ci cum trebuie să fie, şi întotdeauna între ce este şi cum trebuie să fie există o diferenţă şi literatura observă această diferenţă. Dar, totuşi, pînă la urmă se publică. Şi eu am scris un roman politic, şi s-a publicat. Dar dacă era un roman despre un băiat care iubea o fată, şi numai acest lucru, trecea mult mai uşor.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dar dacă ai să scrii numai Romee şi Juliete se satură lumea. (Rîsete.) Dar Zola a scris bine. De exemplu, a scris viaţa oamenilor în general şi nu cred că s-ar pune vreo problemă dacă vreun scriitor ar scrie astăzi despre oamenii noştri, sigur, cu preocupările lor de astăzi.

Tov. Ivasiuc: Şi cu eşecuri.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da, şi cu eşecuri, sigur că da, dar de a reda, într-adevăr, realităţile aşa cum sînt şi de a sta de vorbă şi cu minerii şi de a vedea că pînă la urmă totul nu se realizează din eşecuri, ci pînă la urmă totul este rezultatul - sigur, am avut diferite eşecuri, greutăţi, dar ceea ce au realizat minerii aceştia sînt lucruri care sigur, pot fi redate. Sigur, sînt şi cazuri, sînt şi morţi, şi asta trebuie redat şi sînt lucruri dramatice care merită să le redaţi. Dar depinde de felul cum le redaţi. Noi în fiecare zi ne gîndim - şi acum am format şi o comisie care studiază felul cum o să arate România în anul 2000. Încadraţi-vă şi dumneavoastră şi scrieţi cum va arăta. A, sigur, dacă dumneata o să spui "ce, domnule, în anul 2000 va mai fi comunism, va dispare deosebirea, toată lumea va fi o apă şi un pămînt..."; sigur că sînt şi asemenea concepţii şi teorii. Deşi, cine analizează de pe o poziţie într-adevăr ştiinţifică vede că toate drumurile merg, totuşi, spre societatea aceasta unde omul va fi şi liber, dar va duce şi o viaţă fără stăpîn, fără asupritor. Aceasta presupune însă şi un studiu politic, şi un studiu ideologic, că e greu să spui că cineva poate fi un mare scriitor numai [prin] faptul că ştie să scrie bine sau a învăţat la universitate să fie scriitor. Asta nu se învaţă în nici o universitate. Asta este în viaţă şi poţi să fii un scriitor mare dacă ai un ideal mare, dacă ştii ceea ce doreşti, dacă te încadrezi în lupta societăţii pentru progres social. Nu? Poţi să scrii lucruri oricîte, care s-ar părea la început, vorba lui Eminescu, "cuvinte goale ce din coadă o să sune" şi care nu spun nimic. Şi pentru că veni vorba de Reconstituirea, este adevărat că în Occident a fost primit bine, dar să nu credeţi că orice este primit în Occident bine reprezintă şi un lucru bun. Eu consider că Reconstituirea nu este un film bun. Nu dă nimic pentru că prezintă denaturat poporul nostru; prezintă acolo ca o gloată care se aruncă; dar unde aţi văzut în viaţă, unde? Aşa e clasa noastră muncitoare, ca o gloată însetată de sînge? Sigur, în Occident, şi şi la comuniştii din Occident, noi le-am spus, sînt influenţe greşite; şi privesc greşit. Şi ei sînt sub influenţa şi presiunea acestei ideologii străine, dar noi nu putem să ne luăm după faptul că tot ceea ce este lăudat în Occident înseamnă că e o operă de artă. E un film mediocru, puţin spus, pentru că denaturează realitatea românească şi clasa muncitoare nu este o gloată. Nu se poate nici aşa discuta că acolo a fost bine primit, dar anumite cercuri şi intenţionat, şi noi ştim aceasta, şi avem şi datele acestea, dar prea puţin ne interesează. Nu în spiritul Reconstituirii trebuie scris şi creat filme. Sînt de acord să criticăm serios, dar să prezentăm poporul nostru aşa cum este el, nu ca o gloată însetată de sînge; nu acesta reprezintă poporul român. Să criticăm anumite defecte în film, în piese, în roman, dar, în acelaşi timp, trebuie să scoatem esenţialul. Filmul trebuie să aibă o anumită orientare, nu orice. Numai ca să fie dramatism să vedem anumite instincte la om. Pentru aceasta nu e nevoie de un film. Şi ştiţi bine că a stat pe piaţă şi nu şi-a scos banii, în România [14]. Am făcut experienţă cu artiştii plastici. Au vrut să cumpere muncitorii tablouri; au făcut expoziţie şi s-au dus muncitorii. Au spus: "Pentru astea să dăm noi 5 milioane? Ce fac eu cu asta?". Unul a spus chiar aşa: "Domnule, dacă e vorba de aşa pictură veniţi că v-o fac eu, că eu ştiu mai bine să arunc cu preşul şi să iasă o pictură decît a făcut-o acesta". Aşa a spus. Şi sigur, s-au supărat tovarăşii de la Uniunea Artiştilor Plastici. Au spus: "Chiar aşa să ne spună? N-au habar de artă". Dar ce, aceasta e aşa că numai el are habar de artă? Acela care cumpără vrea să-i placă. Nu-i place, spune: "N-am nevoie, domnule! Nu face doi bani ce-ai făcut dumneata". Are dreptul să spună asta. Dar noi nu facem loc în presa noastră de critică de artă părerilor: publicăm ca să nu supărăm pe nimeni. Dar de ce să nu supărăm? De ce să nu public ce-a spus muncitorul acela: "Ce asta e artă?". Asta e părerea lui. Dacă altul zicea: "Mă închin la ea", atunci publicăm şi părerea aceea şi cealaltă. Dar pînă la urmă au spus: "Nu ne cumpără nimeni, să ni le cumpere Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă." Dar ce este Comitetul de Artă? Banii aceştia sînt tot ai clasei muncitoare, tot ai poporului. El nu poate cumpăra decît lucruri care sînt acceptate de popor.

Poate, într-adevăr, sînt nişte oameni care au ajuns la un nivel şi sînt neînţeleşi. Sigur, poate să picteze, să şi le ţină acolo, dar ca să mă oblige să le iau, să le cumpăr iar nu se poate. Că şi eu sînt liber să iau ceea ce-mi place. Vedeţi, libertatea aceasta trebuie înţeleasă nu numai în sensul că cineva zice: "Domnule, eu scriu ce vreau, dar eşti obligat să-mi tipăreşti, eşti obligat să-mi cumperi şi, pentru că ai 10.000 de biblioteci în sate, să-mi trimiţi în fiecare bibliotecă cîte două exemplare, pentru că or să stea la coadă cititorii în sat şi să aibă mai multe exemplare, şi atunci scoate-mi, te rog, în 20-25.000 de exemplare" şi stau acolo nevîndute şi le vedem şi ştiţi bine că nu puţine sînt acestea, ca să mă refer din nou la scriitori, că nu sînt aici ceilalţi ca să nu-i criticăm în lipsă. Aşa că problema aceasta trebuie, totuşi, să ne înţelegem bine asupra [a] ceea ce vrem şi de ce avem nevoie. Nu, nu vrem deloc să idealizăm, să poleim lipsurile noastre, să trecem peste ele; să le descoperim, să le criticăm, dar să vedem şi perspectiva şi să contribuim la dezvoltarea societăţii, pentru că numai aşa vom face un lucru util şi folositor. Altfel facem lucru nefolositor societăţii. Şi, sigur, societatea e în drept să-şi ia măsurile care le consideră ea necesare.

România e apreciată în lume nu pentru că repetă nişte lucruri sau stă cu capul plecat. Dacă vrem ca arta şi literatura română să fie în avangardă, trebuie să fie prin ea însăşi, nu copiind pe alţii, ci redînd specificul românesc, cu lucrurile bune, rele, aşa cum este el. Numai aşa se poate afirma. Şi specificul românesc este construcţia socialismului, este afirmarea unor principii de etică şi echitate şi în viaţa internă şi internaţională, sigur, care nu se înfăptuiesc de la sine, pentru care trebuie luptat, învins[e] greutăţi, şi, slavă domnului, sînt destule greutăţi, se pot reda în multe şi diferite forme. Nu văd cum cineva nu poate să găsească zeci şi zeci de subiecte din toate aceste domenii care să afirme şi să militeze tocmai pentru aceste principii pe care le susţine România şi Partidul Comunist Român şi în politica internă şi în politica internaţională. Sigur, fără să spunem că sînt lucruri ideale, că lucrurile sînt perfecte, că permanent ne perfecţionăm, ne îmbunătăţim şi acesta este un proces continuu şi va fi continuu.

Tov. Aurel Mihale: Cam aceasta este problema, decalajul care s-a format între realităţile social-politice ale ţării noastre, între realizările mărunte, universul oamenilor noştri şi ceea ce am reuşit noi să facem pînă acum. Adică n-am reuşit să micşorăm acest decalaj în ciuda unor condiţii foarte bune create şi a unei înţelegeri ca niciodată majore.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie coborît pe pămînt, vorba lui Eminescu: "... te coboară pe pămînt, fii muritor ca mine", atunci într-adevăr vei înţelege.

Tov. Aurel Mihale: Avem foarte multe talente care pot face acest lucru cu foarte mult succes.

Tov. Ivasiuc: La Congresul IX a fost o ploaie. Am şi scris poezia Ploaia. Au apărut, într-adevăr, şi lucruri şi mai bune şi mai rele, dar a fost o ploaie şi literatura, ca şi toate artele, au înflorit; şi aceasta este o realitate absolută. Adică niciodată nu s-au scris acele lucruri. Să ştiţi, orice am face, tot din 1000 de cărţi care se scriu într-un an n-o să rămînă peste 100 de ani decît două-trei, pentru că, cîţi au rămas...

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dragă, dar vreau şi eu cîteva flori pe care să le admir. Şi, pentru că sîntem 20 şi ceva de milioane, şi în 1975 vom fi 22 de milioane, sigur, să găsească fiecare în grădina aceasta mare tot felul de flori, dar fiecare să găsească cîte o floare-două care să-i placă şi floarea aceasta să contribuie la crearea unei atmosfere plăcute; ştii că şi în grădină mai răsare cîte o floare, aşa, care strică şi ambianţa, şi mirosul şi atunci eşti obligat să o tai; aşa se întîmplă. Eu m-am ocupat, mai pun flori în grădină, pun şi legume, dar cînd văd că e ceva care împiedică să crească, le scot, le tai.

Tov. Adrian Păunescu: Dar le şi ajutaţi pe celelalte. (Rîsete.)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Le ajut, dragă. (Rîsete.) Uită-te la tine cît ai crescut. (Aplauze, rîsete.) Am spus asta nu fizic, ci din alt punct de vedere.

Tov. Ivasiuc: Să ştiţi că ceea ce cereţi dumneavoastră vrem cu toţii. Credeţi că oamenii nu vor să scrie capodopere? Toţi am vrea! Nu e foarte uşor, la alţii imposibil. Imensa majoritate din sala aceasta, din ţara aceasta, doreşte lucrul acesta. Toată chestia este să vedem cum aplicăm măsurile.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ştiu. Eu, să ştii, acum aveam un alt plan, dar s-a dat peste cap. Vroiam să fac un volei.

Noi vrem un şir de piese revoluţionare, revoluţionar în sensul a ceea ce se înţelege prin cuvîntul acesta care e foarte larg, nu îngust. Vrem un şir de filme, vrem poezii patriotice-revoluţionare ş.a.m.d. Uite, aceasta vrem noi, şi, sigur, o să ne apucăm să discutăm şi cu toţi, şi pe grupe, şi eu cred că vom găsi. Noi trebuie să ne îngrijim de educarea tineretului nostru în spirit revoluţionar şi avem nevoie de acest lucru. Revoluţionar nu în sensul de a reda diferite ciocniri şi lupte care nu au fost în trecut - şi aceasta este o parte pe care trebuie să o cunoască poporul - dar mai cu seamă pentru a reda prezentul şi pentru a milita pentru viitorul comunist, că comunismul e o luptă permanentă împotriva vechiului, pentru nou şi aceasta e o luptă revoluţionară şi va fi tot timpul o luptă revoluţionară.

În scrierile noastre aproape nu mai întîlneşti cuvîntul acesta, parcă a dispărut din vocabularul românesc. Totuşi, în vocabularul românesc cuvîntul "revoluţionar" e de mult. În momentul cînd nu vom mai fi revoluţionari nu vom mai milita pentru dezvoltarea societăţii, nici în ştiinţă, nici în tehnică, în nici un domeniu, vom da înapoi. Poporul român a ajuns la realizarea unităţii sale, la dezvoltarea sa ca naţiune, la realizarea de azi a construcţiei socialiste tocmai datorită faptului că a luptat împotriva vechiului, a luptat pentru nou, a fost un popor care a avut o concepţie revoluţionară; şi toate popoarele care au mers înainte au fost aşa. Şi asta vrem şi noi de la literatură.

Tov. Ivasiuc: Asta vrem şi noi. Dar uitaţi ce se întîmplă: eu am ridicat, odată, la o şedinţă a Consiliului Naţional [?!], că dumneavoastră, în cuvîntarea din 7 mai, aţi spus un lucru care nu s-a mai spus niciodată de către un conducător al unei ţări socialiste, în legătură cu situaţia contradicţiilor din societatea noastră. E un lucru nemaipomenit. Şi ideea aceasta aşteptam ca să fie prinsă de filozofii, de ziariştii noştri, să fie dezvoltată, discutată şi aşa mai departe. Şi uite, noi am sărbătorit aniversarea partidului, au trecut 50 de ani, s-a făcut adunarea solemnă şi această idee a dispărut ca şi cum n-ar fi fost spusă. Eu am spus, dacă a dispărut această idee, spusă de cine a fost spusă, şi în locul unde a fost spusă şi tot nu s-a insistat şi nu s-a dezvoltat - cu toată noutatea ei deosebită -, ce să mă mai plîng eu că fac un articol să-l bag în "Contemporanul" sau o idee şi trece nebăgată în seamă?! Şi aceasta este o situaţie generală.

Politica partidului şi documentele de partid aduc o serie de elemente noi. Dar dumneavoastră credeţi că, dacă eu scriam lucrul acesta cu 2 luni înainte de 7 mai, mi se publica?

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce nu?

Tov. Ivasiuc: Vă dau un exemplu: acum două săptămîni am scris un articol în cadrul acestei acţiuni, în cadrul unei rubrici permanente. Acest articol a fost cenzurat. Eu m-am supărat pe chestia asta, şi am zis: "De ce, că e un articol despre marxism. Ce aveţi cu chestia asta?" M-am dus la tovarăşul Vela [15], am discutat, a zis că nu e nimic greşit în fond, şi am văzut tot materialul cum era subliniat în şpalturi. Şi am zis: "De ce nu sînteţi voi de acord cu chestia aceasta?" Scriam aşa: "Marxismul nu este o doctrină despre dialectică, ci o doctrină dialectică"; şi era subliniat. Am zis: "Ce nu este adevărat? Nu l-a dezvoltat Lenin, alţii nu l-au dezvoltat, nu sintetizează experienţa?" A zis: "Dragă, e o exprimare mai neobişnuită". Şi aici merge undeva la chiar miezul problemei. Vedeţi? O minte omenească e ca o economie; cu cît lucrează, dacă lucrează cu sută la sută, este sănătoasă, aşa cu toată energia, dacă este creatoare, că asta este esenţa, să fie creator. Aceasta va fi societatea comunistă, o societate în care toţi vor crea. Dar ca să poată să creeze, vedeţi, aici erau un fel de texte canonice, dacă spuneai exact, dacă repetai, mergea. Pe cînd dacă scriai despre... Eu dacă scriam acuma despre Vasile Alecsandri în "Contemporanul, că tot numărul era închinat lui Vasile Alecsandri - noi toţi îl apreciem pe Vasile Alecsandri -, am fost şi eu la şedinţă şi aţi spus că Uniunea Scriitorilor, nu...

Tov. Nicolae Ceauşescu: Unii.

Tov. Ivasiuc: Noi îl iubim pe Vasile Alecsandri. Aşa cum vă spuneam, dacă scriam despre Vasile Alecsandri nu aveam nici un fel de probleme. Dar eu am scris un articol despre marxism în care erau nişte formulări. Ce spuneam în articolul acela? Spuneam că noi nu avem o estetică marxist-leninistă gata formulată, şi hai să discutăm cu toţii, pentru că este loc în marxism de discuţie şi de creaţie enorm. Aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, o activitate creatoare de pe poziţiile marxism-leninismului. Dar pe urmă a apărut acel articol fără nici o modificare. Dar citesc o zi sau două, fac articolul într-o zi şi mă bat două zile că nu e marxist.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Pentru marxism-leninism trebuie să te baţi. (Rîsete. Aplauze.) Marxismul s-a afirmat întotdeauna cu bătaie, nu de la sine.

Tov. Ivasiuc: Pentru marxism să mă bat cu ceilalţi...

Tov. Nicolae Ceauşescu: De aceea am şi pus problema aceasta, că trebuie să ridicăm nivelul activităţii noastre ideologice, că sînt şi de la presă care sînt dogmatici şi nu înţeleg lucrurile, şi de la scriitori. Şi atunci tocmai de aceea este nevoie să ne ocupăm serios de a ridica nivelul de cunoştinţe al lor şi nu vom mai întîlni asemenea lucruri, în fond de ce s-a întîmplat aşa? Dacă lucrurile stau aşa? Tocmai datorită gradului de neînţelegere, de judecare îngustă şi este tocmai rezultatul a ceea ce am spus la acea şedinţă, a nivelului scăzut al cadrelor noastre în primul rînd din punct de vedere ideologic şi aci trebuie să acţionăm pentru a ridica acest nivel ideologic, politic, pentru a înţelege lucrurile aşa cum sînt ele, pentru a nu-ţi fi frică să abordezi problemele care apar la viaţă, sigur, avînd un ţel clar şi urmărind realizarea în fapt fără să te împiedici de formulări, dar unde fiecare trebuie să contribuie la realizarea acestui edificiu, cu posibilităţile, în domeniul unde acţionează el. Şi noi considerăm că scriitorii, oamenii de artă, au un rol important în domeniul acesta al activităţii ideologice, al formării conştiinţei omului, şi aici avem pretenţii mari. Şi de aceea noi vrem ca Uniunea Scriitorilor, organizaţia de partid, să fie o Uniune de activitate ideologică, de activitate politică, nu numai de împărţirea fondului literar, o Uniune de luptă pentru marxism-leninism.

Şi la noi sînt oameni care înţeleg marxism-leninismul exact cum au scris Marx şi Lenin, şi nu numai la noi, ci şi în alte părţi. Atunci şi pentru asta trebuie să luptăm şi tocmai este şi asta ne propunem să realizăm prin această activitate ideologică.

Eu aşa aş fi făcut: "Hai să ţinem 10 inşi, şi voi şi noi, să discutăm. Ce e greşit în articolul acesta?" Aşa făceam.

Tov. Ivasiuc: Este foarte greu de realizat o discuţie. Dumneavoastră aţi pomenit de cinematografie. În interiorul cinematografiei se fac multe discuţii de la care lipseşte un singur personaj - cel care a scris scenariul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce?

Tov. Ivasiuc: E un paradox.

Tov. Adrian Păunescu: Tovarăşe Ceauşescu, aş vrea să spun, de pildă, că şi [?!] gata lucruri rezolvate, e greu. Ştiţi că, în urma unor repetate scoateri din presă, v-am trimis o poezie şi dumneavoastră aţi fost de acord să apară. Aş vrea să vă spun că, după ce a apărut poezia, s-a încercat să se dea la televiziune şi a fost scoasă de tovarăşul Bujor [16]. I-am spus că s-a rezolvat odată. Tovarăşul Bujor, pentru că o scosese de cîteva ori, acuma vrea din nou să o scoată...
(Rîsete.)

Tov. Ivasiuc: Eu aş vrea să vă spun un singur lucru - eu cu Păunescu am monopolizat discuţia, ca şi cei mai tineri de la masa aceasta -, vreau să vă spun un lucru care mi s-a întîmplat, care reflectă sentimentele scriitorilor faţă de conducerea partidului. Acum cîteva zile am primit un telefon de la Nichita Stănescu, care mi-e prieten foarte bun, şi m-a întrebat dacă poate să-mi dedice o poezie. I-am spus: "Ce te-a apucat ca să mă chemi de la Bucureşti la Mangalia ca să-mi dedici o poezie...?" "Păi, nu e vorba de orice fel de poezie...", mi-a spus. Este vorba de următoarea poezie: noi doi, în cadrul gărzilor patriotice, la un moment dat eram în aceeaşi grupă şi amîndoi primisem acelaşi geam, el ochitor trăgător şi eu ajutor. Noi atunci am zis: "Murim aici, dar aici stăm, oricine ar veni..." Şi acum şi-a adus el aminte de acest jurămînt al nostru, deşi sîntem acum oameni de aproape 40 de ani şi a scris o poezie în legătură cu asta.

Acestea sînt sentimentele noastre şi faţă de politica partidului şi faţă de dumneavoastră. Oricînd şi în orice moment, să ştiţi că nu există ca tot poporul şi toţi scriitorii să nu fie alături de această politică, alături de dumneavoastră, chiar mergînd pînă la chestia aceasta copilărească puţin. De la Congresul al IX-lea a fost o dezvoltare foarte mare. Sigur că au fost greşeli, sigur că s-au întîmplat o serie de lucruri, sigur că au apărut cărţi proaste, şi vă spun, or să mai apară cărţi proaste...

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da, eu nu mă tem de cărţile proaste, eu mă tem de cărţile bune... (Rîsete, aplauze.) Cărţi proaste ştiu că or să apară.

Tov. Ivasiuc: Tovarăşul Stancu şi cu mine am fost la un congres al scriitorilor la Moscova. După aceea, cîţiva scriitori sovietici, unul care e mai prieten cu mine, Andrei Vosnisenski, m-a invitat într-un grup de scriitori, şi am stat de vorbă cu ei. Mi-au spus, să ştiţi că şi între scriitorii sovietici, scriitorii adevăraţi, există admiraţie pentru România. Eu le-am spus toate lucrurile acestea aşa cum sînt.

Să ştiţi că în privinţa aceasta sîntem în mare măsură un model. Sigur că avem foarte multe de făcut. Sînt de acord cu dumneavoastră că au apărut în literatură într-o proporţie mai mare lucrări proaste şi trebuie refăcute. Sigur că au existat o mulţime întreagă de greşeli şi sîntem de acord. Dar eu văd această acţiune iniţiată de dumneavoastră ca [pe] o acţiune în cadrul democratizării. Am o mică teorie, nu vreau s-o spun acuma, contradicţia între liberalizare şi democratizare. Liberalizare înseamnă că dumneavoastră sînteţi toleranţi cu noi. Noi nu vrem toleranţă. Noi vrem să avem, în cadrul societăţii, cuvîntul nostru de spus, drepturile noastre şi aşa mai departe, nu toleranţă. Noi nu sîntem pentru toleranţă. Noi sîntem pentru a contribui într-adevăr ca societatea noastră şi omul acesta care să fie demn...

Tov. Nicolae Ceauşescu: Păi, spuneţi domnule!

Tov. Eugen Jebeleanu: Să nu se acopere geamul de mîini neîndemînatice, că mai sînt şi din acestea.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie curăţat geamul.

Tov. Adrian Păunescu: Tovarăşul Jebeleanu vorbeşte în cunoştinţă de cauză, pentru că, de cîteva săptămîni, dumnealui nu mai scrie.

Tov. Eugen Jebeleanu: Sînt împiedicat să public. Şi vă pot trimite articole ca să vă convingeţi de ce au fost oprite.

Tov. Ivasiuc: Să facem o întîlnire de lucru şi să povestim toate lucrurile acestea. În presă s-a creat aşa o chestie, nu se rezolvă cutare, nu se rezolvă cutare, du-te, domnule, la şefu'. Dar nu e aşa de simplu, 20 de milioane de oameni nu pot să facă chestia aceasta.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu pot. Mîine care vreţi să mergeţi la Tulcea? (Toţi.)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu toţi. Plecăm cu un elicopter, să vedem cîţi pot merge în elicopter.

Tov. Zaharia Stancu: Vă mulţumim.

5.VIII.1971
IV. 2 ex.

Note:
[1] Întîlnirea se înscrie într-o serie de "vizite de lucru", pe care Nicolae Ceauşescu le-a efectuat, în vara acelui an, în staţiunile turistice din zona Mangalia de Nord, pentru a analiza, aşa cum consemnează oficiosul partidului, "Scînteia" din 5 august 1971, "stadiul înfăptuirii planului privind amenajarea litoralului Mării Negre". Vila scriitorilor de la Neptun (obţinută la insistenţele şi prin vicleniile lui Zaharia Stancu; v. Ovid S. Crohmălniceanu, Op. cit., p. 103) fusese dată în folosinţă în cursul acelui an, iar scriitorii se aflau în vacanţă. După vizitarea oficială a noii clădiri, la clubul Casei Scriitorului au loc discuţiile consemnate în prezenta dactilogramă.
În această vizită, Nicolae Ceauşescu a fost însoţit de Elena Ceauşescu, Maxim Berghianu (membru CC al PCR, preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării), Leonte Răutu (membru al Comitetului Executiv al CC al PCR, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri), Miron Constantinescu (rector al Academiei de Ştiinţe Social-Politice "Ştefan Gheorghiu"), Vasile Patilineţ (membru al Secretariatului CC al PCR, membru supleant al Comitetului Executiv al CC al PCR), Ion Stănescu (Silaghi; membru al CC al PCR, preşedintele Consiliului Securităţii Statului), precum şi de Ion Cosma, ministrul Turismului.
[2] Vasile Vîlcu - probabil, prim secretar al Comitetului de Partid al judeţului Tulcea.
[3] Nicolae Ceauşescu face trimitere la prima sa întîlnire cu scriitorii, din 19 mai 1965, la doar o lună după ce fusese instalat ca secretar general al PCR. Atunci el definise, pentru scriitori, concepţia sa despre o nouă politică de deschidere culturală, pe care o inaugurase deja Gheorghe Gheorghiu-Dej şi pe care, cu abilitate, Ceauşescu dorea să o revendice pentru sine.
[4] Este vorba despre aniversarea creării P.C.R., la 8 mai 1921.
[5] Întîlnirea are loc imediat după Plenara CC al PCR, din 7-9 iulie 1971, care adoptase "propunerile de măsuri", în 17 puncte, pentru "îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii", formulate de Nicolae Ceauşescu. Cunoscute sub numele de "Tezele din iulie", acestea sînt considerate documentul oficial care a pus capăt unei perioade de relativ "dezgheţ" politic (1964-1970), inaugurînd, după model maoist, o "mini-revoluţie" culturală. Printre scriitori, atmosfera este neclară şi tensionată. Adeziunile formale din presă, obţinute, de regulă, prin exercitarea unor presiuni, nu puteau masca starea de nervozitate şi nemulţumire, pe care Ceauşescu pare că o tatonează, cu acest prilej.
[6] Andrei Păcuraru, de profesie croitor, membru PCR din ilegalitate. Fusese şef-adjunct al Cancelariei CC al PMR (între 1950 şi 25 sept. 1953). La acea dată, era prim-vicepreşedinte al Comitetului pentru economie şi administraţie locală. Deputat în MAN, va fi numit, între 7 iunie 1978 şi 25 ianuarie 1985, ambasador al RSR în Jamahiriya Arabă Libiană Populară Socialistă.
[7] Poezie a lui Adrian Păunescu apărută în volumul secund Mieii primi, Bucureşti, Ed. Tineretului, 1966. În acel moment, A. Păunescu mai publicase următoarele volume de poezii: Ultrasentimente (1965, debut), Fîntîna somnambulă. Poeme (1968), Viaţa de excepţii (1971, antologie) şi Istoria unei secunde. Versuri (1971).
[8] Este vorba despre Plenara din 3-5 noiembrie 1971. Întîlnirea cu activul Uniunii Scriitorilor va avea loc pe 21 septembrie 1971. Rezistenţa transparentă a majorităţii scriitorilor, alături de critica virulentă din presa străină, vor determina o moderare a tonului şi o diminuare momentană a agresivităţii ideologice.
[9] Urmărirea - serial de televiziune, alb-negru, 1971; regia Radu Gabrea, scenariu Eugen Barbu. Cu: Magda Barbu, Toma Caragiu, George Constantin, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Vasilica Tastaman.
[10] Dumitru Popescu consemnează, în jurnalele sale de scriitor, predilecţia lui Ceauşescu pentru filmele şi programele de televiziune, pe care le urmărea cu suficientă consecvenţă şi, împreună cu soţia sa, le "inspectau cu o acribie de cumetre ce ţin sub observaţie cartierul". Dumitru Popescu, Memorii III, p. 41.
[11] Referinţă recurentă în documentele de faţă. "Onirismul" este o grupare literară de la sfîrşitul anilor 60, animată de Dumitru Ţepeneag şi Leonid Dimov, din care mai făceau parte Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Vintilă Ivănceanu, Florin Gabrea, Iulian Neacşu, Emil Brumaru, Virgil Tănase şi Sorin Titel. Avea o dimensiune iconoclastă, în sensul avangardismului, iar estetic îşi propunea, într-un şir de texte cu valoare programatică, semnate, în special, de D. Ţepeneag şi L. Dimov, resurecţia visului, prin delimitare de suprarealismul interbelic. În 1971, a devenit calul de bătaie al neodogmatismului ideologic, care, deranjat de modernismul şi nonconformismul grupării, o consideră eretică şi subversivă. Gruparea însăşi se radicalizase politic.
[12] Metafora "ulciorului cu apă" fusese utilizată, în discursul de la Congresul IX, pentru a discredita operele literare inspirate din surse străine de "izvorul" marxism-leninismului şi de tradiţia populară. Recomandarea pentru scriitori era următoarea: "Adăpaţi-vă la izvorul vieţii populare şi nu la ulciorul diferitelor experimente lipsite de viaţă."
[13] Filmul Reconstituirea, după o nuvelă de Horia Pătraşcu; în regia lui Lucian Pintilie, cu George Constantin, Emil Botta, Ernest Maftei, Vladimir Găitan, George Mihăiţă, a avut premiera la 5 ianuarie 1970.
[14] Informaţia nu e doar eronată, ci şi perversă. Fără a fi interzis oficial, filmul a fost supus unui embargo, fiind, practic, retras din reţeaua naţională de distribuţie cinematografică. Nu a fost permis decît un număr extrem de mic (şi controlat) de reprezentaţii. Interdicţia politică, indezirabilă şi deci neasumată direct, era, astfel, substituită printr-o cenzură mediatică şi, implicit, financiară.
[15] Andrei Vela, ziarist, fost director general al AGERPRES (august 1962-aprilie 1970). Membru supleant al CC al PCR (12 august 1969-28 noiembrie 1974; 23 noiembrie 1979-24 noiembrie 1989); adjunct al şefului Secţiei Presă a CC al PCR (din aprilie 1970); membru al Consiliului Naţional al Radioteleviziunii Române (de la 8 martie 1971); şef Secţie Presă a CC al PCR (1970-1972).
[16] Mihail Bujor Sion, funcţionar şi activist de partid, din 1945. La acea dată, preşedinte al Comitetului de Stat pentru Radio şi Televiziune (22 februarie 1971-24 aprilie 1973). Ulterior (11 octombrie 1973-27 decembrie 1974), ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al RSR în Olanda.