17.03.2008
Elle
De cîţiva ani buni mă supun - ca un cobai pofticios - unui experiment care poate părea ciudat: citesc mai multe numere succesive ale revistei People la un an după apariţia lor în SUA! O colegă le primeşte - via vapor - de la sora ei din Los Angeles, săptămînalele stau o săptămînă-două-trei la ea acasă (pentru că le citeşte şi ea, fireşte), apoi mi le pasează mie - care le pasez mai departe masorului meu (care le colecţionează)...
Este ciudat pentru că, desigur, la data la care citesc eu toate cancanurile "pipol" (cum zic francezii) cuplurile alea s-au făcut şi s-au desfăcut deja de cîteva ori, mariajele s-au consumat, divorţurile s-au pronunţat iar planeta a orbitat 360 de grade. Dar ce contează? Citind acele poveşti veşnic proaspete îţi dai seama că - de fapt - ştirile, în sine, nu contează (sînt ceea ce aş numi "ştiri retrospective"): contează numai plăcerea de a le citi. Ar putea fi romane: contează oare perioada în care se petrece acţiunea din romane?

Cu această perspectivă răsturnată în minte mă amuză să constat că - iată - Paris (Hilton, who else?!) a făcut exact ce citisem în presa cotidiană că a făcut (People îmi dă însă detaliile), Jessica (Simpson, normal) este în continuare la fel de îngrozitoare în iulie 2006 ca şi în iulie 2007, că surorile Olsen (aceste mici pacoste triste cu ochi de chihuahua) sînt la fel de prezente peste tot (şi dacă au fost azi, cu siguranţă vor fi şi ieri!), că Matthew McConaughey îşi arată bicepşii (tricepşii) în aceeaşi apă cu miros de surf (deşi se spune că niciun om nu se poate îmbăia de două ori în apele aceluiaşi rîu, Matthew demonstrează contrariul: se poate, pentru că el nici nu se mişcă - în apă îl laşi, în apă-l găseşti!)... Şi tot aşa.

Lectura defazată a "Oamenilor" (aşa s-ar traduce titlul celebrei publicaţii) mă pune pe gînduri - dovadă că poţi gîndi şi cu o revistă de cancanuri în faţă. Gîndul meu cel mai recent faţă cu întîmplările cele mai vechi este acesta: pînă la urmă, există dreptate pe lume! Cum, cum, "dreptate"?! OK, să nu-i spunem aşa: să-i zicem "echilibrul atuurilor în natură". Atuurile sînt ceea ce au Angelina şi Brad şi nu avem noi. Cînd îi vezi împreună - după ce s-au tot căutat prin atîtea alte forme de relief (fizic) - nu poţi să nu te gîndeşti: uite, domnule, pînă la urmă s-au găsit! Păi ce să fi făcut ea cu Billy Bob? Sau el - cu Jennifer? Pentru primul e destul de bună habarnamcine, pentru a doua - Vince Vaughn. Sau: ce căuta Reese Witherspoon cu Ryan Phillippe? Sau - invers - Drew Barrymore cu Tom Green? Şi ce caută (mai caută!) splendoarea de Beyoncé cu Jay Z?! O să-mi spuneţi: ce contează, dacă se iubesc? Iar eu o să vă spun: exact - dragostea e oarbă! De aceea trebuie găsit ceva mai bun.

Pînă la urmă, e drept aşa: frumoşii cu frumoşii, urîţii cu urîţii. Unora li se defectează magnetul, dar magnetismul terestru îi face să se găsească. Chit că se mai întîmplă accidente: Jude s-a despărţit de Sienna, deşi - pozele People sînt martore - erau atît de potriviţi împreună (pînă şi hainele li se asortau)! Păi cum să te desparţi, cînd ţoalele ţi se potrivesc atît de la marele fix?! Este o crimă.

Publicitate

Sus