Cine doreşte să-şi facă o impresie cât de cât corectă privind ideea de nivel normal al unui spectacol de balet clasic urmărind doar producţiile autohtone din România anului 2008, ar trebui să se lase păgubaş. Motivele, altminteri demne de expuneri ample şi dezbateri aprinse, pălesc în faţa sumbrei realităţi.
De aceea, turneul întreprins de trupa de balerini ruşi sub titulatura "Vedetele Teatrului Balşoi din Moscova" în 17 localităţi din ţară cu spectacolul vedetă al repertoriului clasic Lacul lebedelor de Ceaikovski în coregrafia lui Marius Petipa şi Lev Ivanov, nu putea decât să ne bucure (ultimele spectacole sunt programate între 5 şi 9 aprilie la Zalău, Timişoara, Reşiţa, Focşani şi Iaşi, ne întrebăm pe ce fel de scene...). De altfel, se pare că asistăm la o adevărată serie de spectacole susţinute de ansambluri din Rusia, atât Spărgătorul de nuci de acum două luni, cât şi spectacolul ce face subiectul acestui articol fiind, fiecare în parte, urmate la o săptămână de producţii similare aparţinând teatrului echivalent din Kiev.
Oricine ar fi dansatorii - fie ei elevi de la liceul de coregrafie din Chişinău cum citim în presă, fie balerini din garnitura a treia sau a patra a globalizatului Balşoi -, nivelul este remarcabil. Aşa că pentru viitorul acestei arte în România, este bine că un număr tot mai mare de spectatori este expus unui balet de o calitate bună.
Însoţiţi de părinţi grijulii, numeroşi băieţei îmbrăcaţi cu costum şi papion sau fetiţe cu rochiţe şi pantofiori asortaţi, au privit cu ochi mari evoluţia unor dansatori de performanţă. Părinţii vor putea insinua astfel mai cu folos în sufletele lor respectul şi dragostea pentru adevăratul sens al mirajului scenei. Astfel, ideea de vedetă poate căpăta o altă consistenţă prin aceşti copii, trasând - de ce nu - destinul artei coregrafice româneşti în viitor.
Aceste producţii sunt deocamdată puse în pagină cu stângăcie de întreprinzători veniţi din alte domenii şi găzduite - în lipsa unei alternative viabile, inclusiv din punctul de vedere al numărului de locuri - de o sală improprie, cu muzica pe bandă (în versiuni mai bune sau mai proaste) şi două "fundaluri" pe post de scenografie. Cu ocazia primului spectacol cu Lacul lebedelor de la Sala Mare a Palatului, discursul de început scris de o mână de clasa a opta din alte vremuri şi interpretat "cu intonaţie" de respectabilul actor invitat (care ne-a arătat apoi cu dibăcie cum o biată poezie poate fi adaptată pentru orice ocazie, de la aniversarea maestrului Marin Constantin, până la deschiderea acestui spectacol de balet), ne-au oferit o caragialescă enumerare de "factori" implicaţi în desfăşurarea evenimentului, din care nu au lipsit ca personaje principale Drogurile, Arta, Dracula, venerabilul Domn Laurenţiu (pe numele Domniei Sale de cod) şi multe alte iniţiale de comitete şi comiţii.
Cât despre balerini şi spectacolul de balet în sine, se poate afirma cu puţine şanse de a greşi că el a plăcut unei săli pline şi entuziaste, singure amintirile noastre despre Alina Cojocaru inducând o undă de regret pentru cei ce au avut prilejul de a o urmări în rolul lui Odette - Odille pe aceeaşi scenă (la fel de improrie) acum câţiva ani. Un singular, dar înalt şi puternic termen de comparaţie.