Plus / minus un aurolac

Vineri, 22 august 2003

Prin iulie, am întîlnit pe străzile Iaşului un nou personaj remarcabil din galeria aurolacilor: un tip de vreo 40 de ani, înalt aproape de 2 metri, cu chip tînăr, dar cu barbă şi plete albe. Nu lucrurile acestea mi-au atras atenţia, ci faptul că, pe o căldură de peste 30 de grade, omul nostru era îmbrăcat cu o haină groasă, ca de eschimos, şi mai avea şi gluga îmblănită trasă pe cap. De-atunci îl reîntîlnesc periodic - traversează liniştit strada, stă pe o bancă în parc (cînd e pe bancă, are totdeauna gluga trasă pe cap) sau priveşte extaziat, precum cuvioşii icoanele, la revistele porno de la chioşcurile de ziare. De fiecare dată abia mă abţin să mă duc şi să-l întreb de ce naiba umblă în mijlocul verii cu paltonul pe el. Răspunsul pe care mi-l dau singur ar fi că adună atîta frig iarna, încît e nevoie de o vară întreagă de recuperare. Ralu crede că tipu' n-are unde să-şi lase haina, n-are chef s-o care în mînă şi cea mai bună modalitate de a o păstra e s-o ţină pe el. Ar merita, totuşi, să-i cer şi lui părerea.

Dacă mă gîndesc bine, îmi amintesc chiar acum că ştiu perechea lui la polul cu minus: iarna trecută, în zona Tîrgu Cucu am întîlnit de cîteva ori un alt aurolac, îmbrăcat la costum - pantaloni la dungă şi sacou ultima modă second-hand -, dar desculţ. Nu avea nici măcar ciorapi. Mă întreb care ar fi şansele să vorbesc de una şi aceeaşi persoană. E foarte posibil ca tînărului pe care l-am văzut astă-iarnă să-i fi crescut barbă şi plete albe.