12.07.2008
Am în geantă un trandafir. Un trandafir roşu, uscat. De fapt, acum e grena, vânăt. Ca şi cum ar fi fost sufocat. Merg repede. Aş vrea să merg din ce în ce mai repede. Străbat peronul de la metrou, şerpuiesc printre oameni şi duc în geantă o fantomă.

M-am ridicat de la masă. Nu l-am sărutat. Săruturile în public dăunează grav. De dincolo de mine, imaginea mea sărutându-l pe el, peste o masă dintr-o ceainărie mică, e în egală măsură ridicolă şi tăioasă. Aşa că ne-am uitat unul la celălalt, eu nevăzându-l pe el, ci numai pe mine deasupra unei mese de lemn, scunde, cu ceainicele goale undeva la înălţimea genunchilor mei, ţinând în mână un trandafir roşu, cu spini, jenată, încercând să-mi iau adio de la un bărbat. Purtătorul trandafirului. De fapt, nici nu l-am văzut ţinându-l în mână. Când am ajuns, era pe masă, ca o ameninţare. Vezi, îmi spunea, la naiba, suntem încă atât de ro-man-tici, dacă tai pielea aceasta albă dedesubt e chiar culoarea aceasta jenantă, ridicolă, aşa că mă aşez la masă, îl văd dar nu e acolo, nu se poate să fie, doar ştie că eu nu pot primi flori în public, şi îl întreb dacă bem ceai, el îmi spune: Ai văzut? Cred că e pentru tine. Cineva mă întreabă dacă să îl pună în apă. Ce anume zic, ce vrei domnişoară să pui în apă, adu-ne ceaiurile şi gata, lasă-mă să respir trandafirul spune Dumnezeule a văzut nu-i nici un trandafir pe masă, nu se ofileşte nimic, sunt trataţi special, se ofilesc doar dacă îi pui în apă, şi-apoi cui îi pasă, îl voi arunca la primul coş nu pot să plec de aici cu o floare în mână.

Aşa că vorbim, nu ne atingem, minutele ni se scurg pe piele ca o ploaie subţire de toamnă, lui nu-i place toamna, peste două ore are avion, eu mă întorc la birou, am atâta treabă, pleacă Anca, sper să mă promoveze pe mine, el îmi spune că peste două luni ne vedem în Spania. Sunt udă până la piele, dar el nu pare să observe nimic, facem exerciţii de dicţie, aş vrea să îi spun că visez uneori să primesc un buchet imens de flori de câmp, care să nu se potrivească deloc la costumele mele business, să merg alături de el pe stradă cu un buchet imens de flori de câmp, fără mâini libere să zbor, dar îi povestesc de fapt despre spinii lui Antoine de Saint Exupéry, iar el îmi spune despre îmblânzire cariño, me dice, iar eu mă ridic. Plouă, nu simţi? În ceainăria asta plouă.

Îl voi arunca. E ca şi cum aş spune vin de la întâlnire, bărbatul care mă iubeşte - trebuie să mă iubească, nu-i aşa, dacă a avut curaj să-mi dea un afurisit de trandafir roşu - a plecat, iar eu am rămas singură cu toate legiunile mele ridicole de secunde, inegale între zborul lui şi întoarcerea mea spre birou. Şi lumea se uită la mine de parcă m-aş iubi cu toţi bărbaţii care pleacă acum de pe Otopeni, cu toţi bărbaţii pe care nu mai vreau să-i iubesc pentru că dincolo de mine sunt tot eu, privindu-mă.

Urăsc Bucureştiul ziua. Mă bag sub pământ, ca o cârtiţă, caut miezul lipsit de culoare. Daţi-mi un nenorocit de coş de gunoi, e absurd şi inutil să bei ceai într-o ceainărie unde plouă. Merg repede, din ce în ce mai repede, mă scutur de picături, încep să mă usuc, ţin în mână o tulpină de spini, o răsucesc, a avut dreptate, e roşu. În cele din urmă, ajung lângă un coş de gunoi, ridic mâna, arunc tulpina, îmi rămân între degete dâre de sânge şi trandafirul ciuntit. Îl aşez în geantă, să te văd acum domnule să te văd dacă vei mai iubi o femeie cu un trandafir sufocat în geantă.

Mergeam cu metroul. Femeia din faţa mea, înaltă, subţire, elegantă, ţinea în mână un trandafir roşu, şi-i pipăia inconştient tulpina, spinii. Faţa ei era speriată, îndrăgostită, dură, luminoasă. Mă privea fix. Înainte de a coborî, trecând pe lângă mine, l-a lăsat să cadă pe mâinile mele.

Astăzi o revăd, la atâtea luni, într-o ceainărie. Mă apropii de ea, deschid geanta şi scot de acolo trandafirul uscat.
- Vi s-a întâmplat vreodată să vă plouă în ceainăria aceasta? mă întreabă.

În timp ce eu mă aşez la o altă masă, de femeie se apropie un bărbat. Între ei, pe masă, aşteptând ceainicul, sub primele picături de apă, floarea începe să respire.

0 comentarii

Publicitate

Sus