Cu rulota în vacanţă, ai marea şi ciorba la îndemână

Să mergi cu rulota la mare e mai fain decât să stai la hotel de patru stele. E drept, n-ai piscină, dar poţi avea marea la doi paşi. Dacă te grăbeşti şi-ţi instalezi rulota în camping încă din aprilie, prinzi cele mai bune locuri, cele cu vedere la mare.

La campingul Marina din Năvodari dai 500 de euro şi poţi sta din aprilie până la jumătatea lui septembrie. Nu te întreabă nimeni nimic. Poţi aduce câţi prieteni vrei (dacă vrei), ca să stea prin rotaţie cu tine, pentru că nu plăteşti în funcţie de numărul de persoane. Ai curent electric cât vrei, apă să faci duş până-ţi vine rău. La grupurile sanitare nişte angajate fac curat de mai multe ori pe zi; e apă caldă tot timpul, iar un spălător special e amenajat numai pentru vase. Totul e curat şi frumos şi luceşte prin gresia albastră.

Spre deosebire de cei care petrec vacanţa în căsuţe, rulotiştii sunt cu totul altă mâncare de peşte. Ei sunt undeva între cei care stau la cort şi cei care stau la căsuţe. Asemeni motocicliştilor sau posesorilor de pitici de grădină, alcătuiesc o familie ad-hoc. Împrietenirile sunt frecvente, mult mai frecvente decât la cei care îşi fac concediul prin sindicat, la hotel.

Rulota e o casă. Ai toaletă (eventual şi duş), frigiderul merge cu curent sau cu gaz, dulăpioare ca în bucătăria sau sufrageria de-acasă (în unele rulote ele seamănă cu o bibliotecă veche, doar că sticla e înlocuită cu plastic). Ai, după caz, linoleum sau mochetă. Găteşti ce vrei, dar dacă nu plouă, găteşti mai bine afară, "în curte".

Inclusiv ciorbe. Scaunele pliante şi măsuţa, acoperite eventual de o folie de cort refac terasa ori balconul din oraş. Hainele spălate cu hărnicie atârnă pe uscătoare în bătaia vântului. Nu mai lipsesc decât câteva muşcate şi-un răsad de roşii.

Rulotarii pe care i-am văzut la mare au televizoare şi antene Digi TV. Unii au şi DVD player. Ce să faci când plouă afară? Ce faci şi acasă: te uiţi la televizor. Copiii tăi se împrietenesc cu copiii vecinilor şi-i laşi afară când vrei linişte. Nu trec maşini. Eventual, o iei şi pe Buni să-i hrănească şi să aibă grijă de ei. Ca să ajungi la plajă nu mergi mai mult de 30 de metri. Cu alte cuvinte, totul e la îndemână.

Campingul unde am fost are şi vreo două vile cu etaj, precum şi două feluri de căsuţe. Porţiunea cea mai animată şi mai vie este, însă, cea a rulotelor. Aici e viaţa adevărată, poate pentru că e pe trei sferturi la vedere, poate pentru că o imită pe cea din restul anului, poate pentru că e undeva la jumătatea distanţei între viaţa la ţară şi sentimentul de libertate al ţiganului cu cortul.

Printre dezavantaje, unul poate destul de mare pentru cei care iubesc solitudinea. E gălăgie - copiii urlă, soţii se ceartă, vecinii râd între ei sau comentează fazele meciului. Nu e ca la bloc, unde pereţii sunt un pic mai groşi, plus că aici mare parte din zi e petrecută afară.

Revista Esquire a publicat în numărul pe iunie 2008 (şi o să-l găsiţi în curând şi pe LiterNet, dar mai bine căutaţi revista la chioşc) un articol despre o familie de români stabiliţi în Franţa şi care de doi ani şi jumătate se plimbă cu rulota prin lume. Mama, tata, plus trei copii mici - dintre care cel mai mic şi-a sărbătorit ambele aniversări pe drum. Familia a demonstrat că se poate trăi şi-aşa (chiar mai frumos) şi că poţi munci şi prin intermediul internetului. Că viaţa nu înseamnă neapărat muncă la birou cel puţin opt ore pe zi, plus două ore eventual pe drum, în trafic, plus muncă la domiciliu, plus tot stresul care decurge de aici. Familia în cauză era avantajată de sistemul francez de învăţământ, care le permite copiilor să înveţe şi prin corespondenţă.

Dar astfel de cazuri sunt rare. Deocamdată, rulotiştii de vacanţă nu fac decât să-şi mute confortul de-acasă pe drum. Dar eliberarea pe care o trăiesc e cea mai naturală cu putinţă: ştii că dacă te saturi, îţi strângi catrafusele şi pleci. Chiar dacă n-o faci decât atunci când ţi se termină concediul.