Ediţiile post '90

După '90, Festivalul "George Enescu" a intrat într-o perioadă de expansiune ce se făcea simţită chiar de la ediţia 1991, care marca reluarea concursului internaţional, inclusiv cu noua secţiune de compoziţie, şi care avea să dureze 24 de zile, chiar dacă nu beneficia de invitaţi străini extrem de importanţi, cu excepţia Academy of St. Martin in the Fields şi Orchestrei de cameră din Moscova.


Mai târziu cu un an decât ar fi fost normal, în 1995 se deschidea seria ediţiilor cu nume sonore, aşa cum se întâmplase în anii '50-'60, dar poate chiar mai multe. Festivalul durează acum 17 zile, 15 zile în 1998 şi 21 de zile în 2001, pentru ca din 2003, de când s-a stabilit desfăşurarea o dată la doi ani, să se opteze o versiune mai concentrată, de 13 zile, cu concursul programat anterior festivalului.



Anul 1995 excelează prin anvergura dirijorilor - Lorin Maazel, Zubin Mehta, Lord Yehudi Menuhin, Georges Pretre, Iuri Temirkanov, Ghenadi Rojdestvenski - şi orchestrelor invitate - London Philharmonic Orchestra, Bayerischen Rundfunk Symphonieorchester, Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, Orchestra Filarmonică din Israel, Orchestra Festivalurilor din Lucerna, Radio Sinfonie Orchester Stuttgart, Orchestra Radioteleviziunii din Madrid, dar simfonicele mari se cântă la Casa Poporului, într-o sală prea mică şi improprie genului. Totuşi, anvergura manifestării era fără precedent. Ghenadi Rojdestvenski afirma atunci: "Am ales pentru program cele două lucrări româneşti pentru că îmi plac. Festivalul mi se pare fantastic, cu programe foarte interesante. Totul este magnific. Este un mare eveniment muzical în Europa". Se cântau atunci 21 de lucrări enesciene şi se monta mult contestatul Oedipe al lui Andrei Şerban.



Din nou mari dirijori şi mari orchestre, dar şi mari violonişti la ediţia 1998, cu Gidon Kremer, Shlomo Mintz, Vladimir Spivakov sau Frank Peter Zimmerman. Şi, surpriza ediţiei, apare din nou (după Los Angeles în 1967) o orchestră din S.U.A., Chicago Symphony, cu Daniel Barenboim la pupitru, pentru două concerte incendiare, cu o Sală a palatului arhiplină.



Directorul artistic al ediţiei, dirijorul american Lawrence Foster, afirma atunci: "Cred că l-am reaşezat pe Enescu pe harta muzicală a lumii, acolo unde ar fi trebuit să fie. Să nu uităm că, odată, el fusese iubit şi cântat, mai ales în Europa. A venit apoi o vreme când muzica lui n-a mai fost la modă. Cred că în prezent el începe să fie cunoscut din nou."

Anul 2001 marca cea mai impresionantă ediţie de până acum a festivalului, director artistic fiind, ca şi în 2003, Cristian Mandeal. Greu de spus ce a cântărit mai mult în balanţa ediţiei 2001.



Au fost din nou mari solişti, dar mai ales mari dirijori (Seiji Ozawa, Kurt Masur, Cristoph Eschenbach) şi orchestre (Filarmonica din Viena, Orchestre de Paris sau London Philharmonic Orchestra).

Unul dintre oaspeţii frecvenţi ai festivalului, pe care îl vom vedea şi anul acesta la Bucureşti, dirijorul francez Michel Plasson, declara acum doi ani: "Puţini oameni ca George Enescu în muzică ! El era şi interpret ! Cine mai cânta atât de bine la pian, la vioară, cu atâtă emoţie, cu atâta convingere muzicală? Cunosc calitatea şi pofta de muzică a publicului românesc şi în special a celui din Bucureşti şi mă bucur că vin. Sunt tare emoţionat că voi fi din nou în acelaşi oraş de care mă leagă atâtea amintiri muzicale, atâţia prieteni, pe care nu i-am văzut de foarte mulţi ani."



PS: Nu uitaţi că puteţi cîştiga o invitaţie la Festivalul "George Enescu" participînd la concursul organizat de LiterNet în secţiunea Concurs Enescu.

În cadrul Agendei Culturale puteţi citi programul detaliat al Festivalului.