Violonistul David Oistrah (1958):
"Personal sunt foarte bucuros să dau iarăşi concerte în Bucureşti, în faţa publicului pe care nu l-am uitat... Festivalul şi concursul sunt foarte bine organizate şi cred că Enescu ar fi fost foarte fericit să ştie că în capitala patriei sale, în cinstea sa, se desfăşoară manifestări de asemenea amploare. Eu cred că dacă George Enescu ar mai fi trăit, ar fi fost foarte mulţumit de felul cum a fost organizat festivalul şi de importanţa pe care o capătă în viaţa muzicală internaţională"
Compozitorul Georges AURIC (1961):
"Festivalul este demn de numele celui căruia România ştie să-i cinstească într-un chip atât de desăvârşit geniul nepieritor... În decurs de mai bine de o săptămână, am putut să audiez zilnic concerte şi spectacole dintre cele mai diferite. În fiecare seară, în sălile unde se prezintă programe de o varietate şi o calitate într-adevăr surprinzătoare, am regăsit acelaşi public cunoscător şi entuziast. (...) Vedeţi, la Enescu mi-a plăcut întotdeauna puternica amprentă naţională a operei lui... În acelaşi timp, culoarea ei locală nu o face să fie strict locală din punct de vedere al accesibilităţii. Enescu e un mare maestru al muzicii universale. Cum aş mai putea spune? O admirabilă privighetoare care cântă pe înţelesul tuturor din frunzişul copacului adânc înfipt în solul românesc."
Compozitorul Marcel Mihalovici (1970):
"Îl văd aici în fotografii, pe socluri, sobru, îngândurat. Nu era aşa. Îl ştiu, mi-a rămas în minte extrem de vesel, plin de umor; îi plăcea atât de mult să râdă! Era în 1954... Am fost chemat de soţia sa când Enescu a avut atacul de cord. Am intrat în apartamentul de la parter, stătea pe rue de Clichy la nr. 26. Îi atârna mâna moale, i-am luat-o, era întuneric, credeam că a murit. Deodată, cu o voce alterată, m-a întrebat: Cine eşti? Recunoscându-mă, mi-a spus: "Vezi, mi s-a întâmplat asta ieri când dădeam lecţia unei violoniste americane. Cred că nu voi mai putea vorbi. Mai bine aşa, voi spune de acum înainte mai puţine fleacuri." Era în această mişcătoare mărturisire, plină de un umor tragic, ceva din personalitatea maestrului, din personalitatea sa umană, făcută în primul rând dintr-o profundă şi nobilă simplitate şi modestie."
Pianistul Nikita Magaloff (1979):
"Imaginea care îmi stăruie în minte despre George Enescu este aceea a unui om minunat, a unui muzician cu o extraordinară forţă de cuprindere a întregii muzici. Mi-l amintesc, de mult, cântând unui grup de muzicieni Simfonia neterminată de Schubert, într-o transpunere pianistică ce se năştea în chip miraculos în faţa noastră, de o inspiraţie ce nu mi-a fost dat să mai aud. Era muzicianul universal şi de aceea cinstirea sa prin festivalul internaţional ce-i poartă numele este un omagiu binemeritat. Sunt fericit că mă aflu la Bucureşti în aceste zile sărbătoreşti şi doresc să spun că am adus cu mine în afara omagiului pentru Enescu, amintiri de neşters despre dragi prieteni români - Clara Haskil şi Dinu Lipatti -, care m-au făcut să înţeleg şi să apreciez căldura sufletească a poporului lor."
Dirijorul Ghenadi Rojdestvenski (1995)
"Am ales pentru program două lucrări româneşti ale ultimelor decenii pentru că îmi plac. Festivalul mi se pare fantastic, cu programe foarte interesante. Totul este magnific. Este un mare eveniment muzical în Europa."
Dirijorul Kurt Masur (2001)
"Ieri seară am dirijat Filarmonica din New York în Germania, astă seară sunt aici, cu Filarmonica londoneză. Toată lumea cred că ştie ce s-a întâmplat la New York (atentatul din 11 septembrie 2001). Vreau să vă spun de ce susţinem acest concert. Nu aş putea începe în tăcere. De ce cântăm Beethoven ? Mesajul lui Beethoven vine de la un om care a suferit de-a lungul existenţei sale, care s-a străduit să depăşească toate dificultăţile. Iar mesajul său cel mai important pentru umanitate a fost Simfonia a IX-a. În acea perioadă el se simţea groaznic, fiind singur, bolnav şi surd. În momente ca acesta pe care îl trăim, gândul la Beethoven este cel mai bun. De aceea începem Simfonia I, cântând-o pentru întreaga umanitate, pentru pace."
Dirijorul Michel Plasson (2001)
"Puţini oameni ca George Enescu au fost în muzică ! El era şi interpret ! Cine mai cântă atât de bine la pian, la vioară, cu atâtă emoţie, cu atâta convingere muzicală ? Cunosc calitatea şi pofta de muzică a publicului românesc şi în special pe a celui din Bucureşti şi mă bucur că vin. Sunt extrem de emoţionat că voi fi din nou în acelaşi oraş de care mă leagă atâtea amintiri muzicale, atâţia prieteni, pe care nu i-am văzut de foarte mulţi ani."
(Michel Plasson revine şi la festivalul din 2003)
În cadrul Agendei Culturale puteţi citi programul detaliat al Festivalului.