Coranul

Citiţi cuvîntul înainte al acestei cărţi.

Religiunea nouă, pe care a întemeiat-o Mohammed şi care, în intenţia sa avea să fie îndeplinirea revelaţiunilor anterioare, se numeşte Islâm, adică supunerea devotată (faţă de voia lui Dumnezeu). Unul care se supune cu totul voiei lui Dumnezeu este un moslem. Biblia Islamului este Coranul, care nu este numai un codice religios, ci şi juridic şi moral, deoarece Coranul reglează întreaga viaţă religioasă, politică, civilă şi penală, pînă la ocupaţia zilnică. Unde nu ajunge Coranul, se îndeplineşte el prin Sunna sau tradiţiunea prin care se porunceşte, bunăoară, tăierea împrejur, ceea ce în Coran nici nu se aminteşte. Unde lipseşte atît Coranul, cît şi Sunna, intră în vigoare Igjmâ, i.e. consensul comun al Imâmilor sau al celor mai înalte autorităţi pe terenul teologiei mosleme, care totodată este şi jurisprudenţă; în fine, dacă Igjmâ lipseşte, atunci intră în putere Kiiâs, i.e. hotărîrea după cazuri analoge.

Învăţătura fundamentală a Islamului este foarte simplă: Nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu şi Mohammed este trimisul său (La ilâha illâ Allâhu va Muhâmmadum rasulullâhi). La judecata de apoi raiul va fi răsplata moslemilor, care cred în Allah, unicul Dumnezeu şi în trimisul său, iar iadul va fi răsplata necredincioşilor. Unica învăţătură nouă faţă de Iudaism şi Creştinism, aşadar, este învăţătura că Mohammed este trimisul lui Dumnezeu.

Datorinţele impuse de Islam pentru aderenţii săi sînt următoarele:
1) Mărturisirea că nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu şi că Mohammed este trimisul său.
2) Rugăciunea, care, premergîndu-i spălarea, se împlineşte de cinci ori pe zi, cu faţa spre Mekka şi constă din formule anumite, din citate din Coran şi din înclinări ale corpului.
3) Postul în luna Ramadân, zilnic, de la răsăritul pînă la apusul soarelui cu abstinenţă totală de la mîncare şi băutură.
4) Milostenia care este un bir constatator în a patruzecea parte a veniturilor şi are să se plătească în bani sau în natură.
5) Peregrinajul la Kaaba, în luna Zul-Higjgja, pe care are să-l împlinească fiecare moslem, măcar o dată în viaţa sa.

La aceste porunci principale se mai alătură încă unele oprelişti cu privire la mîncări anumite, precum şi abstinenţă totală de vin şi hazard, apoi îndatorirea la ospitalitate faţă de străin şi călător, tratarea umană a supuşilor, războiul sfînt împotriva necredincioşilor ş.a.m.d.

În special mai sînt următoarele de observat: Dumnezeu este numai unic în opunere cu trinitatea creştină, pe care Mohammed o ţine de triteism şi în opunere cu dualismul parsistic şi cu politeismul crăenilor săi. Deplinătatea lui Dumnezeu se descrie în Coran numărîndu-se nouăzeci şi nouă de atribute sau numiri ale sale, care însă nu se află toate într-un loc, ci sînt împrăştiate pe ici-colo. Dumnezeu este înconjurat de un stat de îngeri, care îl laudă şi sînt pururea paraţi ca să-i servească; îngerii sînt fără păcat şi nu au trebuinţe trupeşti, între ei sînt patru arhangheli, şi anume: Gjibrail (Gavriil), numit şi "Duhul" sau "Duhul sfînt", care i-a revelat lui Mohammed Coranul în fragmente; Michael, îngerul păzitor al jidovilor; Israfâl (Rafael), care va suna în trîmbiţă, la judecata de apoi, şi Asrael, îngerul morţii. Asupra iadului (Gjehannam) domneşte îngerul Mâlik, iar portarul raiului este îngerul Ridvân. Doi îngeri stau de-a dreapta şi de-a stînga fiecărui om şi înseamnă într-o carte faptele sale. îngerii Munkar şi Nakâr cer socoteală de la fiecare mort în mormînt. Dracul, numit Iblâs (corupt din "diavolos") sau Şeitan (Satan), dintru început era înger, fu însă alungat din rai, pentru că n-a voit să se închine lui Adam.

O clasă mai jos decît îngerii sînt duhurile (Gjinn corupt din "genius"), care sînt create din foc; acestea, e drept, că sînt înzestrate cu puteri suprafireşti, totuşi au, asemenea cu oamenii, şi cerinţe trupeşti şi sînt supuse morţii. Duhurile necredincioase caută să intre în ceruri şi să iscodească planurile lui Allah, însă îngerii aruncă în ei cu stele şi-i ard pînă la cenuşă.

Asupra îngerilor şi duhurilor stau oamenii; ei sînt clasa cea mai înaltă de fiinţe, fără păcat strămoşesc, prin căderea lui Adam, deoarece acestuia i s-a iertat păcatul, în urma căinţei sale. Totuşi, oamenii sînt aplecaţi la păcat, conform firii lor.

Revelaţiunea lui Dumnezeu este vizibilă în lume prin lucrurile sale măreţe. Cum, însă, omul pururea se abate de la Dumnezeu prin neştiinţă şi răutate, Dumnezeu a trimis în lume profeţi, dintre care cei mai de frunte sînt Avraam, "prietenul lui Dumnezeu", Moise, Isus, fiul fecioarei Maria, cel înzestrat cu semne lămurite şi cu duhul, şi în fine cel mai deplin dintre toţi, Mohammed, pecetea profeţilor, care adevereşte şi încheie toate revelaţiunile anterioare. El este prezis în scripturile jidovilor şi ale creştinilor, însă acestea fură falsificate. El este un muritor de rînd, care n-a venit cu alte semne şi minuni, decît cu versurile Coranului, ca un îndemnător şi binevestitor. Cînd va veni asupra lumii judecata de apoi, pe care a vestit-o, aceasta nimeni nu o ştie, decît numai singur Dumnezeu, însă, înainte de aceea, vor veni minuni şi spaime, precum arătarea lui Mahdâ, "conducătorul", venirea lui Antichrist Ed-Dagjgjâl, a doua venire a lui Isus, care apoi va muri şi va fi înmormîntat în Medina, turbarea lui Gog şi Magog, trîmbiţa lui Israfâl şi în fine cotropirea cerului şi a pămîntului.

Alte învăţături ale Islamului, precum predestinarea şi fatalismul, nu sînt exprimate cu acurateţe în Coran. Lîngă locuri, care seamănă să propage o libertate absolută a voinţei, se află şi locuri ca acestea: "Noi am legat destinul fiecărui om de gîtul său" şi "Dumnezeu duce în rătăcire pe cine voieşte şi ocîrmuieşte pe cine voieşte". Pe lîngă acestea, se mai află învăţătura despre tabla pe care sînt scrise faptele oamenilor din vecie. Nehotărîrea Coranului în privinţa aceasta şi a altor puncte a avut ca urmare războaie crunte religioase şi formarea de secte, deşi Mohammed credea că a relevat o carte lămurită. Cele patru şcoli ortodoxe ale Islamului sînt: Hanefiţii, Şafiiţii, Malikiţii şi Hambaliţii. Cele două secte mari ale Islamului sînt Sunniţii, care recunosc tradiţiunea păstrată de la Mohammed şi legitimitatea celor trei califi dintîi, şi Şiiţii, care leapădă amîndouă.

Un rău foarte mare al Islamului este admiterea poligamiei, uşurinţa divorţului, în general inferioritatea femeii şi instituirea sclaviei; însă pentru aceasta Mohammed tocmai nu este responsabil; el şi aici s-a manifestat ca reformator şi a căutat şi aici să îmbunătăţească lucrul, fără însă ca să se poată ridica de asupra relaţiunilor sociale ale timpului său.


Cauza, de ce citez eu episodul acesta aici, o va înţelege lesne onoratul cititor. Este o istorie din vestitul ciclu de basme arabe cunoscute sub numele de 1001 de nopţi. Deoarece împrejurările nu mi-au încuviinţat să iau eu însumi în mînă textul arab, a trebuit să mă mulţumesc cu reproducerea traducerii germane a lui Max Henning (în "Reclams Universalbibliothek", Nr. 3829-3830, pag. 136 ss.), de aceea corectitudinea traducerii cade pe seama lui Henning. Din istoria aceasta sînt pentru noi de interes mai cu seamă nopţile 445-448, în care se arată în ce fel tratează moslemii Coranul lor, efectuîndu-se aici un examen formal asupra Coranului.

Înainte de toate, să redăm pe scurt istoria roabei Tavaddud pînă la nopţile sus amintite: Un negustor avut din Bagdad rămase lung timp fără copii. În fine, fu auzită rugăciunea sa şi Dumnezeu îi dărui un fiu, ca să-l moştenească. După moartea bătrînului, însă, fiul isprăvi întreaga avere, încît îi mai rămase numai o roabă cu numele Tavaddud, care era de o frumuseţe rară şi foarte învăţată. La cererea roabei, tînărul negustor se înduplecă să o vîndă califului Harun-Er-Raşid, pentru preţul de 10.000 de dinari. Califului i se pare preţul enorm şi spune că-l va plăti numai dacă roaba în adevăr posedă cunoştinţele cu care se laudă. Urmează, deci, în prezenţa califului, un examen din retorică, poezie, logică, ştiinţa Coranului, jurisprudenţă, teologie, medicină, astronomie, matematică, filosofic etc. Examenul asupra Coranului sună ad verbum:

... Atunci se sculă coranistul şi se aşază înaintea ei (a roabei Tavaddud) şi o întrebă: "Ai citit cartea lui Dumnezeu, cel prea înalt, şi eşti ispitită în versurile ei, în locurile cele dezrădicatoare şi cele dezrădicate, în versurile cele îndoioase şi cele întunecoase şi în surele mekkane şi cele medinense?" Ea răspunde: "Da!" şi el întrebă, deci: "Numeşte-mi, deci, numărul surelor Coranului precum şi al decadelor şi versurilor sale, şi spune-mi cîte litere se află în Coran, cîte postraţiuni se amintesc în el, cîţi profeţi se numesc, cîte sure medinense şi cîte mekkane sînt şi, în fine, cîte paseri se amintesc acolo?" Ea răspunde: "O, Domnul meu, în ce priveşte surele, ele sînt 114, din care 70 sînt sure mekkane şi 44 medinense. Numărul decadelor sale este de 621, numărul versurilor sale este 6.236, numărul cuvintelor sale este 79.439, iar numărul literelor sale este 323.670, şi cititorul primeşte pentru fiecare literă zece binecuvîntări. Cît priveşte prostaţiunile, sînt zece de toate,...

... şi numele celor douăzeci şi cinci de profeţi se numeşte în Coran (de tot numără arabii 29 de profeţi. Cei omişi aici sînt: 26 - Lokman, conf. sura 31, fiul lui Baur, Balaam al Bibliei, 27 - Zul-Karneln, i.e. Alexandru cel Mare, 28 - El Chidr, profetul cel verde, care va muri abia în ziua de apoi, cînd se va suna din trîmbiţă şi 29 - Esdra), şi anume Adam, Noe, Avraam, Ismael, Isaac, Iacob, Iosef, Eliseu, Iona, Lot, Salih, Hud, Şoeib, David, Solomon, Zul-Kifl, Idrâs, Elia, Ioan, Zacharia, Iov, Moise, Aaron, Isus şi Mohammed - binecuvîntările şi mîntuirea lui Dumnezeu peste ei cu toţii! Cît priveşte în fine paserile sau în general făpturile înaripate, se numesc de nouă feluri: musca, albina, gîza, furnica, pupăza, corbul, lăcusta, paserile Ababil şi paserea lui Isus - pace peste el! - care este liliacul". - "Bine, cum spune-mi care este cea mai de căpetenie sură în Coran?" - "Sura vacii" - "Şi care este cel mai măreţ vers în ea?" - "Versul tronului (II, 256); acesta are 50 de cuvinte, din care fiecare aduce 50 de binecuvîntări". - "în care vers sînt nouă minuni?" - "În care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: în facerea cerurilor şi a pămîntului, în schimbarea nopţii şi a zilei, în corăbiile care pătrund marea spre folosul oamenilor, în ceea ce trimite Dumnezeu din cer ca apă, să învie pămîntul din moartea sa, întru răspîndirea tuturor vietăţilor, întru ocîrmuirea vînturilor şi a nourilor, care plutesc fără răsplată între cer şi pămînt, sînt destule semne pentru poporul înţelept (II, 159)" - "Bine; acum spune-mi care vers este cel mai drept?" - "Acela în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Dumnezeu porunceşte dreptate şi bunătate şi daruri pentru rude; şi El opreşte răutatea şi fapta rea şi nedreptate". "Care vers este cel mai plin de poftă?" - "Acela în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Oare pofteşte fiecare din ei să intre în grădina plăcerii?" - "Şi care vers este cel mai plin de nădejde?" - "În care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: O, voi, servii mei, care aţi păcătuit împotriva voastră înşivă, nu deznădăjduiţi în îndurarea lui Dumnezeu doară iartă toate păcatele, El este iertător, îndurat". - "Bine, acum spune-mi după care citinţă citeşti tu?" - "După citinţa celor din rai, după citinţă lui Nafi". "În care vers Dumnezeu îi lasă pe profeţi să minţească?" - "În acel vers în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Şi ei aduseră cămaşa lui pătată cu sînge străin (conf. XII, 18); ei adică fraţii lui Iosif". "Spune-mi acum în care vers Dumnezeu îi lasă pe cei necredincioşi să spună adevărul?" - "În acel vers în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Jidovii zic: Creştinii n-au temei pentru credinţă, iar creştinii zic: Jidovii n-au temei pentru credinţă; şi totuşi amîndoi citesc scriptura şi amîndoi au dreptate (conf. II, 107)". - "În care vers vorbeşte Dumnezeu despre sine însuşi?" "În acel vers în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Nu am făcut duhurile şi oamenii decît ca să-mi servească", "În care vers vorbesc îngerii?" "În acel vers în care Dumnezeu, cel preaînalt, zice: Noi însă vestim lauda ta şi te sfinţim (II, 28)". - "Acum lămureşte-mă asupra formulei: Eu caut adăpost la Dumnezeu înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre". "Această formulă după porunca lui Dumnezeu trebuie fiecare să o rostească înaintea citirii Coranului, ceea ce o dovedesc cuvintele lui Dumnezeu, cel preaînalt, care sună: Dacă citeşti Coranul, caută adăpost la Dumnezeu înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre". - "Cum sună formula adăpostului şi ce diferenţe sînt în formulă?" - "Unii spun: Caut adăpost la Dumnezeu, cel ce aude, ştie, înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre; alţii iarăşi spun: Caut adăpost la Dumnezeu, cel tare. Cea mai bună variantă însă este aceea pe care o întrebuinţează măreţul Coran şi care s-a păstrat în Sunna. Şi dacă profetul - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - deschidea Coranul, zicea de obicei: Caut adăpost la Dumnezeu înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre. Tot aşa se istoriseşte de către Nafi, care se reazimă iarăşi pe tradiţia lui tătîne-său, că trimisul lui Dumnezeu - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - dacă noaptea se scula la rugăciune, se ruga astfel: Dumnezeu este mare peste toate lucrurile; laudă Lui neîncetat, dimineaţa şi seara! Apoi, de obicei urma: Caut adăpost la Dumnezeu înaintea lui Satan, cel bătut cu pietre, şi înaintea şoptirii şi amăgirii dracilor. Apoi mai zice Ibn Abbâs - Dumnezeu să-i fericească pe amîndoi - după tradiţiune: Cînd s-a pogorît Gabriel pentru întîia dată asupra profetului - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - l-a învăţat el să caute adăpost la Dumnezeu şi i-a zis: Spune, o, Mohammed: Caut adăpost la Dumnezeu, cel ce aude ştie; apoi spune: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat! Apoi citeşte în numele Domnului tău, care a făcut pe om din sînge închegat! (XCVI, 1.2.)" - Cînd auzi coranistul cuvintele ei, se minună el despre expresiunea ei, elocvenţa ei şi ştiinţele ei eminente, însă totuşi o întrebă mai departe şi-i zise: "O, copilă, ce spui tu la cuvîntul lui Dumnezeu, cel preaînalt: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat? Este acesta un vers din Coran?" "Ea răspunse: "Da, cuvintele acestea sînt un vers din Coran şi se află în sura furnicii (XXVI, 32); mai departe, stau ele ca vers tot între două sure şi multă dispută este asupra lor între învăţaţi", - "Bine;...

Acum spune-mi, formula: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat, de ce nu stă la începutul surei căinţei (IX)?" Ea răspunse: "Cînd fu trimisă sura căinţei spre dezlegarea legămîntului, care era între profet Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - şi idolatri, îl trimise el pe Ali, fiul lui Abu Tâlib - Dumnezeu să cinstească faţa sa - cu sura căinţei într-o sărbătoare la ei, şi le citi aceasta fără să citească formula: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat". - "Spune-mi acuma, ce preferinţă şi binecuvîntare se află în această formulă?" - "Tradiţiunea spune că profetul - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - a zis: Nu se spune Bismillâh asupra unui lucru fără ca să aducă binecuvîntare; şi mai departe: A jurat Domnul măririi pe mărirea sa ca această formulă nicicînd să nu se rostească asupra unui bolnav, fără ca acesta să se vindece de boala sa. Mai departe se zice că atunci cînd Dumnezeu a creat tronul său, acesta se clătina foarte încolo şi încoace, atunci scrise el asupra lui cuvintele: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat, şi îndată încetă să se clatine. Şi cînd s-a descoperit din cer Bismillâh profetului - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - zise el: Sînt scutit de trei lucruri, de scufundare în pămînt, de schimbare în chip de animal şi de înecare. Şi în adevăr preferinţele lui Bismillâh sînt mari şi binecuvîntările sale multe, încît numărătoarea lor ar dura lung timp. Despre trimisul lui Dumnezeu - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - spune tradiţiunea că el ar fi vorbit şi următoarele: Dacă un om în ziua învierii va fi adus înaintea lui Dumnezeu, şi El va ţine socoteala cu dînsul şi nu va afla fapte bune la el şi va porunci: pot să-l arunce în focul iadului şi omul va zice: Dumnezeul meu, tu nu te porţi cu mine după dreptate; şi dacă Dumnezeu, cel puternic, măreţ, va întreba atunci: De ce? Iar omul va zice: Pentru că Tu însuţi Te numeşti cel milostiv, îndurat, şi totuşi voieşti să mă pedepseşti cu focul iadului - atunci Dumnezeu, cel preamărit, va zice: Eu sînt cel ce Mă numesc cel milostiv, îndurat; mergeţi de duceţi pe servul meu în rai întru îndurarea mea, căci eu sînt cel mai îndurat între înduraţi" - "Bine; spune-mi cum a fost originea întrebuinţării lui Bismillâh?" - "Cînd Dumnezeu, cel preaînalt, a trimis din cer Coranul, scriseră ei: În numele tău, o, Dumnezeule; atunci a descoperit Dumnezeu, cel preaînalt, cuvintele: Spune: Chemaţi-l pe el Dumnezeu sau chemaţi-l Cel Milostiv în ziua cînd vă rugaţi, căci el are cele mai frumoase numiri - atunci scriseră ei: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv. Iar cînd s-a descoperit cuvîntul: Dumnezeul vostru este un unic Dumnezeu, nu este Dumnezeu afară de El, cel milostiv, îndurat - atunci scriseră ei: în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat". Cînd auzi coranistul cuvintele ei, plecă capul şi zise pentru sine: "În adevăr, aceasta este minune peste minune! Cum a disputat copila aceasta despre originea lui Bismillâh! Pe Dumnezeu, nu merge altfel, trebuie să-i pun o cursă, că poate aşa să o biruiesc!" Apoi zise către ea: "O, copilă, a trimis Dumnezeu întreg Coranul deodată din ceruri, sau l-a descoperit din secţiuni?" Ea răspunse: "Gavriil cel credincios - pace asupra sa - îl aduse de la Domnul veacurilor asupra profetului său Mohammed, domnul profeţilor şi pecetea profeţilor, cu poruncă şi oprelişte, cu făgăduinţă şi ameninţare, cu istorii şi pilde, în decurs de douăzeci de ani în versuri deosebite, cum tocmai o cereau împrejurările" - "Bine; acum spune-mi care sură fu întîi trimisă asupra trimisului lui Dumnezeu - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire?" "După Ibn Abbâs, sura sîngelui închegat (XCVI), după Gjabâr Ibn Abdallâh însă sura celui acoperit (LXXIV), care merse înaintea tuturor celorlalte sure şi versuri". - "Care vers fu descoperit la sfîrşit?" "Cel de pe urmă vers care fu trimis asupra lui este versul care vorbeşte despre uzură, după alţii însă versul: Cînd vine ajutorul lui Dumnezeu şi biruinţa (CX, 1)". - "Bine, acum spune-mi numărul tovarăşilor care pe timpul trimisului lui Dumnezeu - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi să-i dăruiască mîntuire - culeseră Coranul". - "De ei sînt patru Ubai Ibn Kaab, Zeid Ibn Thâbit, Abu Obeide Amir Ibn El-Gjarrâh şi Othmân Ibn Affân - Dumnezeu pe toţi să-i fericească!" - "Bine; acum spune-mi cititorii de la care s-au primit cetinţele". - Sînt de asemenea patru: Abdallâh Ibn Masud, Ubai Ibn Kaab, Maâz Ibn Gjabal şi Sâlim Ibn Abdallâh". - "Ce zici la cuvîntul preaînaltului Dumnezeu: Şi ce se jertfeşte pe pietre". - "Sub pietre se înţeleg idolii, care se aşezară şi se adorară în locul lui Dumnezeu, ceea ce să ferească preaînaltul Dumnezeu". - "Ce zici la cuvîntul preaînaltului Dumnezeu: Tu ştii ce este în sufletul meu şi eu nu ştiu ce este în sufletul tău (V, 116)?" - "Cuvintele înseamnă: Tu cunoşti fiinţa mea cea adevărată şi ceea ce este în mine şi eu nu ştiu ceea ce este în tine; şi dovadă pentru aceasta este acest cuvînt al Său: Tu eşti cel ce cunoşti din temelie cele ascunse; şi se mai zice: Tu cunoşti fiinţa mea, dar eu nu cunosc fiinţa Ta". - "Ce ştii despre cuvintele: O, voi, credincioşilor, nu vă opriţi voi înşivă lucrurile cele bune, pe care vi le-a încuviinţat Dumnezeu". - "Şeicul meu - Dumnezeu să se îndure de el! - mi-a istorisit că Ed-Dahhâk a spus: Au fost odată între moslemi oameni care au spus: Voim să ne ciuntim şi să ne îmbrăcăm cu saci; după aceasta a fost trimis versul acesta. Kutâde însă susţine că versul acesta a fost descoperit din cauza unor tovarăşi ai trimisului lui Dumnezeu - Dumnezeu să-l binecuvînteze şi şă-i dăruiască mîntuire! - aceşti tovarăşi au fost Ali Ibn Abu Tâlib, Othmân Ibn Musab şi alţi cîţiva, care au zis: Voim să ne castrăm, voim să îmbrăcăm haine de păr şi să purtăm o viaţă călugărească; după aceea s-a descoperit versul acesta". - "Ce ştii despre cuvîntul lui Dumnezeu, cel preaînalt: Şi Dumnezeu şi l-a luat pe Avraam ca prieten?" (IV, 124) - "Prietenul lui Dumnezeu este cel nevoiaş, cel sărman, iar după altă zicală cel iubitor, care s-a retras cu totul de la lume spre Dumnezeu, cel preaînalt, şi a cărui retragere este slobodă de toată stingherirea". Cînd văzu coranistul că vorba ei vine ca nourii şi că ea răspunde fără preget, se ridică el pe picioarele sale şi zise: "Îl chem pe Dumnezeu ca martor, o, stăpîne al credincioşilor, că această copilă este mai versată în Coran decît mine!" Acum spuse copila: "Voi să-ţi pun numai o singură întrebare, dacă îmi vei răspunde, atunci este bine; dacă însă nu, atunci te voi dezbrăca". Şi stăpînul credincioşilor strigă: "Întreabă-l!" "Atunci îl întreabă ea: "Care vers conţine 23 de Kâf, care 16 Mâm, care 140 de Ain şi în care pericopă lipseşte glorificarea lui Dumnezeu?" - Coranistul nu putu să răspundă la aceasta şi ea strigă: "Dezbracă hainele tale!" Atunci dezbracă el hainele sale, pe cînd ea zise: "O, stăpîne al credincioşilor, versul cel cu 16 Mâm stă în sura lui Hud şi cuvintele Dumnezeului preaînalt sună: S-a zis: O, Noe, coboară-te cu pacea noastră şi cu binecuvîntări asupra ta (XI, 50). Versul cel cu 23 de Kâf stă în sura vacii şi este versul credinţei, iar versul cu cei 140 de Ain este în sura zidurilor şi sună: Şi Moise alese şaptezeci de bărbaţi din poporul său pentru timpul hotărît de Noi, aşadar cîte doi ochi (Sure VII, 154. Ain este a 18-a literă a alfabetului arabic şi înseamnă totodată şi ochi.) de fiecare. În fine, pericopa în care lipseşte glorificarea sînt cele trei sure: S-a apropiat ora, s-a despicat luna, sura celui îndurat şi sura celei ce se întîmplă (Surele LIV, LV şi LVI). Coranistul, cînd auzi aceasta, ieşi afară ruşinat fără haine...

Urmează deci examenul din celelalte ştiinţe, tot cu acelaşi succes eminent, încît califul ajunse în extaz de mirare şi porunci să se dea 100.000 de dinari stăpînului roabei Tavaddud. La încuviinţarea califului, ca Tavaddud să roage ceva ce doreşte, cere ea ca să fie înapoiată stăpînului ei. Aceasta se şi întîmplă şi ea mai primeşte în dar 5.000 de dinari, iar stăpînul ei se denumeşte pe viaţă tovarăş la masa califului şi primeşte în fiecare lună cîte 1.000 de dinari în dar de la calif.

În episodul reprodus, citatele din Coran sînt foarte libere, de aceea cu anevoie s-ar putea fixa locul lor, dacă se ia în considerare că unele versuri se repetă în Coran de nenumărate ori. Istorisirea aceasta este de tot instructivă pentru felul cum obişnuiesc moslemii să trateze Coranul în teologia lor. Vedem că la ei se află aceeaşi scădere ca şi teologia jidovilor, anume jocul cu cuvintele. Vedem că fiecare vers şi fiecare cuvinţel îşi are tîlcuirea sa, ba chiar literele joacă un rol însemnat în exegeză. Aşa a dispărut cu timpul simţul istoric al tîlcuitorilor şi s-a făcut loc unui haos de explicări şi tradiţiuni adesea cu totul fără noimă.

---

ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR

1. O, voi, oamenilor, temeţi-vă de Domnul vostru, care v-a făcut dintr-un singur suflet [2] şi anume făcînd din el pe soţia sa [3] şi a răspîndit din ei bărbaţi mulţi şi muieri. Deci temeţi-vă de Dumnezeu, la care vă rugaţi pentru olaltă, şi [cinstiţi] pîntecele [care v-a născut], căci Dumnezeu vă păzeşte.
2. Daţi-le orfanilor averea lor şi nu schimbaţi răul vostru cu binele lor. Şi nu mîncaţi averea lor în folosul averii voastre, căci acesta este un păcat greu.
3. De vă temeţi că veţi fi nedrepţi către cei orfani, atunci luaţi ca soţii, dacă vă pare bine, dintre muieri două, trei sau patru, şi dacă vă temeţi că nu veţi fi cu dreptate, atunci [luaţi] numai una sau pe ceea ce stăpîneşte dreapta voastră [4]; aşa vă va fi mai uşor să nu greşiţi. Daţi-le muierilor zestrea cu bună voie. De vă iartă ele înşile ceva din zestre, apoi întrebuinţaţi aceea pentru voi bucuroşi şi sănătoşi.
4. Nu le daţi celor bolînzi [în mînă] averea voastră, pe care v-a dat-o Dumnezeu spre susţinerea lor, ci nutriţi-i şi îmbrăcaţi-i şi vorbiţi cu ei cuvinte cuviincioase.
5. Cercaţi-i pe cei orfani pînă ce au ajuns timpul căsătoriei şi dacă aţi cunoscut că ei se pot înşişi ocîrmui, atunci încredinţaţi-le averea lor, însă nu o mătrăşiţi fără măsură şi în grabă,
6. dacă[încă] nu vor fi în vîrstă. Cine este avut, să fie cumpătat, şi cine este sărman, să întrebuinţeze [averea] după cuviinţă.
7. Dacă le încredinţaţi averile lor, atunci luaţi-vă martori la aceasta, căci Dumnezeu cere socoteală ajungătoare.
8. Bărbaţilor li se cuvine o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele, asemenea li se cuvine şi femeilor o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele; fie puţin sau mult, o parte anumită [li se cuvine].
9. Dacă sînt de faţă la împărţire rude, orfani şi sărmani, atunci daţi-le părţi şi lor şi vorbiţi cu ei cuvinte cuviincioase.
10. Cei ce sînt îngrijoraţi că vor lăsa în urma lor urmaşi slabi şi se tem din pricina lor, aceia să se încreadă în Dumnezeu şi să vorbească cuvinte bine chibzuite.
11. Cei ce mătrăşesc averile orfanilor pe nedrept, aceia mănîncă în pîntecele lor foc şi se vor frige în flăcări.
12. În privinţa copiilor voştri a hotărît Dumnezeu: Bărbatul să aibă parte cît două muieri. Dacă sînt însă [numai] femei [şi anume] mai mult decît două, [primesc ele] două treimi din ceea ce a rămas, iar dacă este numai una, capătă ea jumătate. Părinţii mortului primesc fiecare tot a şasea parte din ceea ce a rămas, dacă are [răposatul] un copil, însă dacă n-are copil şi moştenesc părinţii săi, atunci primeşte maică-sa a treia parte, iar dacă are fraţi, atunci primeşte maică-sa a şasea parte, plătindu-se legatele testate sau datoriile. Ori de vă sînt părinţii voştri sau copiii voştri mai folositori, aceasta nu o ştiţi. [Cele zise sînt] o poruncă de la Dumnezeu şi Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
13. Jumătate din ce lasă în urmă soţiile voastre e pentru voi, dacă n-au ele copii; dacă însă au ele copii, atunci vă vine vouă a patra parte din ceea ce au lăsat ele în urmă, plătindu-se legatele testate sau datoriile.
14. Asemenea şi muierilor li se cuvine a patra parte din ceea ce aţi lăsat în urmă, dacă n-aveţi copii; însă dacă aveţi copii, li se cuvine muierilor a opta parte din ceea ce aţi lăsat în urmă, plătindu-se legatele testate sau datoriile.
15. Dacă un bărbat sau o muiere pune ca moştenitor o rudă depărtată şi [testatorul] are un frate sau o soră, atunci primeşte fiecare din aceştia din urmă tot a şasea parte. Dacă sînt însă mai mulţi [fraţi sau surori], atunci primesc ei [cu toţii] partea a treia în părţi de-o potrivă, plătindu-se legatele testate sau datoriile,
16. fără scurtare. Aceasta e o hotărîre nestrămutată de la Dumnezeu şi Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
17. Acestea sînt hotărîri ale lui Dumnezeu şi cel ce ascultă de Dumnezeu şi trimisul Său, pe acela îl va duce [Dumnezeu] în grădini pătrunse cu rîuri pe desupt şi acolo va rămîne în veci şi aceasta este o fericire mare.
18. Însă cine se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu şi a trimisului Său şi calcă orînduielile Sale, pe acela îl duce [Dumnezeu] în foc, să rămîie acolo în veci; pentru el este pedeapsă ruşinoasă.
19. Dacă preacurveşte una din muierile voastre, atunci să mărturisească asupra lor patru inşi din voi; şi dacă au mărturisit, atunci ţineţi-le închise în casele voastre, pînă ce moartea le va mîntui sau Dumnezeu le va da drumul.
20. De se împreună doi din voi, pedepsiţi-i, însă dacă se căiesc şi se îndreaptă, iertaţi-i, căci Dumnezeu este paşnic, îndurător.
21. Într-adevăr, la Dumnezeu este iertarea pentru cei ce au păcătuit întru neştiinţă şi apoi se căiesc îndată; spre aceştia se întoarce iarăşi Dumnezeu, şi Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
22. Însă nu este iertare pentru cei ce fac rău, pînă ce nu-l păleşte moartea pe unul din ei, şi zic abia atunci: "Mă căiesc acum!", nici pentru cei ce mor necredincioşi: pentru ei am pregătit Noi pedeapsă dureroasă.
23. O, voi, cei ce credeţi, nu vă este iertat să moşteniţi muieri împotriva voiei lor [5], nici nu le opriţi să se căsătorească cu alţii, ca să le luaţi o parte din ceea ce le-aţi dat [ca zestre], doar dacă au preacurvit vădit: ci purtaţi-vă cu ele după cuviinţă. Dacă le urîţi, se poate că urîţi ceva, în ce a pregătit Dumnezeu mare fericire [pentru voi].
24. De voiţi să schimbaţi o soţie în locul alteia şi aţi dat uneia din ele un talant, atunci să nu luaţi din aceasta nimic. Oare voiţi să luaţi înapoi cu clevetire şi cu păcat vădit?
25. Şi cum să luaţi înapoi, dacă aţi fost lîngă olaltă şi au primit de la voi un legămînt tare?
26. Nu vă căsătoriţi cu muierile cu care s-au căsătorit părinţii voştri - doar dacă s-a întîmplat înainte [6] - căci aceasta este un drum ruşinos, urîcios şi rău.
27. Vă sînt oprite pentru căsătorie maicile voastre, fiicele voastre, surorile voastre, mătuşile voastre după tată şi după maică, fiicele fratelui, fiicele surorii, doicele care v-au alăptat, surorile voastre după doice, maicile muierilor voastre, fiicele voastre vitrege, care sînt scutul vostru şi care sînt de la muieri la care aţi intrat; însă, dacă încă n-aţi intrat la ele, nu este păcat asupra voastră; [oprite vă sînt] şi soţiile fiilor voştri, care sînt din coapsele voastre, asemenea două surori deodată - doar dacă s-a întîmplat înainte [6] - Dumnezeu e iertător, milostiv.
28. Nici muieri căsătorite [să nu luaţi], doar acelea pe care le stăpîneşte dreapta voastră. Aceasta e porunca dumnezeiască pentru voi. De acum vă sînt iertate toate, afară de acestea, ca să vi le luaţi ca soţii, după averile voastre, afară de curve, pentru folosul ce-l aveţi de la ele, daţi-le lor zestre; aceasta este o hotărîre; nu păcătuiţi dacă încheiaţi un legămînt slobod cu ele, afară de ceea ce s-a hotărît; Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
29. Care din voi nu este în stare să se căsătorească cu muieri slobode şi credincioase, acela să-şi ia una din roabele voastre credincioase, pe care le stăpîneşte dreapta voastră, căci Dumnezeu cunoaşte credinţa voastră, aveţi doar o singură obîrşie; însă căsătoriţi-vă cu ele numai cu voia Domnului lor şi daţi-le zestrea lor după cuviinţă; şi acestea să fie ruşinoase, şi nu curve, şi să nu şi ia ibovnici.
30. Dacă sînt căsătorite şi preacurvesc, atunci să vie asupra lor jumătate din pedeapsa cuvenită muierilor slobode [7]. Aceasta este pentru acela dintre voi care se teme de păcat: dacă însă sînteţi răbdători, e mai bine pentru voi, căci Dumnezeu este iertător, milostiv.
31. Dumnezeu voieşte să vă dea de cunoscut şi să vă ocîrmuiască după felul celor de naintea voastră şi să se întoarcă spre voi, căci Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
32. Dumnezeu voieşte să se întoarcă spre voi, iar cei ce umblă după poftele lor, voiesc să vă abateţi foarte departe. Dumnezeu voieşte să vă facă uşurinţă, căci omul este o făptură slabă.
33. O, voi, cei ce credeţi, nu isprăviţi între voi averile voastre pentru nimicuri, ci numai la negustorii cu învoire întreolaltă. Nu vă ucideţi înşivă, căci Dumnezeu este îndurător cu voi.
34. Însă cine face aceasta întru fărădelege şi păcat, pe acela îl vom lăsa să ardă în foc, căci pentru Dumnezeu este acesta un lucru uşor.
35. De vă veţi feri de păcate grele, ce vă sînt oprite, vă vom curaţi de răutăţile voastre şi vă vom lăsa să intraţi cu cinste [în rai].
36. Nu doriţi ceea ce i-a dat Dumnezeu unuia mai mult decît altuia dintre voi; bărbaţii vor primi partea ce şi-au agonisit-o şi muierile vor primi partea ce şi-au agonisit-o; deci rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru harul Său, căci Dumnezeu este atotştiutor.
37. Tuturor le-am dat neamuri, [ca să poată moşteni] ceea ce au lăsat în urmă părinţii sau rudele lor, sau aceia cu care aţi împreunat dreapta voastră [8], deci daţi-le partea lor. Dumnezeu este martor la toate trebile.
38. Bărbaţii să fie înaintea muierilor, pentru că şi Dumnezeu i-a pus pe aceia înaintea acestora şi ei le ţin din averile lor. Muierile cele cinstite să fie ascultătoare şi să păzească tainele, ca să le păzească şi Dumnezeu. Acele [muieri] însă, de care vă temeţi că vă vor oţărî prin purtarea lor, proboziţi-le, legaţi-le în cămări şi le bateţi, iar dacă ascultă de voi, atunci nu căutaţi pricină împotriva lor, căci Dumnezeu este înalt, măreţ.
39. Dacă vă temeţi de ruptură între ei, atunci trimiteţi un arbitru din neamul lui şi unul din neamul ei. Dacă voiesc ei împăcare, atunci va da Dumnezeu noroc în mijlocul lor. Dumnezeu este înţelept, ştiutor.
40. Slujiţi lui Dumnezeu şi nu puneţi nimic pe o treaptă cu El şi purtaţi-vă bine cu părinţii, rudele, orfanii, sărmanii şi cu vecinul, fie că e de aproape sau străin, şi cu prietenii şi călătorii şi robii voştri, căci Dumnezeu nu-l iubeşte pe cel semeţ, lăudăros.
41. Cei ce sînt zgîrciţi şi-i îndeamnă şi pe alţi oameni la zgîrcenie şi ascund ceea ce le-a dat Dumnezeu întru bunătatea Sa... şi necredincioşilor le-am pregătit Noi pedeapsă dureroasă.
42. Cei ce dau milostenie numai ca să fie văzuţi de oameni şi nu cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi cei ce au pe Satan ca tovarăş - un tovarăş destul de rău.
43. Cîtă răsplată ar avea, dacă ar crede în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi ar da milostenie din ceea ce le-a dat Dumnezeu, căci Dumnezeu este atotştiutor cu privire la ei!
44. Dumnezeu nu face nedreptate nici cît e furnica de grea şi o binefacere o plăteşte El îndoit şi dă şi din partea Sa mare plată.
45. Şi cum va fi, dacă vom aduce martori din toate popoarele şi te vom aduce ca martor împotriva acestora? în ziua aceea, vor dori cei necredincioşi şi cei ce se răzvrătesc împotriva trimisului ca să piară în pămînt, însă nu vor putea ascunde nimic înaintea lui Dumnezeu.
46. O, voi cei ce credeţi, nu vă rugaţi cînd sînteţi beţi, pînă ce nu ştiţi ce vorbiţi, nici cînd sînteţi pătaţi cu sămînţă - doar dacă sînteţi în călătorie - pînă ce nu v-aţi spălat. Dacă sînteţi bolnavi sau în călătorie, sau dacă a fost unul din voi la o parte, sau dacă aţi atins muierile şi nu găsiţi apă, atunci luaţi ţărînă măruntă şi ştergeţi-vă cu ea faţa şi mîinile, căci Dumnezeu iartă foarte multe.
47. Nu i-ai văzut pe cei ce au primit o parte din scriptură? Ei vînd rătăcire şi voiesc ca şi voi să rătăciţi de la drumul [adevărat], însă Dumnezeu îi cunoaşte pe duşmanii voştri, că doar Dumnezeu este îndeajuns scut şi îndeajuns ajutor.
48. Unii din jidovi mută cuvintele din locul lor şi zic: "Am auzit şi ne răzvrătim. Auzi [cuvinte] fără să pricepi şi priveşte-ne". Vorbe înşelătoare sînt pe limba lor şi ei blestemă credinţa.
49. De ar fi zis ei: "Noi auzim şi ascultăm, deci auzi şi Tu şi ne priveşte", în adevăr aceea ar fi fost mai bine pentru ei şi mai drept, pentru aceea îi blestemă Dumnezeu din pricina necredinţei lor şi nu vor crede decît numai puţini din ei.
50. O, voi, cei ce aveţi scriptura, credeţi în ceea ce v-am trimis Noi spre adeverirea celor ce le aveţi de înainte, înainte de ce vom distruge feţele [voastre] şi le vom face asemenea dosurilor sau le voi blestema, cum i-am blestemat pe tovarăşii Sabatului [9] - porunca lui Dumnezeu fu împlinită.
51. Dumnezeu nu iartă celuia ce pune în rînd cu El o fiinţă afară de aceasta, însă iartă cui voieşte; căci cel ce pune în rînd cu Dumnezeu o fiinţă, a născocit un păcat mare.
52. Nu i-ai văzut pe cei ce se ţin pe sine înşişi de curaţi [10]? Însă Dumnezeu curăţeşte pe cine voieşte şi nu face nimănui nedreptate, nici măcar cît e pielicica unei seminţe.
53. Priveşte cum născocesc ei minciuni asupra lui Dumnezeu şi aceasta este îndeajuns un păcat vădit.
54. Nu i-ai văzut pe cei ce au primit o parte din scriptură. Ei cred în Gjibt şi în Taghut [11] şi zic despre cei necredincioşi: "Ei sînt ocîrmuiţi pe drum mai drept decît cei credincioşi."
55. Pe unii ca aceştia i-a blestemat Dumnezeu şi cei blestemaţi de Dumnezeu nu află ajutor.
56. Vor avea ei parte la împărăţia [cerurilor], dacă n-au dat oamenilor nici măcar cît de puţin?
57. Oare-i pizmuiesc ei pe oameni pentru ceea ce le-a dat lor Dumnezeu după bunăvoinţa Sa? Noi i-am dat acum neamului lui Avraam scriptura, înţelepciunea şi o împărăţie mare.
58. Unii din ei au crezut în el [12], alţii iară s-au întors de la el. Pentru aceia ajunge focul iadului.
59. Cei ce nu cred în semnele noastre, pe aceia îi vom lăsa să ardă în foc şi de cîte ori s-au fript pieile lor, le schimbăm pieile, ca să guste pe deapsa, căci Dumnezeu este puternic, ştiutor.
60. Cei ce cred şi fac bine, pe aceia îi vom aduce în grădini pătrunse cu rîuri pe desupt; acolo vor petrece în veci; acolo vor avea femei curate şi vor petrece în umbră necurmată.
61. Dumnezeu vă porunceşte să daţi înapoi stăpînului ceea ce v-a încredinţat şi dacă judecaţi între oameni, să judecaţi după dreptate. Cît de frumos este aceea la care vă îndeamnă Dumnezeu, căci Dumnezeu aude, vede.
62. O, voi, cei ce credeţi, urmaţi lui Dumnezeu şi urmaţi trimisului şi dregătorilor voştri, şi dacă vă certaţi pentru ceva, aduceţi aceasta înaintea lui Dumnezeu şi a trimisului, dacă credeţi în Dumnezeu şi în ziua de apoi. Aceasta este cea mai bună şi cea mai frumoasă tîlcuire.
63. Nu i-ai văzut pe cei care zic că cred în ceea ce ţi s-a trimis ţie şi s-a trimis înaintea ta, şi totuşi se supun judecăţii lui Taghut, deşi li s-a poruncit să nu creadă în el. Însă Satan voieşte să-i ducă în rătăcire lungă.
64. Dacă li se spune: "Urmaţi ceea ce a descoperit Dumnezeu şi [cuvintelor] trimisului!", atunci poţi vedea cum se întorc de la tine cei făţarnici.
65. Însă cum [va fi], dacă-i va ajunge o nenorocire pentru ceea ce au făcut cu mîinile lor? Atunci vor veni la tine şi vor jura pe Dumnezeu: "Voim numai ce e bine şi împăcare!"
66. Dumnezeu ştie ce este în inimile lor, deci depărtează-te de la ei, însă înfruntă-i şi vorbeşte către sufletele lor cu cuvinte puternice.
67. Noi numai de aceea am trimis trimişi, pentru ca să asculte de ei după voia lui Dumnezeu. Dacă vin ei la tine, după ce au păcătuit, şi-l roagă de iertare pe Dumnezeu şi se roagă de iertare şi trimisul pentru ei, atunci îl vor afla ei pe Dumnezeu iertător, îndurător.
68. Însă, [jur] pe Domnul tău, ei nu vor deveni credincioşi, pînă ce nu te vor lua ca judecător pentru certele dintre dînşii; ei atunci nu vor afla în sufletele lor greşeala cu privire la ceea ce ai judecat şi se vor supune în pace.
69. De le-am fi poruncit: "Omorîţi-vă înşivă!" sau: "Părăsiţi locuinţele voastre!", numai puţini din ei ar fi făcut-o. De ar fi făcut însă ceva la ce i-am îndemnat, ar fi fost mai bine pentru ei şi ei ar fi sporit în statornicie.
70. Şi atunci Noi le-am fi dat răsplată mare şi i-am fi ocîrmuit pe drum drept.
71. Cel ce ascultă de Dumnezeu şi de trimis va fi împreună cu cei ce au harul lui Dumnezeu, între profeţi, drepţi, martiri şi cuvioşi; frumoasă este tovărăşia aceasta.
72. Acesta este har de la Dumnezeu, care ştie toate îndestul.
73. O, voi, cei ce credeţi, luaţi seama [în război]! Purcedeţi în cîrduri sau cu toţii la un loc.
74. De rămîne unul din voi înapoi şi vouă vi se întîmplă o nenorocire, atunci zice acela: "Dumnezeu s-a îndurat de mine, că n-am fost de faţă împreună cu ei".
75. Dacă însă vine la voi harul lui Dumnezeu, atunci se zice - doară între voi şi acela n-a fost prietenie - "Păcat că n-am fost împreună cu ei, mi-aş fi cîştigat mare izbîndă".
76. Să se lupte, deci, în drumul lui Dumnezeu, numai aceia care dau în schimb viaţa lumii de acum pentru lumea de apoi. Iar cel ce se luptă, pe drumul lui Dumnezeu, fie că este omorît sau biruieşte, lui îi dăm în sfîrşit răsplată mare.
77. Şi ce vă este că nu luptaţi pentru drumul lui Dumnezeu şi pentru bărbaţi, muieri şi copii slabi, care zic: "Doamne, scoate-ne din cetatea aceasta cu popor nelegiuit şi dă-ne din partea Ta un scut şi dă-ne din partea Ta un ajutor!"
78. Cei credincioşi se luptă pe drumul lui Dumnezeu, iar cei necredincioşi se luptă pe drumul lui Taghut. Luptaţi împotriva prietenilor lui Satan, căci vicleşugul lui Satan este slab.
79. Oare nu i-ai văzut pe aceia cărora li s-a zis: "Opriţi mîinile voastre de la război, împliniţi-vă rugăciunile şi daţi milostenii!". Cînd li s-a poruncit războiul, atunci o parte din ei se tem de oameni, ca şi cînd s-ar teme de Dumnezeu, sau se temură şi mai mult şi ziseră: "Doamne, de ce ne-ai poruncit război şi nu ne laşi să aşteptăm până la un termen apropiat?" Spune: "Cîştigul lumii acesteia este mic, însă lumea de apoi este mai bună pentru cei ce se tem de Dumnezeu, acolo nu vi se va întîmpla nedreptate, nici cîtu-i pielicica de pe sămînţă".
80. Ori şi unde veţi fi, moartea vă ajunge, chiar dacă aţi fi pe turnurile cele mai înalte. Dacă-i întîmpină pe ei binele, zic ei: "Aceasta vine de la Dumnezeu", iar dacă-i întîmpină răul, zic ei: "Aceasta vine de la tine". Spune: "Toate sînt de la Dumnezeu!", însă ce este cu poporul acesta, că abia înţeleg ei un cuvînt?
81. Binele ce te întîmpină vine de la Dumnezeu. Iar răul ce te întîmpină este de la tine însuţi. Noi te-am trimis la oameni ca trimis şi Dumnezeu mărturiseşte aceasta îndeajuns.
82. Cel ce ascultă de cel trimis, ascultă de Dumnezeu, iar cel ce se întoarce, către aceia nu te-am trimis Noi ca păzitor.
83. Ei vorbesc: "Ascultare!" Cum însă s-au depărtat de la tine, o parte din ei îi născoceşte în gînd cu totul alt ceva, decît ceea ce ai vorbit cu ei. ei. Tu însă întoarce-te de la ei şi încrede-te în Dumnezeu, căci Dumnezeu e scut îndeajuns.
84. Oare nu vor cugeta ei asupra Coranului? De n-ar fi de la Dumnezeu,ar afla ei în multe contraziceri.
85. De vine la ei o afacere, fie de pace sau de frică, o răspîndesc [îndată]; dacă însă ar împărtăşi-o trimisul său unuia din dregătorii lor, ar pricepe-o aceia care ar voi s-o scoată de la ei. De n-ar fi harul lui Dumnezeu asupra voastră şi îndurarea Sa, afară de puţini, aţi fi urmat lui Satan.
86. Luptă-te, pe drumul lui Dumnezeu, şi numai tu însuţi să fii silit la aceasta, pe cei credincioşi însă aţîţă-i la luptă, poate că Dumnezeu va împiedica vitejia necredincioşilor; căci Dumnezeu are vitejie mare şi poate mai bine pedepsi.
87. Cine mijloceşte bine la o afacere, să capete şi el o parte de acolo, iar cine mijloceşte rău la o afacere, să capete şi el asemenea partea sa; doar Dumnezeu vede toate.
88. Dacă vi se dă bineţe, apoi daţi în apoi bineţe încă mai frumos, sau răspundeţi [cel puţin], căci Dumnezeu răsplăteşte toate.
89. Dumnezeu Nu este Dumnezeu afară de Dînsul: El vă va aduna în ziua învierii, fără îndoială, căci cine este mai cu adevăr la făgăduinţe decît Dumnezeu?
90. De ce sînteţi despărţiţi în două părţi din cauza făţarnicilor? Dumnezeu i-a lepădat pentru păcate le lor. Voiţi să-i duceţi pe drumul drept pe cei ce i-a dus Dumnezeu în rătăcire? Pentru cel dus în rătăcire de Dumnezeu, nu poţi afla drum.
91. Ei doresc să fiţi necredincioşi, precum sînt şi ei necredincioşi şi să fiţi asemenea [lor]. Deci nu prindeţi cu ei prietenie, pînă ce nu purced pe drumul lui Dumnezeu; dacă, însă, se abat, apoi prindeţi-i şi omorîţi-i, unde-i aflaţi, şi nu primiţi de la ei nici prieten, nici ajutător,
92. afară de aceia care vin la un popor cu care aveţi legămînt sau care vin la voi pentru că îi strîmtorează piepturile [13], ca să se lupte cu voi sau să se lupte cu poporul lor; căci, de-ar fi voit Dumnezeu, le-ar fi dat putere asupra voastră şi ei s-ar fi luptat cu voi. Dacă se depărtează ei de la voi şi nu se luptă cu voi, ci vă îmbie cu pace, atunci nu vă dă voie Dumnezeu [să faceţi] drum împotriva lor.
93. Se vor găsi alţii care vor voi să aibă legămînt cu voi şi totodată cu poporul lor; de cîte ori se vor răscula din nou, să fie zdrobiţi întru aceasta. Dacă, însă, nu se depărtează de la voi şi nu vă îmbie cu pace şi ridică mîinile [împotriva voastră], prindeţi-i şi omorîţi-i, unde-i găsiţi. Noi vă dăm putere răsvădită asupra lor.
94. Un credincios să nu-l omoare pe alt credincios doară din greşeală. Cel ce omoară din greşeală un alt credincios să slobozească un rob credincios şi să dea un preţ de răscumpărare neamului [omorîtului], afară dacă îl iartă. Dacă însă [cel omorît] este dintr-un popor duşman vouă şi totuşi este credincios, atunci să slobozească un rob credincios, iar dacă este dintr-un popor care are legămînt cu voi, atunci să se dea preţ de răscumpărare neamului său şi să se slobozească un rob credincios. Cel ce nu poate, să postească două luni după olaltă. Această căinţă e de la Dumnezeu şi Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
95. Cel ce omoară un credincios cu voia, partea acestuia este iadul; în veci să rămîie acolo. Dumnezeu se mînie asupra sa şi-l blestemă şi-i pregăteşte pedeapsă mare.
96. O, voi, cei ce credeţi, dacă purcedeţi pe drumul lui Dumnezeu, luaţi seama şi nu ziceţi fiecăruia care vă dă bineţe "Tu nu eşti credincios!", căutînd voi averile vieţii lumeşti, căci la Dumnezeu este pradă mai mare. Aşa aţi fost voi înainte, în să Dumnezeu a fost cu bunăvoinţă faţă de voi: deci, luaţi bine seama, căci Dumnezeu ştie ce faceţi.
97. Cei credincioşi, care rămîn acasă fără să fie bolnavi, nu sînt asemenea cu cei care luptă, pe drumul lui Dumnezeu, cu avere şi putere. Dumnezeu îi ridică mult mai mult pe cei ce se luptă cu avere şi putere, faţă de cei ce rămîn acasă. Dumnezeu le-a făgăduit tuturor frumosul, însă celor ce se luptă le dă mai mare răsplată decît celor ce rămîn acasă,
98. cu o treaptă mai mult, [le dă şi] iertare şi îndurare, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.
99. Îngerii, cînd uciseră pe cei ce păcătuiră în sufletele lor, le ziseră: "De cine vă ţineţi?". Ei ziseră: "Am fost slabi pe pămînt". Ei ziseră: "Oare nu este pămîntul lui Dumnezeu destui de larg ca să fi putut voi purcede de acolo?". Locuinţa unora ca aceştia este iadul, o călătorie destul de rea!
100. Afară de cei slabi dintre bărbaţi, muieri şi copii, ce n-au mijloace şi nu-şi găsesc drum de scăpare, acestora poate că le va ierta Dumnezeu, căci Dumnezeu este foarte iertător.
101. Cel ce trebuie să pribegească pe drumul lui Dumnezeu va afla pe pămînt multe adăposturi şi bogăţii. Cel ce se depărtează de la casa sa, ca să purceadă la Dumnezeu şi la trimisul său, şi-l ajunge moartea, răsplata aceluia este la Dumnezeu, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.
102. Dacă purcedeţi în ţară, atunci nu păcătuiţi dacă scurtaţi rugăciunea, temîndu-vă că vă vor ataca cei necredincioşi, căci cei necredincioşi vă sînt duşmani răsvădiţi.
103. Dacă eşti tu [14] la ei şi te ridici la rugăciune cu ei, atunci să se ridice o parte din ei cu tine şi să apuce armele. Iar după ce s-au închinat, să se puie după voi şi să vie cealaltă parte, care nu s-a rugat şi să se roage cu tine; şi ei să fie cu pază şi să apuce armele lor. Doresc doar cei necredincioşi ca să negrijiţi armele şi uneltele voastre, ca să poată năvăli asupra voastră deodată. Nu păcătuiţi dacă depuneţi armele pe timpul ploii, sau dacă sînteţi bolnavi, însă luaţi seama. Dumnezeu a hotărît pentru cei necredincioşi o pedeapsa ruşinoasă.
104. Dacă aţi împlinit rugăciunea, atunci aduceţi-vă aminte de Dumnezeu, ori de staţi sau şedeţi, sau zăceţi pe coaste. Dacă sînteţi în pace, atunci împliniţi rugăciunea întreagă, căci rugăciunea este orînduită celor credincioşi pentru timpuri hotărîte.
105. Nu fiţi cu nepăsare la căutarea unui popor [necredincios], chiar dacă aţi suferi greutăţi, căci şi ei suferă greutăţi precum şi voi, pe cînd voi puteţi nădăjdui în Dumnezeu, iar ei nu pot nădăjdui, căci Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
106. Noi ţi-am trimis scriptura în adevăr, ca să judeci între oameni precum ţi-a arătat Dumnezeu: deci, nu te certa cu înşelătorii, ci roagă-L pe Dumnezeu de iertare: Dumnezeu este iertător, îndurat.
107. Nici nu te lupta pentru aceia care se înşeală întreolaltă, căci Dumnezeu nu-iubeşte pe înşelătorii cei păcătoşi.
108. Ei se ascund înaintea oamenilor, însă nu se pot ascunde înaintea lui Dumnezeu, căci El e la ei, cînd născocesc ei noaptea vorbe care nu-i plac, căci Dumnezeu ştie ce fac ei.
109. Iată, în viaţa lumii acesteia aţi fost voi apărătorii lor, însă cine îi va apăra în ziua învierii înaintea lui Dumnezeu, sau cine le va fi scut?
110. Cei ce-au făcut rău sau au păcătuit, apoi se roagă de iertare, acela pe Dumnezeu îl află iertător, îndurat.
111. Cine a făcut păcat, sieşi şi l-a făcut,căci Dumnezeu e ştiutor, înţelept.
112. Cel ce a făcut păcat sau nedreptate şi pune aceasta pe seama unui ne vinovat, se încarcă cu înşelăciune şi nedreptate răsvădită.
113. De n-ai fi avut mila şi îndurarea lui Dumnezeu, ar fi cercat o parte din ei să te amăgească, însă ei se amăgesc numai pe sine înşişi şi nu pot să-ţi strice nimic, căci Dumnezeu ţi-a trimis scriptura şi înţelepciunea şi te-a învăţat ceea ce n-ai ştiut, şi harul lui Dumnezeu a fost mare asupra ta.
114. Nu este nimic bun în partea cea mai mare a vorbelor lor falnice, doar numai la ceia care sfătuiesc milostenii sau cuviinţă, sau bine între oameni. Iar cei ce fac aceasta din dor ca să placă lui Dumnezeu, primesc răsplată mare.
115. Însă cine este împotriva trimisului, măcar că i s-a lămurit drumul adevărat şi se întoarce spre alt drum decît cel al credincioşilor, de la acela Ne vom întoarce, precum s-a întors şi el şi-l vom lăsa să ardă în iad; rău este drumul într-acolo.
116. Dumnezeu nu-i iartă celuia ce face asemenea cu Dumnezeu o fiinţă, însă toate celelalte, afară de aceasta, cui voieşte. Cel ce face o fiinţă asemenea cu Dumnezeu, rătăceşte foarte mult.
117. Ei cheamă, afară de Dumnezeu, fiinţe femeieşti şi-l cheamă pe Satan cel răzvrătitor.
118. Dumnezeu l-a blestemat pe el şi el zise: "Voi să iau o parte anumită din robii tăi şi să-i amăgesc şi să le stîrnesc pofte rele şi să le poruncesc să taie urechile dobitoacelor şi să schimbe făpturile lui Dumnezeu". [15] Cine-şi ia, afară de Dumnezeu, pe Satan ca scut, este răsvădit pierdut.
119. El le face făgăduinţe şi le stîrneşte pofte rele; însă ceea ce făgăduieşte Satan este numai înşelăciune.
120. Locuinţa lor este iadul şi ei nu vor afla scăpare de acolo.
121. Cei ce cred şi fac bine îi vom duce în grădini pătrunse cu rîuri pe desupt; acolo vor petrece în veci, ceea ce a făgăduit Dumnezeu în adevăr; şi ce e mai adevărat decît vorba lui Dumnezeu?
122. Nici pofta voastră, nici pofta celor ce au scriptura [va fi împlinită], cel ce face rău, să i se răsplătească şi să nu se afle, afară de Dumnezeu, nici scut, nici ajutor.
123. Cel ce face bine, fie bărbat sau muiere, şi dacă e credincios, aceia vor intra în rai şi nu vor suferi nici cît de puţină nedreptate.
124. Cine are credinţa mai frumoasă decît cel ce supune faţa sa lui Dumnezeu şi face urmînd credinţa lui Avraam celui dreptcredincios? Dumnezeu l-a primit pe Avraam ca prieten.
125. Ale lui Dumnezeu sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi Dumnezeu le cuprinde pe toate.
126. Şi ei te vor întreba despre muieri. Spune: "Dumnezeu v-a învăţat despre ele şi v-a vestit în scriptură despre orfanii femeieşti, cărora nu le daţi ceea ce este orînduit pentru aceştia şi pe care nu voiţi să le luaţi în căsătorie, şi despre copiii cei slabi, şi că trebuie să fiţi cu dreptate faţă de orfani, căci binele ce-l faceţi îl cunoaşte Dumnezeu."
127. Dacă o soţie se teme de mînia sau lepădarea soţului ei, atunci nu păcătuieşte dacă se împacă ei cu bine, căci împăcarea e foarte bună. Sufletul se întoarce spre zgîrcenie; însă dacă vă purtaţi bine şi vă temeţi de Dumnezeu, atunci ştie Dumnezeu ce faceţi.
128. Nu puteţi să vă purtaţi deopotrivă cu [toate] muierile voastre, chiar dacă aţi voi; deci nu vă întoarceţi cu totul [de la vreuna din muierile voastre], ci lăsaţi-le în îndoială: însă dacă vă împăcaţi şi vă temeţi de Dumnezeu, atunci este Dumnezeu iertător, îndurător.
129. Iar dacă se despărţesc, atunci Dumnezeu poate pe amîndoi să-i înzestreze cu avuţia Sa, căci Dumnezeu este cuprinzător, înţelept.
130. Şi ale lui Dumnezeu sînt cele din ceruri şi de pe pămînt. Noi le-am poruncit celor ce au primit scriptura înaintea voastră, precum şi vouă, ca să se teamă de Dumnezeu; şi dacă sînteţi necredincioşi - sînt ale lui Dumnezeu cele din ceruri şi de pe pămînt, căci Dumnezeu este avut, măreţ.
131. Ale lui Dumnezeu sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi Dumnezeu e scut îndeajuns.
132. Dacă voieşte El, poate să vă ia, o, voi, oamenilor, şi să puie alţii [în locul vostru], căci Dumnezeu are putere la aceasta.
133. Dacă voieşte cineva răsplată în lumea aceasta - la Dumnezeu e răsplată pentru lumea aceasta şi cea de apoi, căci Dumnezeu aude, vede.
134. O, voi, cei ce credeţi, rămîneţi la adevăr, mărturisind înaintea lui Dumnezeu, fie chiar împotriva voastră sau a părinţilor voştri, sau a rudelor voastre, fie faţă de avuţi sau sărmani, căci Dumnezeu este mai aproape de ei. Deci, nu urmaţi poftei, ca să vă abateţi [de la dreptate]. Orişicum vă întoarceţi şi orişiunde vă îndreptaţi, tot Dumnezeu ştie ceea ce faceţi.
135. O, voi, cei ce credeţi, credeţi în Dumnezeu şi în trimisul său şi în scriptura pe care a descoperit-o încă înainte. Iar cel ce nu crede în Dumnezeu, în îngerii Săi, în scriptura Sa, în trimisul Său şi în ziua de apoi, rătăceşte foarte mult.
136. Cei ce cred, apoi nu cred, apoi iarăşi cred, apoi nu cred, apoi sporesc în necredinţă, Dumnezeu nu le iartă şi nu-i duce pe drumul cel drept.
137. Vesteşte-le celor făţarnici, că pentru ei este pedeapsă dureroasă.
138. Cei ce-şi iau ca scut pe cei necredincioşi, înlocui credincioşilor, pot să caute la dînşii putere? Doar toată puterea este la Dumnezeu.
139. El doară v-a descoperit în scriptură: "Dacă veţi asculta de semnele lui Dumnezeu, ei [16] nu vor crede în ele şi-şi vor bate joc de ele"; deci, nu şedeţi cu ei, doar dacă vorbesc ei de alte lucruri [17]; altfel aţi fi asemenea cu ei; Dumnezeu însă îi va aduna pe cei făţarnici şi pe cei necredincioşi cu toţii în iad.
140. Cei ce vă pîndesc zic, dacă Dumnezeu vă dă biruinţă: "Oare n-am fost noi cu voi?" Iar de cîştigă necredincioşii un folos, ei zic: "Oare n-am fost noi mai tari decît voi şi nu v-am apărat faţă de cei credincioşi?" însă Dumnezeu va judeca între voi în ziua învierii şi Dumnezeu nu va face drum celor necredincioşi împotriva credincioşilor.
141. Cei făţarnici încearcă să-l înşele pe Dumnezeu, însă El îi înşală pe ei. Cînd împlinesc rugăciunea, stau ei alene, ca să fie văzuţi de oameni, însă la Dumnezeu nu se gîndesc decît foarte puţin.
142. Ei se clatină între acestea, nu sînt nici aici, nici acolo, însă pe cine-l duce Dumnezeu în rătăcire, pentru acela [18] nu vei afla drum.
143. O, voi, cei ce credeţi, nu-i luaţi pe cei necredincioşi, ca scut în locul credincioşilor. Voiţi să-i daţi lui Dumnezeu o putere răsvădită [19]?
144. Cei făţarnici vor ajunge în fundul cel mai adînc al focului şi nu vei afla ajutor pentru ei.
145. Afară de cei ce se căiesc, se îndreaptă, ţin tare la Dumnezeu şi sînt sinceri în credinţa lor faţă de Dumnezeu, aceştia se ţin la cei credincioşi, iar Dumnezeu le va da credincioşilor mare răsplată.
146. Cum să vă pedepsească Dumnezeu, dacă sînteţi mulţumitori şi credincioşi? Doar şi Dumnezeu este mulţumitor, înţelept.
147. Nu-i place lui Dumnezeu vorba rea în obşte, doar dacă a păţit cineva nedreptate, căci Dumnezeu aude, ştie.
148. Dacă descoperiţi o faptă bună, sau o ascundeţi, sau iertaţi răul, atunci Dumnezeu este iertător, puternic.
149. Cei ce nu cred în Dumnezeu şi în trimişii Săi şi voiesc să facă deosebire între Dumnezeu şi trimis ii Săi şi zic: "Credem în unii şi nu credem în alţii", şi voiesc să-şi caute un drum mijlociu,
150. aceştia sînt în adevăr necredincioşi, şi pentru cei necredincioşi am pregătit Noi pedeapsă ruşinoasă.
151. Cei ce cred în Dumnezeu şi trimişii Săi şi nu fac deosebire cu vreunul dintre ei, acelora le vom da răsplata lor, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.
152. Cei ce au scriptura vor cere ca să trimiteţi o scriptură din cer. Au cerut doar de la Moise lucru şi mai greu, zicînd: pe Dumnezeu pe faţă!". Atunci i-a pălit trăznetul pentru păcatul lor. După aceea şi-au făcut viţelul [de aur] deşi au venit la ei semne răsvădite. însă Noi le-am iertat aceasta şi am dat lui Moise putere răsvădită.
153. Şi Noi am ridicat asupra lor muntele [20], cînd [am încheiat] legămînt cu ei şi le-am zis: "Intraţi pe poartă, închinîndu-vă!". Deci, le-am mai zis: "Nu călcaţi Sabatul!" şi am încheiat cu ei legămînt puternic.
154. Dară pentru că au frînt legămîntul lor şi n-au crezut în semnele lui Dumnezeu şi au omorît profeţii pe nedrept şi au zis: "Inimile noastre nu sînt tăiate împrejur!" - în adevăr Dumnezeu i-a semnat cu pecete pentru necredinţa lor şi ei nu vor crede decît numai puţini,
155. şi pentru că n-au crezut şi au vorbit minciuni mari asupra Mariei... [21]
156. Ei au zis: "Noi l-am omorît pe Mesia Isus, fiul Mariei, trimisul lui Dumnezeu". Ei însă nu l-au omorît şi nu l-au răstignit, ci pe altul, care le părea asemenea, însă părerile felurite în privinţa acestuia sînt numai îndoieli, pentru că ei n-au despre aceasta cunoştinţă, ci urmează numai unor presupuneri. Ei însă cu bună seamă nu l-au omorît, ci Dumnezeu l-a ridicat la sine, căci Dumnezeu e puternic, înţelept [22].
157. Cei ce au scriptura, vor crede toţi în El, înainte de ce vor muri; însă în ziua învierii va fi El martor împotriva lor.
158. Jidovilor le-am oprit, din pricina păcatelor lor, [mult] bine ce le-a fost iertat, pentru că au abătut pe mulţi de la drumul lui Dumnezeu.
159. Şi au luat camătă, măcar că le-a fost oprit, şi-au mîncat averea oamenilor pe nedrept. Şi celor necredincioşi dintre ei le-am pregătit pedeapsă dureroasă.
160. Însă celor ce sînt puternici în pricepere între ei şi celor credincioşi, care cred în ceea ce ţi s-a trimis ţie şi s-a trimis înaintea ta şi celor ce împlinesc rugăciunea, dau milostenie şi cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi, acestora le vom da răsplată mare.
161. Noi Ne-am descoperit înaintea ta, precum Ne-am descoperit înaintea lui Noe şi a profeţilor după el, precum Ne-am descoperit înaintea lui Avraam, Ismael, Isaac, lacov şi a seminţiilor înaintea lui Isus, Iov, lona, Aaron şi Solomon, iar lui David i-am dat Noi psalmi.
162. Cîţiva trimişi ţi i-am numit Noi de-nainte, alţi trimişi nu ţi i-am numit. Cu Moise a vorbit Dumnezeu însuşi.
163. Trimişii au bine-vestit, însă au şi îndemnat ca să nu aibă oamenii dezvinuiri faţă de Dumnezeu după [ce au venit cei] trimişi, căci Dumnezeu este puternic, înţelept.
164. Dumnezeu doar va fi martor pentru ceea ce ţi s-a trimis, căci ţi-a trimis după înţelepciunea Sa. Şi îngerii vor mărturisi, însă Dumnezeu e îndeajuns ca martor.
165. Cei necredincioşi, care i-au abătut şi pe alţii de la drumul lui Dumnezeu, rătăcesc foarte.
166. Cei necredincioşi şi nelegiuiţi nu vor fi iertaţi de Dumnezeu. Ei nu vor fi ocîrmuiţi pe drumul drept,
167. ci pe drumul iadului, acolo vor rămîne în veci; pentru Dumnezeu este aceasta uşor.
168. O, voi, oamenilor, trimisul a venit la voi cu adevărul de la Domnul vostru, deci credeţi şi va fi mai bine pentru voi şi chiar dacă nu credeţi, totuşi sînt cele din ceruri şi de pe pămînt ale lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
169. O, voi, cei cu scriptura, nu treceţi hotarele credinţei voastre şi nu vorbiţi despre Dumnezeu alta decît numai adevărul, într-adevăr, Mesia Isus, fiul Mariei, este un trimis al lui Dumnezeu şi cuvîntul Său pe care l-a pus în Maria şi duhul Său. Credeţi în Dumnezeu şi în trimisul Său şi nu spuneţi nimic despre treime, opriţi-vă de asta şi va fi mai bine pentru voi. Dumnezeu e doar un unic Dumnezeu. Mărire Lui! El să aibă un fiu? A Lui este ceea ce e în ceruri şipe pămînt, căci Dumnezeu e scut îndeajuns.
170. Mesia nu este aşa de semeţ, ca să nu fie robul lui Dumnezeu, nici chiar îngerii, care sînt [aşa de] aproape [de Dumnezeu].
171. Cel ce e prea semeţ, ca să fie robul Său, şi se îngîmfează, pe aceia îi va aduna la El cu toţii.
172. Celor ce cred şi fac bine, le va da El răsplata lor, mărind-o după harul Său, iar pe cei semeţi şi îngîmfaţi îi va pedepsi cu pedeapsă dureroasă.
173. Şi ei nu vor afla scut şi ajutor afară de Dumnezeu.
174. O, voi, oamenilor, a venit de la voi o dovadă de la Domnul vostru şi noi v-am trimis o lumină răsvădită; iar cei ce cred în Dumnezeu şi ţin tare la El, pe aceia îi va aduce la Sine cu îndurare şi milă şi-i va ocîrmui la Sine pe drumul cel drept.
175. Ei te vor mai întreba. Spune: "Dumnezeu va învăţa în privinţa rudelor depărtate: dacă un bărbat moare fără copii şi are o soră, atunci primeşte aceasta jumătate din ceea ce a lăsat el în urmă, iar el o moşteneşte, dacă n-are ea copii. Dacă sînt două [surori], atunci primesc ele două treimi din ceea ce a lăsat el în urmă. Dacă sînt fraţi şi surori, atunci primeşte fiecare bărbat atît cît două muieri. Dumnezeu vă învaţă ca să nu rătăciţi, căci Dumnezeu cunoaşte toate.

XXIV. SURA LUMINII

Din Medina şi este cu şaizeci şi patru de semne

ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL MILOSTIV, ÎNDURĂTOR

1. O sură pe care am trimis-o Noi şi am făcut-o lege şi am trimis în ea semne răsvădite, ca să vă lăsaţi îndemnaţi.
2. Pe curvă şi pe curvar biciuiţi-i pe fiecare cu cîte o sută de bice şi să nu vă apuce pentru ei îndurare împotriva judecăţii lui Dumnezeu, dacă credeţi în Dumnezeu şi în ziua de apoi. Şi să fie martori la pedeapsa lor o parte din credincioşi.
3. Curvarul să nu se căsătorească decît cu o curvă sau păgînă şi curva să nu se căsătorească decît cu un curvar sau un păgîn; şi aceasta este oprit pentru cei credincioşi.
4. Cei ce defăima muieri cinstite, apoi nu aduc patru martori, bicuiţi-i cu optzeci de bice şi nu mai primiţi mărturie de la ei cîndva, căci ei sînt nelegiuiţi,
5. afară de cei care pe urmă se căiesc şi se îndreaptă; Dumnezeu doar este iertător, îndurător.
6. Cei ce defăimă pe soţiile lor şi n-au martori, afară de sine înşişi, să mărturisească de patru ori înaintea lui Dumnezeu că este adevărat,
7. şi a cincea oară, ca să vie blestemul lui Dumnezeu asupra sa, dacă este mincinos.
8. Dară să împingă de la ea pedeapsa, dacă ea va mărturisi de patru ori la Dumnezeu că este el mincinos,
9. şi a cincea oară, ca să vie mînia lui Dumnezeu asupra ei, dacă a spus el adevărul.
10. Şi fără de mila lui Dumnezeu asupra voastră şi fără de îndurarea Lui şi dacă Dumnezeu n-ar fi iertător, îndurător...
11. Cei ce au adus minciuna, cîţiva din voi, nu cred că aceasta ar fi un rău pentru voi, ba că ar fi un bine pentru voi. Fiecărui bărbat din voi să-i fie ceea ce şi-a agonisit din păcat, iar cel ce a luat asupra sa ca să-l mărească, pentru acela să fie pedeapsă mare.
12. De ce, cînd aţi auzit aceasta, nu cugetară credincioşii şi credincioasele întru sine lucrul bun şi nu ziseră: "Aceasta este minciună răsvădită?"
13. De ce nu aduseră pentru aceasta patru martori? însă pentru că nu aduseră patru martori, sînt aceştia mincinoşi înaintea lui Dumnezeu
14. Şi fără de mila lui Dumnezeu asupra voastră şi fără de îndurarea lui în lumea de acum şi cea de apoi, v-ar fi ajuns o pedeapsă mare pentru ceea ce aţi răspîndit, cînd aţi scos-o cu limbile voastre şi aţi vorbit cu gurile voastre ceva ce n-aţi ştiut şi aţi ţinut de ceva uşor ceea ce la Dumnezeu este lucru mare.
15. Şi de ce, cînd auzirăţi, n-aţi zis: "Ni se cuvine ca să vorbim despre aceasta?" Mărire Ţie! Aceasta este o minciună mare.
16. Dumnezeu vă îndeamnă, ca să nu faceţi ceva asemenea vreodată, dacă sînteţi credincioşi.
17. Şi Dumnezeu vă face răsvădite semnele, şi Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
18. Acei cărora le place ca să se răspîndească lucruri ruşinoase asupra credincioşilor, pentru ei este pedeapsă dureroasă
19. în lumea de aici şi de apoi. Şi Dumnezeu ştie, dar voi nu ştiţi.
20. Şi fără de mila lui Dumezeu asupra voastră şi fără de îndurarea Lui şi de n-ar fi Dumnezeu îndurător, milostiv...
21. O, voi, cei ce credeţi, nu urmaţi paşilor lui Satan, căci cel ce urmează paşilor lui Satan porunceşte lucru ruşinos şi oprit. Şi fără de îndurarea sa nici unul din voi nu ar fi curat cîndva. însă Dumnezeu curăţeşte pe cine voieşte şi Dumnezeu aude, ştie.
22. Şi să nu jure cei avuţi şi bogaţi dintre voi, că nu vor mai da nimic rudelor şi sărmanilor şi celor ce purced pe drumul lui Dumnezeu, ci să ierte şi să uite. Oare nu aţi dori ca Dumnezeu să vă ierte şi vouă? Dumnezeu este iertător, îndurător.
23. Cei ce defăimă muieri cinstite, care sînt nebăgătoare de seamă, însă credincioase, sînt blestemaţi, în lumea de acum şi cea de apoi, şi pentru ei este pedeapsă mare.
24. Într-o zi vor mărturisi împotriva lor limbile lor şi mîinile lor şi picioarele lor, pentru ceea ce au făcut.
25. În ziua aceea le va răsplăti Dumnezeu după cuviinţă şi ei să ştie că Dumnezeu este adevărul răsvădit.
26. Cele rele pentru cei răi şi cei răi pentru cele rele, şi cele bune pentru cei buni şi cei buni pentru cele bune. Aceştia vor fi curaţi cu privire la ceea ce se vorbeşte despre ei, - iertare şi îngrijire măreaţă!
27. O, voi, cei ce credeţi, nu intraţi în case care nu sînt casele voastre, pînă ce n-aţi cerut îngăduire şi n-aţi salutat locuitorii lor. Aceasta este mai bine pentru voi. Poate vă lăsaţi îndemnaţi.
28. Şi dacă nu aflaţi pe nimenea acolo, nu intraţi pînă nu vi se îngăduie; şi dacă vi se spune: "întoarceţi-vă!", atunci întoarceţi-vă; aceasta e mai curat pentru voi şi Dumnezeu ştie ce faceţi.
29. Nu vă este păcat, dacă intraţi în casele nelocuite, de vă este de folos. Şi Dumnezeu ştie ce faceţi pe faţă şi într-ascuns.
30. Spune credincioşilor ca să plece privirile lor şi să-şi păzească ruşinea lor. Aceasta e mai curat pentru ei. Dumnezeu doar ştie ce fac ei.
31. Şi spune către cele credincioase ca să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească ruşinea lor şi să nu-şi descopere frumuseţea lor, afară de ceea ce e pe dinafară, şi să-şi puie văluri asupra sînurilor, şi să nu-şi descopere frumuseţea, afară de înaintea bărbaţilor lor sau a părinţilor, sau a părinţilor bărbaţilor lor, sau a fiicelor lor, sau a fiilor bărbaţilor lor, sau a fraţilor lor sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor sau a celor care îi stăpîneşte dreapta lor, sau a slujitorilor lor, care n-au mădulare de bărbat, sau a copiilor, care nu se uită la goliciunea muierilor. Şi ele să nu bată cu picioarele, ca să ştie ce ascund ele din frumuseţea lor. Şi întoarceţi-vă cu toţii la Dumnezeu, o, voi, credincioşilor, poate vă va merge bine.
32. Şi căsătoriţi-i pe cei necăsătoriţi şi pe cei cinstiţi dintre robii şi roabele voastre. Dacă sînt sărmani, Dumnezeu îi face bogaţi din mila Sa. Şi Dumnezeu este cuprinzător, ştiutor.
33. Şi să trăiască în curăţenie acei ce nu află pe nimenea pentru căsătorie, pînă ce Dumnezeu îi va îmbogăţi din Mila Sa. Şi celor pe care îi stăpîneşte dreapta voastră care cer o carte, scrieţi-le dacă ştiţi ceva bun în aceasta şi daţi-le din averea lui Dumnezeu pe care v-a dat-o vouă. Şi nu siliţi roabele voastre la curvie, dacă voiesc ele să rămîie curate, căutînd folosul vieţii lumeşti. Iar dacă unul le sileşte, atunci, după ce le-a silit, Dumnezeu este iertător, îndurător.
34. Şi Noi am trimis la voi semne răsvădite şi cele ce s-au întîmplat în asemenea fel înaintea voastră şi îndemnarea pentru cei ce se tem de Dumnezeu.
35. Dumnezeu este lumina cerurilor şi a pămîntului... El seamănă cu o firidă, în care este o candelă şi candela este în sticlă şi sticla este ca o stea sclipitoare. Ea se prinde de un pom binecuvîntat, de un măslin, ce nu e nici de la răsărit, nici de la apus, al cărui ulei aproape luminează, fără să-l fi atins focul - lumină peste lumină. Dumnezeu ocîrmuieşte la lumina Sa pe cine voieşte şi Dumnezeu face pilde pentru oameni şi Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile.
36. În casele în care a dat voie Dumnezeu ca să se preamărească şi să se vestească numele Său, îl laudă dimineaţa şi seara
37. bărbaţii pe care nu-i opreşte nici negoţul, nici marfa de la amintirea lui Dumnezeu şi de la împlinirea rugăciunii şi darea milosteniilor, de frică, înaintea unei zile în care se întorc inimile şi ochii,
38. pentru ca Dumnezeu să le răsplătească faptele lor cele mai frumoase şi să le adauge harul Său; şi Dumnezeu îngrijeşte pe cine voieşte, fără măsură.
39. Iar faptele necredincioşilor sînt ca o nălucire pe şes, pe care ţine cel însetat, că e apă, pînă ce, cînd vine la ea, nu se află nimica, însă el află că Dumnezeu îi plăteşte întreaga socoteală. Şi Dumnezeu este grabnic la socoteală.
40. Sau ca întunecimea de pe marea adîncă, pe care o acoperă unda, peste care este o undă, asupra căreia este un nour - întunecimi, una peste alta - cînd întinde cineva mîna sa, aproape nu o vede. Şi căruia nu-i dă Dumnezeu lumină, acela n-are lumină.
41. N-ai văzut că pe Dumnezeu îl preamăresc toate cele din ceruri şi de pe pămînt şi păsările, întinzînd aripile? Fiecare cunoaşte rugăciunea sa şi lauda sa şi Dumnezeu ştie ce fac ei.
42. Şi a lui Dumnezeu este stăpînirea în ceruri şi pe pămînt şi la Dumnezeu duce drumul.
43. Oare n-ai văzut că Dumnezeu alungă nourii, apoi îi împreună, apoi îi face grămezi? Şi tu vezi ploaia ieşind din mijlocul lor. Şi El trimite munţi din cer, în care este grindină, şi El nimereşte cu aceasta pe cine voieşte, şi o întoarce de la cine voieşte. Strălucirea fulgerului Său răpeşte aproape vederile.
44. Dumnezeu schimbă noaptea cu ziua; între aceasta este o pildă pentru cei ce văd. Şi Dumnezeu a făcut toate vietăţile din apă. Şi între ele sînt unele care umblă pe pîntecele lor, şi unele care umblă pe două picioare, şi unele care umblă pe patru. Dumnezeu face ce voieşte şi Dumnezeu are putere asupra tuturor lucrurilor.
45. Noi am trimis semne răsvădite şi Dumnezeu îl ocîrmuieşte pe cine voieşte pe drum drept.
46. Şi ei vor zice: "Noi credem în Dumnezeu şi în trimisul Său!" apoi se întoarce o parte din ei de la aceasta, şi aceia nu sînt credincioşi.
47. Şi de ar fi chemaţi la Dumnezeu şi la trimisul său, ca să judece ei, atunci o parte din ei s-ar abate.
48. De ar fi însă la ei adevărul, ar veni şi ei la El cu umilinţă.
49. Oare este în inimile lor boală, sau se îndoiesc ei sau se tem că Dumnezeu şi trimisul Său vor fi nedrepţi faţă de ei? Ba, ei sînt nelegiuiţi.
50. Vorba credincioşilor, cînd sînt chemaţi la Dumnezeu şi la trimisul Său, ca să judece între ei, este că ei zic: "Noi auzim şi ascultăm!" Şi lor le merge bine.
51. Iar cel ce ascultă de Dumnezeu şi de trimisul Său şi se sfiieşte de Dumnezeu şi se teme de El, aceştia sînt fericiţi.
52. Şi ei jură la Dumnezeu jurămîntul cel mai greu, că dacă le vei porunci, ei vor purcede. Spune: "Nu juraţi! Ascultare se cuvine! Dumnezeu ştie ce faceţi!"
53. Spune: "Ascultaţi de Dumnezeu şi ascultaţi de trimisul Său!" Şi dacă întoarceţi spatele, atunci este pe el ceea ce purtaţi voi; iar dacă ascultaţi de El, atunci sînteţi bine ocîrmuiţi şi trimisul este îndatorit numai la propovăduire răsvădită.
54. Dumnezeu a făgăduit celor ce cred dintre voi şi se poartă bine că-i va face pe ei urmaşi pe pămînt, cum i-a făcut urmaşi pe înaintaşii lor, şi le va întări lor legea lor pe care a ţinut-o de bună pentru ei, şi că le va da siguranţă în schimb pentru frica lor; "Ei să-Mi servească, ei nimic să nu-Mi facă tovarăş!" Iar cei ce sînt necredincioşi după aceasta, aceia sînt nelegiuiţi.
55. Şi împliniţi rugăciunea şi daţi milostenii şi ascultaţi de trimis; poate veţi afla îndurare.
56. Nu crede că necredincioşii pe Dumnezeu pot să-L slăbească pe pămînt. Locuinţa lor este focul. Rău e drumul încolo.
57. O, voi, cei ce credeţi, să ceară voie de trei ori ca să intre aceia pe care îi stăpîneşte dreapta voastră şi aceia care n-au ajuns vîrstnicia: înaintea rugăciunii de dimineaţă şi cînd lepădaţi hainele voastre la miazăzi şi după rugăciunea de sară - cele trei goliciuni ale voastre. Nu vine asupra voastră, nici asupra lor păcat de acestea, cînd unul din voi îl înconjură pe altul. Aşa vă dă Dumnezeu semne răsvădite şi Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
58. Şi cînd au ajuns copiii voştri la vîrstnicie, să ceară îngăduire, precum au cerut îngăduire înaintaşii lor. Aşa vă dă Dumnezeu semne răsvădite şi Dumnezeu este ştiutor, înţelept.
59. Şi văduvele dintre muieri care n-au nădejde la căsătorie, nu au păcat dacă leapădă hainele lor, fără ca să dezvelească frumuseţea lor. Însă este mai bine pentru ele dacă se reţin. Şi Dumnezeu aude, ştie.
60. Nu este păcat pentru cel orb şi nu este păcat pentru cel şchiop, şi nu este păcat pentru cel bolnav şi nici pentru voi dacă mîncaţi în casele voastre sau în casele părinţilor voştri, sau în casele maicelor voastre, sau în casele fraţilor voştri, sau în casele surorilor voastre, sau în casele unchilor voştri după tată, sau în casa mătuşilor voastre după tată, sau în casa unchilor voştri după mamă, sau în casa mătuşilor voastre după mamă, sau în aceea de la care aveţi cheie, sau a prietenului vostru. Nu păcătuiţi, dacă mîncaţi împreună sau deosebit.
61. Şi dacă intraţi în casă, salutaţi-vă, întreolaltă cu salutare de la Dumnezeu, cu una bună, binecuvîntată. Aşa vă face Dumnezeu răsvădite semnele, ca sale pricepeţi.
62. Credincioşi sînt numai cei ce cred în Dumnezeu si în trimisul Să şi dacă s-au adunat la el pentru o treabă, nu ies pînă ce n-au cerut îngăduire. Aceia care cer de la tine îngăduire, aceia cred în Dumnezeu şi în trimisul Său. Şi dacă cer îngăduire pentru vreo treabă a lor, îngăduie cui voieşti din ei şi roagă de iertare pe Dumnezeu pentru ei. Dumnezeu este iertător, îndurător.
63. Nu faceţi avorbirea trimisului între voi, precum e avorbirea la voi întreolaltă. Dumnezeu îi cunoaşte pe cei ce se furişează dintre voi, căutînd scut la alţii. Şi să se ferească cei ce se împotrivesc poruncii Sale, ca să nu-i ajungă ispita pedeapsă dureroasă.
64. Oare nu este a lui Dumnezeu tot ce e în ceruri şi pe pămînt? El ştie cum stă treaba şi, într-o zi vor fi ei aduşi înapoi la El şi El le va vesti ceea ce au făcut ei. Şi Dumnezeu ştie toate lucrurile.


Note:
[1] Această sură se numeşte astfel pentru că tratează despre drepturile şi datorinţele muierilor.
[2] Adam.
[3] Eva.
[4] I.e. roabele sau sclavele voastre.
[5] Înainte de Mohammed, era datina că, dacă murea un bărbat, apoi moştenea ruda sa cea mai aproape şi haremul său, i.e. muierile sale. Aceasta o opreşte, aici, Mohammed.
[6] I.e. înainte de a fi publicat Coranul.
[7] Aceasta pentru că la roabe nu se poate presupune o creştere aşa de bună ca la muierile libere.
[8] I.e. cu care aţi încheiat un legămînt.
[9] Conf. II, 61: "Să fiţi momiţe lepădate".
[10] Jidanii şi creştinii.
[11] Două zeităţi ale arabilor păgîni; Taghut este, aici, nume colectiv pentru toţi idolii.
[12] Mohammed.
[13] I.e. îi mustră conştiinţa.
[14] Mohammed.
[15] Per usum sexualem contra natura şi prin adorarea lor ca zei.
[16] Jidovii.
[17] I.e. nu disputaţi nicicînd cu jidovii chestiuni religioase.
[18] I.e. între credinţă şi necredinţă.
[19] Ca să vă pedepsească.
[20] Conf. nota la II. 60: după tradiţia iudaică în Talmud, a ridicat Dumnezeu muntele Sinai asupra israelienilor zicînd: "Dacă veţi primi legea, e bine, dacă nu, apoi aici e mormîntul vostru".
[21] Adaugă: pentru aceea i-am blestemat.
[22] Această credinţă cu privire la răstignirea lui Isus se află şi la multe secte vechi gnostice creştine.