Coranul, biblia Islamului

Citiţi un fragment din această carte.

Coranul, biblia Islamului, astăzi este tradus în toate limbile culte europene. Acest fapt m-a determinat şi pe mine să întocmesc o traducere românească, pentru ca să adaug astfel o piatră la edificarea literaturii lumii, care în timpul mai nou, începe să devină şi proprietatea literaturii româneşti.

Înainte de toate, voiesc să fac cunoscut onoratului cititor în ce fel am purces la alcătuirea scrierii de faţă. Ca bază la traducere mi-a servit ediţia lui C. Fluegel. Am avut înaintea mea şi trei traduceri germane, şi anume cele efectuate de Boysen, Ullmann şi Henning. Traducerea lui Boysen este o parafrază foarte îndepărtată de originalul arab, totuşi reproduce bine cuprinsul acestuia şi de aceea adeseori este de folos drept comentariu.

Ullmann se află ceva mai aproape de original, totuşi încă este parafrastic, pe cînd cel mai aproape de original e Henning, a cărui traducere este cea mai de folos, deşi conţine unele scăderi, cauzate prin nebăgarea de seamă a autorului. Cea mai mare silinţă mi-am dat-o să mă apropii cît se poate de mult de originalul arab. Am pus preţ mare pe o reproducere cît se poate de exactă a textului arab şi nu m-am sfiit să imit după putinţă şi dicţiunea arabă, atît cît o permite firea limbii româneşti. Aşa este traducerea mea mai aproape de original, decît traducerea lui Henning, mai cu seamă că am evitat toate greşelile acestuia. Aici trebuie să subliniez că această traducere este cu totul a mea şi numai a mea. Dacă n-am ţinut cont de rima originalului, aceasta nu mi-o va lua nimeni în nume de rău, mai cu seamă cunoscătorul în cauză, care ştie că pe zeci de pagini versetele se încheie tot cu aceeaşi rimă, ceea ce în limba română ar fi cu totul imposibil. Acestea le-am luat în parte de la Boysen, în parte de la Ullmann, de la Henning, sau de la Noldeke (vezi mai jos), sau le-am alcătuit eu însumi, sau le-am transcris de pe aiurea, fără să-mi pot aduce aminte de unde le-am luat. Cu privire la Introducere de observat că nu-mi arog nici o pretenţie la originalitate.

Introducerea mea este de fapt ceva cu totul secundar şi are drept scop să-l lămurească pe cititor cu privire la unele împrejurări, fără cunoaşterea cărora Coranul în cea mai mare parte, ar rămînea cu totul neînţeles. Capitolele I, II şi IV din Introducere le-am tradus aproape verbal după Introducerea lui Henning. Mi-au plăcut acolo foarte multe, căci se dă în formă concisă aproape tot ce trebuie să se ştie cu privire la istoria arabilor înainte de Mahomed, la istoria lui şi la învăţăturile fundamentale ale Islamului. Capitolul III la Henning, care ar vrea să conţină o istorie a Coranului, mi-a părut mult prea slab şi lacunar, de aceea nu l-am putut întrebuinţa. Am făcut, deci, un extras din renumita istorie a Coranului de Noldeke, cea premiată de "Academie des Inscriptions" din Paris. Acest op (XXII + 258 pagini) este pînă în ziua de astăzi lucrarea cea mai exactă şi mai valoroasă cu privire la Coran, cum o mărturiseşte însuşi Henning. De aceea, cred că nu am greşit dacă am dat un sumar din ea, în capitolul III, al Introducerii mele. în genere, trebuie să observ că sub referinţele în care mă aflu nici nu mi-ar fi fost posibil să scot la iveală o introducere a Coranului, care să poată avea vreo pretenţie la originalitate, în acest scop, mi-ar fi trebuit să cercetez zeci de ani întreaga literatură arabă, mai cu seamă aceea care nu a putut fi examinată de Noldeke. Şi cît de imensă este această literatură, o ştie fiecare cunoscător al Orientului. Deci, mulţumească-se onoratul cititor cu ceea ce am putut să-i ofer din slabele mele puteri şi să mă ierte, dacă va afla cumva scăderi în lucrarea mea. Omul este nedeplin şi, de aceea, nici nu poate produce ceva deplin. Dorinţa mea este ca scrierea de faţă să dea impuls la o studiere mai temeinică a Orientului, din partea clerului nostru, şi ca acesta să cunoască mai cu temei mahomedanismul, care a adus atîta daună bisericii noastre.

Să dea Dumnezeu!

(Mănăstirea Dragomirna, în ziua celui întru Sfinţi părintelui nostru Silvantru, papa Romei 1910.)