Pippa Lee - secretele vieţii unei femei tavă

Citiţi un fragment din această carte.


Cum face de-i suportă toate toanele de artist? Cum face de-l inspiră şi-l ajută să fie mai creativ, mai bun, mai motivat în munca lui? Cum poate să trăiască în umbra lui, deşi e la fel de talentată, de strălucitoare şi are măcar la fel de multe lucruri de spus?

Am o listă lungă de întrebări pe care le încerc - uneori ca prietenă, alteori ca jurnalist - pe pielea artiştilor pe care-i întâlnesc. Sau a nevestelor lor.

Şi-ntre răspunsul "nu e nimic special, ne iubim" şi gestul prin care capul este mişcat în lateral către stânga sau către dreapta în semn că intru într-o lume interzisă, e un spectru larg de reacţii. Reacţii care ascund o magie pe care încerc s-o intuiesc printre rândurile scrisorilor din biografiile celebre, printre jurnalele la fel de celebre, printre gesturile pe care le văd în familiile de artişti pe care le cunosc. Fiind voyeur prin viaţa lor.

M-am gândit întotdeauna că e nevoie de o fineţe a detaliului şi de o dantelărie a cuvintelor, un rafinament special al scriiturii pentru ca cineva să poată descrie lumea pe care o femeie o creează în jurul unui artist, fără să o demitizeze, fără să-i spulbere magia. Şi mai e nevoie de o privire analitică şi de o detaşare care vine după ce ai trăit şi tu toate astea, le-ai experimentat volens nolens.

M-am bucurat să le găsesc la Rebecca Miller.

Am citit cartea Vieţile secrete ale Pippei Lee în paralel cu o serie de interviuri pe care scriitoarea, regizoarea şi actriţa Miller le-a acordat de-a lungul timpului. Mă pregăteam pentru un interviu cu ea speculând lansarea cărţii în România când, de fapt, ca să fiu sinceră, ea mă interesa mai ales ca soţie a lui Daniel Day Lewis şi fiică a celebrului Arthur Miller.

Pe măsură ce citeam sau vizionam înregistrări ale unor interviuri, am descoperit însă o femeie care a experimentat multe în viaţa ei, uneori năbădăioasă, alteori plină de emoţii şi de încercări grele. Apoi am citit cartea. Într-o seară. În câteva ore, nelăsând-o din mână.

Cartea nu e o operă care va schimba cursul literaturii, nu prezintă nicio faţă nouă a unei filosofii de viaţă, dar e atât de onestă şi atât de cu garda jos în ceea ce priveşte sentimentele pe care le poate trăi o femeie în relaţia cu un bărbat celebru, încât dai pagină după pagină aşteptând cu nerăbdare să vezi cât de departe va merge în dezvăluiri.
"Am scris ceea ce ştiu fără să fie o autobiografie. În felul acesta m-am protejat, scrierea e autentică, dar nu îmi expune viaţa.", mi-a spus Rebecca Miller mai târziu în interviu. Cu toate acestea de fiecare dată când mă gândesc la descrierile din carte le pot proiecta cu uşurinţă pe evenimente din viaţa ei. Ştiu, nu e corect, dar e inevitabil.

Pippa Lee e nevasta perfectă de artist: inteligentă, mereu zâmbitoare, devotată, frumoasă şi gospodină, iar cartea descrie cu o atenţie uimitoare a detaliului sacrificiile şi eforturile pe care le fac femeile care aleg să rămână "doar" neveste. Femei care reuşesc după o reţetă care rămâne mereu secretă, să creeze în jurul bărbaţilor lor o lume protectoare, o platformă perfectă pentru ca ei să se poată dezvolta artistic, să poată progresa profesional.

Eu numesc genul acesta de creaturi aproape nepământene "femei tavă"; femei care le oferă mâncarea bărbaţilor lor în tăvi atât de bine lustruite încât sunt transformate în adevărate oglinzi care reflectă tot ceea ce au ei mai bun, mângâindu-le orgoliul şi vanităţile, încurajându-i după eşecuri, dispărând graţios la succes, pentru ca gloria să fie doar "a lui". Cred că sunt foarte rare femeile acestea şi, cel mai uşor, le găseşti la braţul unui mare artist, chiar dacă uneori sunt doar neveste de anonimi.

Ce face Rebecca Miller cu cartea asta e însă să întoarcă oglinda către femeia tavă, să te lase să vezi nişte detalii intime incredibile. Cum e grija permanentă pentru protejarea orgoliului de artist al soţului. Sau iubirea "diferită" pe care o mamă poate să o poarte de la un copil la altul, în funcţie de temperamentul lui. Sau frustrările şi temerile venite din trecerea de la o viaţă în care ai fost eroina principală la zilele în care urmăreşti să anticipezi orice detaliu care ar putea dauna dispoziţiei celui care ţi-e soţ.

"Să fii nevastă de artist nu este o profesie recunoscută, dar aceste femei creează o lume întreagă în jurul unui bărbat care altfel ar bântui îngrozit şi nesigur într-un birou sau studio rece şi neprimitor. Munca lor nu e apreciată. Astăzi femeile se uită la acest gen de nevastă şi spun «dar nu face nimic toată ziua». Nu e adevărat. Ele au în grijă o lume întreagă," mi-a spus Miller în interviu şi dacă trebuie să citiţi cartea asta e fie şi pentru că puteţi simţi un pic din parfumul acestei lumi interzise.

Recunosc e tot o formă de voyeurism, dar e calea cea mai uşoară pentru că poate fi al dracului de greu să trăieşti asta pe pielea ta; să fii o femeie tavă.

Notă: Citiţi un interviu realizat de Cristina Bazavan cu Rebecca Miller, autoarea acestei cărţi.