Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Oameni ai nimănui


Dumitru Crudu

10.09.2008
Editura Cartier
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dumitru Crudu
Oameni ai nimănui
Editura Cartier, 2007




*****

Intro
Dumitru Crudu s-a născut la 8 noiembrie 1967, în satul Flutura, din judeţul Ungheni, Republica Moldova.

Este absolvent al Universităţii "Transilvania" din Braşov. În anul 1999, împreună cu Marius Ianuş, lansează un nou curent literar, fracturismul, printr-un manifest publicat în revistele "Paralela 45" şi "Vatra". Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Teatrale din Republica Moldova. Comentator cultural la Radio Europa Liberă, biroul din Republica Moldova.

Texte publicate: Falsul Dimitrie (poezie), Editura Arhipelag, Tîrgu-Mureş, 1994; E închis vă rugăm nu insistaţi (poezie), Editura Pontica, Constanţa, 1994; Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente (poezie), Editura Paralela 45, Piteşti, 1996; Falsul Dimitrie Crudu (poezie), Editura Vinea, Bucureşti, 2003; Pooooooooooate (poezie), editura Vinea, Bucureşti, 2004; Crima sîngeroasă din staţiunea violetelor (teatru), Editura Arc, Chişinău, 2001; Salvaţi Bostonul (teatru), Editura Cartier, Chişinău, 2001; Alegerea lui Alexandru Suţo (teatru), Editura UNITEXT, Bucureşti, 2004; Duelul şi alte texte (teatru), Editura EIKON, Cluj, 2004; Le septième kafana (coautori Nicoleta Esinencu şi Mihai Fusu), Editions L'espace d'un instant, Paris, 2004; Un concert la violă pentru cîini, Editura XEROX, Chişinău, 2004; Steaua fără... Mihail Sebastian, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2006.

*****

Notă: Îi mulţumesc în mod special regizorului spectacolului Oameni ai nimănui, Vitalie Drucec, care m-a ajutat să îmbunătăţesc textul şi să-i găsesc actuala structură. Îmi exprim recunoştinţa faţă de trupa Teatrului "Eugene Ionesco" pentru aportul pe care l-a avut la crearea spectacolului şi, în acelaşi timp, la îmbogăţirea textului. Cîteva replici din piesă aparţin actorilor şi actriţelor care au jucat în spectacol. De asemenea, îi mulţumesc lui Andrei Sochircă pentru traducerea în italiană a unor fragmente din text.

Personaje:

ALEXANDRU
MARCO
MARIA
PRIMA FEMEIE
A DOUA FEMEIE
A TREIA FEMEIE
A PATRA FEMEIE
SIGNORAELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă)
ADOLESCENTUL
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE
SILVIA
VITALIE

SCENA l

O piaţă din faţa autogării. Aut obuzele pornesc unul după altul. Lumea ia cu asalt un autobuz care pleacă la Roma. Printre pasageri e şi Alexandru.

ALEXANDRU (arată spre cei din jurul său): Nimeni nu mai vrea să mai stea în ţara asta. Nimeni. Nimeni nu mai vrea să aştepte timpuri mai bune. Toţi se duc. Pur şi simplu fug. Toată lumea îşi face bagajele. Se depărtează bărbaţi, femei, tineri, bătrîni, medici, ingineri, agronomi, arhitecţi, vînzători, şoferi. Pleacă prietenii mei din şcoală, amicii mei din facultate, colegii mei de serviciu, verii şi surorile mele. Nici măcar nu mai am cu cine ieşi la o cafea, în Flutura nu a mai rămas nici un prieten de-al meu sau vreo rudă de-a mea mai apropiată.

Autobuzul goneşte pe şosea. Alexandru arată spre ceea ce vede afară.

Sînt atîtea localităţi în care au rămas doar bătrînii. în curînd, am putea ajunge o ţară fără locuitori. Toţi ştiu lucrul ăsta, dar toţi se evaporă de aici, inclusiv eu. Treaba asta o repetă aproape zilnic cei de la radio şi televiziune, dar şi ei ar rupe-o din loc, dacă li s-ar ivi ocazia, aşa cum am făcut şi eu. Cîţi bani se fac pe seama noastră, a celor care urcăm în autobuzele astea aglomerate, în trenurile cenuşii sau ne înghesuim în containerele camioanelor. Sînt unii care s-au ajuns pur şi simplu făcînd paşapoarte false, vize la negru, contracte de muncă inexistente, transportîndu-ne, ilegal, în Europa. La mulţi le convine că noi o luăm la sănătoasa. La foarte mulţi le surîde că noi o tăiem din gară, că ne cărăm de aici anume noi, care votăm mereu contra, care sîntem nemulţumiţi şi ne revoltăm, care vrem să schimbăm ceva, care gîndim şi vrem să trăim cit de cit omeneşte, care sîntem bolnavi de tuberculoză, care nu avem dinţi în gură, care avem acasă părinţi bătrîni, care avem soţii şomere, care avem copii mici, care nu avem unde munci şi care nu ştim unde vom dormi la noapte. Cuiva îi pică bine la stomac că noi o ştergem de aici. Pentru că vă amintiţi vorba aia (oare cine-a spus-o?): nu există omul, nu-i nici problema.

Schimbare de cadru. E tot o autogara, dar, de data aceasta, o autogara din Roma în care sosesc zeci de autobuze din Republica Moldova. Lumea coboară uşor speriată, dar şi fericită în acelaşi timp. Se îmbrăţişează. O femeie îmbrăţişează un stîlp de la ieşirea din autogara.

Vă spun foarte sincer, ai mei nici nu ştiu că am plecat, şi unde anume. Dar eu m-am pornit spre Italia. Mi-am făcut viza la negru şi, iată-mă-s, în Italia. Sînt în Italia!

Se aude sirena unei maşini de poliţie. Alexandru se uită speriat înjur.

Deocamdată însă, nu am putut face nici măcar un ban.


SCENA 2

O piaţă din Roma. Un bărbat între două vîrste împinge un cărucior în care e un bătrîn îmbrăcat în pijama şi în papuci de casă.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Allora, ragazzi! Questo è il mio padre. Signori, attenzione, questo è il mio padre. Ho bisigno di qualcuno per curarlo.
PRIMA FEMEIE: Ce zice?
A DOUA FEMEIE: Ce îndrugă ăsta?
A TREIA FEMEIE: Ştie cineva de aici ce vrea ăsta sau nu?
VITALIE: Mi se pare că...
A PATRA FEMEIE: Ce ţi se pare?
VITALIE: Nu, nu mi se pare nimic.
A DOUA FEMEIE: Hai vorbeşte, că numai tu înţelegi ce spune.
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Questo è il mio padre. Signori, attenzione, questo è il mio padre. Ho bisigno di qualcuno per curarlo.
A PATRA FEMEIE: Zi mai repede ce-a croncănit.
VITALIE: Zice că ăsta este tatăl lui şi că are nevoie de cineva care să-l... îngrijească, pare-mi-se, asta a spus.
MARIA: Dar nu eşti sigur?
VITALIE: Nu prea sînt.
PRIMA FEMEIE: Dar eu cred că anume asta a spus. Signori, eu vreau să-l îngrijesc pe tatăl dumneavoastră.
A DOUA FEMEIE: Signori, pot să stau eu cu tatăl dumneavoastră!
SILVIA: Signori, luaţi-mă, vă rog, pe mine!
A TREIA FEMEIE: Mai bine luaţi-mă pe mine! Eu mă pricep la bătrîni. Eu am experienţă. Eu l-am îngrijit pe tatăl meu, care nu se mişcă din pat şi care, acum, a rămas singur acasă şi mă aşteaptă să mă întorc.
A PATRA FEMEIE: Eu ştiu cum să-i fac pe bătrîni să uite că sînt bătrîni!

Toată lumea îl asaltează pe italianul între două vîrste.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Calmi, calmi, ragazzi! Abiate pazienza! Pagherò molto bene.
PRIMA FEMEIE: Ce-a zis? Am impresia că a spus ceva al dracului de important!
A DOUA FEMEIE: Mi se pare că vorbea despre mine.
A TREIA FEMEIE: Ce-a zis? Spune mai repede ce a zis?
VITALIE: A zis că plăteşte...
PRIMA FEMEIE: Şi mai departe şi-a mai grăit?
VITALIE: Numai atîta a spus.
A DOUA FEMEIE: Ba a mai bolborosit ceva.
A TREIA FEMEIE: Şi eu parcă am auzit că a mai debitat ceva.
PRIMA FEMEIE: Dumneata încerci să ne duci cu preşul.
A DOUA FEMEIE: Dumneata ascunzi ceva de noi.
A PATRA FEMEIE: Ştiind că noi nu înţelegem italiana.
VITALIE: Eu nu încerc să tăinuiesc nimic.
A TREIA FEMEIE: Domnule, ai să-ţi găseşti naşul cu mine.
VITALIE: A zis că plăteşte foarte bine.

Toată lumea îl asaltează pe italianul între două vîrste.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Calmi, calmi, ragazzi! Abiate pazienza! Purtroppo, io devo partire per un anno per i problemi di lavoro.
A PATRA FEMEIE: Şi acum ce-a mai cîntat?
PRIMA FEMEIE: Nu încerca să ne bărbiereşti, Vitalie, că va fi rău de dumneata.
VITALIE: A zis că va sta un an de zile în Spania, cu serviciul...
A DOUA FEMEIE: Să stea şi zece.
A TREIA FEMEIE: Ce-mi pasă mie unde o să se care? S-o întindă măcar şi în Africa!
VITALIE: Zice că nu ar vrea să-şi lase tatăl, singur, în Roma, pentru că ţine foarte mult la babacul său.
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Non posso lasciarlo da solo, gli voglio molto bene. Per me i soldi non contano un cazzo.
PRIMA FEMEIE: Şi acuma ce-a mai cîrîit? Ce-a mai croncănit acuma?
VITALIE: A zis că, pentru el, lovelele nu sînt o problemă.
PRIMA FEMEIE: Signori, luaţi-mă pe mine!
A DOUA FEMEIE: Mă ofer eu să-l îngrijesc pe tatăl dumneavoastră, signori!
A TREIA FEMEIE: Mai bine ca mine nimeni nu o să-l îngrijească pe tatăl dumneavoastră! Eu am să-i spăl picioarele în fiecare seară!

Toată lumea îl asaltează pe italianul între două vîrste.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Ma c'è un problema: lui è pazzo...
PRIMA FEMEIE: Îl va angaja doar pe cel care ştie să facă pizza? Eu ştiu să gătesc pizza, signori! Eu ştiu să prepar pizza!
A DOUA FEMEIE: Tu nu ştii să prepari pizza, Vera! Pe cine încerci tu să tromboneşti? Signori, eu mă descurc la pizza!
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Non pizza, lui è pazzo, lui è malato di mente, poverino. Si può buttare dai balcone in ogni momento, oppure ti puoi trovare improvvisamente con una sedia in testa.
PRIMA FEMEIE: Şi acum ce trăncăneşte?
VITALIE: Spune că tatăl lui e nebun. Spune că este cam violent şi că poate sări în orice clipă de pe balcon sau îşi poate trage un scaun în cap cînd nici nu te aştepţi la una ca asta.
PRIMA FEMEIE: Cum, e nebun?
VITALIE: Da, Vera, e nebun. A luat-o pe arătură.
A DOUA FEMEIE: Signori, luaţi-mă pe mine, că eu am fost infirmieră la Costiujeni!
A TREIA FEMEIE: Nici măcar în Italia nu pot scăpa de nebuni!
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Ci vuole un bel cane da guardia per lui.
VITALIE: El caută un cîine. Atunci de ce dracului pierdem timpul degeaba?

Lumea dă să se împrăştie.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Ho bisigno di qualcuno per curarlo, per fare un bel cane da guardia per lui.
VITALIE: Ba nu, lui nu-i trebuie un cîine. El are nevoie de cineva care să-l îngrijească la fel ca un cîine.
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Mio padre. Lui è pazzo. Lui è malato di mente, poverino. Allora, ci sono dei volontari? Nessuno?
ALEXANDRU: Domnule, eu vreau să-l îngrijesc pe tatăl dumneavoastră!
PRIMA FEMEIE: Cum? Tu? Signori, eu m-am oferit prima. Signori, eu am fost infirmieră la Costiujeni! Luaţi-mă pe mine, signori!
ALEXANDRU: Vera, mii de scuze, dar eu am fost primul. Domnule, eu vreau să-l îngrijesc pe tatăl dumneavoastră!

Toată lumea dispare. Italianul între două vîrste împinge căruciorul spre Alexandru. Se uită precipitat la ceas.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Benissimo. Sono molto contento. Mă c'è ancora un altro problema: con lui è meglio din non comunicare. Non reagisce a nessuna parola, ora non capisce neanche l'italiano, anche se tempo fa parlava perfettamente quattro lingue.
ALEXANDRU: Ce zici? Ce ai vrea să fac? Cum să-l îngrijesc? Cînd ai să mă plăteşti?
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Reagisce solo alia frequenza della voce: guando la voce è alta vuol dire che non sei contento di lui, quando e bassa, invece, vuol dire che sei contento. L'ultimo infermiere ha finito in ospedale - gli ha lanciato una bottiglia in testa. Vi lascio qualche soldo per la spese. Lo stipendie vi lo mando ogni mese. Buona fortuna e molta pazienza. Ciao! Abbiate cura di voi! Ci sentiamo per telefono.
ALEXANDRU: Din păcate, n-am înţeles nici o boabă. Ce vrei de la mine? Ce ai vrea să fac? La ce te aştepţi de la mine? Nu înţeleg nimic. Da' parcă-i pe asta, important e că mi-am găsit de lucru!

Italianul între două vîrste îşi cercetează grăbit ceasul, se întoarce, deschide uşa şi pleacă, fără a se mai uita în urmă, la Alexandru si la tatăl său.


SCENA 3

Un palier de imobil la care se află mai multe apartamente, în unul dintre acestea se aud zgomote şi ţipete. Cineva sparge tot ce găseşte în casă. Se aud scaune izbite de pereţi. Se aud foarte clar sticlele aruncate în perete şi sunetele pe care le fac cioburile care sar în toate părţile. Apoi uşa se deschide şi cineva ţîşneşte, speriat, afară.

ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Săriţi! Mă omoară!

Bate în uşa care se află în stingă, dar nu-i deschide nimeni, apoi bate în uşa din dreapta, dar nu urmează nici un răspuns.

ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţa): Săriţi! Mă omoară!

Nici o reacţie pe scară.

ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă se adresează spectatorilor): Ajutaţi-mă! Vă rog, ajutaţi-mă!

Se deschide uşa din stingă. Se iţeşte capul cuiva.

CINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Ce s-a întîmplat?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid ): A aruncat cu un scaun în mine!
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Şi noi cu ce te putem ajuta?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): El vrea să mă ucidă!
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Da, înţeleg, dar noi cu ce-ţi putem fi de folos? ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): El e nebun. E ţăcănit. E sonat. A căpiat. A turbat.
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Intră încoace şi piteşte-te aici! Mai repede.
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Eu nu vreau să mă ascund nicăieri.
CINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: I togda şto tî hoceşi? (în română: Şi ce mai vrei?)
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Să interveniţi!
CINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Dar cum?
ALEXANDRU: Prego, faceţi ceva să-l potolesc ca să nu spargă tot ce e în casă şi, mai ales, lucrurile de valoare. Fiul lui nu o să-mi ierte asta niciodată şi o să mă pună pe mine să plătesc daunele.
CINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Domnule, linişteşte-ţi descreieratul, ca să nu dea buzna aici sticleţii, căci acum nu am stare să stau la poveşti cu poliţaii. Poate altă dată. Domoleşte-ţi zărghitul mai iute, că altfel o să te calmăm noi pe tine. Dă-i un adormitor.
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Intră la noi şi doseşte-te Mai repede. Vera, spune-i să intre la noi! Apoi, abandonează-ţi ţicnitul.
CINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Undi, la noi? Tu îţi dai sama şi vorgheşti?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Eu nu vreau samă ascund nicăieri şi nici nu vreau să-l părăsesc.
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Te temi că o să te găsească?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Nu, nu mă tem. Eu vreau doar să-l cuminţesc. Mie îmi zice Alexandru. Eu sînt din Moldova.
O FEMEIE (acum iese pe palier): Şi noi tot din Moldova sîntem. Mie îmi zice Vera. Eu am fost infirmieră la Costiujeni. Am călătorit spre Roma cu acelaşi autobuz. Nu mai ţii minte?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Ah, da, acum îmi amintesc. Am venit cu acelaşi autobuz. Dumneavoastră stăteaţi lîngă şofer?
PRIMA FEMEIE (se apropie de Alexandru): Exact, stăteam lîngă şofer.
ALEXANDRU: Şi cochetaţi cu pilotul. PRIMA FEMEIE: Şi-ai zîs, blea?
A DOUA FEMEIE: Da nu te mai oftica aşa, Vera, că omul nu ţi-a zis nimic de rău.
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII Şl CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: De ce nu-l laşi naibii pe nebun?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Deoarece primesc bani, pentru că e dus cu pluta.
A DOUA FEMEIE (cea de-a doua care se iţise în capul uşii, iar acum a ieşit afară, pe palier): Bun serviciu ţi-ai mai găsit: să supraveghez un ţăcănit.
ALEXANDRU: Dar ce să fac, dacă nu mi-am găsit altceva, ce să fac?
PRIMA FEMEIE: Dar ţi-ai căutat altceva?
Alexandru ţine uşa cu spatele, ca să nu iasă nebunul afară.
A DOUA FEMEIE: Dar ai încercat să-ţi găseşti altceva?
ALEXANDRU: Sigur că da. Am mers peste tot, dar nimeni n-a vrut să mă angajeze.
A TREIA FEMEIE: Scuză-mă, dar eu nu prea am timp să stau la poveşti. Eu ar cam trebui să mă retrag pentru că am atîtea de făcut.

Alexandru ţine uşa cu spatele, ca să nu iasă nebunul afară.

ALEXANDRU: Vă rog, nu vă îndepărtaţi. Prego, nu mă lăsaţi singur. El împinge uşa. N-omai pot ţine. Mă tem că va ţîşni afară.
A PATRA FEMEIE: Nici eu nu am cînd sta la taclale.
ALEXANDRU: De faţă cu fiul lui, acum zece minute, s-a aruncat asupra mea cu un scaun. Mă tem să nu se arunce şi acum. Mă tem să nu aibă şi acum ceva în mînă. Poate, un cuţit.
PRIMA FEMEIE: Ce tot vorbeşti acolo? Dumnezeule!
ALEXANDRU: El e dus cu sorcova. El e dement.

Nebunul împinge uşa. Alexandru cade. Cele două femei ţipă. Nebunul aleargă spre ieşirea din bloc.

ALEXANDRU: Nu-l lăsaţi să iasă din bloc. înşfăcaţi-l de un picior. Dacă dispare, nu ştiu cum şi unde l-aş mai putea găsi şi o să rămîn şomer. Prindeţi-l! Îngrădiţi-i calea! Nu-i daţi voie să iasă din bloc! În Italia e atît de greu să-ţi faci rost de un job. Nu vreau să-mi pierd obiectul muncii mele. Dacă rămîn fără acest serviciu, cine o să mă ia în altă parte? Cine o să-l angajeze altundeva pe un individ venit din Moldova, despre care aici nimeni n-a auzit nimic, nici măcar unde e pe hartă?

Se mai deschid două uşi. Apar un bărbat şi o femeie.

ALEXANDRU: Baraţi-i calea şi vă fac cinste după aia cu colţunaşi cu brînză şi cu un Negru de Purcari de la mama lui.

Toţi aleargă în urma nebunului să-l prindă. Aleargă pe scările blocului.

ALEXANDRU: Prindeţi-l. Prego, nu-l lăsaţi să iasă din bloc.
SILVIA: Închideţi uşa de la intrare
VITALIE: L-am găbjit. Să-i ard una?
ALEXANDRU: Nu trebuie. Mai bine ajutaţi-mă să-l duc în casă.
PRIMA FEMEIE: Dar el nu vrea să meargă nicăieri.
SILVIA: El se împotriveşte.

Nebunul dă din mîini şi din picioare şi vrea să se rupă din mîinile lor. Pe rînd, se întredeschid uşile şi lumea îi urmăreşte pe furiş.

ALEXANDRU: Să-l luăm pe sus.
VITALIE: Apucaţi-l de mîini şi de picioare. Acum să-i plesnesc una?
ALEXANDRU: Nu, prego, nu. Nu-mi molestaţi obiectul muncii mele.

Alexandru deschide uşa apartamentului şi toată echipa intră înăuntru.

VITALIE: Îl lăsăm aici?
ALEXANDRU: Mai bine să-l ducem în camera de oaspeţi şi să-l lăsăm acolo.
PRIMA FEMEIE: Aşa, liber?
A DOUA FEMEIE: S-ar putea să se arunce şi asupra noastră sau să încerce să fugă din nou.
ALEXANDRU: Uşa am încuiat-o.
PRIMA FEMEIE: Dar dacă ne atacă şi pe noi?
SILVIA: Să-l legăm de braţele căruciorului.
VITALIE: E o idee bună.

Cel de-al doilea bărbat îl leagă pe nebun de braţele căruciorului. Acesta deja nu se mai mişcă. S-a cuminţit.

VITALIE: Ei, unde sînt colţunaşii şi vinul promis?
ALEXANDRU: Vi-i aduc imediat.
SILVIA: Şi chiar vrea să te omoare, zdreanţă asta?
ALEXANDRU: încă nu mi-am dat seama ce vrea.
PRIMA FEMEIE: Şi des păţeşti aşa?
A DOUA FEMEIE: În fiecare zi îţi face asemenea spectacole?
ALEXANDRU: Nu. Doar înainte sau după ce-l vizitează fiul lui. Nu ştiu care-i legătura, dar este una.
SILVIA: Stranie coincidenţă.
VITALIE: Şi mai poţi?
ALEXANDRU: Altceva ce-mi mai rămîne să fac? Pur şi simplu nu am încotro. Dacă aş avea o altă ofertă, l-aş lăsa dracului chiar în clipa asta, dar o altă propunere n-am şi nici nu se zăreşte nimic la orizont. Astăzi e foarte greu să-ţi găseşti un serviciu la Roma.

Vitalie vrea să-i tragă o palmă. Alexandru îl înşfacă de braţ.

ALEXANDRU: Prego.
VITALIE: Dar ăsta a vrut să-ţi izbească un scaun în cap.
ALEXANDRU: Nu-l atinge.
VITALIE: Ar trebui să-l punem la punct.
ALEXANDRU: Lasă-l în pace.
VITALIE: Nu te înţeleg.
ALEXANDRU: Totuşi, doar datorită lui am şi eu de lucru.
VITALIE: Dar tot el a vrut să te ucidă.
ALEXANDRU: Pentru că e nebun.
VITALIE: Ei,vezi?
ALEXANDRU: E bine că nu e zdravăn la minte, pentru că aşa am şi eu de lucru.
SILVIA: Dar de ce totuşi a vrut să fugă în oraş?
ALEXANDRU: Habar n-am Fără nici o pricină.

Alexandru îi serveşte cu vin şi colţunaşi.

SILVIA: Eu cred totuşi că ar trebui să-l părăseşti.
VITALIE: Dă-l dracului de fraier.
ALEXANDRU: Dar unde să mă duc? Aici de bine, de rău am unde locui, în primele zile cînd am venit în Italia, dormeam într-un autobuz abandonat, într-o bună zi însă, autobuzul ăla s-a pornit şi eu m-am trezit la mama dracului. A doua zi m-au dat afară de la cafeneaua unde lucram ca paznic fiindcă n-am ajuns la timp în tură.
VITALIE: Înseamnă că ai mai avut un servici?
ALEXANDRU: Da, dar l-am pierdut chiar a doua zi. Şi altceva nu mi s-a mai propus după aceea decît să stau cu acest nebun.
PRIMA FEMEIE: Dar de ce ai uşchit-o de acasă?
ALEXANDRU: Ca să fac bani. Şi voi, de ce aţi spălat putina?
A DOUA FEMEIE: Tot din cauza asta ne-am cărăbănit şi noi.
ALEXANDRU: Şi ce faceţi aici?
PRIMA FEMEIE: Eu o îngrijesc pe grăsana de dedesubt.
A DOUA FEMEIE: Eu sînt chelneriţă, iar în blocul ăsta închiriez o garsonieră.
A TREIA FEMEIE: Eu sînt croitoreasă.
A PATRA FEMEIE: A ia bezrabotnaia! (în română: Iar eu sînt şomeră!)
VITALIE (arată spre Silvia şi el): Iar noi am ajuns abia astăzi. Vom locui la familia de la parter. Silvia le va face de mîncare şi le va spăla hainele. Iar eu... Eu încă nu am nici o slujbă.

Toată lumea bea vin.

PRIMA FEMEIE: Să-i dăm şi lui un pahar.

Alexandru îi dă un pahar cu vin nebunului.

A DOUA FEMEIE: Cum îl cheamă?
ALEXANDRU: Marco.
A TREIA FEMEIE: Marco, hai să ciocnim!

Ciocnesc. Nebunul îl bea pînă la fund.

SILVIA: Încă mai ştie să ciocnească şi să bea.
A PATRA FEMEIE: Nu ştiam că nebunilor le place să pilească.
SILVIA: Iar eu nu ştiam că se dau în vînt după vinul nostru.

Alexandru îl dezleagă pe nebun.

SILVIA: Dar nu vă temeţi că v-ar putea din nou izbi cu ceva în cap?

Nebunul se uită spre o fotografie înrămată, de pe perete.

ALEXANDRU: Nu, gata, s-a potolit. Atunci cînd se uită la fotografia aia de pe perete, este un semn clar că s-a liniştit.
A DOUA FEMEIE: Da ce-i cu fotografia aia?
ALEXANDRU: Este fotografia soţiei lui, care l-a părăsit acum patru ani.
PRIMA FEMEIE: Acum şi eu ar cam trebui să plec, ca să văd ce-mi face grăsana.
A DOUA FEMEIE: Nici eu nu mai pot rămîne mai mult.
SILVIA: Dacă o să mai ai nevoie de noi, cheamă-ne. Cu toate că, acum, sper că n-o să mai încerce să te pocnească. Mi se pare că acum pur şi simplu vrea să mănînce.

Toată lumea pleacă. Rămîn singuri Alexandru şi bătrînul italian nebun.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer