Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Zăbovind în Malta, omagiu viu adus Istoriei


Karin Budrugeac

21.10.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
O călătorie până în Malta este ca o întoarcere, fără prea mult dichis, în trecut. De la primul pas pe pământ maltez, sentimentul este unul de călătorie în timp până prin anii '70, pe o insulă izolată de vacanţă. Culorile uscate mediteraneene, clădirile joase şi nefardate, toată gama de autoturisme mini originale zburdând pe şoselele înguste, identitatea insulei stă într-un je ne sais quoi miniatural şi nepretenţios.


(Peisaj din Comino; dedesubt - Blue Lagoon)
Avionul de la Bucureşti aterizează în primele ore ale dimineţii, vinerea. Primul instantaneu al ţării este aşadar molatec şi somnolent, cu ochii mijiţi la răsăritul soarelui. În jurul insulei, Mediterana are o culoare albastru-safir, iar spre Comino şi Gozo se decolorează în nuanţe de turcoaz.


(Mediterana, vedere din Buggiba)
Nu este prea mare forfotă la primele ore ale dimineţii, când pe străzile pustii circulă doar autocarele ce ne duc la hotel, şi ele, ca toate autoturismele din Malta, cu volanul pe dreapta. Moştenire de la britanici, ca şi obiceiul de a personaliza casele cu nume; fie ele proprii, de sfinţi sau alte sintagme definitorii ca Island's view sau Melita (insula de miere).

Pare aproape imposibil să te orientezi geografic în spaţiul maltez: şoselele nu sunt parcă niciodată drepte, paralele sau perpendiculare, cum suntem obişnuiţi pe continent, ci şerpuite şi întortocheate. Ocolul este la ordinea zilei, ca un obicei local, iar multe din traseele autobuzelor trec şi prin capitală, chiar dacă destinaţia este în altă direcţie. Un şofer de autobuz ne-a confirmat de altfel, zâmbind, impresia: "Dar cum altfel, doar toate drumurile trec prin Valetta!"

Autobuzele sunt mijlocul de transport cel mai folosit de turişti şi localnici deopotrivă, embleme ale insulei care au detronat trenurile încă de prin anii '30. Maltezii se pot mândri astăzi cu o colecţie adorabilă de modele vechi încă în uz, unele dintre ele adevărate piese de colecţie. Înrădăcinate pare-se definitiv în cultura locală, autobuzele tradiţionale malteze sunt uşor de identificat atât după culori (galben cu portocaliu, iar tavanul alb) cât şi după aspectul de microbuze hippie. Staţiile de urcare/oprire nu sunt mereu uşor de găsit la faţa locului dar nu pot fi niciodată prea departe: cel mai lung traseu pe insulă nu depăşeşte 27 km. Şoferii de autobuz iubesc viteza, conversaţia şi frânele bruşte, în ciuda scârţâielilor de protest ale vehiculelor peace and love şi a şuşotelilor îngrijorate ale turiştilor. Cei mai mulţi dintre ei sunt catolici fervenţi: sloganele religioase (God is love, love is God), icoanele şi pozele papale sunt la ordinea zilei la fel ca şi restul foarte aproximativ pe care îl primeşti la plătirea biletului. Bus stop-ul trebuie semnalat din timp, sunând dintr-un clopoţel, ca în ceainăriile bucureştene.


(Autobuz retro, marca Dodge, la porţile Valettei)
La ureche, malteza ne-a părut a fi un amestec de arabă, greacă şi siciliană, foarte pe alocuri cu scăpări oarecum familiare cum ar fi de exemplu prim ministru. În realitate, este o limbă semitică (arabică), derivată din siciliana arabă a secolelor IX-XV la care s-au adăugat împrumuturi vaste din italiană, siciliana actuală, franceză şi mai recent, din limba colonială - engleza.

Istoria insulei este cel puţin impresionantă, dar depăşeşte cu mult cadrul acestui jurnal. Primii maltezi au ajuns aici din Sicilia, după care de-a lungul secolelor insula a fost cucerită de fenicieni şi de greci, de romani (devenind parte din provincia şi mai apoi regatul sicilian), pe urmă de arabi, de Napoleon şi într-un final de englezi, până la independenţa câştigată în 1964. Malta este asociată însă cel mai adesea cu ordinul cavaleresc Ioan botezătorul, însărcinat cu apărarea şi îngrijirea pelerinilor în drumul lor spre Ierusalim. Ordinul s-a aflat la conducerea insulei între 1530 şi 1798, perioadă de mare prosperitate a insulei iar amprenta puternică lăsată asupra culturii malteze se resimte şi astăzi prin numeroasele edificii şi obiceiuri religioase care dăinuie. Voltaire se pare că a spus "rien n'est plus connu que le siège de Malte", referitor la victoria aproape mitică din 1565 a cavalerilor din Malta care au rezistat eroic invaziei otomane.

Frumuseţea Maltei se datorează mult peisajelor marine superbe dar şi imobilităţii aparente a unor locuri încărcate de istorie şi care par uneori pustii, încremenite în timp. După-masa, în timpul siestei obligatorii, magazinele şi restaurantele îşi închid porţile iar localnicii se retrag în casele lor de culoare nougat, în spatele uşilor şi storurilor verzi şi albastre. Sărbătorile religioase locale se lasă cu mult fast, cântece şi culoare, dar şi ele sunt întrerupte în timpul siestei, lăsând statuile imense de sfinţi auriţi să păzească locurile, în tăcere. Abia spre seară se mai risipeşte din toropeala străzilor abandonate, storurile se deschid şi viaţa îşi reia încetişor cursul.


(După-amiază în Mosta, pe strada principală)
În Valetta este de departe agitaţia cea mai mare de pe insulă, dar la mai puţin de 6.200 de locuitori (comparabil cu populaţia din Băile Herculane) aglomeraţia aduce mai degrabă cu cea a unui orăşel animat de provincie decât cu cea a unei capitale europene. "A city of palaces built by gentlemen for gentlemen", după cum a denumit-o un îndrăgostit al Valettei, Benjamin Disraeli, nu trebuie însă subestimat: este un oraş-port cochet, o cetate în miniatură protejată de fortăreţe istorice.

Construită de cavaleri în secolul al XVI-lea, Valetta păstrează aproape intacte multe din edificiile de atunci, printre care fastuoasa Co-Catedrală sfântul Ioan, care adăposteşte două picturi de Caravaggio, impozanta clădire a Parlamentului actual sau Sacra Infirmeria, fostul spital insituit de cavalerii ordinului Sfântul Ioan. În afară de cele 320 (!) de monumente istorice, farmecul Valettei ţine de străduţele pitoreşti populate de mici comercianţi, terasele largi şi umbroase şi briza necontenită a mării.


(Valetta, Co-Catedrala Sf. Ioan, intrarea din vest)
Medina (Mdina) fosta capitală a Maltei, captează din depărtare privirile, cetate încremenită pe o colină din centrul insulei. Astăzi vestigiu-muzeu în aer liber, căci numai 400 de oameni mai locuiesc între zidurile tăcute ale micii cetăţi, dintre care mulţi se îndeletnicesc cu prelucrarea sticlei de Mdina. Liniştea domneşte în the Silent City, iar atmosfera pe străzile înguste de culoarea nisipiului pare ruptă de lume, asemeni unui microcosmos în care s-a oprit timpul. Oraşul se îngemănează azi cu mai modernul Rabat, traversat pe sub pământ de catacombe.


(Piaţă din Mdina, la miezul zilei)
Pentru pasionaţii de arheologie, Malta este un cadou nepreţuit: temple şi vestigii din cele mai vechi timpuri concentrate pe o fâşie îngustă de pământ ieşit din ape. Hipogeumul Hal Saflieni, patrimoniu al umanităţii, este un monument unic, care taie respiraţia: un oraş construit sub pământ, edificiu impresionant de arhitectură în formă negativă. Cum numai un maximum de 80 de vizitatori este admis pe zi, rezervările pentru vizită trebuie făcute cu luni înainte.


(Vedere asupra templelor megalitice de la Hagar Qim)
Malta nu este un paradis all-inclusive de vacanţă, ca alte locuri de la Mediterană, deşi sunt şi aici plaje, hoteluri luxoase, lagune exotice şi facilităţi de scuba-diving. Un concediu în ţara cea mai de sud a Europei este din start atipic şi deconcertant pentru cei obişnuiţi cu răsfăţul facilităţilor turistice mereu la îndemână. În Malta ce aparţine istoriei, clipa trece lent, cu un murmur aparte; este un loc pentru o vacanţă în doi, departe de lume, pe cărări uneori deşertice, în locuri bătute de un vânt uscat şi fierbinte. Sub soarele arid maltez, în liniştea tulburată doar de sunetul valurilor şi de câte un claxon de autobuz şaptezecist, momentul trăit nu are zorzoane, dar este unic, ca gustul de chinină din băuturile răcoritoare tradiţionale şi ca frumoasele litere malteze şi ħ, care nu mai există în niciun alt alfabet al lumii.


(Vedere din tăcuta Mdina, perla Maltei)
Notă: Arhipelagul maltez este o fâşie eterogenă de pământ de numai 316 km2 la sud de Sicilia şi la est de coasta Africii. Doar cele mai mari trei insule sunt locuite - Malta, Gozo şi Comino - cu un total de aproape 420.000 de locuitori, cam o cincime din populaţia Bucureştiului. Malta este membră a Uniunii Europene din 2004, iar din 2008 moneda naţională aici este Euro.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer