Viaţa, ca o vizită

Citiţi o cronică a acestei cărţi.

Căldură înăbuşitoare... Mitică, la servici, citea Sportul. Nu lucra nimeni...

Directorul dormita, cu mapa de hârtii la semnat, în faţă. Cadristul era cică la minister, adică la bufetul ministerului, după telemea bună şi ieftină. Juristul avea procese, dar era la cinema, unde era mai răcoare. Contabilul, în "îndrumare şi control", dar nu la unităţile subordonate, ci la... "Caru' cu bere", cu nişte şefi de unităţi, ca să mai închidă câte un ochi. Cu a şasea halbă în faţă, se uita absent la muştele care se prăseau pe cei trei mici pe care nu-i mai putuse înghiţi. Tov. secretar al Beobe, poreclit "Partidu" , era cică "la sector": stătea, de aseară, cu Dacia, la coadă la benzinărie. Ceilalţi, la câte o şuetă, la câte o cafeluţă de Nechezol, vorba înţeleptului: "Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim"...

Deodată sună telefonul. Secretara întrerupe croşetatul şi răspunde leneş:
- Da. Tu eşti, Daniele? Eu mai am măsline, dar să-l întreb pe tov. director şi pe colegi. Ţine-ne locuri la coadă. Câte? Două-trei.
- Este măsline la colţ! - se aude prin toate birourile şi vreo câţiva pornesc agale, spre coadă.

Acolo, arşiţă şi lume veselă, căci se descărcau butoaiele.
- Hai, dragă, mai repede că se termină orele de serviciu!
- Ce mă ţii, bre, cu calu-n soare?
- Ce măsline au adus?
- Că doar nu de oaie, Doamne iartă-mă!

Şi bancuri.
"Cică un drac a venit speriat la Scaraoschi.
- Ce-i cu tine, mă? Că eu te-am trimis acolo cu o treabă!
- Am şters-o să nu mă halească ăia. Că la o coadă, la cartofi, unul spuse că dacă toamna e aşa, la iarnă mâncăm pe dracu!..."

Apoi a început înghesuiala şi se făcu lumea şi cu măsline.

Mitică, tot la birou, moţăia. Vine unul:
- Măi Mitică, ai să ajungi mare, că uite şi directoru' moţăie pe mapa de semnat... Dar să nu uit, vezi că ai o scrisoare la secretară!
- Scrisoare? Hai că merg s-o iau.

Îi scria un văr din Bacău, de care nu mai ştia demult, că-i luase adresa din cartea de telefon şi îi trimitea o scrisoare de la o rudă din America!
- Măi, drăcie, asta-mi mai lipsea! îşi zise Mitică.

Venise ruda şi în ţară, la alte rude, care, crezându-l bogat, nu-i dăduseră şi adresa lui, ca să nu-i lase şi lui Mitică ceva. Vărul care-i scria l-a cunoscut întâmplător.

Zicea Mitică în sinea lui: "Acuşica am plesnit-o! Trebuie să-l declar la cadre! Au citit scrisoarea şi sunt luat în obiectiv!".

Şi aşa a venit ora de plecare de la serviciu. Mitică, zăpăcit, a semnat condica pe rândul altuia şi a luat, cu chiu, cu vai, autobuzul înnădit, cu acordeon şi remorcă şi cu butelii de gaz pe acoperiş, înghesuială mare, lumea ciucure pe scară. Se împingea şi se certa cu şoferul şi cu ceilalţi. "Veniţi la un ceas, veni-v-ar aia cu coasa!... Ţine cucoană sacoşa cu varză murată mai aşa, că mi-ai umplut pantofii noi cu zeamă!". Iar în autobuz: "Deschide, maică, geamul ăla că mă ia cu ameţeli!... Tovarăşe, ia mâna de pe mine, că ţip!... Portofelul meu! Unde-i portofelul?!".

A pornit şi autobuzul: "De ce nu opreşti bă, în staţie, opri-te-ai la balamuc!... Vă daţi la prima?... Nu, la a doua... Ce-ai cu mine, tovule?... Ba a mă-tii!". Şi tot aşa, până acasă. Acasă i-a spus nevestii de scrisoare.

Muierea, ca muierea:
- Cum ne trimite dolari, îmi iau de la Şop deodorant Rexona, săpun Lux, ciorapi şi o blană!

Zice şi aia mică:
- Mamă, mie să-mi iei o păpuşă care mişcă, nişte ciungă şi blugi veritabili, cu zdrenţe!

Pe Mitică îl durea capul: "Trebuie să le spun şi la partid. O să mă belească!".

A doua zi. Mitică s-a îmbrăcat "la trei aţe": costum, cămaşă albă şi cravată. "Ce ai Mitică, azi? Vreo înmormântare?". "Cam aşa ceva", mormăia el, misterios.

A mers întâi la nea "Partidul".
- Ia loc, tovule, şi cântă!
- Păi să vedeţi ce scrisoare am primit. Asta...
- Ştii ce? Nu mă lua cu scrisori, tovule! Spune ce vrei, că mă grăbesc la sector!
- Eu... am o rudă în America.
- Cum? Şi ai ţinut ascuns, asta, până acum?
- Păi, să vedeţi, scrisoarea...
- Ce scrisoare, tovule?! Te-ai strecurat printre noi şi acum umbli cu scrisori? (Pune mâna pe telefon.) Să trăiţi, tov. director, şi la mai mare! Poftiţi până la Beobe. Am ceva grav!... Alo, Chivo fată, hai cu dosarul lui tov. "Strungăreaţă" până la mine. Care? Al lui Mitică, ce naiba! Şi spune-i secretarei să aducă două cafele. De ce? Lasă că vezi tu! Ia şi hârtie pentru o autobiografie. Are? Lasă că scrie una mai sinceră, tovărăşico! Şi mai rapid, Chivo, că aşteaptă şi tov. director!
- Tovarăşi, avem în faţă un element care s-a strecurat în rândurile noastre, nu a fost cinstit, nu ne-a spus tot, ca un adevărat membru de partid. Noi nu putem tolera...

În drum spre casă, Mitică, parcă răsufla uşurat. Miercuri îl vor da afară din partid, adio şedinţe, adio cotizaţie. Mai bine bea banii ăia!

Dar, l-au retrogradat. S-a apucat de băut, l-a lăsat şi femeia. Când îi era mai greu...

A venit în vizită şi ruda din America. Anunţă la partid, la director, la cadre, la miliţie (în 5 exemplare). Au venit şi neamurile din provincie. Întinde mese, culcă-i. A apărut şi nevestica cu fata, să-mi vadă ruda... "S-a dus pe copcă împrumutul de la C.A.R., am ce plăti un an!", îşi zicea Mitică.

Ăsta, ca americanii: trei pixuri, gumă de mestecat şi cinci cravate lungi şi late... "La voi este Christmas în fiecare zi!", se bucura sincer, ruda. Iar fetiţa: "Când ne trimiţi dolari, nene?"...

În Ţară eram vecini. El e mai tânăr, eu mai cu carte, aşa că îmi zicea "domnu' vecin".
- Domnu' vecin, hai că am o damigeană de coniac, şapte stele, de la prietenii mei Zarea!
- Măi vecine, nu există coniac şapte stele. De câte ori să-ţi spun?
- Lasă, domnu' vecin, că n-o fi prin alte părţi, dar la Zarea este. Hai să vezi cum îţi trosnesc urechile după un gât! Noroc şi la mai mare! Sau la mai tare! Ha, ha, ha! Hai să-ţi arăt un radio-casetofon trăsnet! Îl dau ieftin... Gata! De data asta mă însor. Am aflat o femeie bună şi necăjită. Şi tânără şi curată. Fetiţa ei îmi spune "tată" şi mă iubeşte, mă iubeşte, mânca-o-ar tata!
- Dar mă-sa? Mă-sa te iubeşte?
- Hai, că iar mă iei în băşcălie, domnu' vecin. Şi tot aşa, azi, mâine, până ce într-o zi a dispărut vecinul Mitică.

L-am întâlnit în America, după un an şi ceva. A rămas cu gura căscată, când m-a văzut la uşă. Mi-a zis, mai târziu, că în primul moment crezuse că m-au trimis "ăia", după el... Acum mă lua cu "tu".
- Să nu-mi mai spui "Mitică". Aici sunt "Maic". M-am dat după ei, ca să găsesc giob. Lasă că vezi tu cum e p-acilea! Să vezi ce am făcut: vin românesc din struguri de California! Ha, ha, ha! Şi alb, şi roşu. Hai pe la mine într-o seară, să-l guşti şi să mai sporovăim d-ale noastre.

Şi m-am dus să-l văd. L-am găsit plângând. Plângea şi bea. Bea şi plângea.
- Ia şi tu un pahar! De care vrei. Autoservire. Eu plâng. Plâng de scrisoarea asta. De la frati-meu de la ţară.
- Scrie ceva de rău, de plângi, nea Maic?
- Ba de bine, dar mă seacă pe mine la lingurea! Uite ce zice: Măi, frate-miu, făcui un molan din via de dupe casă care mi-a lăsat-o Ceapeul, de să-ţi baţi copiii! Pătează, pătează şi maţele, Mitică, te pişi cerneală! Am două budane! Tare ţi-aş trimite şi ţie o damigeană să mai sugi şi tu o dată zeamă din pământul tău de naştere. Dar nu ţine, nu de alta, dar se sparge şi pătează băieţii pe uniformă. Aşa că îţi trimit numai o picătură, pe scrisoare, că asta se usucă şi tot ajunge ea la tine, săraca!

Lingea picătura cea roşcată şi plângea...
- Asta-i de acasă. Din pământul satului meu. Dar lasă că m-oi duce eu în România! Uite ce de umbrele le-am luat, cu doi dolari bucata! De la "Speciale". Bune, noi-nouţe şi automate. Cinci umbrele şi mai uite şi zece ceasuri electronice, tot cu doi verzişori bucata. În februarie toate se ieftinesc. Am să merg în autobuz, la Bucureşti, cu nişte blugi jerpeliţi şi cu o pălărie de cauboi, găurită. Cică de glonţ. S-o uita lumea la mine ce-i cu ţiganul ăsta (că pielea mea cam bate spre ţigani), ha, ha, ha! Iar eu când oi vedea un copil, am să-mi suflic încetişor mâneca stângă, să se vadă cele zece ceasuri, şi am să-i spun: Ia şi tu de la nenea Mitică, din America, două jucărele d-astea, pe alese (că acolo am să-mi zic iar Mitică, să nu creadă ăia că mă dau mare)! Şi am să le spun poiezeaua "Ţesătoarea şi cizmarul au avut noroc cu carul".
- Te închide, măi, Maic!
- Ba pe mă-sa, că eu voi fi cetăţean american şi dacă mă închide, s-au ars de clauză!... Ba nu, întâi am să le trimit o poză, cu mine, elegant. N-au de unde să ştie că m-am înţolit la "Armata salvării" şi pe la biserici, cu cauboiul pe cap şi cu mâna pe o namilă de maşină americană. Neagră. Ca de la "protocol". Am s-o trimit la servici. Să creadă că m-am ajuns şi să crape! Hai să mai bem un pahar! Nu-i rău vinul meu... Aha! Să vezi ce mi-a trecut prin cap! Stai să vezi ce le fac ălora de la servici. (Ia telefonul). "Mis, ai laic spic la Bucarest. Ceapa mă-ti! România, că n-o fi în Australia. Numero tu six eit for six unu... Unu. Uan, ce eşti proastă?!"... Hai că-mi dă. Să vezi ce le fac! De m-ar costa cincizeci de verzişori!... "Alooo, Vasilica? Ce faci, dragă? Sunt Mitică. Care? Mitică din America. Ce, ţi-i frică? Lasă, să asculte şi ei, băieţii! Ce, ei n-are voie?... Cu cine vreau? Cum cu cine? Cu tov. director!... Ce faci, bă, Năstase? Mai bem ceva la Prepeleac? Îţi tremură pantalonii, ai? Şi-ţi saltă perna de sub cur, ai?... Lasă că nu te belesc ei! Îi mai ai şi tu la mână cu câte ceva! Hai noroc!... Vasilico, mai dă-mi-o şi pe aia de la cadre, cum dracu-i spune? A, hai să trăieşti, tovărăşico! Ce faci, fă Chivo? Nu vii şi matale în America? Am casă, maşină mare, limuzină, nu văzuşi tu aşa ceva de când mă-ta te-a făcut! Te iau de nevastă, fă!"... Să vezi ce le fac! Îi dă pe toţi afară! La munca de jos cu voi! La ICAB, la mătură, la gunoaie cu voi! La garbigi, ha, ha, ha!... Hai să mai tragem un vinişor!...

Dar, hai să-ţi spun, măi vecine, cum e cu doctorii dup-aici.

Mă duc la unul, de-al nostru, rămas de pe la Olimpiadă, mă caută - şi din faţă, şi din spate - şi-mi zice că-mi aranjează un apointment pe mâine. "Ultima ta mâncare să fie diseară la 7 1/2, la culcare iei un purgativ, dimineaţa nu mănânci nimic, la 12 1/2 bei 4-5 pahare de apă şi nu faci pipi, la 14,40 eşti la spital, să-ţi vadă prostata cu ultrasunete. Nu strică!". "Înţeles, doctore!". "Sigur?". "Îhî!".

A doua zi, dimineaţa... curăţenie generală, 4 pahare de apă şi, cu curaj, dar nu prea cu elan, la "General Hospital"! Cele 4 pahare de apă presau tare de tot şi nu-mi mai venea rândul.

Aşa, mai încolo, vine unul, cam chinez la ochi, mă bagă într-un coteţ, zice să mă dezbrac şi să mă costumez cu jumate de rochiţă în faţă şi cu jumate în spate... Dedesubt, la pielicica goală. Albe. Costum de îngeraş!... Omul meu mă ia, mă duce la cabinet şi mă culcă pe o masă. Băşica mea, să plesnească, nu alta! Mă unge pe la Venus cu ceva cleios şi cheamă prin radio doctorul. Vine un tânăr. Se recomandă "doctor Iţicovici". Pe engleză suna altfel, dară eu tot l-am priceput. Ce şi cum mă doare? Îmi plimbă microfonul şi apasă pe băşică. Simt că fac pe el. Pare mulţumit şi zice să mă întorc pe burtă. Eu zic: "Vreau la badrum". Mă lasă.

Acum e bine, îmi zic, dară omul nu bănuie ce-l aşteaptă, aşa că e mai sănătos să zici "acum" şi gata. Aşa că mă urc iar pe masă. Ălălaltul cheamă doctorul iar, prin radio, şi îmi explică ceva, ca şi cum ar fi vorba să-mi bage o chestie în dos, ca să vadă situaţia. Vine una mică, se aşează în dreptul fundului şi se recomandă "doctor Ştainberg". Eu, simţit: "Gled tu mit iu!", că aşa îmi rămase de la şcoala de engleză să spun că îmi face plăcere!

Până să apară şi celălalt doctor, aia mică se străduieşte să-mi bage microfonul în dos, nu nimereşte, apasă ca proasta, eu n-o las să-mi facă altă gaură alături, vine Iţicovici, încearcă şi el, ea îmi spune: "I'm sorry about that" - şi iar apasă. Atuncea eu prind curaj, mă întorc, le iau chestia din mână, le zâmbesc galeş, ei sunt entuziasmaţi şi, până să aplaude, mi-am băgat-o myself! (La Colţea, când mi-a băgat degetul, măcar ştia unde e, scuzaţi, borta. Cinste şcolii noastre de medicină: ăştia ar vrea să le arate computerul şi asta, cu nişte semne de circulaţie, cum ar fi "sens unic"...) şi i-am întrebat "OK?". "OK!". Acum aveţi belvedere pe ecran, mi-am zis eu. Dară ei, tot şuşoteau şi parcă se mirau, în timp ce-mi plimbau chestia prin coadă, aşa că am cam băgat-o pe mânecă. Îmi ziceam: gata cu America, plec acasă să-mi cunosc nepoata, apoi, în pământ, lângă mama! Dar ei, iarăşi se uitau la televizorul lor şi iarăşi mă întrebau: "OK, Sir?", iar eu le ziceam că "ies". Abia mai târziu mi-a căzut fisa că aia mică sărise peste lecţia asta la medicină şi nu văzuse încă dos pe dinăuntru şi se tot mira cât de mişto arăta pe ecran, mai ceva ca pe dinafară!

Şi, tocmai când începuse să mă distreze, mi-au scos-o, iar doctorul s-a înfiinţat în faţa mea şi, solemn, mi-a declarat că n-am nimic, decât "semne de etate...".
- Şi la ce te-ai mai gândit tu, Maic, odată scăpat de-acolo? am întrebat eu.
- M-am tot gândit că aicia-i mai mare daraua decât ocaua şi că te caută câte trei, plus televizoru', în loc să aibă medicina în vârful deştului, ca la noi, la Colţea...