Fluxul memoriei tutelare

Citiţi un fragment din această carte.

Inginer agronom şi pasionat fotograf, autorul cărţii de faţă este predispus nu doar temperamental, ci şi profesional la un realism împins adesea până la detaliul cel mai crud, faţă de care are însă capacitatea de a păstra un fel de detaşare contemplativă, mai mult hâtră decât sfătoasă, exorcizând prin umor şi complicitate nostalgică pitorescul, grotescul sau derizoriul "spectacolului" lumii.

"Instantaneele" grupate sub titlul Viaţa, ca o vizită (care este şi titlul textului final - mic memorial anecdotic al anilor de exil) reprezintă "momentele şi schiţele" unui Caragiale mai discret şi mai vulnerabil la tentaţiile lirismului colocvial. Darul observaţiei şi cel al notaţiei se împletesc fericit într-o proză scurtă plină de toate sevele vieţii şi de toată diversitatea deconcertantă a umanului.

Autorul, octogenar, întruneşte o largă gamă de experienţe, oglindind în mersul unei vieţi ritmurile capricioase ale istoriei, dar şi dialogul cotidian al civilizaţiilor în curs de "globalizare". Copilăria în mediul românesc tradiţional (Bucovina vremurilor bune), adolescenţa în "Frăţiile de Cruce", experienţa păstoasă a comunismului (de la stalinism la ceauşism), apoi lungul şi accidentatul traseu "iniţiatic" al exilului (autorul s-a repatriat recent din Canada francofonă) se constituie într-o materie epică generoasă, din care nu sunt păstrate însă decât - ca în albumele de fotografii - instantanee surprinse şi prelucrate după o "logică" subiectivă, nu fără o intuiţie vie a esenţialului "camuflat" în cotidian.

Dl Erast Călinescu şi-a refuzat ordonarea cronologică a textelor, preferând să le înşire în volum, mai degrabă într-o dezordine care este a vieţii înseşi, sau poate a "fluxului" memoriei tutelare. După dimensiunea şi cuprinsul lor, aş zice că avem, păstrând metafora fotografică (pe urmele "micii lămuriri" auctoriale), instantanee la o rezoluţie mai mare (Cum a sfeclit-o Mitică, Şarpele casei, Viaţa ca o vizită, ş.a.) sau la o rezoluţie mai mică (Nea Petrică, grupajul La Băi, Capra cea bolnavă, Dragoste cu năbădăi, etc.).

Paginile se citesc uşor, cu deliciu estetic, lăsând loc meditaţiei asupra moravurilor unei lumi în care, cum se zice mai recent, "viaţa bate filmul", dar în care omul nu încetează să-şi caute consistenţa şi chipul mai bun, întrevăzând, măcar la răstimpuri, prin vălurile amăgitoare ale realităţii curente (maya), străfulgerarea Paradisului pierdut.