Graffiti - arta străzii de cinci continente

Citiţi prefaţa acestei cărţi.

În ciuda învecinării cu SUA, Canada a luat startul târziu, prin 1984. Iniţial, a fost un mare boom de artişti de graffiti, care a scăzut însă imediat, doar ca să se repete la începutul anilor '90. Artiştii aveau tendinţa să se adune în oraşe mari cum ar fi Montréal, Toronto sau Vancouver, dar talentele au înflorit timp îndelungat ascunse în multe alte oraşe mai mici.

Canada a reuşit, de asemenea, să-şi pună amprenta la nivel mondial prin tradiţia ei de "monikers" (figuri sau imagini făcute pe trenurile de marfă, realizate cu cretă cerată), care, şi în ziua de azi, sunt foarte vii. Aceste monikers au o istorie lungă, care merge înapoi până la Marea criză din anii '30, când oamenii se suiau în trenuri fără să aibă vreun plan anume, şi mergeau dintr-un oraş în altul, căutându-şi de lucru. De-a lungul anilor, şi-au creat propria formă de comunicare cu creta, pentru a-şi exprima opiniile şi a face schimb de idei. Astăzi, trenurile de marfă pot fi foarte uşor desenate cu sprayul şi sunt ţinte foarte atractive deoarece sunt văzute de multă lume. De multe ori, artistul nu-şi mai vede lucrarea decât peste câteva luni sau chiar niciodată.

SUA au fost locul de naştere a graffitiului, care s-a răspândit ca un foc deschis din oraşe ca New York sau Philadelphia în restul lumii. Drept urmare, s-a creat o platformă de stiluri diferite de litere şi caractere şi de artişti post-graffiti. Unii încearcă să transmită un mesaj; alţii pur şi simplu vor să adauge un element artistic unui perete sau unui întreg oraş.

La New York, lucrările care amintesc de începutul anilor '90 stau alături de imagini inspirate de tendinţele moderne ale artei şi culturii - cum este Reas cu plăcuţele lui, Shepard Faiery şi campania sa internaţională "Obey Giant" şi Michael De Feo, cunoscut drept Flower Guy, după sutele de postere cu flori pe care le-a pus prin tot oraşul.

Calitatea lucrărilor cu litere, precum şi a celor figurative, s-a ridicat la înălţimi surprinzătoare, şi artişti precum Dalek sau Craola au creat lumi cu totul noi în jurul personajelor lor. Mulţi dintre primii stilişti de litere sunt acum artişti freelance sau lucrează ca designeri pentru companii importante din industria vestimentară. Lucrările murale au devenit deosebit de populare dat fiind că îi ajută de multe ori pe artiştii americani să-şi asigure o parte din venituri.

Scena portoricană a început să apară cam în acelaşi timp cu cea a New Yorkului pentru că mulţi dintre artiştii de graffiti se născuseră în Porto Rico sau aveau sânge portorican. Spre deosebire de New York, în orice caz, scrisul a început pe ziduri, nu pe trenuri. MTR, cel mai notabil grup de pe insulă, a fost unul dintre primele fondate de stiliştii de litere portoricani.

Deşi se află într-o etapă timpurie în evoluţia sa, America de Sud şi-a câştigat în ultimii ani renumele mondial prin desenele sale naive şi deosebit de bine realizate la nivel figurativ. Problemele economice şi sociale, abuzul de droguri şi conflictele dintre găşti, existente în această parte a lumii, au avut un puternic impact asupra scenei de graffiti sud-american; şi, la fel ca în prima perioadă la New York, graffitiul reflectă opoziţia dintre clasele superioare bogate şi cei care trăiesc în ghetou. Sprayurile pot fi foarte greu de găsit, de multe ori artiştii fiind nevoiţi să diversifice.

Săo Paolo şi Rio de Janeiro se află în centrul mişcării de graffiti din Brazilia, mândrindu-se cu o mulţime de stilişti de litere apreciaţi la nivel mondial. În ciuda faptului că este relativ tânără, această scenă a avut cea mai importantă semnificaţie asupra stilurilor de graffiti din întreaga lume. A introdus un tip complet nou de bubble letter, care, în mod caracteristic, nu se desenează, din respect, deasupra altor lucrări. Se execută, în schimb, deasupra sau în jurul altor throw-up-uri (litere simple, de multe ori doar conturate sau umplute cu o singură culoare, în general, desenate foarte repede), ca recunoaştere a costurilor vopselelor, creând colaje ample şi colorate într-un stil exuberant. Brazilia este, de asemenea, renumită pentru pixacao, un stil de scriere criptică alungită, originar din Săo Paolo. Practicanţii ei - cunoscuţi drept pixadores - îşi riscă viaţa şi sănătatea urcându-se pe vârfurile celor mai înalte clădiri din oraş, unde nu mai rămâne nicio suprafaţă neacoperită. Artiştii brazilieni de graffiti încearcă acum din greu să câştige recunoaşterea internaţională.

Gemenii Os Gemeos şi artiştii Nina, Vitché şi Herbert sunt bine cunoscuţi şi participă la producţii internaţionale şi la expoziţii. De fapt, Os Gemeos au devenit doi dintre cei mai comentaţi artişti. Imaginile lor amintesc de desenele şi ilustraţiile din cărţile pentru copii, fiind expuse în toate locurile posibile şi imposibile. Mici grupuri de artişti respectaţi provin, de asemenea, din Argentina şi Chile.

Alone şi Chrome au fost cei doi prieteni care l-au încurajat pentru prima oară pe canadianul Case să facă experimente cu sprayul, care, până în ziua de azi rămâne unealta lui preferată. Lucrările lui au un stil variat, progresiv, fiind pus în practică cu foarte multă grijă. Pânzele lui Case au o latură aparte - portrete realiste, copii sau imagini care par să vină dintr-un alt timp - dar opera lui multifaţetată cuprinde, de asemenea, personaje comice şi animaţii. Este ceva personal şi deferit de graffiti, explică el. Îmi privesc picturile ca pe artă realizată cu sprazul, iar zidurile şi trenurile mele ca pe graffiti. Arta este pentru galerii. Graffitiul este pentru trenuri. Case continuă să folosească trenurile de marfă şi pereţii drept platforme artistice.

Desenele lui Acamonchi sunt inspirate de cultura underground de la periferiile din nordul Mexicului şi ale Americii, precum şi de scena punkistă. Omul din spatele acestui nume, Gerardo Yepiz, de origine mexicană, a început să deseneze alături de Shepard Fairey şi împreună au creat primele stenciluri. Astăzi, printre lucrările lui se regăsesc proiecte de propagandă şi mail art, de care se foloseşte pentru a comenta pe marginea culturii populare mexicane. "Am fost artist underground începând de la jumătatea anilor '80, când eram pasionat de fanzine şi de contraculturile skateboard punk", spune Yepiz. "Rockul punk mi-a dat un tip de conştiinţă socio-politică în acelaşi moment în care prin fanzine aflam de mişcarea mail art... Pentru mine, Acamonchi ar însemna o combinaţie de mail art cu graffiti, cu un iz de kitsch urban mexican. Şi asta e cea mai tare!"

Stabilit la New York, Dalek este, de fapt, un designer modern de personaje, dar foarte puternic influenţat de graffiti. Pentru că tatăl lui lucra în Marină, iar familia sa se muta constant dintr-un loc într-altul, a petrecut câţiva ani în Japonia şi Haiti. A început să picteze cu sprazul prin Chicago, în 1993, dar astăzi îi poţi vedea lucrările, cel mai probabil, pe hârtie, pe plăci de skateboard ori în galerii. Dalek este renumit pentru Maimuţele spaţiale (Space Monkey): personaje bine conturate care amintesc de benzile desenate, pe care le creează folosind tehnici de stencil sau desenând cu mâna liberă.

Când avea opt ani, Bask, născut în Cehia, a fugit alături de părinţii săi în SUA, pentru a scăpa de regimul comunist. Aparţine unui grup de artişti - printre care Barry McGee (cunoscut ca Twist) şi Shepard Fairey - care se inspirau din peisajele şi culturile urbane şi care adoptau idei de la artiştii mainstream pentru a-şi crea propriul stil de post-graffiti. Folosind dâre de vopsea, texturi groase şi stenciluri, Bask creează personaje, schiţe copilăroase şi colaje pe pânze sau pe pereţi. Desenele lui au adesea câte un element politic sau social, prin metafore pline de umor negru, logouri populare deconstruite şi autoanaliză încercând să-l facă pe trecător să gândească.

Artistul canadian Berzerker, un participant abstract la cultura de monikers, s-a diferenţiat prin desenele sale suprarealiste, făcute cu sprayul pe trenuri sau pe pereţi. A organizat, de asemenea, şi expoziţii cu obiecte uzuale ruginite, pe care le decorează cu imagini din reviste. Sunt mândru să fiu un artist care creşte în această epocă, spune el. Am un mare respect şi o mare nostalgie pentru ceea ce a fost înaintea mea şi omagiez acest lucru prin artă. Sper ca prin desenele mele să transmit generaţiei următoare o parte din creativitatea mea.

În Europa existau lucrări încă dinainte de sosirea graffitiului american, iar la Paris artiştii de stencil erau activi cu mult înainte să apară primele taguri şi stiluri. O scenă de stencil independentă a mai apărut în anii '80, fără nicio legătură cu graffitiul hip-hop, dar care a fost de multe ori asociată cu scena de punk rock.

Oraşe precum Parisul sau Madridul şi-au impus propriile stiluri de stencil graffiti, iar artiştii de graffiti şi-au folosit tehnicile ca o contra-mişcare faţă de hip-hop. Dar graffitiul nu a luat startul cu adevărat decât la mijlocul anilor '80, când pe scenă a apărut hip-hop-ul, iar toate cartierele oraşului au sucombat asalturilor creative ale artiştilor.

Acum însă, scena europeană influenţează lumea graffitiului prin lucrările celor mai evoluaţi artişti ai ei. Aceştia au introdus multe concepte şi niveluri de gândire noi, printre care graffitiul de logo şi graffitiul iconic, inovaţii la nivelul artei personajelor, graffitiul sculptural şi noi abordări ale artei din spaţiile urbane. Mulţi artşti ai acestui gen sunt francezi, ca de exemplu Akroe, KRSN, Monsieur André, HNT, Stak şi Alëxone, ca să-i numim doar pe câţiva, dar mai sunt, de asemenea, mişcări de graffiti noi şi în Anglia, Ţările de Jos, Germania, Italia şi Spania, iniţiate de artişti ca The London Police, Flying Fortress, Viagrafik şi Sickboy.

Cumva desprinsă de restul Europei prin poziţia sa geografică, Suedia - laolaltă cu vecinele ei scandinave - a putut să-şi dezvolte propriul stil. Majoritatea graffitiurilor se află la Stockholm şi în oraşele mari, deşi a reuşit să se infiltreze în timp şi spre zonele rurale.

Cultura daneză de graffiti s-a dezvoltat prin 1983, când posturile de televiziune transmiteau Star Wars. Prin urmare, a devenit cunoscută prin diferitele stiluri de litere - inclusiv wildstyle, care este folosit de stilişti de litere respectaţi precum Swet şi Bates. Danemarca se mândreşte cu mulţi artişti old-school care folosesc sprayul, printre care Shame, Sketzh, Cres şi Sabe. Aceştia şi-au schimbat foarte puţin stilul de-a lungul anilor.

În perioada de pionierat, artiştii britanici realizau lucrări influenţate de scena newyorkeză. O mare comunitate de artişti care folosesc sprayul s-a dezvoltat în 1983, cu precădere la Londra, Wolverhampton şi Bristol. Recent, s-a dovedit foarte greu să mai faci lucrări ilegale la Londra, care se află sub constantă supraveghere, dar o cultură independentă, cu foarte multe talente, înfloreşte în alte oraşe precum Sheffield, Hull, Brighton şi Bristol, ca să numim doar câteva. Tehnicile s-au schimbat mult de-a lungul timpului, mai ales datorită popularităţii crescânde a stencilurilor şi posterelor. Un exemplu tipic este Banksy, care a crescut la Bristol şi care, înainte de a trece la stenciluri, picta cu sprayul lucrări cu miză politică.

Scena olandeză s-a dezvoltat din mişcarea de punk şi - alături de Franţa şi Germania - este una dintre cele mai importante din istoria graffitiului european. Amsterdamul a fost unul dintre primele centre, începând să-şi facă simţită prezenţa de la începutul anilor '70. Unele dintre primele expoziţii din afara SUA au fost organizate de colecţionari, care aduceau în Olanda artişti newyorkezi precum Dondi (Odihnească-se în pace!). Dată fiind politica liberală a Olandei în ceea ce priveşte graffitiurile, picturile de pe trenuri şi de pe ziduri nu pot fi niciodată eliminate complet. În orice caz, chiar şi la începuturi, trenurile erau pictate mult mai puţin decât în America, căci lucrările de pe pereţi rezistau mai mult în timp. De fapt, abia în 1988 pictatul trenurilor a ajuns să fie la modă.

Cultura de graffiti a Germaniei s-a dezvoltat la începutul anilor '80, sub influenţa unor filme ca Wild Style sau Style Wars, mai ales la Berlin, München, Hamburg şi pe toată Valea Ruhrului. Berlinul, care era văzut ca "metropola stilului european", a jucat un rol deosebit de important în această perioadă, prin artişti de graffiti precum Odem, care a adus în prim-plan un wildstyle berlinez independent. Mai era, de asemenea, şi un curent de pictură cu spray în fosta Germanie de Est, dar guvernul a reprimat-o, interzicând folosirea sprayurilor şi retrăgându-le din magazine.

Există mulţi artişti francezi fascinanţi, dar cei mai inventivi par să fie cei din Toulouse şi Paris. Parisul a cunoscut de-a lungul istoriei multe schimbări la nivelul culturii de stradă, de la artiştii de stencil precum Blek Le Rat, în 1981, la valul de taguri şi throw-up-uri care au apărut, ani mai târziu, prin tot oraşul. Astăzi, există o mulţime de personaje, logouri sau creaţii foto-realiste de dimensiuni uriaşe pe zidurile oraşului, cum ar fi cele ale crew-ului MAC, şi s-a format o nouă generaţie de artişti din zona graffitiului cu personaje şi a celui iconic. În orice caz, Toulouse-ul reprezintă o competiţie dură, cu personaje făcute cu aerograful de Miss Van, Fafi şi Lus, cu stilurile complexe ale lui Ceet şi cu uimitoarele throw-up-uri ale lui Tilt.

Cultura de graffiti portugheză a început să se dezvolte la începutul anilor '90. Deşi iniţial era concentrată în Lisabona, graffitiul s-a infiltrat şi în oraşe mai mici.

Scena spaniolă se mândreşte cu nenumăraţi artişti de graffiti, împrăştiaţi prin toată ţara, dar Madrid, Barcelona şi Granada sunt oraşele cele mai bogate în lucrări. Scena din Madrid datează dinaintea mişcării hip-hop, dar, pe măsură ce tagurile au devenit populare, şi-a dezvoltat un stil particular: o semnătură rotunjită, cu săgeţi. El Muelle a devenit legendar pentru acest stil, dar la dezvoltarea lui au participat mai mulţi alţi artişti, cum ar fi Glub. În paralel cu graffitiul figurativ, ca cel practicat de Done, Sex sau Pornostars, la Madrid s-a mai dezvoltat o importantă mişcare de stencil. Barcelona atrage stilişti de litere din întreaga lume cu prestigioasele-i Halls of Fame, exuberante şi cu un nivel artistic ridicat.

Italia este renumită pentru "bombardarea" trenurilor. Nu numai că acest lucru a fost foarte uşor de făcut timp de mulţi ani, dar mai avea şi avantajul că trenurile aveau, de regulă, o viaţă lungă şi traversau toată ţara. Scena a pornit de la Milano, dar Roma a fost oraşul care a pus Italia pe hartă, devenind unul dintre oraşele cu cele mai multe trenuri "bombardate" din lume. Astăzi, în mod cert, este mult mai dificil să pictezi trenuri: există agenţii de pază, astfel că artiştii nu mai au la fel de mult timp ca înainte, iar trenurile sunt curăţate din ce în ce mai des. Italia este o incontestabilă campioană la nivelul artei contemporane. În anii '80, la Modena se organizau spectacole ale unor artişti influenţaţi de graffiti, cum ar fi Jean Michel Basquiat şi, mai recent, în 2003, la Fondazione Prada din Milano, şi-a prezentat spectacolul Barry McGee.

Primele lucrări din Elveţia au fost puternic influenţate de cărţile despre arta de stradă internaţională. Şi aici, ca şi în alte locuri, stilul de litere newyorkez era un model. Pe măsură ce scena aduna elemente de originalitate, artişti precum Dare îşi puneau amprenta asupra ei, obţinând recunoaştere internaţională. Graffitiul se concentrează adesea în oraşe şi, deşi scena nu este foarte extinsă, a dat naştere multor talente de-a lungul anilor.

Scena austriacă de graffiti este mică, în comparaţie cu cea a ţărilor vecine şi, prin urmare, a devenit foarte greu să pictezi ilegal. Dar acest lucru nu i-a împiedicat pe unii artişti să continue să picteze pe trenuri, deşi lucrările lor sunt curăţate foarte repede. Majoritatea artiştilor de graffiti sunt stabiliţi la Viena, dar mai sunt şi grupări mici în Linz şi Innsbruck, care au fost influenţate de hip-hop. Mulţi stilişti de litere sunt, de asemenea, MC sau DJ. Cultura graffiti de aici abia începe să se dezvolte.

Scena croată a început să se dezvolte în 1984, influenţată de mass media străină şi filme precum Beat Street şi Wild Style, iar graffitiul se întâlneşte acum în toată ţara. Crew-ul YCP se numără printre reprezentanţii ei de marcă.

Grecia şi activiştii ei locali au ajuns sub luminile rampei prin proiectul Chromopolis. Concentrată în Atena şi Salonic, mişcarea se bucură de o perioadă de înflorire, mai ales la nivelul lucrărilor individuale. În ultimii ani, pionieri precum Bizare sau Woozy au continuat să-şi impună amprenta, de cele mai multe ori lucrând cu stenciluri şi personaje.

Puternic influenţată de socialism, scena bulgară de graffiti a putut să se dezvolte abia de la mijlocul anilor '90. Spre deosebire de situaţia din alte ţări, capitala Bulgariei, Sofia, a jucat un rol neimportant în primii ani, când, în general, artiştii pictau cu sprayul în zone ca Varna. O cultură individuală de hip-hop s-a dezvoltat în paralel cu mişcarea graffiti, amândouă câştigându-şi, în scurt timp, popularitatea.

Deşi sloganurile politice sau graffitiul de toaletă există în Rusia de multă vreme, scena de graffiti s-a dezvoltat târziu. După prăbuşirea URSS, vieţile artiştilor de graffiti s-au schimbat radical, şi au început să apară primele lucrări. Câţiva dintre primii artişti de graffiti mai sunt activi şi astăzi. În ultimii ani, a început să se dezvolte o mişcare de graffiti de un calibru uimitor de ridicat, de la Moscova şi Sankt Petersburg, până în celelalte colţuri ale ţării.

Scena bielorusă s-a centrat în jurul oraşului Minsk din 1997. Înainte de 1997, existau multe activităţi legate de graffiti, dar care au fost repede interzise de către guvern. Chiar şi la sfârşitul anilor '90, sprayurile, capacele şi revistele de graffiti erau puţin numeroase, lucru care ar putea explica rolul important pe care Internetul l-a jucat în dezvoltarea artistică a multor entuziaşti din această zonă. Astăzi, situaţia s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură: există cărţi şi reuniuni de graffiti, iar crew-ul True Stilo, care a fost unul dintre iniţiatorii artei de stradă în această ţară, a devenit din ce în ce mai vizibil printr-un contract cu Montana.

În Estonia a apărut o cultură tânără de graffiti, influenţată iniţial de factori externi. Timp de mulţi ani, aici nu s-au putut găsi sprayuri şi, prin urmare, primele graffitiuri au început să apară abia la începutul anilor '90. Scena este, în mare partă, localizată în capitala Tallinn, unde activează crew-ul CAPO. Datorită eforturilor acestui crew şi ale altora, se dezvoltă un mediu de graffiti dinamic. Mulţi artişti de graffiti estonieni lucrează ca designeri sau îşi vând pânzele.

Banksy a devenit cel mai cunoscut artist de graffiti al Marii Britanii. Crescând în Bristol, s-a implicat în scena de graffiti a oraşului, care avea o istorie îndelungată, la sfârşitul boom-ului din anii '80. Dacă la început picta în stilul de graffiti clasic, a trecut la stencil după un incident jenant în care, abandonat de restul crew-ului, pentru că picta foarte încet, a trebuit să se ascundă de autorităţi, în spatele unui tren, timp de şase ore. Cu stencilurile a putut să-şi filtreze umorul şi lipsa de respect într-un puternic impact vizual. A ajuns atât de celebru, încât mass-media naţională îi urmăreşte cele mai spectaculoase intervenţii. Recent, picturile sale au fost depistate şi rapid înlăturate atât din Tate Britain, cât şi de la Luvru. Aceste donaţii personale au fost descrise ca scurtături. După Banksy, trebuie să fie foarte plictisitor să treci prin procesul de selecţie a picturilor. Este mult mai amuzant să mergi şi să ţi le expui singur. Printre celelalte cascadorii se numără graffitiul de protest animal, realizat în numele locatarilor mai multor grădini zoologice din toată lumea.

Etosul DIY al lui Banksy a fost aplicat în cărţile sale best-seller - Existencilism şi Banging Your Head Against A Brick Wall - şi în expoziţiile pe care şi le-a realizat singur, cum a fost Brandalism, din 2003, la Londra. Prin versurile sale a reuşit să-şi păstreze latura politică, asigurându-se totuşi că lumea îi percepe glumele.

Miss Van a început să facă graffiti la începutul anilor '90. Primele ei poupées au apărut în oraşul ei natal, Toulouse, în 1993. Fiind prima fată care a început să picteze acest tip de personaj, şi-a creat propriul stil artistic, care aduce o schimbare plăcută faţă de arta de stradă masculină tradiţională. "Păpuşile mele sunt expresia sentimentelor şi a fanteziei mele", explică ea. "Senzuale, capricioase şi totuşi dulci şi sensibile, fetele care nu sunt încă femei, pline de ambiguitate, sunt dezarmante... le place să seducă şi să-l neliniştească pe trecător! Mă întreb dacă eu nu sunt o păpuşă şi dacă păpuşile mele nu sunt cumva vii. Evoluăm împreună într-o lume imaginară, plină de culori, erotism şi voluptate."

Nada trăieşte în Elveţia, care a produs mai mulţi artişti valoroşi de graffiti şi şi-a dezvoltat o scenă de graffiti independentă, pentru care Nada este un exemplu tipic. Gama lui variată de culori şi gamele de teme merg de la imagini realiste la construcţii abstracte. "Întotdeauna mă joc cu umbrele şi cu luminile", explică el. "Şi, de asemenea, stilul contururilor şi al liniilor din compoziţiile mele mă individualizează. Sunt foarte variate. Încerc să-mi pun amprenta personală în aproape toate lucrările, chiar şi la nivel profesional, şi apar o mulţime de reproduceri ale fotografiilor mele..."

Nucleul principal al culturii africane de graffiti este Africa de Sud, unde, cam din 1984, a început să se dezvolte o scenă foarte puternică, dar imagini pictate sau realizate cu spray pot fi găsite şi în alte părţi. Deşi scena este mai degrabă izolată de ceea ce se întâmplă în restul lumii, artiştii sud-africani de graffiti sunt foarte talentaţi şi lucrează la foarte multe niveluri.

Condiţiile sociale extreme din Africa de Sud au jucat un rol important în dezvoltarea graffitiului din acea zonă. Primii artişti de graffiti au venit din ghetourile din Cape Town - din apartamentele de aici, nişte gherete mici de metal, fără apă curentă, electricitate şi grupuri sanitare, în care locuiesc familii întregi, alături de bunici. Deşi nici astăzi nu se găsesc sprayuri de calitate sau markere, artiştii de graffiti încearcă să producă multe imagini cu ceea ce au la îndemână. Aceştia folosesc aşa-numita metodă a capacelor feminine, care nu se ridică la standardele americane sau europene. În orice caz, avantajul acestor variante este că presiunea sprayului devine mai uşor de controlat - cu acelaşi spray se pot desena linii foarte subţiri sau foarte groase.

"Aici intervin condiţiile sociale, care plasează scena noastră la un alt nivel faţă de alte scene, din cauza sărăciei de aici şi a lipsei de ajutor sau de fonduri din partea guvernului", explică Faith 47, descriind situaţia din Cape Town. "Mulţi oameni se străduiesc să trăiască de pe o zi pe alta. Este foarte greu să-ţi permiţi să faci graffiti. Şi mai intervine şi pericolul. De exemplu, dacă mergi să dai cu sprayul, de regulă trebuie să stai tot timpul cu grijă că te întâlneşti cu vreun personaj dubios, cu vreo bandă sau cu vreun drogat disperat... Există cazuri în care s-a tras în nişte stilişti de litere. Nivelul infracţiunilor de aici a cam agitat spiritele. Cu toate astea, trenurile sunt bune. Sunt câteva garnituri care circulă de ani buni. Unele mai sunt curăţate, dar multe trenuri au o grămadă de taguri pe dinăuntru şi pe dinafară, pentru că nu-şi permit să le cureţe".

Artiştii acestei scene şi-au construit propria comunitate, care îşi are întâlnirile ei, revistele şi evenimentele de hip-hop, lucrările la comandă; mulţi lucrează în studiouri de design sau fac tatuaje şi din aceste zone răsar foarte multe talente. Cape Town şi Johannesburg sunt foarte diferite din punct de vedere stilistic pentru că scena celui de-al doilea oraş este încă foarte tânără, dar din ambele zone provine o cultură independentă de stilişti de litere care pictează pe trenuri, artişti de stencil, 3D şi specialişti în personaje.

O cultură deosebit de inovatoare şi de diversificată se dezvoltă în Asia, astfel că mulţi artişti de graffiti consacraţi din alte părţi ale lumii vin aici în călătorii de studiu. Deşi scena de graffiti asiatic este încă subdezvoltată, picturile cu spray sunt ceva obişnuit în ţări precum Tailanda, Filipine şi Singapore, iar Japonia are deja o scenă naţională. Japonia este probabil una dintre cele mai dezvoltate culturi de graffiti, dat fiind că tinerii de acolo sunt interesaţi şi foarte receptivi la tendinţele europene şi americane. La polul opus, scena de graffiti a Indoneziei tinde să fie mult mai politică, stencilurile şi posterele fiind folosite masiv.

În toată sfera asiatică, artiştii de graffiti sunt, de regulă, concentraţi în capitale. În anii următori, ne putem aştepta la foarte mult de la aceşti artişti, care lucrează cu tehnici digitale, cei mai mulţi fiind designeri sau designeri grafici.

Australia are o lungă istorie a graffitiului, iar Arthur Stace, care a scris celebra Eternitate prin tot Sydneyul în anii '50, are acum o plachetă de onoare. Graffitiul australian apare, în general, în oraşele mari, iar distanţa mare care desparte Australia de alte puncte cheie, ca Europa sau America, i-a permis să-şi creeze o scenă originală, deşi, la începuturi, avea tendinţa firească de a imita modelul newyorkez. Melbourne, Sydney şi Brisbane sunt epicentrele graffitiului australian şi au devenit renumite pentru magazinele lor de discuri, revistele şi influenta cultură hip-hop. E bine şi frumos să locuieşti la Brisbane, dar în ceea ce priveşte graffitiul, acesta este mediocru, spune stilistul de litere Kasino. Sunt multe camere de supraveghere, poliţişti, eroi, pază peste tot, aşa că nu poţi face decât chestii pe fugă. Dacă ai pictat pe proprietatea statului, poţi lua până la nouă ani de închisoare. Cu toate astea, pe trenuri sunt o mulţime de lucrări. Australia are foarte mulţi stilişti buni, cum sunt Dmote şi mulţi alţi tipi talentaţi, ca Scram şi Peril, care fac compoziţii funky. Merda din Melbourne este unul dintre stiliştii mei australieni preferaţi şi îl consider unul dintre cei mai buni stilişti din lume, deşi anumiţi tipi din Europa îl băteau încă de pe la sfârşitul anilor '80.

Noua Zeelandă, ca şi Australia, a fost dintotdeauna cumva izolată de restul lumii graffitiului. Şi scena ei tinde să se concentreze în oraşe mari ca Wellington, Christchurch şi Auckland. În orice caz, între artiştii din Noua Zeelandă şi cei din Australia există o legătură serioasă, astfel că împreună organizează multe evenimente de graffiti.

Mak 1 face parte din cea de-a doua generaţie de artişti de graffiti din Cape Town. Chiar dacă a crescut în ghetoul african, el s-a impus pe scena graffitiului. Alături de Falco a fost în Grecia, pentru proiectul Chromopolis, şi a avut ocazia să lucreze pe suprafeţe imense, alături de alţi artişti internaţionali. Extrem de creativ, el s-a jucat cu stilurile şi cu literele, nu numai pe pereţi, ci şi pe computer. În lucrările sale se observă o accentuată influenţă africană: Africa de Sud nu are un stil propriu, aşa cum se întâmplă la New York.... Aici stilul apare odată cu omul şi locul de unde vine acesta... Specificul Africii de Sud este varietatea de culturi. Asta ar putea să aibă un impact imens pe scena graffitiului, din care, sper eu, stiliştii de litere se vor inspira.

Citiţi un interviu cu Nicholas Ganz aici.