O istorie a grafittiului din întreaga lume

Citiţi un fragment din această carte.

Chiar dacă graffitiul, în forma în care îl cunoaştem astăzi, are o istorie relativ recentă, a reuşit să atingă aproape toate colţurile planetei. În această carte, am încercat să fac cea mai cuprinzătoare prezentare publicată vreodată a celor mai interesanţi şi mai influenţi artişti din numeroase ţări. Am străbătut lumea - la propriu, dar şi via internet şi printr-o agendă uriaşă de contacte - ca să redau o perspectivă cu adevărat unică.

Dacă odată erau dominante literele, astăzi cultura s-a extins: sunt explorate noi forme şi au început să se prolifereze caractere, simboluri şi forme abstracte. În ultimii câţiva ani, artiştii de graffiti şi-au lărgit câmpul de expresie. Stilul personal e liber să se dezvolte fără nicio constrângere, iar stickerele, posterele, stencilurile, aerograful, creta cerată, toate tipurile de vopsele şi chiar sculpturile se folosesc din plin. Majoritatea artiştilor s-au eliberat de restricţiile folosirii exclusive a sprayurilor.

Prin urmare, mulţi fac acum referiri la o mişcare post-graffiti, caracterizată de abordări mai inovatoare ale formei şi ale tehnicii, care merg dincolo de percepţiile tradiţionale asupra stilului clasic de graffiti. Pentru a reflecta aceste schimbări din lumea graffitiului, obiectul principal al acestei cărţi îl constituie aceste noi direcţii. Am ales în mod deliberat să nu împart conţinutul pe ţări, preferând să ordonez artiştii în ordine alfabetică, pe continente. Pentru că naţionalitatea, rasa şi sexul nu joacă niciun rol pe scena graffitiului.


Derivat de la cuvântul italian sgraffo, care înseamnă zgârietură, despre graffiti se poate vorbi de la începuturile omenirii. Imagini, cum sunt acelea din Peşterile Lascaux din Franţa, erau majoritatea cioplite în pereţii peşterilor, cu oase sau cu pietre, dar omul primitiv a anticipat, de asemenea, şi tehnicile care folosesc stencilul şi sprayul, suflând pudră colorată, prin oase golite, în jurul mâinilor pentru a realiza siluete. În Grecia antică, au fost găsite bucăţi de lut pe care erau gravate însemnări, iar săpăturile din Pompei au scos la lumină o bogăţie de graffiti, inclusiv slogane electorale, desene şi obscenităţi.

În 1904, s-a lansat prima revistă care s-a ocupat de graffitiurile din toalete: Anthropophyteia. Mai târziu, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, naziştii scriau pe pereţi pentru a-şi alimenta maşinăria propagandistă, care să insufle ură împotriva evreilor şi disidenţilor. În orice caz, graffitiul a fost important şi pentru mişcările de rezistenţă, ca mijloc de a-şi face publice protestele în faţa opiniei publice. Un exemplu este "Trandafirul Alb", un grup de nonconformişti germani care, în 1942, s-au revoltat împotriva lui Hitler folosind fluturaşi şi sloganuri pictate, până când au fost prinşi în 1943. În timpul revoltelor studenţeşti din anii '60-'70, protestatarii şi-au făcut publice opiniile prin postere şi cuvinte pictate. Studenţii francezi foloseau foarte des tehnica pochoir (cuvântul francez pentru graffiti stencil), precursoarea mişcării stencil de astăzi.

Graffitiul actual s-a dezvoltat spre sfârşitul anilor '70, în New York şi Philadelphia, unde artişti precum Taki 183, Julio 204, Cat 161 şi Cornbread îşi pictau numele pe ziduri sau în staţiile de metrou din jurul Manhattanului. Se pare că această compoziţie unică a New Yorkului - în care mahalalele din Harlem stau cot la cot cu strălucitoarea lume a Broadwayului - a fost un teren fertil pentru primii artişti de graffiti, aducând laolaltă, într-un singur loc, multe culturi şi elemente de clasă. Mediul a alimentat o bătălie artistică împotriva agenţilor de putere ai societăţii şi o desprindere de sărăcie şi de ghettouri. Cornbread, de exemplu, a devenit celebru pictându-şi cu sprayul "tagul" (semnătura unui artist de graffiti) pe un elefant de la zoo. Prin aceşti pionieri s-a născut graffitiul american, care s-a răspândit apoi in lume, atrăgând cu farmecele sale mii de tineri.

Iniţial, artiştii de graffiti îşi foloseau, de cele mai multe ori, numele reale sau poreclele, dar la scurtă vreme au început să apară primele pseudonime. Invazia de grafferi care-şi scriau numele prin tot oraşul i-a inspirat pe stiliştii de litere să găsească noi modalităţi prin care să-şi promoveze lucrările. Tagurile s-au făcut din ce în ce mai mari, până când prima lucrare a apărut pe trenurile din New York. Mulţi artişti căutau recunoaşterea, pictând cu sprayul fie cât mai multe trenuri, fie cele mai bune lucrări. Între timp, artiştii de stencil şi graffiti voiau să comunice cu cei din jur şi să-şi modeleze mediul în care trăiesc fără nicio constrângere.

Seen, Lee, Dondi (Odihnească-se în pace!), Stayhigh 149, Zephyr, Blade şi Iz the Wiz au devenit eroi prin marea cantitate şi calitate a lucrărilor lor. La început, artiştii şi-au ales drept ţintă trenurile pentru că acestea circulau prin tot oraşul, fiind văzute de milioane de oameni. Pe la jumătatea anilor '80, se spune că nu mai exista niciun tren care să nu fi fost desenat cu spray de sus până jos. Acest lucru s-a schimbat prin 1986, când autorităţile americane au luat măsuri ca să-şi protejeze proprietatea împotriva graffitiurilor, construind garduri în jurul gărilor şi curăţând regulat trenurile.

Pe măsură ce desenatorii de text din New York călătoreau din ce în ce mai mult, fenomenul graffiti s-a răspândit peste tot în SUA şi în curând trenurile au devenit ţinte şi în Europa. În acelaşi timp, au avut loc primele expoziţii la Amsterdam şi Anvers. La începutul anilor '80 au început să apară lucrări în aproape toate oraşele europene, deşi Amsterdamul şi Madridul avuseseră parte de o mişcare graffiti care-şi avusese rădăcinile în punk.

În orice caz, numai odată cu apariţia hip-ĄhopŁ-ului s-a lansat scena de graffiti europeană. Majoritatea graffitiurilor din Europa s-au bazat pe modelul american, care, până în ziua de astăzi, rămâne cel mai popular. Odată cu hip-hop-ul, graffitiul a pătruns în aproape toate ţările vestice sau care erau influenţate de Occident, după care a început să se extindă şi în alte zone. Au venit din urmă şi Asia şi America de Sud, iar acum cultura lor de graffiti are un ritm de creştere fenomenal, ajungând deja la un standard ridicat, mai ales în America de Sud.


Modelul newyorkez de graffiti era centrat pe deformarea literelor, dar de atunci au apărut multe abordări noi, împingând graniţele culturii graffiti mult mai departe. De-a lungul anilor, stilul original de a face literele s-a dezvoltat, ajungând să acopere o gamă largă de forme tipografice: "blockletter"-ul lizibil, "wildstyle"-ul deformat şi contorsionat, cunoscutul "bubble style" şi "3D"-ul. Caracterele, care la început erau folosite ca elemente auxiliare literelor, îşi formează acum propriul grup de graffiti, mergând de la figuri comice până la un fotorealism perfect. Logourile şi graffitiul iconic, pe de altă parte, se specializează în embleme cu impact vizual puternic şi figuri pe măsură.

Deşi sprayul, unealta tradiţională a graffitiului, rămâne cheia stiliştilor de litere din întreaga lume, gama de materiale disponibile în zilele noastre - vopsea acrilică sau aerograf, cretă cerată, postere şi stickere, ca să enumerăm doar câteva dintre ele - este foarte extinsă şi a lărgit foarte mult câmpul artistic. Tehnica stencil (care implica folosirea unei pensule sau a unui spray cu ajutorul cărora se desenează imagini sau cuvinte printr-un şablon) i-a adus în prim plan, de curând, pe unii dintre cei mai originali artişti de graffiti - cum ar fi artistul englez Banksy, cu amestecul său de imagini ironice sau cu mesaj politic, şi germanul "Bananensprayer" Thomas Baumgärtel, care a desenat stenciluri pe banane prin nenumărate galerii şi muzee.

Şi apariţia Internetului a jucat un rol interesant în evoluţia graffitiului. Deşi unii artişti evitau acest nou mediu, susţinând că experienţa directă a formei de artă este crucială, mulţi artişti de graffiti şi urmaşii lor l-au întâmpinat cu braţele deschise, ca pe un câmp de acţiune în plus. Entuziaştii şi artiştii au pus bazele unor arhive masive. Un exemplu este "Art Crimes", care a devenit, fără îndoială, cel mai important site din lume în ceea ce priveşte răspândirea talentului multor artişti către un public mai larg. În multe ţări, aceste arhive de fotografii şi informaţii sunt un mijloc de acces important pentru influenţele din alte părţi ale lumii. Înainte de revoluţia Internetului, continentele, oraşele, ba chiar şi cartierele îşi aveau propriile culturi distinctive de graffiti. Astăzi, aceste diferenţe locale continuă, într-o oarecare măsură, să existe, dar au primit influenţe de stil din toată lumea. Pentru ţări cum sunt Africa de Sud sau Rusia, pe care artiştii tind să le neglijeze în călătoriile lor, şi unde este de multe ori imposibil să pui mâna pe reviste şi cărţi despre graffiti, sprayuri şi capace (vârful sprayului, care determină grosimea jetului) de calitate, Internetul poate oferi posibilităţi nepreţuite.

Diversele aspecte istorice ale graffitiului cuprinse în această carte, precum şi diferitele forme şi tehnici care ne înconjoară astăzi, m-au determinat, în mod necesar, să grupez toate ramurile stilistice sub numele de graffiti. Mulţi artişti tind să se distanţeze de acest cuvânt deoarece nu îl mai consideră contemporan. Ba mai mult, de multe ori invocă imagini legate de vandalism şi deteriorare, sau este tratat ca termen generic pentru arta de stradă. Prin urmare, mulţi artişti preferă, pentru a se diferenţia, să-şi eticheteze lucrările drept "artă cu aerosol", "post-graffiti", "neo-graffiti" şi "artă de stradă". Nu vreau să fac nicio referinţă la vandalism folosind termenul de graffiti, ci, mai degrabă, să acopăr şi să prezint cât de multe stiluri posibil, împreună cu cei mai interesanţi reprezentanţi ai lor.


Citiţi un interviu cu Nicholas Ganz aici.