Ororile totalitarismului sovietic - Arhipelagul Gulag

Citiţi un fragment din această carte.

Al 100-lea titlu din Colecţia Literatura, pe care v-o oferă Cotidianul alături de Editura Univers, este Arhipelagul Gulag de Aleksandr Soljeniţîn. Primul volum va apărea miercuri, 19 noiembrie 2008, iar următoarele două, pe 26 noiembrie 2008, respectiv 3 decembrie 2008.

"Personalitatea lui Soljeniţîn trebuie văzută în totalitatea ei, ca scriitor, ca om de acţiune, ca prezenţă publică. Apariţia Arhipelagului Gulag a fost o lovitură ce a pregătit şi a prefigurat moartea comunismului", consideră criticul literar Alexandru Călinescu.

De n-ar fi decât Arhipelagul şi locul lui Soljeniţîn în istoria secolului al XX-lea ar fi inconfundabil. Cartea a deschis ochii multor intelectuali occidentali, orbiţi până atunci de ideologia comunistă. Fanaticii (deloc puţini) rămaşi fideli Kremlinului au simţit pericolul şi au utilizat toate mijloacele pentru a-l discredita pe scriitorul rus. Au intrat în circulaţie clişee precum "reacţionar", "paseist", "defazat", "antisemit". Le-am regăsit şi în câteva articole publicate după moartea lui Soljeniţîn.

Într-un studiu dintr-un număr recent din Commentaire, eminentul sovietolog Alain Besançon consideră că a-l ataca pe Soljeniţîn înseamnă a face mai întâi dovadă de ingratitudine. În anii '70, Vestul nu ştia cu adevărat şi nici nu voia să ştie ce se întâmpla în Est.

Occidentul era pe punctul de a adopta principiul "coexistenţei paşnice" şi de a lăsa jumătate din Europa sub stăpânire sovietică. Puţini îşi dădeau seama, în Occident, de gradul de abrutizare, de mizeria materială şi morală, de ruina economică la care condusese comunismul. Soljeniţîn, scrie Besançon, a fost crezut: graţie lui, şi numai lui, "zidul minciunii a fost deschis şi nimic n-a mai putut să-l repare".

A-l ataca pe Soljeniţîn este, de asemenea, o dovadă de micime sufletească, intelectuală şi morală. Soljeniţîn a înţeles un lucru esenţial: "Comunismul (...) se sprijinea pe o maladie a gândirii. A numit-o cu numele ei oficial, ideologia, şi cu numele ei metafizic, minciuna". Soljeniţîn a avut forţa morală şi fizică, încăpăţânarea, neverosimila capacitate de rezistenţă, credinţa creştină pentru a înfrunta până la capăt şi a denunţa ideologia-minciună. În fine, Alain Besançon mai menţionează un aspect. După război, Germania a cunoscut un profund examen de conştiinţă, condamnând fără echivoc trecutul şi reintrând firesc în comunitatea europeană. Nici vorbă de aşa ceva în Rusia. Ea, din contră, şi-a integrat comunismul în istorie. Statuile lui Lenin sunt şi acum mai toate la locul lor. Soljeniţîn a refuzat vehement acest compromis. Şi Alain Besançon conchide: "Dacă, aşa cum sperăm, Rusia se va vindeca într-o zi, ea va datora acest lucru exemplului lui Soljeniţîn, singuraticului intransigent care a depus aproape întotdeauna mărturie, atât în patria lui, cât şi în exil, în favoarea adevărului".

Am citit Arhipelagul Gulag nu mult după traducerea lui în franţuzeşte. Volumele mi-au parvenit, bineînţeles, pe căi ocolite. Le-am citit, eu şi prietenii mei apropiaţi, cu febrilitate, cu pasiune. A fost şi pentru noi, cei care trăiam în comunism, un şoc. Şi s-a adăugat senzaţia că, în sfârşit, adevărul iese la lumină.


Arhipelagul Gulag este cartea care a deschis ochii Occidentului asupra ororilor totalitarismului sovietic, aducând la lumină experienţele subumane din lagărele de "reeducare" prin muncă din URSS.

Devenită foarte repede o adevărată Biblie a disidenţilor din fostul bloc sovietic, Arhipelagul Gulag este o "încercare de investigaţie literară" a anilor pe care Aleksandr Soljeniţîn (1918-2008) i-a petrecut în lagărele groazei, după ce criticase politica lui Stalin pe când era căpitan în armata sovietică. În 1945, serviciul de contrainformaţii al armatei a interceptat nişte scrisori schimbate de viitorul scriitor cu bunul său prieten, Koka Vitkevici, în care strecuraseră aluzii critice la conduita lui Stalin. Pentru acele rânduri, Soljeniţîn a fost condamnat la opt ani de detenţie în lagărele de reeducare prin muncă. A fost eliberat în 1953 şi trimis apoi în exil pe viaţă în aulul Kok-Terek, din Kazahstan.

Deşi a fost reabilitat în 1956 şi a ajuns unul dintre cei mai citiţi scriitori din ţară, bucurându-se, în tot acest timp, de sprijinul lui Hruşciov, în scurt timp a redevenit persona nongrata: au început percheziţiile KGB, a fost exclus din Uniunea Scriitorilor şi criticat făţiş în presa oficială pentru luările de poziţie în care înfierase cenzura în URSS. În 1968, relaţiile cu autorităţile sovietice se deteriorează şi mai mult, după ce în Occident îi apăruseră, fără acordul său, Pavilionul canceroşilor şi În cercul întâi.

În 1970, la un an după ce a fost eliminat oficial din Uniunea Scriitorilor, i s-a decernat, la sugestia lui François Mauriac, Premiul Nobel pentru Literatură, pe care nu va ajunge să-l ridice.

Greutatea Nobelului nu a încălzit atitudinea oficialilor de la Moscova faţă de marele disident: scrisorile de ameninţare au continuat să curgă, iar secretara care a dactilografiat Arhipelagul Gulag şi care păstrase un exemplar ascuns a fost hărţuită de KGB şi apoi găsită moartă în apartamentul ei. Acesta a fost momentul în care Soljeniţîn şi-a dat acordul ca Arhipelagul Gulag să fie publicat în Occident. În acelaşi an, 1973, primul volum a apărut la Editura YMCA-Press din Paris, în limba rusă, iar un an mai târziu, pe 13 februarie, Soljeniţîn a fost arestat şi închis. Privat de cetăţenie şi expulzat din ţară, Soljeniţîn lua calea exilului, din care avea să revină abia în 1994.


Citeşte şi... clubliteratura.ro.