Dispariţia lui Moş Gerilă

Ne evitam reciproc, Crăciunul şi cu mine, copil fiind prin anii '60. Mama nu împodobea pomul de în decembrie, întrucît, nefiind soră cu codrul, noi nu aveam pom, deci nici Crăciun. Alţii or fi avut, dar eu nu eram ei; şi nici ei nu-mi dădeau cu tifla a "ce, bă, n-ai nici pom?" din vreo preajmă de colea. Şi, dacă nu Crăciun, atunci nici Moş Crăciun, că n-ar fi avut bază şi ar fi rămas să hălăduiască precum vreun Ahasvăr semi-creştin, la bătrîneţe, bietul. De pe atunci a început legătura mea dubioasă cu Moş Gerilă. Nu prea ştiam cine e, nu ne vizitam, nu ne făceam daruri, mă rog, nu prea cred că exista. Cînd am mai crescut oleacă, conştiinţa mi-a adus la cunoştinţă ca Moş Gerilă era amoral. Că nu fusese nici tînăr, nici bătrîn, nici Păcală, nici Tîndală, nici călare pe jumătate de iepure şchiop, nici nu. Moş Gerilă fusese nimeni. Asta înainte de 23 August 1944. După aia şi-a revenit şi a fost băgat chiar după pauză de pe nesfîrşit-kafkiana bancă socialistă de rezerve, ca să-l înlocuiască, pentru peste 40 de ani, pe Moş Crăciun, carele nu mai putea face faţă noii tactici a echipei. Moş Gerilă juca pe extremă - se pare că ar fi fost prea de tot pînă şi pentru puturoasa pudoare comunistă, sau ce era, să bage o fantomă pe centru.

Suprarealismul socialist îşi are are săi eroii de aer, numai ai săi. Iar Moş Gerilă (pe scurt, MG), era un atare erou, un dîrz care nu se ştie să-şi fi făcut vreodată autocritica, nici aspru, nici principial, în şedinţele de partid. Dacă aducea "daruri pentru tradiţionalele sărbători de iarnă", mai la sigur Anul Nou, de ce le băga în pungi de la "Romarta" sau de la "Cocor"? Moşea darurile sau le codoşea? Nu ne păsa: făceam mişto de el şi pe străzile pe care ne purtau ghiozdanele, şi în culisele serbărilor şcolare, spunîndu-i Moş Gorilă, Moş Crăcilă sau Moş Gherilă sau dîndu-i alte meta-porecle mai puţin izbutite, aşa că nu merită să le mai amintesc. Dar, cum moşul era defectiv şi de faţă şi de viaţă, făceam un fel de premilitară pe neştiute, în armată urmînd să tragem cu gloanţe adevărate în umbre ca să rămînem fără muniţie cînd apărea vreo ţintă împieliţată. MG ar fi intrat la categoria "cum veniră, se făcură...", dacă n-ar fi fost făcut din (v)aer, ca vreo mască roşie de Poe.

La începutul reprizei roşii, comuniştii fuseseră foarte puţini; după doar cîţiva ani, rămăseseră foarte mulţi; la sfîrşitul reprizei, în auto da feu-ul carnetelor roşii ale căror limbi ades încercate se confundau cu acelea ale flăcărilor, din cei foarte mulţi, mai niciunul n-a rămas. Atunci a dispărut şi Moş Gerilă. A fost înlocuit de Moş Crăciun, darnicul pre- şi post-creştin, înspăimîntător ca un Naş şi generos ca un bancher în extaz. Şi MG? Unde a dispărut, de vreme ce nu s-a mai auzit nimic de dînsul? Poate că în peştera nimicului ceauşesc, în aerul ei din şi pe calea căruia venise.

Nu tu ferpar pentru MG, nu tu îngropăciune, nu tu plîns ce bine prinzi, scuturat, bîzînd sau blînd, nu el crematoriu, nu ea-ncruntare cu bărbia-n piept şi-n el un gol de neumplut, nu monument; cît despre colivă şi alte ajutătoare ale perversului libidău - cruce! nimic! neant! şi canci!

Parol, Moş Gerilă e gradul zero al decesului! În cripta lui goală, De Parcă N-ar Fi Fost o fi jucînd fripta cu trecuturile noastre de aer şi cenuşă.